shadow
Pentru unii, Raiul pe Pamant.

Pentru unii, Raiul pe Pamant.

Am stat o vreme să mă gândesc dacă e bine sau nu să vă povestesc unele experiențe mai hardcore avute în cluburile de profil de prin Berlin.

Cred că totuși merită pentru a mai deschide mințile încuiate ale românilor și a arăta adevărata dimensiune a Berlinului de noapte pentru comunitatea gay. În fond, Berlinul e faimos pentru asta! Dar să lăsăm poveștile inutile deoparte și să ne strecurăm împreună într-unul din cele mai mari și întunecate cluburi din Berlin.

Majoritatea cluburilor de tip cruising (cluburi unde se face sex) au un darkroom, știți voi, o zonă mai intimă, slab sau deloc iluminată unde băieții fac prostii. Ei bine lab.oratory, clubul despre am decis acum sa vă povestesc este aproape în totalitate un darkroom. Cu excepția celor două baruri unde mai e ceva lumină, restul clubului e scufundat într-o semiobscuritate mai mult sau mai puțin fierbinte. Dar… hai să intrăm!

Dacă reușești să găsești intrarea evident că stai la coadă și îți aștepți rândul. Dacă e cu dress-code, ești verificat la intrare, dacă nu, ești bun intrat. Nu are rost să vii înainte de 22 pentru că suni degeaba la sonerie, iar dacă ai ajuns un minut după ora 24, sa fii sănătos, vii data viitoare. Azi e joi deci e naked party.

La intrare primești un sac de nailon (se vede că e refolosit a N oară, dar cui îi pasă?) în care îți pui toate hainele de pe tine, telefonul, banii, și tot restul. Rămâi doar în șosete și papuci. Șosetele sunt esențiale pentru ca sunt singurul tău buzunar la îndemână. Acolo se ține gelul, prezervativele, țigările, poppers-ul si ce-ți mai trebuie; cu cât mai lungi și mai încăpătoare, cu atât mai bine. Te duci apoi la garderobă și lași sacul, primești cu markerul un număr pe umăr și ești bun intrat.

Primul popas îl fac la bar. Îmi iau o bere și mă uit în jur. E plin, plin, plin! Am ajuns cu puțin înainte de miezul nopții și am pe umăr numărul 312. Aici în zona barului lumea bea și povestește. Sunt toți în pielea goală, dar nimeni nu pare stânjenit de asta. Ai zice că sunt la opera din Viena, nu la futai în Berlin. Sunt extrem de curios cum e clubul, deci obligatoriu fac întâi un tur de recunoaștere. Are un aspect industrial de depozit părăsit. Butoaie de tablă ruginite țin loc de mese, cauciucuri de tractor stau aruncate pe ici pe colo, e plin de sling-uri pitite prin colțuri, de divane îmbrăcate în piele și un fel de cotețe din scânduri în care, vezi Doamne, ai ceva mai multă intimitate. Ceva mai încolo sunt niște cuști din bare de metal cu sling sau băncuțe în ele.

Văd apoi o zonă cu două nivele, iar în loc de tavan sunt doar niște gratii. După mirosul intens, o recunoști imediat că e pentru golden shower. E o căldură care la înghesuială te udă complet. Găsesc o ieșire spre o curte interioară. Aici e bine, e răcoare, lumea fumează și face sex la aer curat. Sunt câteva containere de genul celor folosite pe vapoare în care e beznă aproape complet. De aici se aud gemete aproape încontinuu. Intru curios, dar nu văd aproape nimic. E înghesuială și întuneric și mă tem pentru fundul meu. Nu că mi-ar displăcea, dar prefer să văd întâi cu cine am onoarea.

Revin la căldura din interiorul clubului și la mirosul familiar de transpirație, spermă, testosteron și iarbă. Nu ai cum să reziști inocent aici. Lumea se fute peste tot. În doi, în trei sau în grup, toți și-o trag după afinități de moment, protejat sau nu. Treaba asta cu neprotejatul nu mă încântă, dar nu am venit aici să le port lor grija. Dar pot să am grijă de mine în schimb. În fața mea un negru vânjos are un tinerel blond pe care pur și simplu pare că îl violează. Îl ține strâns cu mâinile la spate și-și bagă în el ditamai scula de armăsar. Blondul scâncește neputincios, dar o primește vitejește. Cineva îi dă binevoitor o priză de poppers si blonduțul e acum în extaz. În lumina slabă corpul negrului sclipește de transpirație, iar eu simt ca iau foc. Lumea se uită la ei și se masturbează excitați la maxim. E plăcut să vezi filme porno, dar când actorii sunt în fața ta și poți pune mâna pe ei, când respiri aroma delirantă a unui futai dezlănțuit lângă tine, simți că tot sângele îți ia foc și nu mai vrei altceva decât să ți-o tragi acum!

Sunt atâtea erecții în jur încât te freci de ele când te muți dintr-un loc in altul. Sumedenie de mâini te pipăie, bărbați excitați te privesc zâmbind în ochi în timp ce se masturbează cu mâna ta sau pur și simplu îngenunchează în fața ta și o sug fără nici o opreliște. Lumea privește și se masturbează, vin și alții să i-o dea și grupul se formează spontan. E suficient să te pui în genunchi și bărbații cu ochi sclipind de poftă sunt gata să ți-o vâre cât mai adânc. Deepthroat e la mare trecere și dacă ai ghinionul să fii capabil de asta, în curând o să te doară maxilarele de la atâta muncă.

Se ejaculează gălăgios sau tăcut în toate găurile disponibile. Dozatoarele cu prezervative gratuite și butoiașele cu gel asigură infrastructura unui sex fără opreliști. Acum cred că am ajuns în cea mai perversă zonă a clubului. Pe niște divane de piele pasivii stau aliniați ca purceii la scroafă în timp ce lumea se perindă pe la spatele lor și le-o trage vârtos. E un fel de fast-sex-food. Te pui la coadă și cînd îți vine rândul fuți ce apuci. Nu-mi place ideea, dar mulți sunt încântați. Iar mulți dintre ei au parte de dublă acțiune atât din față cât și din spate. Văd o altă scenă care mă pune complet pe jar.

Un grup de patru tipi care arată ca niște zei ai sexului, nu neapărat masivi, dar superb sculptați fără a fi ostentativ de musculoși, fac sex in grup. Unul din ei, cu o față care te face să-l îndrăgești instant, și-a pus fundulețul la bătaie. Ceilalți trei fac roată în jurul lui și-l fut pe rând. Când bietul de el nu mai rezistă, roata de masculi se învârte în jurul lui și altul i-o trage mai încins. E drăcos pasivul care se vaită mai mult ca să-i întărâte pentru că îl văd zâmbind cu aer pervers ștrengăresc. Se vede nu doar că le place să facă sex, ci și să facă spectacol din asta. Iar audiența nu are nicio șansă, sunt parcă sub hipnoză. Abia când câte unul nu mai rezistă și își dă drumul de la atâta frecat, reușește să se elibereze de sub vraja scenei și să plece în altă parte.

Toaleta are și ea parte de distracție. În special la pișoar unde totul se face la comun. Sunt tipi care pur și simplu stau acolo toată seara invitând lumea sa-i folosească. Deh, e si asta un fel de reciclare dar parcă prea extremă pentru mine. Însă sunt destui care beau lichidul cald cu mare poftă. Mulți nici nu sunt în stare să se mai ușureze din cauza erecției nestăpânite.

Nu am fost niciodată într-un sling și sunt curios cum e. Un tip sexy, genul arab/orientul mijlociu, cu pielea ușor măslinie și o barbă moale îmi aruncă o privire întrebătoare. E suficient să vezi erecția pe care o ține în mână ca să nu-ți mai trebuiască subtitrare. Mă pun în sling in timp ce îl privesc în ochi. Vine direct la mine și ar vrea să mă ia în forță din prima. Ho, armăsarule, îl temperez, mai e nevoie de ceva între noi. Cred că e nițel dezamăgit, dar nu are ce face, își pune prezervativul pentru că altfel nu are parte de prăjituri. Se vede că știe ce face. Dumnezeule, e extraordinar în sling! Accesul e neîngrădit iar plăcerea e supremă! Nu cred că o să rezist prea mult la plăcerea care îmi iradiază în tot corpul. Pare că întreg universul a dispărut și am rămas doar noi doi intr-o mișcare de extaz pervers si divin totodată. Îmi doresc să nu se mai termine niciodată momentul ăsta.

Îmi zâmbește fascinat în timp ce mă posedă cu turbare, iar eu simt că m-aș dizolva complet in el. Îl simt cum icnește tot mai des, privirea i se tulbură complet si explodează incontrolabil. E atât de excitant încât mă ia valul și pe mine și ne terminăm amândoi răscoliți și transpirați. Aș vrea să mă sărute, dar a plecat în căutare de hârtie. Role cu prosoape de hârtie sunt mai peste tot. Mai stau o vreme așa mâzgălit pe burtă să mă adun și îl văd că s-a întors. Mă șterge râzând și mi-e al naibii de drag în secunda asta. Mă ridic și nu mai rezist, mă dau la el și îl sărut. P

are reticent în prima secundă, dar apoi se deschide primitor si am parte de cel mai strașnic sărut din seara asta. Aș da din picioare de fericit ce sunt numai că fericirea asta nu durează prea mult. Ne despărțim fără să fi scos măcar un cuvânt.

Mi-ar părea rău oricum să stric cu vorbe magia momentului. Dar e și trist într-un fel. Știu că probabil nu o să îl mai văd niciodată și asta mă rupe în suflet. Viața merge înainte și e mai bine dacă mă mulțumesc cu ce am. E una din lecțiile grele pe care Berlinul ți le vâră pe gât. Ai parte de sex cât dorești dar prea puțin de afecțiune sau relație. Cam atât pentru seara aceasta, e timpul să achit nota de plată și să prezint bonul la ieșire dacă vreau să ies.
Unii dintre voi veți exclama probabil „Ficțiune!”. Regret să vă dezamăgesc. Recunosc însă, scenele văzute/trăite acolo nu fac parte dintr-o singură vizită. :)

 

Nota editorului (RobertG): Foarte… descriptiv articolul (poate chiar prea descriptiv ca seamana cu una din povestile alea gen, „Mihai, un mentor formidabil”), l-am pus la „Povestiri”, caci este o experienta a ta si opiniile iti apartin in totalitate. Poate ca pe viitor, povestirile astea care dau inspre sectiunea „adult/porn” ar trebui evitate deoarece blogul este citit de multe persoane sub 18 ani si unii nu au discernamantul necesar si-si inchipuie ca viata gay inseamna doar futaiuri in grup si pule vanjoase si droguri. Fiecare isi alege poteca pe care vrea sa o urmeze, insa nu cred ca ar fi ok sa ne punem acum fiecare sa ne povestim experientele intime in detaliu ca o sa iasa un fel de revista erotica care poate provoca greata. Uite, urmatoarele povesti de genu’ se pot publica aici: http://romanian.literotica.com/s/la-facultate.


Alte articole scrise de același autor (cflorinc):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

cflorinc

Made in Romania. Plecat in Berlin in echipa de dezvoltatori Planetromeo.com. Sunt un lenes fara pereche si scriu doar pentru ca uneori nu mai rezist ideilor care urla sa iasa. Ador prostia pentru ca ne ofera atatea momente vesele si ne face sa ne credem mai inteligenti decat suntem.

Comments

  1. cristymaykei    

    Mare dandana faci Tu Florine pe DarkQ.
    Am fost uimit de hotararea ta Robert de-a publica acest articol, chiar daca cu precizarile de rigoare.
    Sunt blocat de curajul tau de-a deschide o noua usa.
    Trebuie sa faci o sectiune noua cu avertismentul pentru minori. Asa cred ca ar fi intelept.

    Florine las-o mai usor cu articole de gen, ca sa ne putem intai obisnui cu ideea, Te rog!

  2. TudorTM    

    Salut! Felicitări Florine pentru articolele tale despre Berlin. Eu încerc să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă am deschide mâine un local identic în București. Tu ce crezi?

  3. Adi    

    Pe cat de excitat as fi in un asemenea local, cred ca pe atat de deprimat as fi la iesire.

  4. RobertG    

    Da, pentru unii asa ceva poate fi Raiul pe Pamant. Pentru altii, Iadul. 😀

  5. cflorinc    

    Hai sa inaspresc putin mesajul articolului pentru ca prea pare roz. Desi tot ceea ce am scris mai sus este real, viata nu este chiar atat de roz. Recent un club a fost inchis din cauza unui deces in darkroom. Se pare ca tipul luase viagra si poppers si la un efort mai strasnic i-a cedat inima. Multi sunt dependenti de droguri, beau pana isi nenorocesc mintile, si-i aduna politia de pe strada. Altii fac jocuri sado-maso atat de riscante incat ajung la urgenta.

    Despre HIV ce sa mai zic, e la el acasa si exista chiar unele localuri unde este interzis sa intrebi partenerul daca e pozitiv sau nu.

    Desi este distractie din plin, unii o platesc extrem de scump. Iar daca nu esti asigurat medical, ar trebui sa te gandesti seros la speranta ta de viata. Pentru multi insa, e prea tarziu. Am un coleg care recunoaste cu sinceritate ca de vineri dupa-masa cand ajunge acasa de la job si pana luni dimineata e drogat in permanenta si-si da intalnire cu cine apuca.

    Iar daca trece o zi si nu bea alcool se simte groaznic. L-am luat prieteneste la rost intr-o zi dar mi-a zis nepasator ca oricum are de gand sa moara tanar si satisfacut asa ca exagereaza cat poate, pana mai poate. Evident ca iarba se gaseste de cumparat la marocani si negrii prin toate parcurile, farmaciile farmaciile vand viagra cu cutiile fara sa clipeasca iar supermarketurile sunt doldora de alcool.

    Cine are chef sa-si distruga sanatatea n-are decat. Asta asa, ca sa completam imaginea unui Berlin prea euforic 😛

  6. RobertG    

    @cflorinc (5)

    Ma bucur ca ai prezentat si aspectul asta. Lumea ideea cu cata repeziciune se raspandeste HIV-ul, Hepatita B etc. 99% nici nu au auzit ca este un vaccin, Engerix-ul, care te imunizeaza pe cativa ani pentru Hepatita B (care se ia si prin sarut).

    Uite, crezi sau nu, eu nu am fost niciodata intr-o sauna sau dark-room. Efectiv, nu suport ideea sa puna mana pe mine cineva pe care nu cunosc cat de cat. Nu-mi place sa fiu doar o bucata de carne ca la macelarie. Pentru ca nu sunt doar atat si sunt mai mult decat un animal.

    Doamne fereste, nu condamn pe cei carora le face placere, uneori mi-e ciuda ca I’m not into it, insa nu am „stomac” pentru asa ceva. 😀

    Am avut parte, har Domnului, de muuulte. Macar din cauza asta la 40 de ani n-o sa ajung un penibil care sa plateasca pentru sex.

    Dar la mine, cele mai placute chestii, au fost… altfel. Ma intalneam intr-o perioada cu un tip, o data pe luna sau ceva de genu. Ieseam de obicei, luam masa impreuna, povesteam, radeam, beam cate o sticla de vin, si luam un hotel la intamplare, mereu altul, si treceau ore intregi de saruturi pe ochi, incheietura mainile samd. Chiar daca stiam amandoi ca era o aventura, era altfel. Erau acei ochi, acele trupuri, tremuram amandoi uneori… in fine, banuiesc ca ti-ai facut o idee.

  7. robertcj    

    voyeur cum mi-s de felul meu imi plac locurile „jegoase” descrise mai sus:) Intr-adevar e neplacut sa vezi atata barebacking dar hey sida e in floare;a ajuns un lucru atat de banal in vest incat un prieten de-al meu a inceput sa vorbeasca cu mine atata de lejer despre pilulele lui de tratament incat a trebuit sa i-o retez si sa ii spun „vezi amice ca nu am hiv”….raspunsul lui m-a socat ” vai scumpule ce virgin esti”….s’apai daca nu ma f.tusi io la viata mea, dar deh mi-s virgin:)))

  8. Eddy    

    atat am de zis: vreau si eu intr-un club ca asta!!!

  9. Martin    

    Mințile românilor de pretutindeni au fost descuiate.

  10. MarioG    

    Încep să îmi fac o părere extrem de proastă despre Berlin, un oraș pe care îl consideram ceva mai civilizat. Nu că aș avea ceva împotriva libertății omului, dar existența unor astfel de localuri mi se pare a fi complet inacceptabilă. Simpla lor existență invită la hipersexualizare și iraționalitate. Pe lângă faptul că crează o impresie distorsionată pentru publicul hetero sau cei care își pun sub semnul întrebării sexualitate.

    PS: Susțin nota editorului. :)

  11. MarioG    

    *creează o impresie…

  12. cflorinc    

    Mario, ai si nu ai dreptate. Cluburi de acest gen nu sunt doar pentru publicul gay. Si pentru hetero sunt destule care functioneaza asa, desi poate nu la aceeasi dimensiune. Berghain e poate cel mai elocvent exemplu. Cel mai mare club din Berlin si unul din cele mai mari si pretentioase din Europa guess what? Are darkroom pt hetero (si nu numai). Si asa cum iti poti imagina, nu e singurul. Dar asta nu este un fenomen local, doar in Berlin. Orice oras mare are baruri gay, hoteluri, cluburi cu darkrooms, saune si asa mai departe. Am aruncat o privire pentru tine in patroc.com sa vad cum se pune problema in capitalele din vest. Am luat la socoteala doar locatiile de tip „cruising” adica localuri in care se face sex. Media capitalelor vest europene este 7,69 localuri. Pe podium se afla Berlin cu 21 de localuri urmat de Paris cu 14 si Madrid cu 13.
    Ma intreb si eu daca comunitatea gay nu este prea obsedata de sex. Cred ca este. In fond, este o minoritate sexuala, nu-i asa? Dar nu mi se pare civilizat nici sa acumulezi frustrari si sa faci sex pe apucate in masina sau in parc doar pentru ca nu este un loc decent in care sa poti face asta. Sunt destui pentru care „acasa” nu este o optiune si atunci ce solutie ai? Platesti un hotel sordid ca e mai ieftin sau te duci intr-un club unde ai deja tot ce-ti trebuie?
    Cu ce sunt in totalitate de acord, este ca Berlinul cam sare calul. Dar este si firesc intr-o oarecare masura pentru ca aici traieste cea mai mare comunitate de persoane gay din Europa. Numai pe planetromeo sunt in prezent 54.000 de profile active. Si se presupune ca mai putin de jumatate din persoanele gay au un cont acolo. Sigur ca in articolul de fata am pus accentul pe extrema extremelor. Dar daca iei revista Siegessaule observi la calendarul evenimentelor o oferta culturala fantastica pe teme LGBT: spectacole, lansari de carte, vernisaje de pictura si fotografie, concerte, evenimente ale organizatiilor neguvernamentale, evenimente caritabile, diverse campanii de informare si o sumedenie de alte lucruri fac din Berlin un oras viu, pulsand de viata si cultura si in acelasi timp un oras foarte civilizat, chiar daca impresia ta pare sa fie alta. As zice mai degraba ca sunt mai multe orase care coexista in Berlin. Si crede-ma, aici e loc pentru toata lumea. In plus, cand Angela Merkel bate cu pumnul in masa, liderii europeni se inclina. E tot Berlin. Oricum, voi reveni cu postari pe alte subiecte pentru ca sunt multe de povestit despre viata de aici.

  13. Adi    

    Cred ca Eddy nu a citit comentariul #5.

  14. CM    

    Eu nu cred că Berlinul sare calul. El are doar locuri unde berlinezii pot să-l sară. Şi dacă JFK declara „Ich bin ein berliner”, probabil ştia el de ce. Altfel ar fi spus, probabil, „Io mi-s clujean”…

  15. Non_Lose    

    Sunt în mare măsură de acord cu MarioG. Nu mi se pare inacceptabilă existența acestui tip de club, dar nu l-aș frecventa dacă ar exista în București.

  16. rediam    

    Oi, maică, tre’ să mă spovedesc după ce am citit articolul ăsta. Și cred că și Robert, înainte să-l aprobe, s-a îndopat cu ceva anafură (mai ales că nuș ce-a căutat pe literotica).

    E interesant să vedem și cum e pe la alții, chiar dacă descrierile sunt foarte…descriptive. Pe mine nu mă deranjează. Iar dacă ne facem griji de copiii care citesc pe-aici, pot să jur că au auzit de porn până acum și nici nu-și schimbă ideea despre ce-nseamnă să fii gay dintr-un articol, doar află despre alte năzdrăvănii de pe lumea asta.

    Aș vrea să se deschidă un club din asta la noi, doar să văd pupătorii de moaște cum se pregătesc de sfârșitul lumii și cum își fac griji pentru unde o sa ajungă societatea românească, asta în timp ce se înghesuie la pomana electorală.

    Nu cred că m-aș duce într-un asemenea club pentru că nu răspunde nevoilor mele, însă nu aș avea ceva împotriva existenței lui. În plus, nici măcar nu-mi fac griji pentru eventualele neplăceri create vizitatorilor, că doar au peste 18 ani și-ți pot purta singuri de grijă.

     

     

  17. Si vis amari, ama    

    La Roma nu ai fost? :)
    Cel putin cei din clubul descris nu isi fac probleme cu cei care au intentii pecuniare, asa cum bananaie prin cluburile din Romania…

  18. Bradgauss    

    pacat ca unii cad „victima” acestei placeri….

  19. swimmer    

    Prietene cflorinc , treaba in berlin este ca si o trag aia ca niste animale pentru ca acasa nu au parte….asa ceva numai in Germania am vazut.Sunt cluburi in Germania unde se fac sex party uri cu peste 1000 de oameni….Ca animalele.Articolul tau este interesant si nu vreau sa jignesc pe nimeni, insa mi se pare prea animalic si basic instinct sa te aduni laolalta ( nu tu ) cateva sute de oameni si hai baieti sa ne futem..,Ca acasa nu putem…E si asta o mentalitate…..

  20. mihai    

    Florine,felicitari…in sfarsit cineva prezinta realitatea unui club de noapte gay dintr-o tara vestica…normalitate sau nu,ptr noi este ceva inedit…avem posibilitate sa fim informati cu alt gem de situatii…bravo1 sa nu te opresti,avem nevoie de oameni ca tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *