Stau si ma gandesc cum as vrea sa fie prima data prin ochii mei… si a iesit cam asa:
Eu sunt acasa, intr-un apartament de 3 camere, intr-o “zi de iarna, spre seara’’. Ninge incet si pregatesc cina desi sunt foarte obosit… abia venind de la munca. Dintr-o data aud cheia in usa si se deschide…. este el, obosit la fel ca mine. Ma saluta si ma saruta tandru de bun-venit. Ne asezam la masa si mancam in tacere, nu prea am chef sa vorbesc – ma gandesc la grijile cotidiene. Ne aruncam priviri subtile… si inrosim amandoi cand ochii nostrii se intalnesc.
Inca de la inceput i-am spus ca atunci cand voi fi pregatit sa ma daruiesc lui, o sa-si dea seama singur(lol). De mult eram pregatit dar inca nu s-a ivit ocazia sa o spun si nici el nu s-a arata interesat stiind ca nu suport sa fiu impins sa fac ceva ce nu vreau. Cand am terminat de mancat el se duse in camera sa se culce, eu raman sa strang masa si sa spal vasele.Insa mai aveam si alte treburi de facut…
Mi s-a parut ca numai termin… dar intr-un final am ispravit ce aveam de facut si m-am dus in bucatarie rupt, sa fumez o tigara si sa beau o ciocolata calda. M-am asezat pe marginea de la geamul care dadea inspre parc. Priveam cum fulgii de nea se astern pe crengile batrane de copac. Deschid geamul si las aerul rece sa patrunda in casa, stropi reci de gheata imi cuprind instantaneu corpul obosit si cald. Admirand privelistea care-ti lua respiratia simt dintr-o data cum cineva ma cuprinde in brate.Ma sperii. Uitandu-ma in spate il observ pe el, cu o privire clara si plina de dorinta… incepem sa ne inclestam nesatui gurile ca intr-un joc frenetic de-a soarecele si pisica. Ii caut limba si el o cauta pe-a mea. Infig ghearele adanc in pielea lui fina de pe spate si cobor incet cu buzele spre baza gatului si mai sus de el… catre lobul urechii…
Respir usor aproape de urechea lui si incep sa-i mangai pieptul cu palmele mari. El coboara incet spre buric si incepe sa se joace inocent cu el. Actiunea se muta in dormitor, cand intru ramana socat: patul era plin de petale de orhidee albastra imperiala si trandafir rosu, lumanari parfumate pe piedestale si pe masa….lumina albastra si un blues pe fundal. Il arunc violent in pat si incep sa cobor frenetic de la buze la buric, de la buric pe copase, de la copase la glezne si de la glezne la piciorusele lui delicate dar ferme. In fractiuni de secunda ramanem dezbracati complet iar corpurile noastre au devenit unul singur….suntem in armonie completa ca ying si yang. Parca simt cu zbor, ne pierdem unul in bratele celuilalt si suntem incatusati de focul pasiunii mistuitoare. Magia dureaza toata noaptea si nu ne mai saturam… Spre dimineata ma duc sa fac un dus cald, unde am mai primit o surpriza: in timp ce faceam dus, simt aceleasi maine calde cuprinzandu-ma, ma intorc si magia reincepe… apa curge pe trupurile noastre mizere, aburii sunt grei si inecaciosi dar placuti, respirtatiile noastre grele se unesc intr-una singura.
Incep sa-l sarut pe piept si sa-l adulmec incet – nu vreau sa uit mirosul lui niciodata: o seara de neuitat si o dimineata perfecta. Ne strangem puternic in brate, aproape ne sufocam… dar este o placere sadica, parca nu vrem sa ne pierdem niciodata…
El este al Meu si Eu sunt al Lui… o simfonie de sarutari calde sfarseste aceasta dezlantuire vulcanica ce parea ca numai se sfarseste… nu vroiam sa se sfarseasca. Dar orice lucru bun are un sfarsit…
P.S: in caz ca mai vedeti acest articol pe alt blog…sa stiti ca nu este copiat. Este scris de mine 100%. Dar oricum puteti vedea si singuri, ca acolo unde este publicat este tot sub numele de ICHIGO… haidi… toate bune!!!
Magie !!!!
doamne ce pornosag
muahahahaha….doamne cata vreme a trecut de cand nu am mai auzit cuvantul asta…”pornosag”!!! 😆 😆 😆
oricum…thanks for the apreciation…;))
Erm… eu nu l-am mai auzit deloc până acum. Ce înseamnă? 😀
ce frumos 🙂 e de vis … oare ???
yep…e de vis!!!dar orice vis poate oricand sa devina realitate…;-)
e cam departe de realitate dar se poate intampla si asa ceva :)…in vis 😛
yep stiu ca e departe de adevar…dar cine stie…someday…;))
someday…intr-un viitor foarte indepartat…:)))))
@ichigo – there wasn’t any appreciation, make no mistake.
@marius… m-ai inteles gresit… era o gluma, faza cu ”the apreciation”
anyway… multam ptr comment!!! Bun, rau… it doesn’t matter… 😛
Ichigo,
asta era o ficţiune? Păcat!
Totuşi, chestia cu „picioruşele delicate dar ferme” nu prea merge. Cele delicate, nu ştiu, dar cele ferme cam put, şi strică, dracului, toată poezia!
Am să revin cu o poveste pe bune, dar deocamdată vreau să văd cam cum merge treaba.
Văd că nu scrie mai nimeni cu diacritice, şi vreau să ştiu dacă e vreo problemă tehnică. Am mai citit câte ceva, pe ici pe colo, şi văd că unii scriu cu literă mică după punct. E o modă? Eu cred că un text trebuie să respecte regulile principale de redactare, adică semnele de punctuaţie, spaţiile, literă mare la substantivele proprii sau început de frază, diacritecele, pentru ca lectura să fie cât mai rapidă şi mai plăcută, nu c-aş fi eu vreun critic literar!
Yep este o fictiune…dar nu imposibil de realizat in realitate…:d
”piciore ferme”-hmmm,da…acum realizez ca put 😆
Cat despre diacritice stiu ca le poti folosi aici…eu am setat computerul in engleza si deaceea nu scriu cu ele…:D
Extraordinar, am ramas fara cuvinte !
E genial😮
thanks!!!!
Văd că merge fără probleme. Mă temeam să nu apară pătrăţele şi cerculeţe în locul caracterelor româneşti. Eu, dimpotrivă, am setat calculatorul în română, nici nu mai pot să scriu fără diacritice, şi nu mi-a reproşat nimeni că le folosesc.
Constat că e o modă să scrii jumătate din frază în română şi jumătate în engleză. Lucrul ăsta se face doar atunci când vrei să foloseşti cuvinte sau expresii cu valoare universală, sau care nu au o traducere consacrată în română.
Ichigo,
Sper să nu te superi pentru observaţiile făcute, unele dintre ele nu ţi se adresează direct.
Înţeleg că ai mai scris şi vrei să mai scrii. În acest caz trebuie să fii mult mai atent cu expresiile folosite, mai ales că este vorba de ficţiune, nu de o descriere superrealistă unde poţi folosi orice cuvânt. Tu chiar vrei să ajungi la eseu, dacă nu încurc eu genurile astea literare, că nu sunt un specialist, dar îmi place să citesc, iar când vrei să descrii frumuseţea, trupească sau sufletească, nicăieri în text nu trebuie să apară cuvinte care să umbrească această frumuseţe.
Spui că… „apa curgea peste trupurile noastre mizere. De ce mizere? Nu făcuserăţi nimic mizerabil, pentru că o făcuserăţi de comun acord, în cunoştinţă de cauză, nimeni nu vă poate condamna. Dimpotrivă, pe trupurile voastre ar fi trebuit să găsiţi lipite petale de flori.
Am promis că scriu şi eu o poveste pe bune. Am scris-o, dar trebuie să fac unele modificări pentru a nu divulga identitatea unor personaje, dar trebuie să le fac fără să alterez adevărului.
Dacă nu mă consideraţi prea pisălog, voi reveni.
nu ma supar…am sa o iau ca pe ceva constructiv…oarecum…:D
cat despre „apa curgea peste trupurile noastre mizere.”-pai dupa o noapte de ”munca”,mai transpira si omul,mai se murdareste…mi se pare normal sa spun mizere…desi ai dreptate cand spui ca aceste cuvinte nu isi au locul cand vrei sa descrii ceva frumos….dar totusi….:d
PRIMA EXPERIENŢĂ
La început eram vreo 12 băieţi la cercul tehnic. Eu mă înscrisesem mai ales pentru a-mi ocupa timpul, să am ceva de lucru, să nu mă mai găndesc tot timpul la prosţii. Pe de altă parte, pentru examenul de absolvire era bine dacă aveam şi realizare practică, iar eu trebuia să fac un montaj electronic. Eram elevi din mai multe clase. Nu mică mi-a fost surpriza să-l întâlnesc aici pe un băiat după care mi se scurgeau mie ochii de aproape 2 ani, dar îmi întorceam repede privirea când îl întâlneam pe hol, pentru că mă simţeam fără nicio speranţă. Era revoltător de frumos, dar nu ca o feţiţă, era chiar un bărbăţel, deşi avea o figură copilăroasă, părul cârlionţat, ochi negri, mari, rotunzi şi luminoşi, buze cărnoase, senzuale, ten catifelat. Îmi şi imaginam cum o are. Nu putea fi decât aidoma lui. Citisem eu pe undeva că, băieţii cu asimetrii faciale, o au strâmbă, dar el era perfect. Aşa că, băiat finuţ, îmbrăcat cu gust, putea găsi pe toate drumurile fete care să i-o lingă, să i-o sugă, să-l facă fericit la orice oră din zi sau din noapte. Mult mai târziu m-am lămurit că fetele preferă de fapt malacii, maimuţoii mitocani, care râgâie şi scuipă la fiecare pas. I-am văzut de-atâtea ori în spatele şcolii, unde fumau ţinându-şi prietena pe după umeri, ca ţăranii la fotograf, unindu-şi dezgustător boturile din când în când, între două fumuri de ţigară. Că şi fetele fumează, să arate că sunt şi ele bărbate. Ce feminitate, fineţe, delicateţe, candoare!? Pula! Scuzaţi…
La cercul tehnic rămăseserăm din ce în ce mai puţini. De fapt aveam program diferit, şi băieţii veneau în contratimp, aşa că nici profesorul – îndrumător nu stătea mereu cu noi în atelier. Eu nu lipseam niciodată, pentru că nici frumosul meu nu lipsea. El era electronist pasionat de-adevăratelea şi priceput. Îl cunoştea toată şcoala, pentru că repara telefoane mobile. L-am rugat să mă ajute la priectul meu şi s-a arătat încântat. El lucra şi la alte montaje complicate, pe care i le dădea profesorul, iar când îi reuşeau, sărea într-un picior, se bucura ca un copil, îşi băga mâna sub bluza scurtă şi se bătea cu palma pe burtă, lucru care pe mine mă excita la culme, şi striga: yeesss!!
Din păcate, avea un prieten. Unul cu faţă de killer care nu-l lăsa nicio clipă singur. Dar nicio clipă! Erau colegi de clasă, stăteau în aceeaşi bancă, pe hol erau mereu împreună, chiar şi la WC. Veneau împreună la şcoală, plecau împreună. Dar nu numai atât! Tot timpul se jucau, se hârjoneau, se ciupea unul pe altul, motiv ca apoi să se alerge, să-şi sucească mâinile unul altuia. Se strângeau în braţe pe la spate, chipurile pentru imobilizare, lucruri care pe mine mă exasperau, pentru că şi la atelier făceau aşa, când lipsea profesorul.
Într-o sfântă zi, killerul a primit telefon să vină acasă. A insistat foarte mult să plece împreună dar eu m-am opus, sub pretextul că nu mai pot veni zilele următoare şi vreu să mă ajute să termin.
Aşa că am rămas doar noi doi. Nu-mi făceam niciun plan, nicio speranţă. Nu aveam de gând să-i zic ceva sau să fac ceva care să-l sperie, să pierd şi privilegiul să fim doar noi doi, atât de aproape unul de altul, lucrând.
Montajul era gata, un termostat electronic cu triac. Dacă nu greşisem cu nimic, ar fi trebuit să funcţionaze. Dacă greşeam, nu eram în stare să găsesc singur defectul.
L-am pus în funcţiune. Încălzitorul cu ventilator a pornit şi trebuia să se oprească atunci când se atingea temperatura prestabilită. Eram amândoi în picioare, lângă masă, el în stânga mea, priveam atenţi, şi… pac, s-a oprit! Yeesss!! a strigat el, iar când şi-a băgat mâna sub bluză, fulgerător mi-am băgat-o şi eu pe a mea, şi mi-a prins-o fix peste buric, du degetele răsfirate. Am simţit o fierbinţeală în palmă care mi s-a urcat prin mână la creier şi a coborât în călcâie şi, evident, în alte organe…
Îşi ţinea mâna peste mâna mea fără să schiţeze niciun gest, nici de respingere, nici de încurajare. Cu mâna stângă îl cuprinsesem în braţe, pe la spate. A urmat un moment de linişte şi aşteptare. Dacă termostatul funcţiona bine, ar fi trebuit ca încălzitorul să pornească atunci cănd temperatura scădea sub limită. A pornit, funcţiona bine.
Am începus să-mi cobor mâna încet, încet. El şi-a ţinut-o pe loc, lăsându-mi-o să alunece pe sub a lui. Avea nişte pantaloni subţiri, trei sferturi, din pânză. Când degetele mi-au trecut pe sub elastic, i-am dat imediat de cap. Era deja sculată!
Am continuat să cobor, simţindu-i-o în palmă. Voiam să ştiu unde se termină, şi nu se termina prea repede… Am urcat din nou mâna, încet, până la cap, şi am închis cu grijă degetele cuprinzându-i-o ferm. Simţeam cum i se încordează. Cu încheietura mâinii am întins elasticul, ca să i-o pot vedea. Nu-mi venea să cred… Nu-mi venea să cred că nu visez.
Cred că în momentul acela m-am gândit că ar fi trebuit să proptesc un scaun în uşă, dar nu puteam lăsa vrabia din mână…
Aşa că am continuat. Ştiam ce vreau să fac. Dacă aş fi fost beat, acum nu mi-aş mai fi adus aminte nimic. Voiam să ştiu dacă se beleşte. Aş fi fost mulţumit şi dacă nu, pentru că era a lui, dar trebuia să ştiu. A mea aşa este şi îmi place enorm aşa. Am auzit că doar 2 din 10 băieţi sunt mulţumiţi de dotarea proprie…
Am mai strâns-o puţin în palmă şi-am simţit cum se întăreşte şi creşte, în timp ce coboram hotărât mâna. Când am ajuns la capătul de jos, capătul de sus era complet belit. Între timp, cu mâna stângă, îi trăsesem chiloţii şi pantalonii până la genunchi.
Am deschis palma, ca să ia puţin aer şi ca să i-o pot vedea în toată splendoarea. După eliberare, îşi pastrase cam aceeaşi poziţie, adică la vreo 30 de grade faţă de verticală, uşor curbată în sus, parcă mai înfoiată, după strânsoarea mea. Unghiul se mai micşora, la fiecare atingere, ca din întâmplare, cu vârfurile degetelor. Era o frumuseţe! Nu speram să pot oferi ochilor mei o aşa bucurie.
Părul negru, cârlionţat, contrasta cu pielea albă, catifelată. Mi-am afundat degetele în el. Am avut o senzaţie unică, incomparabilă., care îmi confirma unde mă aflu. Şi când te gândeşti că e acum moda, luată din filmele porno probabil, ca părul respectiv să fie ras. O aberaţie! Numai părul acela îţi demonstrează că ai de-a face cu un bărbat, nu cu un preşcolar!
Îmi plimbam încet palma cu degetele răsfirate prin părul cârlionţat şi-i simţeam pielea fierbinte. Ca din întâmplare, îi atingeam jucăria cu încheietura mâinii. O simţeam cum se încordează, cum vibrează. Am început să i-o pipăi cu vârfurile degetelor de jur împrejur. Simţeam că-i place la nebunie… Am făcut mâna căuş în jurul ei, dar fără să strâng, doar i-o atingeam provocator plimbându-mă în sus şi în jos. Dorinţa îi era tensionată la limita maximă. I-am strâns-o şi am coborât mâna până la refuz. Picioarele i s-au încordat. Am simţit că a sosit momentul să mă apropii şi mai mult.
Genunchii îmi tremurau de atâta emoţie şi fericire şi am începus să mă las pe vine. M-am oprit cu buzele la doar un centimetru. Nu se punea problema să fiu refuzat, dar voiam să savurez momentul, să nu-l uit niciodată.
Am întins buzele şi i-am cuprins capul. I l-am tras în gură, unde l-am întâmpinat cu vârful limbii, făcând cercuri, cercuri. Am înaintat uşor până când buzele mi-au căzut pe gulerul specific, acela care îmi dovedea că nu aveam de-a face cu o banană. Am înaintat înfăşurându-mi limba în jurul ei, dar a trebuit să mă opresc. Nu i-o puteam cuprinde toată, oricât mi-aş fi dorit. Mai rămăsese cât să i-o pot ţine strâns şi cu măna. Am luat-o înapoi, pâna la vărf, şi cu mâna şi cu gura, apoi înainte…, din nou înapoi… şi iar înainte… La fiecare mişcare îmi răspundea cu o încordare, la fiecare încordare mai făceam un pas pe culmile plăcerii.
La un moment dat, am simţit un tremur, o nelinişte în trupul lui şi am perceput un scâncet. Am ridicat privirea să-i citesc chipul. Era îmbujorat, mai frumos ca niciodată, iar ochii strălucitori parcă voiau să-mi spună ceva. Nu i-am dat drumul din mână, dar a trebuit să-mi îndepărtez puţin gura, ca să-i pot şopti: nu te abiţine, şi am revenit grabnic.
De unde era os, a devenit cremene, parcă a mai crescut brusc un centimetru, iar în clipa următoare, un jet scurt de spermă fierbinte mi-a ţâşnit în cerul gurii, şi încă unul… şi încă unul….
Eram lucid. Citisem pe undeva că are gust de sâmbure de migdală, amestecat cu nu-ştiu-ce. Nu puteam da o definiţie, nu există comparaţie pentru aşa ceva. Nu e vorba de gust, e ceva cu totul special, e vorba de energie, cava care-ţi dă aripi, REEDBUL! Nu se punea problema să pierd vreo picătură.
Şi când te gândeţti că puţine sunt femeile care ştiu să aprecieze o pulă la adevărata ei valoare! D-aia nu le înghit eu. Pe femei, adică.
Nu mai era cremene, dar rămăsese os. Ştiam din proprie experienţă că după acest moment, capul devine foarte sensibil. Aşa că am început să i-l masez cu buzele. La fiecare strângere, îmi răspundea cu o tresărire a întregului corp.
Nu-mi venea să mă opresc. Aşteptam să se înmoaie de la sine, ca să am motiv să mă retrag. Nu mai era os, dar începea din nou să se întărească. Nu mai văzusem aşa ceva! Nu ştiam ce să fac. Mi-am dat seam, însă, că nu apucaserăm să proptim un scaun în uşă. Îmi amorţiseră complet picioarele, aşa că am început să mă ridic încet. Nu mă înduram, totuşi, să-i dau drumul din gură, dar până la urmă, a trebuit s-o fac.
Când eram complet în picioare, şi-a întins mâna la jucăria mea rămasă în pantaloni, să vadă cum stau. Mare greşeală, pentru că în momentul următor mi s-a descărcat în spasme prelungite…
Plăcerile aduc şi neplăceri. Singura soluţie pe care am văzut-o, era un mic prosop, agăţat lângă chiuvetă. L-am băgat în chiloţi să mă şterg, şi în momentul acela am auzit zgomot pe scări.
Când a intrat domnul profesor, noi tocmai terminaserăm… montajul. Stăteam pe scaune în faţa mesei. Eu, cu ghiozdanul în poală. De ce sunteţi aşa îmbujoraţi? s-a mirat profesorul. A urmat un moment de tăcere. Brusc au început să-mi ţiuie urechile, dar am putut, totuşi, să aud: Dom’ profesor, v-am putea spune, dar ne temem că n-o să ne mai lăsaţi singuri în atelier.
O soluţia era să intervin eu, dar aveam maxilarele blocate. Altă soluţie era să-l lovesc în faţă, dar n-aş fi făcut asta. Să-l strâng de gât era ultima soluţie, dar toţi muşchii îmi erau blocaţi, înclusiv ceafa. Probabil doar ochii mi se mişcau în orbite, gata să-mi sară.
Ce s-a întâmplat? a întrebat profesorul. Băiatul a continuat: Am vrut să verific dacă se încălzeşte triacul, şi când am pus mâna, m-am curentat. M-a azvârlit, m-am împiedicat de scaun şi am căzut jos. N-am avut nimic, dar ne-am speriat amândoi, asta a fost. Aa…, zice profesorul, de câte ori nu m-am curentat eu! Dar aici e linoleum pe jos, nu e periculos. Nu v-am spus că radiatorul triacului dă la masă? Ba da, ştiam, dar am mai pus degetele şi altădată şi nu m-a curentat, dar acum am mai atins şi altă piesă cu un deget, asta a fost…
Ce înseamnă să ştii meserie! În timpul acesta, încălzitorul termostatat pornea şi se oprea automat.
Am scos montajul din priză şi ne-am ridicat de pe scaune. Ghiozdanul, însă, nu-l puteam pune în spate. Îl ţineam în braţe, ceva mai jos. La plecare, profesorul ne-ntreabă: Dar prosopul de la chiuvetă unde e? L-am pătat cu clorură ferică, i-am răspuns, o să vă aduc mâine altul.
Atâta minciună puteam se debitez şi eu!
pai si ce s-a intamplat dupa ceea…a ramas ceva,sau a fost prima si ultima data?
Ichigo,
Chiar te rog să priveşti observaţiile mele constructiv, nu „oarecum”.
Asta pentru că mie îmi place ficţiunea, apreciez cum ai scris, dar lasă-mă în ficţiune, nu mă aduce în realitate.
Dacă aveam posibilitatea, îţi făceam observaţiile în particular, şi te-ar fi deranjat mai puţin.
Aşa că nu mai încape în final niciun „dar” şi niciun „totuşi”. Nu poţi aduce vorba despre mizerie. Sperma e ceva divin, dar după ce spermatoizii mor, devin nişte mici cadavre. Mici, dar multe, iar mirosul este de cadavru. Cadavru uman. Ce poate fi mai respingător?! Noi suntem băieţi curaţi şi ne spălăm imediat după o partidă de sex, dar această operaţie este absolut intimă, individuală, nu trebuie adusă în discuţie.
Cât despre povestirea mea…
Ce a rămas? Dacă a rămas această amintire şi tot este suficient. A trecut un an şi jumătate, iar când scriam mi se părea că a fost ieri. Mă felicit că nu am fost beat. Detest cluburile şi barurile unde oameni se îmbată, se fut ca chiorii şi apoi nu mai ştiu nimic din ce au făcut sau trăit.
Am văzut multe reproşuri că se discută numai despre sex. În povestirea mea nu este vorba despre sex, ci despre sentimente. Îmi plăcea aşa de mult băiatul acela, încât îmi doream cu toată tăria să-l fac fericit. Nu aveam alt mod de a-l face fericit. El m-a simţit şi mi-a răspuns favorabil. Sentimentul a fost reciproc pentru că acceptând, şi-a dat seama că mă face fericit. Eu nu am sărit pe el ca să-mi descarc puncile seminale. Că s-a întâmplat şi acest lucru, ţine de un proces biologic pe care nu-l putem controla.
Povestirea are tâlcul ei, şi, dacă prezintă interes, voi continua.
Inteleg ca iti place fictiunea,dar asta nu ma opreste sa am propria opinie despre ea.Nu-mi propun sa scriu o poveste fara nici o greseala,vreau doar sa scriu cum vreau eu…mie sa-mi placa,nu scriu ptr publicul larg.Dak sunt persoane carora nu le place cum scriu,sa citeasca altceva…si nu o spun cu rautate (ptr ca nu am de ce),o spun ca simplu fapt.Chiar pot sa si comenteze,sa-mi dea sfaturi,sa-mi spuna unde am gresit,ce ar trebui sa fac ca sa fie mai bine…am sa ascult,am sa bag la cap si am sa le iau in considerare intr-o oarecare masura….ptr ca asa sunt eu…un INCAPATANAT.Si nu spun ca ai zis tu ca nu-ti place cum scriu eu,vorbesc la general.Intotdeauna o sa folosesc ”dar”,intotdeauna o sa folosesc ”totusi”…doar ptr ca asa vreau eu!!!
Cat despre povestirea ta,eu,as vrea sa continui!!!
Ichigo,
Nu încerca să mă păcăleşti! Dacă voiai să scrii pentru tine, şi nu pentru publicul mai mult sau mai puţin larg, îţi deschideai un fişier şi scrieai acolo câte-n lună şi-n stele.
Mie mi-a plăcut foarte mult titlul ales de tine: „Prin ochii mei”. Este foarte sugestiv. Şi mi-a plăcut cum ai scris, alfel nu-ţi dădeam atenţie. Pot şi eu să elimin ce nu-mi place, cum au făcut ceilalţi, şi să te felicit, dar nu ar fi suficient.
Nu cred în ruptul capului că dacă ai fi scris că sub duş aţi găsit petale de flori lipite pe trupurile voastre ţi-ar fi reproşat cineva ceva, sau ţi-ar fi spus că trebuia să scrii că trupurile erau mizere, dacă n-ai fi scris. Altfel spus, ce se taie nu se fluieră!
Eu mă ocupam de revista şcolii, dar, cum mie nu mi se părea normal, ultimul cuvânt în selecţia materialelor îl avea profa de română. Cele mai multe materiale ale mele mi le respingea. Îmi dădea de înţeles că nu am talent. Spunea că am imaginaţie, că am spirit de observaţie, că am sensibilitate, dar că nu e suficient. Talent literar, spunea ea, ai atunci când eşti în stare să scrii pagini întregi fără să spui nimic, dar cititorul să nu se poată opri din lectură. M-a sfătui să-mi las textele de-o parte şi să le citesc după un timp ca şi cum ar fi ale altuia, fără să ştiu ce conţin. M-am supărat, mi-am luat jucăriile şi-am plecat. Mai târziu, întâmplător, am dat peste nişte texte şi nu-mi venea să cred că sunt ale mele. Găseam fraze care avea un înţeles cu totul invers de cum dorisem eu iniţial. I-am cerut scuze şi de atunci o respect foarte mult.
E drept că era mai în vârstă, şi era adepta floricelelor literare, cum ziceam eu, iar eu voiam să comunic, să mă manifest, să spun ce am de spus, indiferent cum. Dar nu este indiferent cum, pentru că-ţi poţi greşi ţinta. Până la urmă, accepta şi stilul meu, pe care-l numea ingineresc, matematic, dar mă sfătuia să fie şi foarte bine calculat.
Sigur, nu suntem aici la cenaclu, dar am văzut pe acest blog taxte jos pălăria, şi ca stil şi ca profunzime. Nu e cazul să faci pe modestul să spui că nu ţi-ai propus să fii genial.
Eu am intervenit pe acest blog pentru că în această perioadă am ceva timp liber, dar s-ar putea ca la un moment dat să dispar pur şi simplu.
Cât priveşte povestirea mea, am scris-o deja, dar vreau să o mai revăd, poate o mai concentrez. Puteam să-mi fac un post sparat, dar se potriveşte cu titlul ales de tine. Este tot un mod subiectiv de a privi lucrurile. Pe mine mă interesează reacţiile celorlalţi. Poate o să te mire, dar eu nu ştiu sigur dacă sunt gay. De fapt nu sunt sigur că există gay cu adevărat. O să înţelegi de ce spun asta când o să citeşti ce va urma.
Îţi urez Sărbători fericie şi La mulţi Ani, ţie şi celorlalţi de pe glob, pardon, blog…
cum spuneam intr-un alt post….sunt nebun,deci pot sa scriu pe un blog doar ptr a scrie ptr mine,nu ptr altii,logica mea este diferita de a celorlalti…:d
Multumesc mult ptr urari…la fel si tie…:D
A DOUA OCAZIE
Evident că aşteptam cu nerăbdare, înfrigurare şi tremur în picioare o a doua ocazie. În primul rând, pentru a mă convinge că prima nu a fost un vis.
În şcoală nu l-am putut prinde singur, iar la atelier, ca un făcut, eram aproape toţi băieţii. Atunci mi-a venit mie o idee salvatoare. I-am spus profesorului că vreau să-mi dezvolt proiectul, să renunţ la transformatorul de reţea şi să alimentez montajul direct la 220V, că văzusem eu undeva. Frumosul meu s-a arătat imediat dispus să mă ajute. Ştia despre ce e vorba, folosise el o schemă la un senzor de lumină şi trebuia doar adaptat. Dar a sărit repede killerul că, ce, pe el îl abandonează? el nu-şi mai termină lucrarea? el ce face!? Eu sunt un tip paşnic, dar în clipa aia l-aş fi făcut chisăliţă. Evident, m-am abţinut. Avea proful de mate o vorbă: o problemă are cel puţin două soluţii. Semnalul fusese mai mult decât încurajator, urma doar să mai am ceva răbdare, deşi nu prea aveam. Nu puteam, însă, să mă dau în spectacol.
Traversam holurile şcolii de colo până colo, doar, doar l-oi vedea singur. Dar întotdeauna killerul era alături. Intr-o zi m-am pomenit cu el în faţă. M-a luat prin surprindere, pentru că tocmai trecusem prin dreptul clasei lui şi erau amândoi în bancă. E adevărat că nu se mai hârjoneau ca înainte, dar erau împreună.
Ne-am pus de acord să mergem după ore să mâncăm, şi, fără să recunoaştem nici măcar unul faţă de celălalt, ne-am făcut intenţionat planul încât să ne întoarcem când nici profesorul n-ar mai fi avut chef să rămână cu noi.
Imediat ce am rămas singuri, el a răsucit cheia în butuc pe dinăuntru şi ne-am repezit unul în braţele celuilalt. Voiam să-l ţin la nesfârşit în braţe, să-i simt trupul, să-i simt inima şi sufletul, să-i simt jucăria cum i se scoală. Dar ratasem faza, era deja sculată! Nu că a mea n-ar fi fost…
Stând aşa, mi-am dat seama ce înseamnă „prieten la cataramă”. Adică intim, sculă-n sculă! De unde şi replica: Ce ne tragem amândoi de brăcinar?! Sau de şireturi?! Originalul fiind: Ce ne tragem amândoi de pulă?! Ceea ce noi cam începuserăm să facem.
Toamna îşi intrase în drepturi, aşa că el nu mai era în pantalonii de pânză. Am vrut să-i deschid catarama de la curea, dar nu reuşeam, nu-i cunoşteam sistemul, aşa că şi-a deschis-o el şi şi-a tras fermoarul cu o mişcare scurtă. Apoi şi-a pus mâinile pe catarama mea, semn că pot să mi-o deschid, ceea ce am şi făcut. Mi-am băgat mâinile cu degetele răsfirate sub bluza lui, i-am simţit pielea sub palme şi am început să-i explorez fiecare bucăţică. Doamne, ce senzaţie, ce plăcere! Dar voiam să şi văd. Aşa că i-am ridicat bluza, astfel încât a înţeles imediat şi şi-a scos-o. Era tot ce-mi puteam dori! Pentru acel moment, fireşte. O piele caldă, catifelată, un piept luminos, şi sfârcurile care întregeau de minune peisajul, ca să fiu conştient unde mă aflu. Decât ţâţele fleşcăite ale unei fete, sau imense ca la o vacă, preferam pieptul lui tare şi cald. Nu pot să explic de ce, dar îmi plăcea la nebunie să-l privesc şi să-l mângăi. Poate pentru că în interior simţeam un suflet mare şi înţelegător…
Mi-am coborât palmele pe şoldurile lui şi i-am împins pantalonii cu chiloţi cu tot în jos. Jucăria i-a ieşit semeaţă la lumină. Doamne, ce efect poate avea triunghiul acela de păr negru! Cum îi scoate în evidenţă conturul, cum îi pune în valoare fiecare pendulare! Aici nu mă gândesc la pendulul pendulei, ci la pendulul metronomului!
Mi-a pus şi el mâinile pe şolduri, semn că pot să mi-o eliberez şi eu, ceea ce am şi făcut.
Acum erau amândouă faţă în faţă, semeţe şi neliniştite, înflorite ca doi crini. Le-am lăsat să-şi atingă capetele, să se simtă una pe alta, să se cunoască. Apoi le-am făcut să se îmbrăţişeze, să se înfăşoare una în jurul celeilalte, să se hârjonească vibrând de plăcere.
Apoi el s-a îndepărtat puţin, să mi-o poată vedea. I-a pus palma pe cap şi şi-a înfăşurat degetele în jurul ei. L-a întâmpinat cu o tresărire, că doar era vie, dornică şi simţitoare. A strâns-o uşor şi a început să împingă în jos. Mi se încorda de la sine, dar o mai întăream şi eu cu zvâcnete scurte, să-l răsplătesc pentru bucuria pe care mi-o oferise nu cu mult timp în urmă.
Nu ne făcuserăm niciun plan, dar eu nu mai voiam să stăm în picioare. Uşa era încuiată, aşa că aveam de gând să trăim cât mai intens clipele.
Mi-am ridicat pantalonii şi mi-am închis catarama. Am coborât scaunul rotativ de la biroul profului până la limita de jos. I-am înclinat spătarul la refuz şi i-am făcut semn să se aşeze. I-am tras apoi pantalonii şi chiloţii până la glezne. Nu mai mult. Deşi ne lăsase cheia, proful se putea întoarce.
Îl priveam acum de sus, în toată splendoarea, din cap până în picioare! Chipul îmbujorat, ochii fericiţi şi dornici, un zâmbet cald, deschis ca un trandafir în floare. Un trup fără cusur, luminos, în contrast cu triunghiul negru, de unde răsărea provocator tulpina plăcerilor.
Îmi doream să-l sărut, dar nu voiam să risc. Sărutul mi se pare dovada finală de acceptare, care reprezintă momentul maxim de intimitate. Nu înţeleg cum alţi băieţi şi-l risipesc pe fete cu atâta nonşalanţă în public.
Când m-am aşezat lângă scaun, jucăria lui mi-a venit la fix. I-am ridicat-o simţindu-i greutatea şi pulsul. Nu mă grăbeam, voiam s-o admir de aproape. El şi-a întins mâna între picioarele mele căutându-mi catarama. Dar n-am deschis-o iar el n-a insistat, chiar dacă nu şi-a retras mâna. Nu voiam să mă descarc nepregătit, să-mi fac o grijă care să-mi umbrească bucuria care mi se oferea. Pe a mea o aveam oricănd la îndemână. Iată că abia acum înţeleg pe deplin sensul expresiei „la îndemână”!
Eram totuşi într-o dilemă: să-mi bucur privirea, sau limba şi papilele gustative? Deocamdată, am început mişcările manuale alternative standard. Bucurie pentru ochi, mână şi trup, al meu şi al lui, şi al spermatozoizilor care am înţeles că în astfel de momente se formează şi se înghesuie în pungile seminale. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine! Cu mâna aveam avantajul că i-o puteam explora pe toată lungimea, cu gura numai jumătatea de sus. După freamătul trupului lui, înţelegeam că momentul se apropie. Trebuia să mă hotărăsc.
I-am mai lăsat-o să-mi mai bucure de câteva ori cerul gurii, cât mai profund, i-am mai înconjurat de câteva ori capul cu limba, ca semn de despărţire, şi m-am retras. Am avut grijă să-i stabilesc o direcţie spre umărul lui stâng şi un unghi convenabil, pentru ca ăia micii să poată lua cât mai lejer curba când aveau să iasă în cea mai mare viteză din pungile lor. I-am strâns-o în palmă şi mi-am coborât mâna până la refuz, astfel încât ţeava să fie cât mai rigidă şi mai dreaptă, pentru ca gloanţele să poată ieşi în foc automat. Ceea ce s-a şi întâmplat în momentul următor: ţiuşti… ţiuşti… ţiuşti…
Minunat spectacol pentru privirea mea, dar şi un uşor regret pentru papilele gustative. De scurtă durată, însă, pentru că am început să recuperez imediat cu limba fiecare picătură încă fierbinte de pe burtica lui, pieptul şi umărul stâng.
Am revenit apoi să-i masez cu buzele şi limba căpşorul sensiblizat, şi, de ce nu, să recuperez şi picăturile care nu avuseseră destulă energie să ţâşnească mai la distanţă. Evident, în tot acest timp nu i-o lăsasem nicio clipă din mână. Acum o simţeam cum se relaxează. Dar nu a durat mult, începea din nou să se întărească la manevrele mele tandre. Lucru care, ca şi data trecută, mă scotea din minţi de plăcere.
I-am simţit, însă, din nou mâna căutându-mi catarama. M-am ridicat în genunchi, mi-am deschis-o şi mi-am împins cu ambele mâini pantalonii şi chiloţii. Jucăria mi-a ţâşnit ca un arc elicoidal tensionat la maximum. Mi-a luat-o cu bucurie şi grabă în mână şi a început s-o facă fericită. Nu i-a trebuit mult. După scurt timp, recuperam rezultatul muncii sale în căuşul palmei mele stângi, pe care a trebuit apoi să-l deversez la chiuvetă. Nu era pentru prima dată când se ducea pe Apa Sâmbetei, dar acum era cu totul altceva. Nu ştiu de ce, dar e mult mai plăcut când ţi-o face altcineva. Poate senzaţia aceea că i-ai făcut şi tu lui o plăcere.
Nu am reuşit să scurtez textul. Ar fi trebuit să scot pasaje întregi şi l-aş fi stricat. Ca să transmiţi aceleaşi trăiri, senzaţii şi sentimente în cuvinte puţine trebuie să ai un talent special, pe care eu nu îl am.
Puteam şi să mă rezum la căteva fraze: ne-am iubit, ne-am despărţit şi el şi-a tras un glonţ în cap. Dar pe mine mă interesează să arăt cum şi de ce ne-am iubit, cum şi de ce ne-am despărţit, ce a rămas în urmă şi care ar fi perspectiva.
Am glumit, nu vă speriaţi, nu şi-a tras un glonţ în cap.
Voi reveni.
CE A URMAT…
Oricât de dibaci eram noi, nu mai reuşeam să găsim un prilej să rămânem singuri în atelier. Nu aveam un motiv să-l chem la mine acasă şi, oricum, nu eram singuri, iar el făcea naveta într-o comună alăturată. Dacă până acum nu am reprodus vreo discuţie privind ce se întâmplă între noi, nu am făcut-o şi nu o voi face, pentru că nu a avut loc niciodată. Ne-am înţeles fără cuvinte.
Când ne făceam planul că proful nu putea rămâne cu noi, nu scăpam de killer, sau de alţii. De fapt era şi politica profului, pentru că avea mare încredere în el şi îi convenea să se ocupe de o parte dintre noi, ca să se ocupe el de ceilalţi. Când rămâneam noi, se uita la montajele noastre, ne spunea ce avem de făcut, apoi ne zicea să-l lăsăm puţin să se odihnească. Cobora scaunul profesorului şi se întindea în el. Cum închidea achii, i se şi scula vizibil jucăria. Mă şi mir că nu i-au zis ceilalţi nimic niciodată.
Dar până la urmă am rămas din nou singuri. Primul gest a fost să ne strângem cu patimă în braţe. Mi-a băgat cu înfrigurare mâinile sub bluză şi mi-a dat de înţeles s-o scot. L-am ajutat şi eu să se dezbrace, apoi el şi-a scos pantalonii complet, lăsându-şi adidaşii în picioare. Din privirile lui am înţeles că vrea să fac la fel. Ne-am strâns din nou frenetic la piept. Nimic nu mai despărţea trupurile noastre. Doar chiloţii. Îi simţeam braţele cum mă strâng dornice, şi palmele care-mi alergau nesăţioase pe spate. Trupurile noastre parcă se contopeau şi sufletele se întâlneau bucuroase. Fericirea există, chiar şi dacă are picioare scurte!
Îmi doream foarte mult să-l sărut şi am încercat să-i caut gura, dar nu mi-a ieşit în întâmpinare. M-a eliberat puţin, a prins de spătar scaunul profesorului şi l-a împins cu putere. Rotilele l-au dus până la fereastră. Brusc am înţeles. Am întins un halat pe mocheta din dreptul biroului şi m-am aşezat pe spate, trăgându-l peste mine. L-am strâns la piept, l-am prins între picioare, i-am băgat mâinile pe fesele fierbinţi. Era un moment de vis…
După scurt timp de frământare a trupurilor, s-a ridicat în genunchi, şi când mi-a tras chiloţii, mi-a agăţat jucăria, i-ar când a eliberat-o, aceasta s-a plesnit puternic de abdomen. Mi-a luat-o în mână, apoi s-a aplecat şi mi-a luat-o între buze. S-a răzgândit brusc şi s-a auzit din nou o plesnitură. În momentul următor şi-a scos şi el chiloţii. Bucurie mare pentru ochii mei. Era mai fermă şi mai hotărâta ca niciodată, iar triunghiul negru îi dădea prestanţa cuvenită. Mi-a pus mâinile pe picioare şi mi-a sugerat să-mi ridic şi să-mi îndepărtez genunchii.
Mi-am imaginat de multe ori momentul ăsta şi totuşi nu eram pregătit. Ideea în sine mă excita la culmea. Ştiam din cărţi că aveam acolo o zonă puternic erogenă, şi nu eram cu nimic vinovat, pentru că toţi o avem. Mai ştiam, însă, că, o dată explorată, rămâneau urme care m-ar fi dat de gol la un control. Dar eram dispus să-l fac fericit cu orice preţ. Era blând şi tandru, dar şi hotărât şi dornic.
S-a aplecat asupra mea, iar cu mâna dreaptă i-a stabilit direcţia de atac. A mai înaintat el puţin, i-am mai venit eu în întâmpinare, dar nu găsea punctul de întâlnire. Aşa că mi-am întins eu mâna pe dedesubt, i-am prins-o zdravăd şi am condus-o fix unde trebuia. Rămânea doar să împingă, lucru pe care s-a şi grăbit să-l facă. După cum se prezenta, părea capabilă să treacă şi printr-o scândură de lemn, dar nu intra. După încercări repetate, situaţia a rămas aceeaşi.
Ştiam că aveam probleme şi cu nişte amărâte de supozitoare, dar prin filmele de specialitate vedeam că intră ca-n brânză. M-am gândit că sunt trucaje, dar mi-am adus aminte că la chiuvetă avem săpun. L-am umezit cu apă caldă şi l-am frecat până am făcut spumă, apoi am încercat o simulare manuală. Mergea uns!
Am reluat grabnic poziţia de lucru, dar… acelaşi rezultat: nu intra! Am mai umezit cu apă, am mai făcut spumă, dar degeaba. I-o ţineam acum cu ambele măini iar el dădea înainte şi înapoi, izbind frenetic cu capul berbecului în poarta cetăţii. I-am simţit pe ăia micii cum umflă uretra iar în clipa următoare zona mea erogenă era inundată de o plăcere fierbinte şi lunecoasă. Sincron, şi ai mei dădeau năvală în jeturi prelungite, ţintind buricul. De data aceasta aveam un prosop la îndemână!
Urmează : CUM S-A TERMINAT…
CUM S-A TERMINAT…
Trebuia neapărat să ne întâlnim să rezolvăm problema. Îl simţeam cât de mult şi-o dorea, iar eu eram nerăbdător să-l văd fericit. Am stabilit să venim la atelier într-o sâmbătă, când aflasem că proful trebuia să plece la ţară, iar killerul avea treabă acasă. De data asta, am adus un şampon, pentru că săpunul se usca prea repede, dar tot n-a mers! Nu ştiam ce să mai fac! Ba ştiam, dar nu îndrâzneam. Până la urmă, m-am hotărât. Am dat târcoale unui SHOPSEX, aşteptând să iasă şi ultimul client, apoi am intrat. Înăuntru era semiobscuritate, iar la vânzare, un băiat frumos, cred că proaspăt absolvent de liceu. Eram curios ce pregătire trebuie să aibă, ca să lucreze la un astfel de magazin. M-a întâmpinat protocolar: Cu ce putem să vă servim? Lucru care mi-a tăiat elanul. Ori făcea mişto, ori avea o cameră video, iar patronul îi urmărea prestaţia. Aa.. eram curios ce se vinde aici…, am îngăimat eu. Avem de toate, puteţi să vă uitaţi, nu e nicio problemă. Mi-am rotit privirea împrejur şi, într-adevăr, pe un raft, printre penisuri şi vagine de plastic, era şi lubrefiant. Vreau şi eu nişte… prezervative. Sigur că da! De care?
Când aveam doar două minute la dispoziţie, eram fericiţi să ne ţineam strâns în braţe. Când îl trimiteam pe killer să ia ceva de mâncare, făceam una scurtă. Când aveam mai mult limp la dispoziţie, îmi plăcea la nebunie să-l simt deasupra mea. Improvizam cu ambele mâini un vagin şi foloseam şampon ca lubrefiant. Îi plăcea enorm să dea din fund şi să şi-o înfigă până la cotor. Eu făceam opturi şi-i dădeam contre de-l înnebuneam. Uneori ne mai jucam şi în zona erogenă. Când i-o vedeam îndreptată ca o telecomandă spre senzorul meu în infraroşu, mă inflamam instantaneu. Ştiam că nu se poate mai mult, aşa că nu-l mai lăsam să se risipească. I-o spălam pe-ndelete cu săpun, operaţie care îmi făcea o deosebită plăcere, apoi mă bucuram de ea îndeaproape.
Când ieşeau băieţii la o ţigară, veneam pe la spatele lui şi, când îi băgam mâna, o găseam deja sculată. Mă înnebunea băiatul ăsta!
Intr-o zi, am constatat că punguţa lui cu doi bani era mult prea relaxată. În general, când ne întâlneam, era tare şi rotundă, ca o minge de tenis. I-am cântărit-o în palmă, m-am uitat la el şi l-am întrebat în şoaptă: Ai dat-o la fete? În ochi i s-au aprins două luminiţe feerice, pe chip i-a apărut un zâmbet vinovat şi a înclinat din cap, ca semn că da. Nu avea rost să-l întreb cum a fost. Se vedea în ochii lui.
Nu eram foarte surprins. Faptul că nu-mi acceptase sărutul mă pusese încă de atunci pe gânduri. Apoi începuse să primească telefoane de la fete când eram la atelier. Răspundea şi se ambala în discuţii fără sfârşit. Era un adevărat vrăjitor în vorbe, lucru care îl exaspera pe killer. Mai lasă, mă, dracu’, telefonu’ ăla, c-avem treabă! îi zicea. La început credeam că o face aşa, faţă de noi, să se dea mare, dar mi-am dat seama apoi că era sincer.
Ne-am mai întâlnit, dar nu mai era aceeaşi pasiune. După bac nu mai aveam unde ne întâlni. I-am propus să vină la mine şi mă asigura că vrea să vină, dar nu putea pentru că se angajase la un centru de reparaţii calculatoare. Cu tertipuri străvezii, i-am convins pe ai mei să plece fără mine la ţară. Tata s-a prins şi mi-a zis că dacă e vorba de-o fată, pot conta pe el. Mi-a fost milă de el, dar i-am spus că da.
Dar n-a venit. Mi-a dat telefon şi m-a rugat să nu mă supăr şi m-a asigurat că va mai veni, că vrea neapărat să vină, să stabilim altă dată. Am stabilit şi a venit. Ne-am strâns în braţe şi am stat un timp îmbrăţişaţi, apoi mi-a spus că trebuie să plece, dar dacă vreau să rămână, rămâne. I-am spus că-l înţeleg perfect şi că poate să plece. Mai mlte n-am reuşit să ne spunem.
I-am dat apoi un mesaj în care i-am spus că a fost prietenul meu cel mai drag, că de acum încolo îl voi privi ca pe un frate şi că poate conta pe mine. Răspunsul a fost: Mulţumesc. M-am simţit foarte bine.
Apoi ne-am mai întâlnit mai mulţi absolvenţi la şcoală. În faţa mea era tăcut, dar printre ceilalţi arăta fericit.
A trecut un an şi-o vară. Am fost pe la „locul lui de muncă” să-l văd. Arată bine, s-a mai maturizat. Şi, într-adevăr, acum mă uit la el ca la un frate. Aşa cum se uită şi el la mine.
Eu nu scriu pentru mine. Chiar mă interesează părerea ta şi a celorlalţi în legătură cu ce am scris mai sus, adică: PRIMA EXPERIENŢĂ; A DOUA OCAZIE; CE A URMAT… CUM S-A TERMINAT…
Acum, dacă insişti, trebuie să te cred că scrii pentru tine.
Fireşte, eu văd prin ochii mei.
Mulţumesc pentru găzduire.
Nici o problema,ptr gazduire…
Cat despre experientele tale…ai spus tu undeva ca ”totul pleaca de la sex”,din cate am citit eu…a fost numai sex.Singura chestie care m-a dus la cu totul altceva decat sex faptul ca ai mentionat ca abia asteptati sa fiti singuri cateva momente ptr a va tine imbrate.Desi din partea ta,poate nu a fost numai sex…dar din partea lui(din cate am citit eu) doar asta a fost…poate ca povestea este mult mai lunga si omit eu eu adevaratul ei sens…dar asta este cu totl altceva.
Parerea mea sincera despre ce ai scris tu:intr-o oarecare masura mi-a placut,nu pot sa zic in totalitate,ptr ca asa minti…si nu imi place sa mint.Poate te intrebi ce nu mi-a placut….ei bine…nici eu nu stiu,cand citeam aveam unele retineri…nu stiu,am sentimente contradictorii…De unde?Sunt o persoana logica…gandesc cu creierul,niciodata cu inima….creierul imi spunea ca nu e bine ce faci,inima imi spunea ca iti traiesti Viata…
Lasand la o parte toate aceste aspecte…mi-a placut adrenalina pe care mi-au provocat-o textele,ma asteptam din clipa in clipa sa va prinda cineva (aici tot creierul e de vina…imi spunea ca ce bine ar fi sa va prinda,i-ai fi dat satisfatie extrema dak se intampla asta).As putea sa privesc acesta poveste si cu oarecare amuzament…doi tinerei care vroiau doar sa se iubeasca undeva relaxant…dar nu aveau unde…. :d
In fine…per ansamblu,am sa las la o parte,doar de data asta,si am sa spun ca mi-a placut mult.Dupa prima parte a povestii…abia asteptam sa citesc continuarea,iar dupa a doua…mai vroiam sa stiu ce s-a intampla and so…GOOD JOB!!!!
@ Ichigo
Mulţumesc pentru răspuns.
Înţeleg că ţi-a plăcut, dar ceva nu ţi-a plăcut. Nu ştii precis ce…
Ca să te lămureşti şi ca să mă lămureşti, trebuie privit din două unghiuri.
Unul ar fi povestirea în sine, lucru care mă interesează cel mai mult.
Profa de română mi-a spus că nu am talent literar. Norocul meu că nu am insistat în încăpăţânare, că nu luam eu bacul! Dar mi-a mai spus şi că sunt coerent în exprimare şi că mă exprim uşor în imagini. Eventual m-aş putea apuca de scris scenarii de film.
Cred că din acest punct de vedere ţi-a plăcut, pentru că erai curios ce urmează.
Celălalt unghi ar fi agrearea „personajelor”.
Aici se pare că ai ceva reţineri.
Dar sper că nu e vina mea.
Trebuie să-ţi mai spun o dată că totul este autentic, dar am făcut unele schimbări pentru a nu deconspira personajele.
Tragi concluzia că din partea mea nu a fost vorba numai de sex, ci şi de sentimente, iar din partea lui nu a fost vorba decât de sex.
Se poate spune şi aşa, dar nu e vina lui. Eu l-am înţeles, şi ca urmare nu-l condamn.
Poate eu am exagerat, am fost subiectiv când spuneam cât de frumos este şi cât de mare o are. Aşa îl vedeam eu, prin ochii mei.
Dar adevărul nu era departe. Nu era gras, nu era prea slab, nu avea coşuri pe faţă, dar nu avea succes la fete. Şi nu înţelegeam de ce.
Credeam că are o dotare precară, dar când i-am văzut-o prima dată am rămas surprins. Plăcut surprins. Deşi am uitat să menţionez în povestire, l-am întrebat dacă a dat-o la fete, şi mi-a făcut semn din cap că nu. Niciodată nu am vorbit cu glas tare despre sex.
Nici acum nu ştiu ce-l făcea să nu aibă încredere în el. Poate părinţii, poate altceva.
Eu i-am dat încredere în el. Mă bucur pentru asta şi nu am pretenţia să-mi fie recunoscător. M-a răsplătit cu clipe frumoase.
Crezi că pentru el a fost doar o problemă de sex. Poate aşa este, dar nu în sensul negativ.
Cred că este vorba de instinctul, greu de controlat, de-a şi-o băga undeva, oriunde.
Senzaţia asta mi-a dat-o faptul că parcă o avea mereu sculată.
Dacă până la urmă a ajuns la concluzia că locul cel mai potrivit este o păsărică, nu are decât să mă bucure. Problema este ca păsărica aceea să aibă şi suflet.
El îşi va vedea în continuare de calculatoarele lui, eu de ingineria mea.
Nu am de gând să dau anunţ la GAYROMEO, detest acest lucru, dar asta nu înseamnă că nu-l pot înlocui. Dar cu cineva care merită!
P.S.
Se face mult caz de „suflet” pe acest blog. Unii spun că sexul nici nu contează pentru ei. Fiecare cu părerea lui. Pe alt topic am mai spus că numai îngerii au suflet şi n-au sex.
Nu pot defini sufletul, mă rezum să apreciez oamenii după caracter.
Sexul, trebuie să recunosc, însă, nu-mi dă pace! Asta nu înseamnă că nu am suflet…
Profa ta de romana ti-a zis ca nu ai talent literar din punctul ei de vedere…cred ca orice profesor de romana ar spune asta,ptr ca au fost invatati asa si nu ai cum sa-i schimbi.Plus ca am o prietena care scrie si ea nuvele de dragoste (dar nu in genul tau,ea foloseste alt stil,pe cel romantic,metafore,epitete,vorbe dulci etc).Ti-a citit si ea povestile si mi-a spus ca nu e de acord cu stilul tau…dar apreciaza crearea tablului.Pot fi de acord cu ea pana intr-un anumit punct.Folosesti un stil matematic,ingineneresc,fix,static prin care nu prea sunt inoculate sentimente…decat foarte putin si trebuie sa citesti cu atentie ca sa-ti dai seama.Din punctul meu de vedere,mai sunt unele detalii care nu-si au rostul (din nou de ordin ingineresc),in scrierea ta primeaza actiunea fizica,poate si de aceea nu se creaza senzatia de sentiment…
Chestia cu sufletul este discutabila.Sunt unii oameni care spun ca sexul nu conteaza ptr ei…au ajuns la un stadiu cand au scapat de carcasa umana si tin in brate doar sufletul,nu mai conteaza schimbul de lichide uman,doar cel spiritual…
Nu poti defini sufletul poate si din cauza ca esti inginer si esti invatat cu lucrurile concrete,tangibile….cele pe care le poti vedea cu cei doi ochi.Nu stiu dak sunt eu cel abilitat sa-ti spun astea….deoarece ptr mine,in vocabularul meu,dragostea nu exista.Ptr mine ea este un venin…nu am iubit si nici nu voi iubi niciodata,ptr ca nu exista nimeni ptr mine,si chiar dak ar exista,i-as da cu o piatra in cap…muaahhahaha(evil me…stiu)
In final….ce pot sa spun,ai putea sa te apuci de scris…carti erotice (dar asta este numai parerea mea,sper sa nu ti se para o ofensa)….toate cele bune!!!!
Printre picurii de ploaie, urmate mai apoi de fulgii de zăpadă din ultimele zile (tandem meteorologic aproape derutant), şi printre toate activităţile caracteristice perioadei de Crăciun, m-am bucurat de tandemul vostru (scriitoricesc), Ichigo şi INOCENTOS; povestiri care îmi stimulau imaginaţia şi mă făceau să văd cât de puţin are Omul nevoie pentru a fi “heppi.”
Nu sunt mare critic, deci voi spune doar că mi-au plăcut mult poveştile voastre. Doresc să şed şi să asimilez ceea ce mi se dă aici.
Oricum, vroiam să spun ceva referitor la faza cu sexul şi sufletul. Cei care spun că sexul nu contează se amăgesc singuri, sunt încă naivi şi n-au ajuns la o maturitate emoţională sănătoasă. La fel cum cei care spun că aspectul fizic nu contează. Oricât aş vrea, acestea două sunt importante, şi aş fi un făţarnic dacă aş spune opusul. Doar că acestea nu ar trebui să fie baza (şi am vorbit despre chestiunea asta într-o altă parte). Sexul, aspectul fizic, caracterul, personalitatea, obiceiurile, tabieturile etc. unei persoane se impletesc frumos, formând un buchet (de ceva…) care îl oferă celuilalt, stârnind astfel sentimente, emoţii, trăiri unice.
Spor în continuare,
xox
@ Ichigo
Tu ai considerat că scrii pentru tine, şi de fapt ai scris pentru alţii, dovada fiind felicitările primite, iar eu am crezut că scriu pentru alţii, şi de fapt am scris pentru mine.
Am fost şi eu surprins cât de mult mi-a plăcut să scriu acele lucruri, efectiv am retrăit acele momente. Dacă nu aveam posibilitatea să le public pe acest blog, ar fi rămas nescrise.
Sunt convins că nu pentru toţi reprezintă ce reprezintă pentru mine, pentru că nu le înţeleg aşa cum le înţeleg eu.
Că mi-am adus aminte: când am scris „ingineria mea”, m-am referit la facultate, nu am scris inginer, iar când profa mi-a caracterizat stilul ca ingineresc, încă nu intrasem la o facultate tehnică. Adică tendinţa aceasta de a găsi explicaţii logice, demonstrabile, o am dintotdeauna, şi este motivul pentru care am ales o facultate tehnică, nu invers.
Stilul metaforic, agreat de prietena ta, era şi stilul profesoarei, d-aia spunea că nu am talent, dar nu o făcea cu răuate, a trebuit să mă adaptez, ca să iau bacul.
Dar stilul meu, dacă nu e prea mult spus stil, nu este static.
Eu am creat imagini. Cine mi le decriptează, va trăi aceleaşi emoţii. În aces caz, erotice.
Emoţiile erotice se bazează pe sentimente.
Cine vede în tabloul creat de mine numai sex, înseamnă că s-a grăbit şi nu a intrat în profunzime, crezând că nici eu nu am intrat în profunzime, ci doar am vrut să excit nişte băieţi.
Mi-am pus şi eu problema ce este dragostea, ce este atracţia sexuală. Evident că este un instinct, dar care îi este mecanismul? Nu am găsit răspunsuri care să mă mulţumească pe deplin, sau poate nu am căutat unde trebuie. Nu am citit nicăieri, dar sunt de părere că la bază stă sângele. De fapt, cred că se cunoaşte acest lucru, pentru că zonele erogene sunt considerate cele intens irigate cu sânge. Buzele au foarte multe vase de sânge, de aceea percepem plăcerea cu buzele.
Se spune că într-un penis în erecţie este mai mult sânge decât în inimă. Aşa că, în treacăt fie spus, mărimea contează! Când vorbim de sentimente, ne gândim la inimă, dar şi la sex.
Din povestirea mea am omis un moment foarte sugestiv.
Îmi adusesem prietenul la extaz. Presiunea din jucăria lui era aşa de mare, încât pielea capului îi strălucea datorită întinderii. Fără să văd prin vreun film, instinctiv, am început să i-o alint cu ploapele. Nu e vorba de sex, de perversitate, de vulgaritate. E vorda de dragoste. Nu ducea la orgasm, dar făcea ca aproape să se unească sângele nostru, sufletele noastre.
La femei, vaginul se irigă cu sânge. Unirea de care vorbesc se întâmplă la acel nivel. Tot dragoste se numeşte, dar are ca scop procreerea.
Nu ştiu să explic de ce nu toţi suntem la fel.
Povestea mea nu trebuie citită în grabă, pentru a afla ce s-a întâmplat, dacă cei doi au fost surprinşi de cineva. Trebuie citită în timp real, pentru a înţelege.
Putem avea orgasm şi pe cont propriu, dar în doi se numeşte dragoste, dacă nu e prostituţie.
Cred că glumeşti că din vocabularul tău lipseşte cuvântul dragoste. Ce, tu n-ai sânge în pulă?! Asta zicea, parcă, FireMan.
Dacă ai vorbit serioas şi ai nişte probleme, îmi cer scuze.
Stai liniştit, nu mă ofensezi. Dar aş face filme.
@ Esentials
Îţi mulţumesc şi ţie.
Mais no….nu am nici o problema,decat ca nu am incredere in nimeni,toti mi se par suspecti de suspecti…;)).Merge foarte bine ”instalatia”!!!Decat ca ma feresc de chestia asta…dragoste
@ Ichigo
Vorba asta „suspect de suspecţi” am mai citit-o pe acest blog. Se prea poate să fi fost tot de tine spusă.
Nu e clar la ce te referi. Despre ce încredere e vorba? Despre faptul că ţi-ar plăcea un băiat şi constaţi că el nu e … ca noi, vorba lui Gaybriel, sau despre nestatornicie?
Dacă e vorba de nestatornicie, lucrurile se pot rezolva. Înlocuieşti cuvântul dragoste, care e prea mare, cu dăruire, care este la fel de frumos, ca în povestea mea, dar fără pretenţia de a fi veşnic.
Trebuie să ştii să dăruieşi şi să ştii să primeşti.
Văd că se pune insistent problema unei relaţii permanente. Pe topicul „Am ajuns” se discuta despre căsătoria gay.
Cred că e o pierdere de timp să vizezi aşa ceva. Problema permanenţei se pune la hetero, pentru că vor o familie, vor copii.
Te cred că merge foarte bine instalaţia, dacă zici, dar trebuie permanent întreţinută. E drept că se poate şi manual, dar nu are aceeaşi eficienţă.
Este o vorbă din bătrâni: Fuţi nu fuţi, vremea pulii trece!
Da…tot de mine a fost spusa vorba asta ”suspecti de suspecti”…si da,ma refer la faptul ca cei pe care i-am cunoscut s-au dovedit a nu fi ceea ce caut eu…asa ca am ajuns la concluzia ca nu este nimeni pe lumea asta ptr mine.O concluzie puerila,stiu asta,dar trebuie sa ascund si eu cumva nepuntinta de a iubi (poate si ptr ca nu am primit-o de la parinti si am ramas cu ”schele”).
Gata….nu mai zic nimic despre mine,numai comentez nimic,ptr ca deja am spus mult prea multe,prea multe explicatii am dat asupra deciziilor mele in viata…vreau doar sa traiesc asa cum doresc (bine,rau…deseori luand niste decizii absolut halucinante care ma inscriu in gama tipilor fara scapare),asta este…comportamentul meu nu afecteaza cu nimic pe nimeni,ptr ca in lumea asta eu sunt doar un firicel de nisip…
@ Ichigo,
Stai liniştit, n-ai spus prea multe despre tine.
Crezi că tu nu vei găsi niciodată ce cauţi, dar nu spui ce cauţi.
Rezultă, însă, din povestea ta, că ţi-ar plăcea să aştepţi pe cineva drag acasă, sau să te aştepte cineva.
Mă interesează dacă pr’etena ta, care mi-a citit povestirea şi nu a apreciat stilul, este hetero sau nu.
Mă interesează, pentru că unul dintre motivele pentru care am scris-o este să dau o palmă peste ochi femeilor care nu ştiu să aprecieze un bărbat. Sunt de un egoism extrem, nu se gândesc decât să fie satisfăcută păsărica lor, dar nu ştiu să aducă un bărbat în starea aceea de extaz, care de fapt tot lor le-ar fi de folos. Nu ştiu, pentru că le lipseşte în mare măsură atracţia aceea faţă de sexul opus, dar toată lumea s-a învăţat să dea vina pe bărbaţi. Pentru că la ei… se vede.
Sunt de vină şi băieţii, de atâtea ori i-am auzit caracterizând fetele care le-au luat-o în gura drept curve, când, de fapt, abia acelea erau femei adevărate.
Am mai scris povestirea şi pentru băieţii care se cred gay, sau vor să ştie dacă sunt. În funcţie de cât de mult le-a plăcut stilul meu descriptiv, şi-ar putea da seama cam pe unde se află. Aşa cred eu.
Mai menţionez şi aici că este strict autentică, fără exagerări, ca să atrag atenţia că băieţii pot avea la un moment dat convingerea că sunt gay, dar să fie doar un moment conjuctural, char şi dacă a durat un an. Eu îi sfătuiesc să verifice pe orice cale, dar să nu se laude la toată lumea înainte de a fi siguri. Spun asta, pentru că pe acest blog, poate şi pe altele, dar n-am umblat eu pe acolo, apare frecvent îndemnul să ieşi din dulap. Zilele astea am aflat şi eu ce înseamnă această expresie.
Prietenul meu şi-a găsit o fată care îl face fericit. Dacă fata ar afla anumite lucruri despre el, ar rupe imediat relaţia. Dintr-un motiv foarte simplu: gândul că la un moment dat ar putea să-i placă din nou băieţii. Şi pentru el, gândul că l-ar putea da cineva în vileag ar fi suficient să îl blocheze.
La liceu, atmosfera era foarte lejeră privind problema asta. Adică în toată şcoala erau perechi – perechi de băieţi nedespărţiţi, întotdeauna unul frumos şi unul mai puţin, unul mai înalt, unul mai scund, dar niciodată nu au afirmat la modul serios că sunt gay, sau că au avut relaţii sexuale de acest gen. Erau situaţii că unul sau altul le zicea: duceţi-vă, mă, în p..la mea, că voi sunteţi gay. Şi ce p..la mea vrei, mă, te mănâncă-n cur? le răspundea. Adică nimic nu era luat în serios.
La facultate e altfel, fiecare pe cont propriu, fiecare cu alte preocupări, nu-i pasă unuia de celălalt. Sunt şi grupuri, probabil se distrează pe la baruri, dar eu am o problemă, nu pot să beau. Vomit imediat, la o cantitate foarte mică de alcool. Nici nu fumez, aşa că nici la o ţigară nu stau cu ceilalţi, pentru că nu suport fumul.
Nu… nu este hetero, este lesbiana… mai mult numai comentez, fara suparare… 🙂
@ Ichigo,
Păi ce am zis eu să comentezi mai mult?
E suficient.
Evident că nu poate agrea stilul meu.
Îţi dai seama cum l-ar vedea un hetero!?
nu ma gandesc la asta…poate il stiu,dar nu comentez…:d
frumoasa poveste si eu cred cu tarie in ea,bravo si sper sa mai ai parte de asa ceva..in continuare…
multumesc mult de tot…apreciez foarte mult!!!
…iti doresc tot ce e mai bun in viata asta…
cu placere si ms si tie iti doresc tot binele din lume…
Nu demult am inceput sa intru si eu pe acest blog. Nu imi pare rau chiar deloc. Dupa cum o sa vezi ora la care am scris acest mesaj e datorita acestei teme in care ma incadrez si eu oarecum. Dar cel mai mult am ramas profund impresionat de povestea unui user de aici, daca ii gresesc numele nu e cu intentie “Inocento” parca dar nu sunt sigur dar as vrea sa marturisesc ca am trait o senzatie unica citind o poveste scrisa de acest user ca si replica la “Prin ochii mei” de Ichigo. Citeam in gand cu laptop-ul in brate si imi auzeam bataile inimii la propriu sangele fierbea in mine dar in acelasi timp eram foarte excitat incat penisul meu a luat-o “razna” era sculat la maxim si simteam ca parca ar mai vrea sa se lungeasca.
P.S. te rog sa imi zici unde mai pot gasi asa ceva as vrea sa citesc mai multe mult mai multe experiente de genul acesta. SUNT CONFUZ! Astept raspunsul administratorului! STIMA