Nu ai avut niciodată sentimentul că eşti in plus într-un loc in care nu cunosti pe nimeni/aproape nimeni? sau, nu cred că e vorba că nu cunoşteam pe nimeni. Cunoşteam, dar parcă eram omul nepotrivit în ăl mai nepotrivit moment…

Un pahar de vorbă, o întârziere de o oră jumate aproape, oră de venit acasă ceva mai tarzie ca de obicei. Ceva mai multi bani prin buzunar, părea inceputul unei seri perfecte. Fără ţânţari lângă dig, lângă râu. Linişte. Ce poţi să vrei mai mult? deşi nu poţi numi linişte gălăgia ce era la mesele noastre. Linişte probabil cu sensul de … nu-prea-multe-maşini-şi-oameni-în-apropiere. Păcat că apele erau liniştite cand am intrat pe terasă, păcat că apele s-au tulburat când am văzut că abia mai aveai loc să arunci un ac. Loc tot s-ar fi făcut şi pentru mine, când observase G. că nu am loc.  Şi mi-am făcut loc deşi dădusem peste 2 persoane care habar n-am cine erau. Nu se mutaseră mai incolo deşi au fost rugaţi frumos. Mai faceau şi figuri, fiind doar in trecere. M. , un prieten, le-a zis subtil sa plece…

„M: nu te poti duce mai incolo?
P: unde mai incolo?
M: cum te cheama?
*zambete ironice*
P: whatever-i-a-fost-numele
M: incantat”.

S-au ridicat şi au plecat… eu m-am făcut comod şi au început poveştile. Zdrăngănit de beri, râsete, glume *mai mult sau mai puţin la locul lor*. Până când apare un prieten pe care nu-l mai văzusem de… una… doua… trei. Trei săptămâni. Şi încă o lună înainte. Trei săptămâni în care n-am zis nimic, ştiind că e relativ ocupat cu ale lui, ce poate pe mine nu mă privesc sau nu neaparat nu mă privesc. În fine, detalii. Şi în astea trei saptamani am încercat să caut motive pentru un pahar de vorbă, iar cand gaseam tot timpul intervenea ceva.

Acum o săptămână când m-am hotarat să-l sun să văd ce mai face, a intervenit o excursie în Grecia. O excursie in care eram sigur că nu mă duc la începutul vacanţei, dar am lăsat-o moartă şi atât. Pe când acuma BRUSC îmi apare în faţă. Să merg aproape gratis în Grecia, o săptămână. Cu parlamentul tinerilor. Dar eu n-am făcut rost de bani, fiind „criză”. Şi nici de împuternicire. Doar de nişte certuri. Şi mulţi aşteptau să vin, să vin. Şi aseară fusem cu capul în nori. Şi stresul se vede bine pe mine, deci nu cred că văzui vreo persoană mai stresată ca mine.

Dacă aveam impresia că sunt stresat când mă gândeam la Grecia, think again. A aparut El în peisaj. Apare pe după gardul terasei – îmi intorc privirea spre G. – mă uit spre El, are în spate chitara. Nu cred că se aştepta să mă găsească acolo, chiar deloc. Nu cred că se aştepta să îl găsească nici pe G. – cu care  se înţepase din când în când, data trecuta cand ne intalnisem cu El [V.] . Eu eram cu V. şi apare G. =  long story short.

Mă uit cu coada ochiului după el. Încercam să nu mă vadă. Era cel mai nepotrivit moment. De văzut m-a văzut, de văzut l-am văzut. Dar el nu schiţase vreun gest că m-ar fi observat. Într-un fel îi multumesc că nu m-a observat. Nu ştiam ce să zic. Eram surprins să-l vad. Dacă stau să mă gândesc, nimic nu s-a întamplat ziua, săptămâna, luna, vara asta – cum voiam eu. Totul era pe invers. Cred că atunci când am dat mâna cu el nu m-a auzit cand l-am intrebat ce face…

Mă uitam la el, se uita la mine. Beau eu, bea el, bea toata masa. Schiţez zâmbete şi nu primesc nimic la schimb. Un zâmbet, o schiţă de zâmbet… . Toată lumea de la masa vorbea. Eu scoteam cuvinte din când in când. G. se apuca sa povestească – sau să se inţepe subtil – cu V. până într-un final când se aud doar greierii desi eram destui la masă. El îşi bagă căştile în urechi. Eu îl privesc scurt după care întorc privirea în pământ. Mai sorb puţin, mă uit la ceas. Mă foiesc. Ascult, râd de prostioarele ce le debitează unii, alţii. Mă gândesc cât mai trebuie să stau. Niciodată nu am aşteptat să plec aşa repede cum aşteptatsem aseară. Mă duc? nu mă duc. Mă duc? până la urmă îmi întorc capul spre G. şi deschid gura să zic „mă duc…” când îl văd pe V. ridicându-se, luandu-şi chitara, cu căştile în urechi. Şi a plecat.  Cu paşi repezi, iar eu rămân cu ochii aţintiţi spre gardul terasei şi îl privesc cum se îndepărtează până trece dincolo, unde nu-l mai văd. Şi privesc in gol până mă îmbrânceşte G.

Pe lângă faptul că eram în locul nepotrivit, cred eu, pe lângă toate cele întâmplate, el a mai plecat aşa rapid şi eu tăcusem. Nu am scos nici un cuvânt. Nu ne-am scos un cuvat. Şi mă simt prost. Prost cu sensul de … nefericit? dar poate şi la propriu. Nu e tot una să ai un spirit visător, să porneşti cu cine ştie ce idei despre… orice. Speranţe, deşi nu e cel mai frumos mod să-ţi trăieşti viaţa. Hrănindu-te cu speranţe şi crescând asemenea. Nu e tot una să ai imagini false despre o persoană şi să trăieşti cu impresii greşite până la proba contrarie, care deocamdata întârzie să apară. Deşi eu cred ca e dupa colţ.

După ce plecase, stăteam să mă gândesc. Să-i trimit, să nu-i trimit mesaj. „Why the sad face?…” şi aşteptam un răspuns in mintea mea la mesajul netrimis. Care stătea scris pe telefon aşteptând să fie trimis. Şi acuma poate îl găsesc in „Drafts”. Poate acum ar fi prea târziu să-i trimit mesaj şi nu ar mai avea… puterea momentului? dar cumva, candva, ceva raspuns o să apară.

Acum stau să mă gândesc. Nu ai avut niciodată senzaţia că tot ce faci se întoarce împotriva ta? nu ai avut impresia că dacă încerci să dai bine tot timpul o faci mai lată? toate se intamplă la momentul nepotrivit? toate se intampla cand te aştepţi mai putin şi cand se intamplă, nu iau turnura pe care o vrei tu. Aş zice că deşi toate majoritatea încep cu stângul, până la urmă cred că tot raul e spre bine…

Şi totuşi. „Why the sad face?…”


Alte articole scrise de același autor (faceinthecrowd):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

faceinthecrowd

Ce pot să zic despre mine? n-am nevoie de nimic, doar de copacul înflorit. Printre altele. Un idealist, un visător, un copil, un nihilist ignorant şi un scorpion.

Comments

  1. Jem    

    Să postezi răspunsul când o să apară! Eu unul aş vrea să văd ce va urma…
    Eşti nehotărât; se vede din ce ai postat.
    Viaţa îţi dă palme când nici nu te aştepţi. Eu zic să fi tare! Şi să-ţi dai seama ce se întâmplă cu tine şi pe urmă cu ”cei doi” (sper că am înţeles bine: sunt doi…).
    Încearcă să afli răspunsul cât mai repede!…

    1. allecs.emill    

      defapt e doar unu, eu am scris postul cam ambiguu.

      G. e doar un prieten :). poate acum e ceva mai clar?

  2. Jem    

    Mult mai clar…. 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *