No menu items!

Sunt mamă…

Acelasi autor

Buna ziua!

Am citit tot ce s-a scris aici si as vrea sa va arat si o alta fata a acestei “probleme”.

V-ati gandit ca poate mama simte si stie deja care este orientarea ta sexuala? Ca poate sufera cand vede cat te straduiesti tu sa-i ascunzi acest lucru si sufera cand vede cat suferi tu? Cata zbatere si tumult sufletesc sunt in inima ta, neavand curajul sa-i spui mamei: eu sunt ceea ce sunt?

Eu sunt mama!

Fiul meu are 20 de ani! Il iubesc cu tot sufletul si fiinta mea! Este unicul meu fiu si realizarea cea mai mare din viata mea. Stiu ca este gay chiar daca el, probabil inca se mai zbate, cauta, se framanta… e confuz… insa eu am simtit inca de cand avea 14 anisori… am stiut ca el este… altfel! Nu vreau sa intru in detalii, sa va povestesc toate semnele si dovezile care mi-au confirmat banuielile, insa ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca el nu stie ca eu stiu si il vad cum se chinuie sa pastreze aparentele! Il vad, ii citesc in ochii cum sufera gandindu-se ca, daca as afla as fi dezamagita! — PROSTII!

Nu sunt dezamagita si nici nu o sa fiu vreodata! E viata lui, cu incercari, cu bucurii si tristeti… nu vreau sa traiesc viata lui si nici el pe a mea! Vreau sa se bucure de viata lui si sa se iubeasca pe el macar la fel de mult cat il iubesc eu!

Ma gandesc in fiecare zi : oare va avea vreodata curajul sa imi spuna? Sa ne debarasam de balastul asta emotional inutil? Pentru ca suferim amindoi in tacere… absolut degeaba!

Cum as putea sa-l ajut fara sa-l ranesc? As putea vreodata sa-i spun: gata puiule, nu te mai chinui, mama stie tot insa asta nu schimba cu nimic sentimentele ei pentru tine! Te iubesc la fel de mult! Sunt la fel de mandra de tine! Ma trec aceeasi fiori de multumire cand te vad: mandru, inalt, sanatos, fericit si frumos… si imi doresc foarte mult sa cunosti ce inseamna iubirea! Sa te bucuri de iubire! Nu conteaza ca ai sa iubesti o femeie sau un barbat; sufletele nu au sex! Eu nu vreau sa fiu “another brick in the wall”!

Care ar fi morala? Sau ideea? De multe ori ne complicam viata degeaba, singuri… si pina la urma, adevarul este cel mai bun! O mama care isi iubeste fiul il accepta asa cum este… si daca totusi nu te accepta asa cum esti, e problema ei, nu a ta… tu ai fost sincer, i-ai aratat ca ai incredere in ea, i-ai daruit acest “secret” ca pe un cadou foarte pretios – daca ea nu a stiut sa-l aprecieze… e problema ei… si singura trebuie sa si-o rezolve! Un copil nu trebuie sa se simta vinovat pentru fericirea parintilor… si daca totusi o fac… atunci parinti au gresit undeva pe drum! Tu nu vei putea inainta privind in urma! Trebuie sa te eliberezi si atunci vei putea zbura!

Sincer, i-as spune lucrurile astea fiului meu… insa mi-e teama, nu vreau sa-l ranesc! Am decis sa mai astept, sa-i dau lui sansa sa fie “curajos”! Poate ca el, avand doar 20 de ani, este inca derutat si confuz asa ca nu voi forta lucrurile! Ma doare sa-l vad suferind, insa e drumul lui si suferinta face parte din “meniu”!

I-am aratat prin fapte, vorbe etc ca nu sunt o femeie cu vederi inguste, l-am educat inca de mic sa fie o persoana toleranta si sa nu se grabasca sa puna etichete… deci intr-un fel i-am dat de inteles ca nu am prejudecati… dar stiu eu ce e in sufletul lui?

Pentru voi toti… viata e o calatorie prea scurta! Nu veti putea sa va bucurati de ea daca aveti prea mult bagaj… oricum la finalul calatoriei nu veti lua cu voi decat amintirile din aceasta calatorie! Asa ca, incercati sa strangeti cat mai multe!

Iubiti-va si fiti fericiti! Mama ta e mereu cu tine!

O gasesti in fosnetul frunzelor cand mergi pe strada; in aroma mancarii preferate pe care ea ti-o pregatea; in florile pe care le mirosi si-ti amintesc de parfumul ei. Ea este mana racoroasa de pe fruntea ta cand nu te simti bine; este aburul din respiratia ta in zilele reci de iarna! Mama este suntelul ploii care te adoarme… culorile curcubeului… diminetile de Craciun!

Ea traieste in sufletul tau si in fiecare lacrima pe care o versi! Mama te-a invatat toate emotiile: fericire, tristete, teama, gelozie, iubire, ura, manie, nejutorare, bucurie … si in timp … spera si se roaga ca tu sa ai parte doar de sentimente bune in viata! Ea este locul de unde vii, prima ta casa, si este harta pe care o urmezi cu fiecare pas!
Mama este prima ta iubire, primul prieten si chiar primul tau dusman… dar nimic pe lumea asta nu va poate separa! Nici timpul, nici spatiul… nici macar moartea!

TRAITI SIMPLU
IUBITI MULT
INGRIJITI CU SUFLET
VORBITI BLAND
LASATI RESTUL IN GRIJA DOMNULUI!

Previous article
Next article

52 COMMENTS

  1. Orice adolescent/tanar are numeroase rezerve, de la cele de ordin spiritual pana la cele mai pragmatice, cand e vorba de un coming out in fata parintilor.

    In primul rand exista in cazul multora teama de a-si fi dezamagit parintii, de a nu le putea oferi un nepot, bucuria de a le duce numele mai departe, o familie ‘in rand cu lumea’. Aici e cu atat mai greu daca e vorba de un copil singur la parinti.

    In al doilea rand ar fi vorba si de aspectul financiar; cunosc cazuri de persoane care au fost respinse (ca sa nu zic alungate) in momentul in care s-a aflat de ei. Evident ca li s-a taiat si orice sponsorizare si cat de curand au luat drumul strainatatii. Pe undeva ar fi cam greu sa ii judeci din moment ce in mintea lor erau lipsiti atat de sprijinul emotional cat si material al celor mai importante persoane din viata lor.

    Astea ar fi doua probleme la care eu ca tip m-as putea gandi pe loc.

    Altele ar putea fi faptul ca minciuna devine o a doua natura a tinerilor, ei jucand constant un rol sau, ca sa citez un alt amic, ‘traind pe jumatate’, sau faptul ca treci prin prima iubire, prima dezamagire, primul sarut si nu poti sa imparti momentele astea cu familia.

  2. M-a intristat postarea asta… mi-as dori si eu foarte mult sa stiu ca chiar pot vorbi despre orice cu mama, ca ma simte, ca ma intelege, ca pot comunica. Cunosc cazuri de relatii foarte bune mama-copil.

    Eu simt ca mama ma vede mult prea mult cum vrea ea sa fiu, ca are o imagine mentala “el este fiu-mio, el va face, va drege, etc.”, si de fiecare data cand eu ies complet din acel tipar mental al ei, are loc un conflict, simt ca nu stie cum sa impace realitatea din teren cu castelele de carti de joc pe care si le-a construit… si ca parca prefera sa fie in utopia ei. Sa ii zic ce vrea sa auda, sau ce sa fac?

  3. Mie mi-au dat lacrimile pt ca prin asta am trecut si trec le fel ca multi dintre noi… Oricum, sunteti doi oameni foarte norocosi ca va aveti unul pe celalalt.

  4. Nu trebuie să-i spui că știi ceea ce poate că el nu știe încă sau nu vrea să accepte. Dar poți vorbi cu el despre prietenie, iubire și ce este în sufletul lui (și al tău). Dacă tu îi arăți explicit și implicit că poate avea încredere în tine inclusiv în aceste chestiuni delicate, va veni și momentul în care el va putea să-ți vorbească.

  5. Eu cred ca orice mama, stie daca copilul ei este sau nu putin diferit. (sau poate mai mult )
    Dupa ce am citit articolul de mai sus, ma intreb si eu : oare mama mea stie sau banuieste undeva in sufletul ei asta ? 😐

    Cum am spus si “Danu”, –> “cunosc cazuri de persoane care au fost respinse (ca sa nu zic alungate) in momentul in care s-a aflat de ei.” Eu am aceasta teama. Sunt dependent financiar de parintii mei, si nu exclud nici faptul ca as putea fi “alungat” in caz ca s-ar afla adevarul.
     😕

    Un articol excelent !

    • mama ta stie sigur dar probabil este in faza de asteptare,dorind sa vada catre unde merge situatia. mama nu poate fii pacalita , ea simte instinctiv situatiile, doar ca de multe ori asteapta sa se dumireasca copilul si eventual sa vina singur sa-i spuna, mama doar mai bate apropouri sa vada in ce ape te scalzi.

  6. Doamna, copilul dumneavoastra are mult prea multe pe cap la 20 ca sa poata empatiza tot ce se intampla in jurul sau. Spatiul e calea exprimarii. Singura cale prin care poate evolua este a invata sa isi ofere ajutor singur. Este caracteristica care sta la baza formarii generale. Usor, usor.
    Avand tot 20, garantez o situatie atat de incarcata si stresanta incat normalul pare irational si anormalul plauizibil (nu ma refer la orientare, ci la viata in general). Sunt pur si simplu prea multe pe masa. Si daca a pus ochii si pe vreunul si`l vrea pentru restul vietii.. intelegi d-voastra.
     
    o zi buna

  7. Din păcate, acesta nu este un blog dedicat mamelor, sau părinţilor.
    Nici măcar persoanelor heteroafective.
    Ce poate înţelege un adolescent din această pledoarie ?
    Că o mamă, oricum îl iubeşte şi îl înţelege, şi că e bine să-i spună tot ce are pe suflet.
    Să nu se mai chinuiască.

    Ar fi interesant de explicat cum o mamă ajunge să gândească aşa.
    Faptul că reuşeşte să scrie atât de minunat, se datorează cu siguranţă educaţiei.
    Dar gândirea, cred eu, are rădăcini mai adânci, răsfirate în multe direcţii.

    Portretul acestei mame este foarte bine conturat, la prima vedere.
    Dar câţi adolescenţi îşi recunosc mama în acest portret?!

    Din păcare, însă, portretul nu este complet.
    Ar fi important de ştiut cum ar acţiona această mamă după ce fiul i se va confesa.
    În prima fază, sunt convins că nimic nu se va schimba.
    Dar mai târziu?
    Mai târziu, când va vedea că fiul ei nu-şi găseşte persoana care să-l iubească şi pe care s-o iubească, deşi acum îi spune că-i doreşte să cunoască iubirea şi să se bucure de ea, indiferent de sex. Uşor de spus că sufletele nu au sex. Cam au! Mai ales în adolescenţă.

    Spun că portretul acestei mame nu este coplet şi pentru faptul că nu e vorba numai de mentalitate, ci şi de instinct. Unul dintre ele este cel al reproducerii.
    Este adevărat că omul se deosebeşte de alte mamifere prin aceea că îşi poate controla într-o oarecare măsură instinctele primare.
    Dar numai într-o oarecare măsură.
    Instinctul unei mame nu se rezumă la a-şi dori să aibă copii, ci continuă cu dorinţa de a avea nepţi.
    Unele mame pot renunţa la această ultimă dorinţă, pentru fericirea copilului lor, dar cine le garantează că viaţa de gay îi va asigura acestuia fericirea?

    Când spun ce spun, mă gândesc la faptul că tinerii gay trebuie şi ei să aibă mai multă înţelegere faţă de mamele care nu se încadrează în profilul de mai sus.

    Şi mai e o faţetă a medaliei…
    Unde este soţul acestei mame? El ce are de spus?

    • Articolul de mai sus e de fapt un comentariu foarte recent la un articol mai vechi (scrisoare pentru mama parca). A fost postat de Robert (banuiesc) ca si articol 😉
      Apoi, blogul nu trebuie sa fie dedicat mamelor ca acest articol sa se incadreze perfect aici.

      • Da, asa-i. Uneori, unele comentarii sunt muuult mai “pline” decat multe articole. Si d-aia am decis asa. 🙂

        PS: Si i-am trimis mail doamnei, ofc.

  8. Avem de-a face cu o falsă problemă. Abia atunci când încercăm să “rezolvăm” o falsă problemă (în acest caz, printr-un coming out de conjunctură) o transformăm într-o problemă adevărată. S-ar putea întâmpla ca, punând sexualitatea pe masă și încercând s-o tratăm cu toate cărțile pe față, să facem mai mult rău decât bine. Sexualitatea e, prin definiție, un lucru intim. Heterosexualitatea a devenit atât de vizibilă numai pentru că a fost transformată într-o normă socială și un ideal.

    Altfel, dacă nu ar fi fost ideea parazită a “normalității”, care împinge cuplurile heterosexuale spre o manifestare publică a afecțiunii dintre parteneri (căsătoria fiind expresia supremă a acestei manifestări – totodată o legalizare și o sanctificare a ei) nimeni n-ar putea observa către cine se îndreaptă afecțiunea și dorința sexuală a cuiva. Sau, chiar dacă ar băga de seamă, nu i-ar păsa nimănui pentru că această preferință nu ar fi înregistrată ca fiind ceva particular, care deviază de la o normă prestabilită. Însă, în prezent, până și relațiile homosexuale au ajuns să se conformeze idealului heterosexual de cuplu, tradus în monogamie, fidelitate, proprietăți comune, dreptul de a avea și crește copii, etc.

    Sexualitatea copilului nu ar trebui să-i intereseze în mod particular pe părinți (decât, sigur, în măsura în care aceasta i-ar amenința acestuia existența – dar asta e destul de greu de stabilit), așa cum nici copiii n-ar trebui să fie interesați de sexualitatea părinților lor. Acest lucru nu e un dictat arbitrar sau o simplă chestiune de moralitate, ci ține mai degrabă de nevoia de a păstra o anumită sănătate psihică în cadrul familiei. E nevoie de păstrarea unei distanțe metafizice ori de câte ori apropierea fizică (de genul celei datorate includerii într-o comunitate strictă, cum e și familia) devine prea apăsătoare și amenințătoare.

    Atâta vreme cât, prin forța împrejurărilor, oamenii nu rup relațiile de familie odată cu trecerea timpului, iar “înțărcarea” celor mici nu înseamnă de fapt și ruperea relațiilor sentimentale dintre membrii familiei, sexualitatea rămâne ultimul bastion al intimității și singura protecție pe care individul o are impotriva ingerințelor (vrute sau nevrute, dar în mod cert existente) aduse de propria familie în viața sa.

    Subiectul acesta a mai fost discutat aici cu ceva vreme în urmă. Iată link-ul mai jos:

    http://www.darkq.net/zi-de-zi/scrisoare-pentru-mama-mea/

    😎

  9. Inteleg ca ii acceptati orientarea sexuala, insa sunteti pregatita sa il sustineti pana la capat? El ar putea sa decida intr-o zi sa se mute in alt loc, mai convenabil pentru el (alt oras, poate alta tara), poate intr-o zi o sa vrea sa-si uneasca destinul cu un alt barbat. Il veti sustine si atunci? Daca da, atunci cred ca e cel mai bine sa ii spuneti direct ca ati aflat ca e gay si ca totul e OK. S-ar putea sa fie initial un soc pentru el, insa pana la urma tot asta cred ca e solutia cea mai buna.
     
    Foarte multi homosexuali din Romania nu recunosc asta in fata parintilor (si nici eu nu am facut-o, pana acum) din cauza ca nu vor sa ii traumatizeze. Insa atunci cand un parinte stie deja si e impacat cu situatia, e absurd sa continue farsa.   Nu ii ascultati pe cei care spun ca nu va priveste, ca orientarea lui sexuala e doar problema lui personala.  Fireste, e o problema personala, exact genul de problema care e normal sa se discute cu cineva apropiat, cum este mama, nu?
     

  10. Gaybriel,
    Eu am spus: „Din păcate, acesta nu este un blog dedicat mamelor, sau părinţilor.”
    Ceea ce  nu înseamnă nici pe departe că articolul în cauză nu e binevenit pe acest blog. Am vrut să spun că ar fi fost foarte bine dacă l-ar fi citit şi părinţii celor de pe acest blog.
    Dacă eram mai atent, aş fi scris „Din păcate, acesta nu este un blog dedicat şi mamelor…”
     
    Robert,
    Gaybriel a lăsat un mesaj în interiorul mesajului meu, postat cu ceva timp în urmă. Timp în care alţi useri au postat mesajele lor în ordinea editării.
    În interiorul mesajului lui Gaybriel ai postat şi tu un alt mesaj.
    Acum eu postez un mesaj la sfârşitul topicului.
    Ceilalţi useri nu vor ştii de existenţa celor două mesaje ale voastre.
    Dacă tot faci îmbunătăţiri, ar trebui să reanalizezi eficienţa butonului REPLY.
    Avantaj: comoditatea unui user când se adresează strict altuia.
    Dezavantaj: riscul ca alţi useri să piardă unele mesaje. Dacă intră în funcţiune MESAJUL PRIVAT cred că se poate renunţa la  REPLY.
    Părerea mea. Doar a mea.

  11. Buna seara si bine v-am regasit!

    Ma bucur ca postarea mea a sarnit reactii si a fost “bine primita”!

    Ar fi multe lucruri de adaugat si eventuale: raspunsuri, de dat acelora care au avut ceva de intrebat insa as vrea sa ma opresc in seara aceasta asupra comentariului lasat de RHODOS.

    “Ar fi interesant de explicat cum o mamă ajunge să gândească aşa.” – este foarte simplu RHODOS – am varsta de 42 de ani, deci diferenta de varsta nu este foarte mare intre mine si fiul meu astfel incat “lupta dinte generatii” sa se manifeste. Apoi, am studiat si calatorit foarte mult.

    Am avut ocazia sa cunosc comunitati de gay din mai multe tari si cele mai frumoase amintiri din calatoriile mele sunt probabil amintirile serilor in care ieseam la restaurant si mai apoi la dans impreuna cu un grup de baieti extraordinari de simpatici, inteleigenti si aratosi: gay!

    De ce am tinut sa mentionez asta? pentru ca acestea au fost ocazii in care am putut “palpa,” realitatea si am putut sa inteleg singura niste lucruri extrem de importante legate de sexualitate.

    Probabil ca tu iti imaginezi ca toate mamele sunt niste gospodine care nu stiu decat sa gateasca, sa spele si sa faca curat privind si intelegand lumea doar prin ochii sotului ei.

    Imi pare rau daca trebuie sa te dezamagesc si portretul meu nu este “complet” cum spui tu !

    Tu pari foarte sigur de ceea ce spui “Instinctul unei mame nu se rezumă la a-şi dori să aibă copii, ci continuă cu dorinţa de a avea nepţi. Unele mame pot renunţa la această ultimă dorinţă, pentru fericirea copilului lor…” – siguranta de sine nu este un lucru rau, din contra, insa uneori, tocmai aceasta atitudine de “atotstiutori” ne face sa etichetam oamenii si sa fim intoleranti.

    Cum poti tu sa sti ce simt si gandesc eu? si daca ai dori sa afli, m-ai intreba in loc sa emiti teorii cu pretentii.

    Am facut un copil si gata. Mi-am implinit “menirea” de procreere si cum am spus deja, copilul pe care l-am facut, crescut, educat, este cea mai importanta realizare a mea, dar nu unica realizare! Refuz sa fiu redusa la rolul de “incubator” – pe bune – crezi ca femeile nu isi doresc si altceva decat sa procreeze toata viata si cand nu mai pot ele procreea astepata sa-i faca copii nepoti … BRUTAL 😉

    Normal ca mi-ar place nepotii, dar nu asta este scopul vietii mele, si oricum, sunt sigura ca nu as fi o bunica “conventionala” ci una mai “speciala ” ca sa zic asa, careia ii place sa zboare cu parapanta si merge de 3 ori pe saptamina la Cangoo-jumping! Am o cariera, am visele si dorintele mele, am ambitiile mele de a realiza anumite lucruri asa ca nu am nevoie de un nepot pe care sa-l cresc ca sa-mi confirm mie utilitatea.

    Si sufletele chiar nu au sex! Daca vrei, pot sa-ti prezint niste teorii interesante dar convingatoare!

    Sufletul unui om este aceeasi “scanteie” plina de mister indiferent de sex. Prin postarea mea anterioara, am dorit sa arat ca exista si alte puncte de vedere si situatii! Nu am cerut un raspuns: sa-i spun fiului meu ca stiu sau nu? – pentru ca hotarirea mea este luata de mult: nu ii voi spune, il voi astepta pe el pina cand va fi pregatit sa o faca, tocmai pentru ca sunt constienta ca este la varsta la care nici el nu stie prea bine ce e cu el si ce doreste!

    “Dar mai târziu? Mai târziu, când va vedea că fiul ei nu-şi găseşte persoana care să-l iubească şi pe care s-o iubească….” – sa sti ca multi oameni nu isi gasesc persoana care sa-i iubesca si pe care s-o iubesca! De ce crezi ca este ceva specific gay-lor? sau uite, te las pe tine sa raspunzi in locul meu, ce crezi ca as face ? i-as spune cumva “vezi, din cauza ca esti gay nu iti poti gasi iubirea, de maine te faci hetero sau te dezmostenesc pentru ca EU vreau sa te vad indrgostit si gay-uiala asta te face nefericit!? :shock:”

    A gasi iubirea, a iubi si a fi iubit – dorinta tuturor oamenilor insa aceasta “iubire” … – ai fi suprins sa vezi ce insemna pentru unii ” a iubi” !

    Foarte multi oameni doresc sa “posede”, sa “stapineasca corpul, sentimentele si bunurile celuilalt” si daca se poate sa il si schimbam pe celalalt astfel incat sa corespunda idealului nostru de partener si uneori chiar reusim acest lucru, altii ne considera norocosi dar noi simtim ca suntem tot nefericiti si continuam sa cautam sa posedam sa transformam …

    Nu spun ca lucrurile sunt simple, nu sunt si nici nu vor fi insa ar trebuii sa invatam sa ascultam, sa privim si sa incercam macar sa intelegem.

    Normal, nu toate mamele sunt ca mine si stiu ca desi mai sunt destule mame “open mind” ca mine, suntem si probabil vom fi in numar nesemnificativ in comparatie cu celelalte mame care isi acuza copii ca indraznesc sa traiasca altfel, sa aiba alte visuri si alte aspiratii decat au planuit ele. Dar stiti cine sunt oamenii care doresc sa planifice mereu totul, in cel mai mic detaliu? – sunt oamenii care se tem : de moarte, de saracie, de dispretul public etc.

    Si nici macar nu putem sa-i invinuim pe unii ca se tem prea mult cand biserica, aceasta institutie “diabolica” i-a terorizat de secole cu amenitari cu focul vesnic si alte asemenea grozavenii…dar normal, cel mai bun instrument de control este teama.

    Am inceput sa bat campii, putin… ideea este ca vor fi mereu oamenii cu prejudecati si cel putin din punctul meu de vedere intoleranta vis-a-vis de gay are aceleasi radacini ca si intoleranta intre religii.

    Sa nu ma intelegeti gresit: EU NU SUNT ANTIGOD, SUNT DOAR ANTIRELIGIE!

    Daca la scoala inca din clasele primare s-ar preda la orele de religie scurte incursiuni in religiile existente astfel incat copii sa poata invata in ce consta diferentele si asemanarile intre religii, astfel incat sa inteleaga singuri ca D-zeu inseamna “a iubi” si nu neaparat a tine post, sau a sta in genunchi cand te rogi (ce parinte isi pune copilul in genunchi cand acesta vrea sa-i ceara ceva? Daca D-zeu e Tatal, ce tata te pune sa-i ceri ceva stand in genunchi?) in loc sa le impuiem capul cu niste versete pe care ii mai si chinuim sa le memoreze chiar daca el nu intelege nimic – planeta aceasta ar deveni un loc mai bun!

    Tatal fiului meu, este un tip la fel de open mind ca mine, altfel nu ar fi fost sotul meu si casnicia noastra nu ar fi supravietuit atatia ani.

    Si el provine dintr-o familie in care prejudecatile sunt “lege”, insa, a dorit sa afle singur cat si ce este adevarat, valabil din tot ceea ce se spune si a reusit. Nici el nu are probleme cu gay-ii, si el ca si mine se recunoaste ca pe unde ne-am “calatorit” cel mai bine ne-am distrat in cluburile gay!

    Mie mi se pare, si te rog mult RHODOS sa nu te superi pe mine, dar tu ai niste prejudecati! Asa am simtit eu din abordarea pe care ai avut-o vis-a-vis de postarea mea! Esti inclinat sa judeci inainte de a cunoaste omul, si, fie-mi ieratata “zicerea” – asta nu se prea potriveste unui gay care militeaza pentru drepturile lui!

    Daca vrem sa fim tolerati, trebuie sa invatam sa toleram, vrem sa nu fim judecati, trebuie sa nu mai judecam si, cel mai important, trebuie sa fim mandri de ceea ce suntem, sa ne purtam slabiciunile cu mandrie! Oamenii ne vad prin ochii nostri : daca ii plecam in jos rusinati cum pot oamenii citi acolo ” respect” ?

    Daca eu nu ma incadrez in tiparul din mintea ta despre cum ar trebui sa fie o mama, inseamna ca sunt “incompleta” sau ceva putred e la mijloc sau …e fake ?! Ori pur si simplu ai tu o personalitate mai “sceptica” ?!

    Ma opresc aici, si inca o data, imi cer scuze daca am creat neplaceri!

    Robert multumesc frumos si sa sti ca iti apreciez si tie si celorlalti eforturile!

  12. Stimată doamnă,

    „Cum poti tu sa sti ce simt si gandesc eu? si daca ai dori sa afli, m-ai intreba in loc sa emiti teorii cu pretentii”.

    Ţi se potriveşte foarte mult această frază, pe care, iată, ţi-o întorc. Cum poti d-ta sa stii ce simt si găndesc eu, RHODOS?

    „Tu pari foarte sigur de ceea ce spui ….. – siguranta de sine nu este un lucru rau, din contra, insa uneori, tocmai aceasta atitudine de “atotstiutori” ne face sa etichetam oamenii si sa fim intoleranti”.

    Şi această observaţie ţi se potriveşte şi, iată, ţi-o întorc. Rar mi s-a întâmplat să văd atâta intoleranţă.

    Spui că ai făcut un copil şi, gata, ţi-ai îndeplinit menirea de procreere, pentru că mai ai şi alte lucruri de făcut pe lumea asta, de exemplu să călătoreşti.

    Ai călătorit pentru mine? ai călătorit pentru progresul societăţii? Ai fost pe Lună de unde ai adus „piatra filozofală”? Nu, ai călătorit numai şi numai pentru d-ta. Evident, e treaba d-tale, dar nu-ţi lua singură numele de „Mama” şi nu vorbi în numele tuturor mamelor de pe Pământ. Nu ai dreptul să spui că mama mea este „incubator” pentru că a născut, crescut şi educat mai mult de un copil, şi că e BRUTAL să-şi crească nepoţii neavând altceva mai bun de făcut.

    Eşti o mamă modernă care zboară cu parapanta, atât de modernă, încât ai făcut un copil şi ai pretenţia ca pe al doilea să-l facă soţul, că doar este egalitate, iar femeia nu mai trebuie să vadă lumea doar prin ochii soţului ei şi trebuie să meargă de 3 ori pe săptămână la Cangoo-jumping. Foarte bine, dar nu vorbi în numele tuturor mamelor. Dacă fiecare cuplu ar fi avut doar câte un copil, specia umană ar fi dispărut.

    Numai îngerii nu au sex. Noi aici nu discutăm despre cupluri de suflete, ca să-mi faci mie teoria sufletului, vorbim despre cupluri de oameni, hetero sau homo, iar oamenii au sex. Spui că nu e nici-o diferenţă. Ba este. Ca să vezi diferenţa, imaginează-ţi un gay care stă la o intersecţie şi numără 96 de bărbaţi. Unul dintre următorii 4 ar putea să-i fie partener. Cam asta e proporţia. Cam asta e realitatea.

    Ai cunoscut comunităţi gay din mai multe ţări, băieţi extraordinari, simpatici inteligenţi şi arătoşi şi te-ai simţit bine, dar nu pentru că erau gay, ci pentru că erau Oameni. Nu înseamnă că ai cunoscut viaţa de gay şi că aceasta este minunată.

    „Mie mi se pare, si te rog mult RHODOS sa nu te superi pe mine, dar tu ai niste prejudecati! Asa am simtit eu din abordarea pe care ai avut-o vis-a-vis de postarea mea! Esti inclinat sa judeci inainte de a cunoaste omul, si, fie-mi ieratata “zicerea” – asta nu se prea potriveste unui gay care militeaza pentru drepturile lui!”

    Exact asta voiam să-ţi spun: cum poţi să mă judeci înainte de a mă cunoaşte?

    Eu nu te-am judecat. Nu m-am adresat nici-o clipă d-tale direct. Asta ca strategie. Am făcut doar referiri cu caracter general şi nu am judecat pe nimeni. „Mama” mi s-a părut un personaj fictiv, nu mă aşteptam la atac, iar textul, o compunere destul de reuşită a unui elev de liceu, scrisă ca tema pentru acasă, cerută de profesoara de română, care a adus la ora de dirigenţie o cunoştinţă de-a ei, bibliotecară la ACCEPT.

    „Mama ta e mereu cu tine! O gasesti in fosnetul frunzelor cand mergi pe strada; in aroma mancarii preferate pe care ea ti-o pregatea; in florile pe care le mirosi si-ti amintesc de parfumul ei. Ea este mana racoroasa de pe fruntea ta cand nu te simti bine; este aburul din respiratia ta in zilele reci de iarna! Mama este suntelul ploii care te adoarme… culorile curcubeului… diminetile de Craciun!”

    Frumos. Nu ştiu dacă e valabil şi pentru mamele – incubator.

    „Esti inclinat sa judeci inainte de a cunoaste omul, si, fie-mi ieratata “zicerea” – asta nu se prea potriveste unui gay care militeaza pentru drepturile lui!”

    Pentru care drepturi pe care le-am încălcat ar trebui să militez eu?!

    De unde mă cunoşti ca să mă judeci?! Cine ţi-a spus că sunt gay? De ce nu m-ai întrebat mai întâi cine sunt?

    Sunt căsătorit şi am un băiat de 24 de ani, care nu are absolut nicio problemă, din niciun punct de vedere, ca să fie clar. Când m-am căsătorit cu actuala soţie aveam 38 de ani (treizeci şi opt). Până atunci fusesem gay. Gay, nu bi! Mă mai căsătorisem o dată la 30 de ani, cu acte în regulă, dar după noaptea nunţii, soţia a plecat fată-mare. Avea 27 de ani şi considera că fecioria ei este cea mai mare avere, nu recunoştea că de fapt nu-i place sexul opus. Actuala soţie avusese şi ea o căsătorie ratată, aşa că a ştiut să mă aprecieze.

    Poate sunt unic, poate mai sunt 2 ca mine, poate un milion, nu ştiu. Vreau doar să se ştie, nu vrau să convertesc sau reconvertesc pe nimeni. Face fiecare ce şi cum vrea. Vorba românului : „Don’t try this at home!”.

    P.S. Întrebările pe care le-am pus sunt retorice. Nu necesită răspuns.

    • Rhodos. Sunt confuz. De ce te-ai castorit cu o femeie, daca iti plac barbatii ? (Sau, era ipotetic exemplul)

  13. Buna!

    Pe scurt: eu nu am vorbit in numele tuturor mamelor de pe pamint si cred ca acest lucru este lesne de inteles pentru oricine a citit postarea mea. Evident ca am un nume, pe care nu ma sfiesc sa-l spun: ma numesc Florentina iar cei din familie si prieteni ma cheama Flori. titlul de “mama” nu s-a dorit o generalizare si oricum am considrat ca nu este important numele meu ci mai degarba calitatea in care am scris, si anume aceea de mama. Deci, repet, eu nu am vorbit si nici nu o voi face, in numele tuturor mamelor, dar se pare ca tu o faci. Imi pare rau ca “imi pui vorbe in gura” rastalmacind cuvintele mele.

    Multi oameni folosesc atacul ca aparare, insa nu era cazul pentru ca nu te-am atacat! Nu am avut aceasta intentie si nici nu am, chiar mi-am cerut scuze anticipat, in caz ca ideile, vorbele mele te-ar face sa te simti jignit. Daca este cazul, imi cer inca o data scuze, chiar nu am intentionat sa te jignesc pe tine si nici cu atat pe mama ta sau alte mame. Eu m-am referit strict la mine si am facut asta mai ales pentru ca am intuit ca tu ai luat postarea mea ca apartinand unui personaj fictiv si toate referirile si metaforele folosite ca si comparatiile se refera strict la mine, la ceea ce simt eu si cum privesc eu lucrurile; de fapt am vrut sa ma cunosti mai bine, intr-un fel, si sa vezi ca sunt cat se poate de reala.

    Comparatia cu incubatorul am folosita pentru persoana mea pentru ca am vrut sa scot in evidenta ca poate unele femei mai au si alte dorinte in afara de a procreea si a creste nepoti, si apoi, ce facem cu femeile care sis odresc sa procreeze si nu pot – pe ele unde le incardam, ele nu mai pot fi numite femei?

    Sincer, apreciez ca ai vrut sa dai detalii despre starea ta civila desi nu era cazul ( poate ai facut exact cu aceleasi intentii ca mine cand mi-am permis sa spun ce gandesc si simt!) insa pot sa iti spun cu siguranta ca dintr-un anume punct de vedere chiar esti unic, fiecare suntem unici, tocmai de aceea se creeaza divergente de opinie dar acestea sunt bine venite cand sunt constructive.

    Ma bucur pentru ca ai o familie si un fiu, dar nu prea am inteles ce doreai sa subliniezi cu “am un băiat de 24 de ani, care nu are absolut nicio problemă, din niciun punct de vedere, ca să fie clar.” sa inteleg ca tu consideri ca baiatul meu are o problema?

    Cand am spus de drepturile pentru care ar trebui sa militezi, e adevarat, am crezut ca esti gay, pentru ca este un blog dedicat gay-lor, am considerat implicit ca esti gay sau ma rog, bi, adica tot o minoritate sexuala. Eu nu sunt gay dar tot sunt o militanta pentru dreptul fiecaruia de a-si alege drumul in viata si partenerul asa cum ii place.

    Cand am spus ca am calatorit, nu am facut-o ca sa ma dau mare, a fost doar un raspuns la intrebarea ta “ar fi ineresant de aflat cum a ajuns la aceasta mentalitate”. E adevarat ca nu am facut-o pentru altii, am facut-o pentru mine, insa astfel am invatat sa fiu un om mai bun, am vazut si inteles diversitatea si invatat toleranta, lucruri care se reflecta azi in relatiile mele interumane.

    Vreau sa iti multumesc pentru expresia cu “numai ingerii nu au sex” – mai bine nici nu putem sa o spun! Pentru ca exact la asta ma refeream cand vorbeam de iubire: ma refeream la sufletul omului, nu la corpul fizic, sufletul oricarui om tanjeste dupa iubire, dupa acel suflet care poate vedea ingerul din el …si de aceea spun ca atunci cand e vorba de iubire, sufletele nu au sex !

    Si in final, as vrea sa sti ca nu am nimic impotriva femeilor care au multi copii, din contra, le admir pe acelea care reusesc sa isi duca rolul pina la capat insa, sa sti ca sunt multe femei care nasc copil dupa copil dar care nu pot fi numite mame de vreme ce ii abandoneaza, traumatizeaza si ii lasa sa creasca fara nici un sprijin…sti eu chiar cred in: ” calitatea inaintea cantitatii” !

    Probabil felul meu de a scrie a fost prea acid, imi cer scuze, dar nu am facut-o ca jignesc pe cineva.

    Eu te respect si pe tine la fel de mult cum ma respect pe mine insumi, indiferent de orientarea ta sexuala.

    Si inca ceva, inainte de a incheia: stiu foarte bine ce spun, cand spun ca cele mai frumoase amintiri le am in legatura cu iesirile cu grupuri de baieti gay . Stiu foarte bine si sunt sigura ca era asa din cauza ca erau gay! Normal ca sunt oameni, toti suntem oameni, dar ei, cand se intalneau in grup, erau ei, sinceri, deschisi, ei insisi fara masti oficiale si gesturi inutile asa incat toti energia pe care o emanau era una pozitiva, o atmosfera distinsa, relaxata, de sinbcera bucurie, exact cum se bucura un copil de o prajitura buna.
    Sunt multi oameni care nu stiu si nu pot sa se bcure sincer de ceva, oamenii care si atunci cand este vorba de distractie incearca sa para altcineva si cauta sa-si dovedeasca “superioritatea”.

    Chiar si acum, dupa multi ani de zile, cele mai sincere si din suflet urari de sarbatori, telefoane de “ce mai faceti, cum o mai duceti”, tot de la baietii astia le primim ! ( eu le zic baieti dar unii sunt barbati in toata firea ! este vorba despre comunitatea gay-lor din Costa Rica unde eu cu sotul am intentionat sa deschidem o mica afacere !)
    Ma voi opri aici dar nu inainte de a spune inca o data: am vorbit in numele meu si atat si rog pe oricine se simte atacat sau jignit de vorbele mele sa ma scuze !
    Nu ma deranjeaza criticile atata timp cat sunt sincere si constructive, asa ca le primesc si pe ale tale fara suparare.

    Pari foarte incrancenat si suparat! Eu iti trimit un gand bun in seara asta si iti doresc o zi minunata maine!

  14. Iesim din topicul initial.

    Parca incepusem despre intrebarea unei mame oarecare daca ar trebui sa ii spuna fiului ei gay ca stie de orientarea sexuala a acestuia sau sa il lase pe el.

    Pacat ca nu avem si ceva gen “Choose the best answer”.

    Special am modificat comentariul in articol…

  15. Rhodos  ti-ai cam luato pe coaja si sincer chiar ma incanta faza asta, cel putin fata de mame ar trabui sa ai mai multa cosideratiune daca nu poti avea mai mult respect si preferi doar o politete de fatada vizavi de aceasta MAMA care simt ca ar dorio multi pe post de mama lor {cel putin ca mod de gandire}
     
    toti sau fiecare dintre noi am  fost macar odata  prost crescuti cu mama noastra, si ea saraca ce a facut ?. ne-a iubit mai putin? ne-a  aruncat afara in strada? a incetat sa ne mai protejeze?
    Daca fata de mama noastra ne permitem sa fim, oricum vrem noi, fiinca mama  ne permite si ne rasfata, fata de mamele celorlati, nu avem acest drept pentru simplul motiv ca nu este mama noastra, dar tot mama ramane si esti obligat moral sa fii RESPECTUOS, pentru un simplu si sijngur motiv ; MAMELE TE POARTA IN PANTECUL LOR 9 LUNI SI DAU VIATA.       TU Rhodos poti face asta?
    MAMELE SUNT  SFANTE ! niciodata, nimeni, nu are dreptul sa le supere, sa le  amageasca, sa le judece, sa le jigneasca macar cu o floare.
    MAMELE TREBUIESC IUBITE, RESPECTATE SI PROTEJATE.

  16. @ RHODOS
     
    RHODOS este probabil printre putinii barbati heterosexuali care frecventeaza un blog cu tematica gay. Interesant.
     
    Am sa trec peste cuvintele pe care ai avut sa le spui mamei, fiecare poate sa le citeasca si sa hotarasca singur daca ai fost corect sau nu.  Totusi nu pot sa trec peste o afirmatie care m-a lasat nedumerit: ai spus ca ¨fiul meu nu are nicio problem, sa fie clar¨.  Asta s-ar putea interpreta gresit – sunt convins ca nu te-ai referit la orientarea sexuala. Daca fiul tau ar fi gay l-ai considera absolut normal, nu?  La fel, pe mine de exemplu (care sunt gay) sunt sigur ca ma consideri  100% normal, nu?   Am facut acest comentariu doar pentru a elimina orice posibilitate de confuzie.

  17. Stimată doamnă,
    Nu aveam de gând să răspund, deşi mă gândeam că ce ar putea să mă provoare s-o fac totuşi. Şi au apărut câteva elemente.
    De exemplu îmi spui că nu d-ta vorbeşti în numele tuturor mamelor, ci eu. Eu am vorbit despre mama mea. De vreme ce d-ta spui că refuzi să fii redusă la rolul de incubator, deşi vorbeşti în nume propriu, rezulă că mama mea nu a refuzat, cum nu au refuzat milioanele de mame în numele cărora spui că vorbesc eu. Iar eu respent mamele, toate mamele, nu cum crede Cristymaykei , nu-mi convine să fie considerate incubatoare.
    Se pare că-ţi pare rău că ai fost sinceră şi ai spus exact ce gândşti.
    Scuzele d-tale par de complezenţă, de vreme ce mă acuzi în continuare.
    Mă aşteptam să treci la extreme.
    Eu nu am spus că apreciez mamele care fac o duzină de copii, cărora nu au ce să le ofere.
    Am văzut la TV un reportaj din Buzău cu un cuplu de orbi care aveau 7 copii, dintre care 5 orbi. Spuneau că aşa a vrut Dumnezeu, iar reporterul nu avea nimic de comentat.

    Sunt dezamăgit că orice aş spune, userii interpretează prin propria prismă. Nu ştiu cum să fac să nu se mai înţeleagă invers.
    Mulţi cred că fiul meu poate că are o problemă. De aceea am ţinut să menţionez că nu are.
    De unde ideea că eu consider că fiul d-tale are o problemă?
    D-ta ai spus că are o problemă: suferă în tăcere pentru că nu se hotărăşte să-ţi spună ce îl frământă.

    În ce mă priveşte, consider că lucrurile sunt clare.
    Acum, după ce userii au aflat cine sunt, cred că ai observat că nu mai sunt bine-primit pe acest blog. Mai ales că te consideră mama pe care şi-ar dori-o şi pe care eu am supărat-o.

    @ Smog,
    Exemplul nu este ipotetic, este absolut real.
    M-am căsătorit cu o femeie pentru că nu mă puteam căsători cu un bărbat. Nu e o ironie.
    Dacă spui că eşti confuz, înseamnă că vrei să ştii cum e posibil.
    Chiar tu spuneai pe undeva că raţiunea ar trebui să fie mai presus de pungile seminale. Exprimarea era de genul „peste pungile seminale”, dar cred că asta ai vrut să spui.
    Numai cu vârsta pungile seminale îşi diminuează forţa.
    Dacă viaţa de gay ar fi fost minunată, nu aş fi renunţat.
    Robert spune că nici viaţa hetero nu garantează fericirea. Nu am spus că o garantează.
    Numai viaţa de apoi îţi garantează fericirea.

    • Buna dimineata ( dupa cum arata ceasul, chiar este dimineata!)!
      Rhodos, sa sti ca nu sunt suparata pe tine absolut deloc si nici nu am fost si sunt sigura ca vei fi binevenit pe acest blog oricand sau cel putin asa simt eu.
      Sincer imi pare rau ca am facut “balci” ( vorba lui Robert) si recitand tot ce s-a scris, inteleg oarecum de ce te-ai simtit “atacat” sau ofensat de cuvintele mele.
      Poate ca am intins si eu coarda putin, fiind mai acida si oarecum sarcastica, recunosc, dar sincer, nu am nici un fel de resentimente vis-a-vis de tot ce s-a spus si oarecum, am simtit si in tonul tau ca te-ai relaxat si aceasta stare mi-ai transmis-o si mie.
      Sincer, ma bucur ca ne-am “cunoscut” si am avut ocazia sa ne spunem punctele de vedere, chiar daca ” nu se pupa”.
      Sunt convinsa ca esti un om deosebit, un “luptator” cu multa experienta in viata si probabil multe experiente mai putin neplacute tocmai din partea acelor oameni in care credeai …poate de aceea ti-ai construit o carapace asa dura … hmmm…acum, gandeam cu “voce tare” si evident ca acestea sunt doar “supozitii asa ca te rog sa nu dai prea multa atentie !
      Eu iti urez acum o zi buna atat tie cat si celor care viziteaza blogul, la revedere!

    • Nu stiu. Eu consider ca viata paote fi frumoasa indiferent ca esti gay sau heterosexual. Doar e viata ta si o ordonezi cum voiesti. Acum nu stiu din ce sfera religioasa privesti, pentru ca este un factor desul de imporant (ai mentionat viata de apoi si am asumat un conflict religios).
       
       

  18. @RHODOS,

    Mă bag și eu un pic în bâlci. Din pură curiozitate.

    Ai spus mai sus, într-unul din cementarii: “Când m-am căsătorit cu actuala soţie aveam 38 de ani (treizeci şi opt). Până atunci fusesem gay.

    La ce te-ai referit mai exact? Căci bănuiesc că nu la faptul că după căsătorie ai devenit brusc un heterosexual “pur sânge”.

    Ce a stat la baza deciziei tale, caci doar faptul că nu te puteai căsători cu un bărbat nu este un argument convingător.

    Poate scrii un articol mai amplu despre asta (ca să păstrăm topicul celui de față), ar fi foarte interesat.

    😉

  19. @ Robert,
    Nu am de gând să dezvolt nimic.
    Am spus gay ca să fac economie de cuvinte, folosind o expresie care apreciez că are acelaşi înţeles pentru mulţi – atracţia faţă de acelaşi sex, relaţii sexuale între parteneri de acelaşi sex.
    Eu nu împart lumea în gay şi hetero.
    Sunt adeptul scării lui Kinsey privind atracţia sexuală.

    Altfel spus, dacă azi un bărbat are o relaţie sexuală cu o femeie, azi este hetero. Dacă mâine are o relaţie cu un bărbat, mâine este gay. Trebuie să menţionez: părerea mea!
    Cineva spune că asta înseamnă bisexual. Treaba lui.

    Dacă am spus că până la 38 de ani am fost gay, înseamnă că nu am avut relaţii sexuale cu femei, sau nu reuşite.
    Dacă după 38 de ani am avut relaţii numai cu femei, de fapt cu una şi aceeaşi, înseamnă că sunt hetero.

    Am spus ce a stat la baza deciziei mele.
    Până la o vârstă, nu ştiu care, sexul bate sufletul.
    După o anumită vârstă, sufletul bate sexul.

    Erai curios dacă după căsătorie am devenit „hetero pur sânge”.
    Pe acest blog se face mare caz de suflet.
    Persoanele homoafective se justifică, mai ales în faţa bisericii, că nu au nicio vină că sufletul lor pereche se află într-o persoană de acelaşi sex.
    Problema este că acest suflet este schimbător şi-ţi alunecă foarte uşor printre degete, şi-l confunzi cu sexul.
    După o anumită vârstă, chiar şi după o căsătorie hetero, poţi găsi acel suflet pereche într-o persoană de acelaşi sex, dar nimic nu te împiedică să-l iubeşti, pentru că sufletul nu are sex, cum spunea d-na Flori. Deci nu afectează viaţa sexuală a cuplului hetero.

    Am dezvoltat încă prea mult, iar alţi useri nu sunt interesaţi de aşa ceva.

    P.S.
    Aseară am renunţat să mai trimit textul de mai sus.
    Dar acum am constatat că au mai fost postate unele intervenţii.
    Aşa că m-am hătărât să mai răspund o dată.

    Doamnă Flori,
    Am vrut să ştii că am citit şi ultima intervenţie pe care mi-ai adresat-o.
    Deşi am mai spus, mai spun o dată. Căută să cunoaşteţi adevărata viaţă gay şi adevăraţi gay, nu excepţiile. Adevărat înseamnă toate aspectele.
    Am spus că nu mai sunt bine-primit pe acest blog, dar din vina mea. Acum nu mai sunt „de-al lor”, nu mă mai tolerează. Vezi mai sus cum se bucură că „am luat-o pe coajă”, înainte de a vedea finalul dialogului nostru.

    Şi, dacă vrei, mai poţi citi ceva:
    http://www.darkq.net/zi-de-zi/lectia-1/

    Şi dacă ai timp, mai citeşte şi aici:
    http://www.darkq.net/povestiri/cum-a-inceput-%C8%99i-cum-s-a-sfar%C8%99it/

    @ Smog,
    E bine că ai menţionat că viaţa „poate” fi frumoasă indiferent… Nici eu nu exclud un „poate”.
    Încă un argument pentru care la 38 de ani m-am căsătorit cu o femeie, în afară de cel care rezultă, de a avea un copil, este şi faptul că nu am muncit o viaţă pe surcele, ci pe bani, iar dacă toată agoniseala o lăsam celor 9 nepoţi, nu s-ar fi ales cu mare lucru, sau se mai şi certau între ei, aşa că mi s-a părut normal să o las copilului meu.
    Desigur, un tânăr la 20 de ani, care stă cu părinţii, nu se gândeşte la aşa ceva, dar mai târziu, nu se ştie.
    Convingerile mele religioase se rezumă la a accepta că există un Dumnezeu, dincolo de puterea noastră de înţelegere. Senzaţia este, însă, că ne-a lăsat de capul nostru.
    Diferitele orientări religioase, deşi au pretenţia că se ocupă de sufletele oamenilor, nu au făcut decât să-i asmută pe unii împotriva celorlalţi.

    @ Corneliu,
    Vrei să-ţi spun cum te consider eu.
    Aş putea să-ţi spun că este important cum te consideri tu.
    Dar tot nu ai înceta să te întrebi cum te consideră alţii.
    Problema „normalităţii” a mai fost discutată pe acest blog şi în final au ieşit scântei.
    Este un teren alunecos şi nu vreau să intru pe el.
    Tituşi, ceva am să-ţi spun:

    Un trifoi cu 3 foi se consideră normal. Pentru că un trifoi cu 3 foi trebuie să aibă 3 foi.
    Un trifoi cu patru foi se consideră normal, pentru că un trifoi cu patru foi trebuie să aibă 4 foi.
    Problema care se pune este ca trifoiul cu patru foi să fie conştient că are 4 foi.

    • Circula o vorba.. E mult mai usor sa fi cu o femeie cand esti gras si chel. Sincer, nici eu nu delimitez lumea in hetero bi gay, insa de a la iubii barbati 1/2 viata, apoi 1/2 viata reproducere si traditionalism din cauza ratiunii financiare, imi pare mai mult a justificare aparenta si evident nefondata.
      Si nu stau pe banii parintilor, fara vreo ofensa.

  20. @Rhodos

    Da, ai reusit să suprimi o parte din tine cu ajutorul raționalului. Esti tată și soț.

    Nu doream să ne povestești, să dezvolți viața ta pentru ca să avem noi ce citi și ulterior critica. Nu. Eram curios daca se merită… trocul, negoțul. Pentru că totul este un negoț. Din punct de vedere uman.

    Eu mereu am zis că oricine se poate lăsa de țigări… 😉

  21. @ Rhodos
     
    Da, probabil ca nu are nici o importanta cum ma consideri tu, e irelevant pana la urma.
     
    Si cum, heterosexual fiind, te interesezi de problemele homosexualilor din Romania, trebuie sa stii ca homofobia este probabil una din cele mai mari.  Chiar deunazi am dat peste un website romanesc care se numeste ¨Speranta si vindecare pentru homosexuali¨ (am atasat linkul mai jos). Acolo homosexualii sunt prezentati ca niste oameni bolnavi care trebuie ajutati sa se ¨vindece¨. Cineva care nu cunoaste personal un homosexual si citeste toate aberatiile de acolo ajunge la concluzia ca o persoana gay este un monstru care si-a vandut sufletul satanei si care e capabil de orice nelegiuire. Fireste, dupa ce ni se face acolo cea mai oribila descriere cu putinta, ei se ofera sa ne vindece.  Eu sunt convins bineinteles ca si tu esti la fel de ingrozit ca si mine de acest tip de propaganda perversa.
     
    Am vrut doar, prin acest comentariu, sa atrag atentia asupra unei probleme pe care cred ca e bine sa o cunosti.
     
    http://www.homosexualitate.ro/
     
     

  22. Când am selectat textul anterior am pierdut ultima frază:
    „Rămâne cum am stabilit la început: nu am de gând să dezvolt mai mult”.

    Nu am de gând, pentru că îmi este foarte greu să scriu ceva şi să nu se interpreteze altceva.
    De exemplu, Smog s-a simţit vizat când am spus că „..un tânăr la 20 de ani, care stă cu părinţii, nu se gândeşte la aşa ceva…” Vorbeam la modul general.
    Pe de altă parte, crede ca eu nu trebuie să mă simt ofensat când spune că „E mult mai uşor să fii cu o femeie când eşti gras şi chel”.
    La 62 de ani am 72Kg şi 1,85m, doar că am părul complet alb şi nu mai este aşa de des.
    Dar vorba spusă de el este foarte adevărată, în general.

    Chiar dacă mi-am descris viaţa în doar 6 fraze, nu trebuie trasă concluzia că 1/2 am fost căsătorit cu un bărbat, iar 1/2 cu o femeie. Trecerea nu a fost bruscă şi nici dramatică, aşa cum crede Robert. Pentru că la 38 de ani nu mai aveam cine ştie ce de suprimat din mine. Sexul, oricum nu mi se părea şi nu mi se pare un scop în sine.
    Din partea mea nu e vorba de justificări, aparente sau nu, fondate sau nu. Aşa s-a întâmplat.
    Dacă aş fi spus că de fapt schimbarea s-a produs în „perioada de tristă amintire” aş fi fost acuzat că sunt adeptul măsurilor coercitive.

    Robert mă întreabă dacă merită trocul.
    Amintirea miilor de orgasme se estompează cu vremea, dar existenţa unui fiu este o realitate de necontestat. Asta nu înseamnă că vreau să fac o anumită propagandă.
    Tot el, parcă, voia să ştie dacă după căsătorie am mai avut relaţii cu bărbaţi.
    Nici înainte nu am avut la modul în care se judecă, în general, pe un blog gay.
    În altă parte am găsit expresia homoafectiv, care cred că mi se potriveşte.
    De fapt m-am ataşat de suflete curate, iar astfel de suflete n-am găsit în trupuri de femei şi nici de bărbaţi maturi, ci doar la tineri.
    Atunci când am mângâiat un suflet, am mângâiat şi trupul care îl găzduia, dar numai atunci când şi cât au avut nevoie, fără să le îngrădesc libertatea. De aceea nu pot vorbi despre „o dragoste unică”.
    Mi s-a întâmplat şi după, dar fără să caut cu tot dinadinsul.
     
    @ Corneliu,
    Mulţumesc pentru informaţie.
    Am văzut doar prima pagină. De acolo rezultă că se oferă ajutor doar celor care solicită, nu obligă nimeni pe nimeni.
    Dacă în interior se face o prezentare oribilă a fenomenului, este o altă problemă.
    Detest extremismele!

  23. Of course si eu ma gasesc printre cei carora le este teama sa recunoasca…
    In primul rand, din cauza faptului ca parintii mei au o mentalitate de tot … asa ca nici gand sa pot sa ii spun ceva…
    De multe ori ma batea gandul sa o fac, dar nu simt ca sunt pregatit sa imi asum responsabilitatea, si in orice caz, ea nu ar sti sa tina “secretul”…
    Cel mai indicat este sa astept pana cand voi fi pe treaba mea si eventual dupa ce imi iau “zborul” de la casa ei sa ii spun adevarul…
    Poate nici nu va afla, nu se stie 😉

  24. @ Rhodos
     
    OK Rhodos, ma bucur ca suntem de acord. Oricum, e binevenita prezenta ta pe site. Imi dau seama ca nu iti este tocmai usor sa pastrezi in fata familiei tale aparentele de tata/sot hetero, si imi imaginez ca e o mare eliberare pentru tine acest blog, unde poti comunica cu cei cu adevarat ca tine si unde poti fi tu insuti.

  25. Foarte frumos.. Daca sunteti sigura ca fiul dumneavoastra este gay, nu il mai lasati sa se chinuie, incercati sa vorbiti cu el 🙂 .. Este norocos ca are o mama ca dumneavoastra.. Eu mi-as dorii din tot sufletul sa pot sa vorbesc deschis cu parintii mei si sa le pot spune ca sunt gay si sa nu ii mai mint.. dar ii stiu cum reactioneaza cand aud la televizor cand se discuta despre gay.. mama se inchina si spune Doamne fereste.. tata m-ar da afara din casa.. iar eu momentan depind de ei.. ei sunt suportul meu financiar..viata mea depinde de ei….. daca m-ar da afara din casa pt. simplul fapt ca sunt gay 🙂 nu stiu ce as face..
    Ce este trist,  este ca la auzul cuvintelor “Sunt gay” parca tot ce tine de tine, de persoana si copilul bun care esti… totul se sterge.. nu mai conteaza cum erai in trecut..
     

  26. @ Corneliu,
    Robert propunea să discutăm pe alt topic, pentru a nu ne abate de la subiectui iniţial.
    Dar cum nu am altul, vreau totuşi să-ţi răspund.

    Nu-mi este greu, nu am ce aparenţe să păstrez. Îmi fac datoria.
    E mai greu la tinereţe, când te întreabă toată lumea de ce nu ai o prietenă.
    Sufletul mi-e liber şi i-am dat satisfacţie atunci când alt suflet a meritat şi mi-a răspuns cu aceeaşi monedă. Cel puţin pentru o perioadă de timp.
    Poate ţi se pare ciudat, dar sunt mulţi tineri care îşi doresc pe cineva, indiferent de vârstă, căruia să-i poată spune totul, de la care să aibă ce învăţa şi să se simtă iubiţi. Cum spuneam, măcar un timp.
    Cu o condiţie, să nu atentezi la libertatea lor.

    Poate ai citit povestirea lui INOCENTOS. Aceea este ce numesc eu „o relaţie de suflet”.
    Cred că tu ai altă viziune, te gândeşti la relaţia pe viaţă. Parcă am văzut pe undeva ceva în acest sens. Dacă greşesc, scuze.

    Din păcate, nu mă mai simt bine pe acest blog.
    Mi se reproşează că am tendinţa să dau sfaturi.
    Eu, oricum, am trecut prin multe.
    Nu cred că altul de pe acest blog a trecut prin ce am trecut eu. Ar fi spus-o.

  27. Părerea mea; acest topic ar trebui sa constituie o piatra la temelia percepției pe care ar trebui sa o poarte cu el fiecare adult, și sa o sădească în copilul lui. Chit ca s-a spus mai sus ca acest blog nu este destinat părinților, cred ca ar trebui văzut ca un contract toată aceasta problema; am mai amintit undeva cât de importanta e prezenta părinților în viata tânărului, fie el de 18 ani, 20 sau mai mult. Intri într-un necaz, ai unde apela, cu credința răspunsului prompt – asta e o certitudine, indiferent de închipuirile oricărei parte subiectiva din noi toți!

    Stimata doamna, “La multi ani de 1 martie!” înainte de toate.”

    S-ar putea sa va fi copleșit amalgamul de idei și mentalități bărbătești – oameni diferiți, cu opinii diferite, în momente (vârste) diferite.

    Important de reținut. Cazul dvs nu este singurul. De fapt, nici măcar nu poate fi numit un caz. Ce este ieșit din comun putem spune ca ar fi dorința dvs de a cere ajutor din mediul copilului. Sunt convins ca de informat v-ați informat dinainte, ați tot citit, pana v-ați luat inima în dinți și ați SCRIS, mai mult din dorința de a va încrede în normalitatea celorlalți, ca pe o percepție din perspectiva copilului. Sa simțiți ce simte el. Ma apropii cumva?

    O alta idee ar fi întrebarea, oarecum voalata, de a-i fi destăinuit băiatului ceea ce se presupune ca știți. Daca dvs va e greu, închipuiți-va doar ca lui ii este înzecit greu. Puteți aborda discuții cât mai libere pe tema asta. Sa-l pregătiți cumva. Sa prindeți făgașul sentimental fără sa simtă cumva vreo formula de recompensa în spatele confesiunii – tinerii detesta sa “cada în capcane”.

    In principiu, dacă aveți o legătură atât de strânsă cu fiul dvs, nu vad sa fie probleme, sincer.

    In rest, ori n-am citit eu prea atent, dar nu simt nicio amprenta paterna în toată aceasta poveste. Exista vreun tata, știe sau ați decis sa lucrați fiecare în plan individual? Mai mult din perspectiva asta m-as teme.

     

  28. este interesant, este linistitor, este placut sa citesti comenturile de la acest articol.
    atata dragoste cata se simte in ce scieti voi, incepand cu mama si terminand cu RHODOS.
    eu simt asta acum dupa ce am recitit aceste comenturi si am realizat cu surprindere, cata tarie de suflet iti trebuie ca sa poti scrie despre ceva ce este chiar parte  din inima ta.
    IMI CER SCUZE FATA DE RHODOS, am inceput sa inteleg modul lui de gandire si-l apreciez acum pentru inima lui mare din care daruieste, sunt sigur , multor oameni, IUBIRE. Mi-ar face mare placere sa dicutam fata in fata RHODOS.
    TREBUIE S-A ACCEPTAM FIE CA NE PLACE SAU NU CA SUNTEM UNICI ,DIVERSI, FIECARE CU STILUL LUI. IMPORTANT ESTE S-A REUSIM S-A NE INTELEGEM.

  29. Se face mare caz de suflet în relația dintre 2 persoane, și se uită că dacă nu există o atracție sexuală MINIMĂ pentru persoana cu care conviețuiești, chiar dacă sexul nu mai este pe primul plan, ca în prima tinerețe, o relație afectivă e puțin posibilă. Nu-mi imaginez, și sunt sigur că nici una din amicele mele hetero nu-și imaginează, cum am putea deveni soț și soție, adică ceva mai mult decât amici, în situația în care chiar nu avem ce face sau împărți într-un pat comun.

  30. ceea ce vreau sa spun e vreau sa imbratisez aceasta mama!!!
    da unele mame au poate spectrul vizual ingustat de doctrinele “”normalului””n si cele care provin de la biserica…si mai vin dupaia din urma si faptele ca la 20 de ani…intretinerea financiara de un copil de unu singur…in romania este oarecum grea….
    gandinduma putin am observat toate acestea si in viata mea sunt un tanar de 20 de ani si eu…si mama mea este foarte, subliniez foarte religioasa….dar toata religia asta se rezuma in faptul ca eu stiu mai multe decat ea despre religie deshi eu nu merg in fiecare duminica la biserica…sau aproape mai deloc…deoarece am alte concepte despre aceasta credinta…si nu cred in ca trebuie sa mergi in biserica ca sa fii crestin…acest lucru tine de mentalitatea omului….
    -iar al 2-lea lucru…situatia finaciara…aceasta este una dintre fricile cu care se confrunta toti tinerii gay…deoarece nu poti stii cum vor reactiona ai tai…si cu totii stim cazuri in care copii au fost literally aruncati in strada…de acesti “”parinti”” care inainte ii “”iubeau”” ….
    -imi iubesc foarte mult familia…si am o conceptie despre viatza diferita de a lor…pe cand la mine planul sentimental este deasupra celui material…nu la toti este asha…unii parinti isi obliga copii intr-un anumit domeniu (nu si cazul meu) doar pentru beneficiile materiale ne tinand cont de placerile copiilor:|
    – in final ash vrea sa va zic stimata doamna …tinetio tot asha…fiul dumneavoastra stie ca este iubit 🙂 si intr-o zi va veni acea zi in care va va lua de mana si va avea acea discutie cu dumneavoastra dar trebuie sa fie cand este el pregatit…
    ( am citit cam jumatate din commenturi…voi reveni later sunt presat de timp buh bye , be happy )

  31. sincer ma socat ceea ce am citit.
    chiar sambata am avut o discutie cu mama si era cat pe cei sai zik de orientarea mea sexuala.
    dar nu am avut curajul
    eu cred ca simte ceva de aceea ma intrebat
    miar placea mult sa stie si mas bucura daca mar accepta asa cum sunt pt ca in fond si urma urmei sunt copilul ei.

  32. Cred ca este cel mai antrenant articol citit de mine pana acum pe acest site / blog. Am fost foarte impresionat de povestea doamnei autoare. AM fost atent la fiecare rand si m-a surprins pozitiv modul dansei de gandire.

    Vreau sa ma adresez dumneavoastra doamna. Merg pe ideea ca ar trebui totusi sa porniti o discutie pe aceasta tema cu fiul dumneavoastra. Nu stiu in ce maniera va fi pregatit sa va destainuie trairile sale aparte. E posibil ca fiul dumneavoastra sa fi inteles ideea de “open mind” in cazul dumneavoastra. Dar trebuie sa luati in considerare alta idee: DEZAMAGIREA pe care considera el ca v-ar provoca-o. In ce sens ? Desi stiind ca tolerati orientarea homosexuala sa isi zica totusi “de ce trebuie sa pateasca mama asta din partea mea”. E vorba de dorinta lui de-a va fi intors binele si bunastarea in care l-ati crescut.

    Ati mentionat la un moment dat ca un copil nu trebuie sa fie responsabil de fericirea parintelui sau. Facand aceasta mentiune ar trebui sa presupun ca dumneavoastra l-ati crescut in conformitate cu aceasta “virtute” ?

    In ceea ce ma priveste sunt confuz in privinta reactiei parintilor mei dar totusi traiesc cu certitudinea ca dezamagirea in sufletul lor va fi mare cand vor afla.

    Tata foloseste sintagma de “poponar” ceea ce ma face sa cred in prima instanta ca nu accepta cu bratele deschise ideea. Totusi vine si urmatoarea situatie: mai niciodata nu l-am auzit proliferand atacuri acerbe in acest sens. Traiesc cu senzatia ca el accepta homosexualitatea, intr-o oarecare masura, ca pe O BOALA (nu a mentionat ca ar fi psihica), dar atata timp cat nu e in familia lui. Si din cauza asta sunt in incurcatura.

    Mama nu prea pot spune cum riveste situatia. Uneori ii dispretuieste (mai ales daca este un caz foarte indepartat, la TV de exemplu). Daca respectivul gay mai face si ceva rau (nu pedofilie) deja e ca o antigay. Situatia se schimba cand cazurile gay apar mai aproape de ea (de genu vreo prietena de-a
    mamei sale cu nepot gay -am dat un exemplu aleatoriu). Oricum si ea merge pe ideea ca atata timp cat nu e in familia ei, asta e, nu sar sa-l atac in mod gratuit.

    Cu pericolul de-a ma repeta: ei nu sunt niste oponenti acerbi ai homosexualitatii dar nici nu pot spune ca ar fi primi care sa accepte o asemenea situatie in familia lor.

    Acesta este si motivul pentru care comingout-ul meu cam mai are de asteptat. NU STIU cum vor reactiona.

    Revenind la articolul dumneavoastra: am apreciat modul in care ati privit oportunitatile acestor calatorii. Va intreb: aceste calatorii si socializarile cu persoanele gay le-ati savarsit inainte sau dupa ce ati inteles ca fiul dumneavoastra imbratiseaza aceasta orientare ? Pentru ca daca ar fi INAINTE (este o parere personala ce nu vine sa substituie adevaratele dumneavoastra trairi din acele perioade)as zice ca ceva sau cineva (care nu poate fi descris) v-a deschis calea intelegerii, v-a pregatiti sa acceptati trairile fiului dumneavoastra, sa i le intelegeti si astfel sa nu va schimbati parerea despre el.

    @RHODOS: Ati mentionat ca odata ce s-a aflat cine sunteti defapt userii nu va mai privesc cu aceeasi ochi. Nu considerati ca noi userii nu va mai acceptam din acest motiv. Pe de alta parte daca aveti acest sentiment ganditi-va ca ati oferit, posibil, aspectul unei persoane gay, chiar daca nu intr-un mod explicit.

    ORICINE, INDIFERENT DE ORIENTARE ESTE BINEPRIMIT PE ACEST SITE, DOAR TREBUIE SA ADMITETI CEEA CE SUNTETI !!!

  33. Subiectul aceste a fost, este, si va ramane fierbinte mereu.

    MAMA,

    un singur cuvant, dar cata dragoste poate cuprinde el.

    Castillo ma surprinzi placut intr-un timp relativ scurt. Bravo.

  34. In orice relatie nimeni nu e perfect. Impresionanta aceasta poveste. mereu ne punem aceasi problema: cine face primul pas?

    E bine ca exista deschidere si acceptare. Pe de alta parte sunt tineri care nu au curajul sa se deschida deoarece se tem de reactia parintilor, rudelor.

    Ar trebui totusi sa nu ne pierdem increderea in parinti nostri, indiferent care sunt alegerile noastre. Insa stimata doamana o spun cu un gust amar nu toti tinerii au fericirea: de a avea o mama cool, moderna, deschisa asa cum sunteti dvs.

    Sa fim deschisi pana la capat si sa riscam, caci niciodata nu putem spun ca am facut totul.

Comments are closed.

Vezi si...

Bârfe de Upper East Side?!

De luni în coace, toată lumea sare de cur în sus că Ricky Martin e gay. Ce atâta fâs? O fi pentru toate femeile hetero, cărora li se scurgeau ochii după el. Pentru un alt gay, care dispune de acel al 6-lea simţ, numit "gaydar", nu e nici un...

Articole din aceeasi categorie