shadow

Hello people!

 

Da, ati citit bine. La doar 17 ani ai mei, imi doresc mai mult ca niciodata sa pun capul pe perna si sa nu ma mai trezesc.

Cu siguranta va intrebati : „dar de ce?”

E atat de simplu…

Viata mea n-a fost, nu este, si cel mai probabil nici nu va fi roz daca voi continua asa.

Totul a inceput de la faptul ca sunt gay. da, acest lucru mi-a distrus efectiv viata.

De ce? Pentru ca acest lucru nu pot sa il maschez nicidecum. este FOARTE EVIDENT. Nu va imaginati ca sunt vreo papusica intr-o rochie roz. Dar oricum, sunt cativa factori care au dus la „dezvaluirea identitatii mele”.

Acest lucru mi-a adus numai necazuri, numai dezamagiri, numai esecuri.

Locuiesc intr-un oras micut, cu putini locuitori, iar 90% din acestia stiu ca eu sunt gay.

Marea majoritate a persoanelor de aici nu fac altceva decat sa ma blameze cu orice ocazie.

Am ajuns sa nu mai ies afara din casa, efectiv imi este frica de oameni.

Toti rad de mine ca sunt gay. Inainte ieseam afara, dar daca vedeam ca mai vin alte persoane cu care nu aveam tangente, abia asteptam sa plec acasa. Daca cineva din acele persoane radea de mine sau imi spunea o vorba urata, la scurt timp plecam acasa si plangeam cu orele.

Stiu ca nu trebuie sa asculti ce spune lumea, insa vorbele de genul au un impact foarte mare asupra mea.

Jur ca nici nu stiu ce sa mai spun,.. mi se blocheaza creierul. Cred ca am intrat intr-un soi de depresie sau ceva.

Chiar imi doresc sa mor. Asta-i viata? chiar asta inseamna viata unui baiat gay? sa nu mai pot sa ies afara de frica oamenilor fara scrupule? nu pot duce o viata normala in momentul de fata, asta ma determina sa-mi pun capat zilelor. Nu cred ca ma poate ajuta cineva. Nu vad cu ce ar putea sa ma ajute, din moment ce nici eu nu pot sa o fac. Am incercat sa ma fac ca ploua cand cineva ma facea gay sau facea glume pe seama mea, insa nu a durat prea mult. Tot m-a afectat foarte tare.

Sa va spun cateva chestii despre liceu… Nu stiu cum au fost sau sunt anii vostri de liceu, insa, toata lumea spune ca anii de liceu sunt cei mai frumosi ani din viata. PE BUNE??? pentru mine liceul este cosmarul vietii mele.

Absolut toti baietii de la celelalte clase ma fac gay, fac tot felul de glume proaste pe seama mea, iar profesorii… ei bine, si ei stiu ca sunt gay si n-au trecut deloc cu vederea acest lucru. M-au taxat chiar si la note pentru chestia asta.

Am ajuns sa nu mai merg la scoala. Plecam de acasa, dar nu mergeam la liceu. Astfel am avut foarte mari probleme. Corigente, media scazuta la purtare, s.a.m.d

Chiar nu stiu ce sa fac… pentru ce sa traiesc? sa fiu bataia de joc a tuturor? Asta nu-i viata pe care eu mi-o doresc, si, sa fiu sincer, nici nu cred ca se va schimba ceva vreodata. Sunt pe marginea prapastiei si simt ca foarte curand voi cadea in ea.

Nu doar acesti factori m-au facut sa imi doresc sa ma sinucid, ci si faptul ca sunt singur. Parintii mei sunt desparititi. unul intr-o parte, celelalt in alta parte. Eu stau cu bunicii. Da, am cativa prieteni, insa, tot ce mi-am dorit si imi doresc este o persoana pe care sa o iubesc asa cum nu am iubit pe nimeni niciodata.

In celalalt articol al meu va spuneam ca gasisem pe cineva. Nu s-a infiripat nimic intre noi. Bun, am mai ramas pe Romeo si am asteptat sa fiu abordat. Am fost. Am intalnit un baiat aparent ok din apropiere. 2 luni am vorbit la telefon. Desi statea chiar aproape de mine, imi spunea ca nu poate veni acum sa ne vedem, insa o sa vina. (am insistat sa vina el deoarece am avut impresia intotdeauna ca s-a bagat intr-o relatie aiurea si nu stie cum sa iasa. Daca as fi stiut sigur ce isi doreste, cu siguranta m-as fi dus si eu la el. ) Cum spuneam, am vorbit 2 luni o gramada de chestii, il cunosteam,  sa zicem, bine, si invers. Din moment ce eu mi-am dat seama ca el nu isi doreste aceasta relatie, am decis sa punem punct. Nu a fost de acord, spunand ca tine foarte mult la mine. Nu am vrut sa mai continui, nu avea rost. Nu ar fi venit niciodata. Mi s-a dovedit mai apoi. A fost o foooooarte mare dezamagire. Imi placea foarte mult si ma simteam foarte bine atunci cand vorbeam cu el. Daca am fi avut cu adevarat o relatie, in conditiile in care lui chiar i-ar fi placut de mine, cu siguranta eram cel mai fericit om. Acest lucru m-a facut sa imi pierd si mai mult increderea in mine. Am avut parte numai de esecuri in ceea ce priveste tentativele astea de relatii. Urat nu sunt, chiar nu sunt. Insa, pana acum, nu am gasit nicio persoana care sa ma placa cu adevarat.

Dupa cum am spus si in primul meu articol, in 17 ani, in orasul unde locuiesc nu am fost abordat niciodata de un baiat, cu toate ca aproape toata lumea stie ce sunt gay.

Usor, usor raman si fara prieteni. M-am inchis in mine. Pentru ca in grupul nostru de prieteni au aparut si cateva persoane care ma blameaza continuu, am ales sa nu mai ies cu ei. S-au cam indepartat de mine. Fiecare o luam pe drumuri diferite.

Nu vreau sa devin labil psihic. Daca o sa continui asa, cu siguranta voi ajunge si in stadiul ala. Mai bine mor decat sa ajung un nebun.

Oare chiar e imposibil sa imi fac si eu o relatie? sa intalnesc si eu singura persoana de care chiar am atata nevoie? Se pare ca da… Stiu ca marea majoritate veti spune ca am doar 17 ani si ca am tot timpul din lume sa imi fac o relatie. Pai, sa-mi fie cu pardon, dar, in timpurile noastre, nu vi se pare putin asa ca am asteptat destul? Mie unul, da. Poate o sa apara o persoana intr-un final, in cazul in care voi continua sa traiesc in acest cosmar. Dar eu am nevoie ACUM  de cineva care sa ma faca sa ma trezesc la realitate. Am foarte multa iubire de oferit, si totusi, nu am cui s-o ofer.

Nu am recitit ce am scris aici, nu sunt in stare. Daca am deviat pe undeva sau sesizati anumite greseli gramaticale, imi cer scuze.

Va multumesc ca imi cititi aceste randuri. Sunteti o comunitate stransa, dar de calitate.


Alte articole scrise de același autor (Alexandru1998):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Alexandru1998

17 ani, sensibil la factorul uman, mereu amuzant, vesel, serios cand e nevoie.

Comments

  1. Marius    

    Sfatul meu e sa strangi bani si sa mergi într-o tara mai deschisa la minte (UK). Probabil ca nu o sa fie ușor la început dar vei trai multe aventuri, vei invata foarte multe lucruri si vei cunoaște multi oameni interesați. Si daca nu iti va place acolo, oricând obsa ai opțiunea sa te întorci in România.

  2. david    

    tel verde anti-suicid
    0800801200
    vorbeste si cu ei, poate te ajuta…

  3. unandrei    

    Fii tare! Ai răbdare cu tine și cu mizeria din jurul tău. Vei termina liceul, iar dacă vei pleca într-un oraș mai mare, la studii sau să lucrezi sau amândouă, va fi diferit. Cred că sfatul lui david, de a apela numărul respectiv ar putea fi util. Ai nevoie să vorbești cu cineva deschis despre toate astea.

  4. Corneliu    

    Alexandru, cred ca exagerezi cand spui ca e foarte evident ca esti gay. Eu unul nu am intalnit in viata mea pe cineva despre care sa pot spune asta. E drept, am mai vazut barbati la care iti dadeai seama dupa tinuta (sau machiati, etc), insa era clar ca ei isi doresc sa se prezinte asa, ceea ce inteleg ca nu e cazul tau. In fine, banuiesc ca daca au aflat cam toti din oras, intre atatia or fi si cativa oameni de treaba – nu ai nici o colega de exemplu sau prietena cu care sa poti vorbi?
    In tot cazul, pe termen lung cred ca solutia este sa te muti in alt oras – un centru universitar, de pilda Cluj, sau Timisoara, sau Bucuresti.
    Mai inteleg ca ti se pare nefiresc ca nu ai o relatie la 17 ani, zici ca ai asteptat destul. Eu zic ca e relativ normal la varsta asta, o sa vina la timpul potrivit.

  5. Rucho din Brazilia    

    Alexandru, sper că o să citești ceea ce-ți scriu.
    Știu bine cum te simți. Anii mei de școală și de liceu mi-au fost foarte grei. Zilnic am fost agresat de colegi, uneori fizic sau verbal.
    Dar tot așa s-a schimbat când am început anii mei de universitate. Acolo am găsit multe persoane cu mintea deschisă și în sfârșit mi-am găsit locul pe lume.
    Ai 17 ani, încă ești tânăr. Ai multe șanse să-ți reconstruiești viața.
    Toți au șansa să fie fericiți și rândul tău o să vină, ca al meu a venit.
    Scuze pentru erori gramaticale, nu sunt român, ci brazilian. :)

  6. Andrei    

    Buna, dragul meu! Sa o luam direct, eu am 21 de ani si nu am avut niciodata o relatie. Este trist, da. Cum am reusit sa stau calm… youtuberi: Tyler Oakley, Shane Dawson, Joey Graceffa etc. Au fost prietenii mei pentru 2 ani si ceva, in care viata mea, din motive non-gay, a trecut prin niste socuri.

    Pe urma, sfaturile de dinainte sunt foarte bune. Daca simti ca locul in care te afli te sufoca si nu te poti impaca cu el, pleaca. Fa din asta un scop in sine. Daca nu ai dat BAC-ul, invata pana nu mai poti, incearca sa intri la facultate in Anglia, Scotia, Danemarca, Olanda, Suedia, Germania etc. Pregateste-te pentru admitere la o facultate din RO daca vrei si muta-te intr-un centru universitar. Intri la facultate la zi, pleaca in Work and Travel in America. Cere poate primesti ceva in San Fracisco (un fel de capitala istorica gay – filmul Milk).

    Daca ai 17 ani, inseamna ca nici nu ai echilibrul hormonal pentru a te simti complet impacat. Crede-ma, si eu aveam impresia ca nu e adevarat la varsta aia.

    Daca stii engleza, te rog uitate la Joan Rivers: A piece of work. Eu il gasesc gratuit daca il caut pe google alaturi de cuvantul putlocker. Este despre o eroina a comunitatii LGBTQ, care a murit de curand. Vei vedea povestea unei legende, care acum 20-30 de ani, avea intreaga viata intr-o ruina.

    Nu dispera. Te astept sa ne spui cum mai esti.

  7. Andrei    

    P.S. la comentariul anterior
    1. *uita-te
    2. Te rog nu-ti mai pierde vremea pe app-uri cu obsedati. Ai 17 ani. Uita-te la videoclipuri cu One Direction sau ceva de genu’ :)). 😉

  8. StayStrong    

    Uite cum sta treaba Alex, eu sunt si mai mic ca tine , deabea trec a 10-a si la fel si eu cred ca liceul este groaznic, dar toti trebuie sa trecem prin el, nu vreau ca oamenii sa se mai gandeasca la suicid din vina altor oameni, te rog asculta-ma pentru ca nu merita sa te lasi tras in jos de ei, pentru ca da ei se duc in jos si incearca sa ii traga pe cei mai buni cu ei. Deci te rog mult nu te mai gandi la suicid, doar asteapta pana cresti si pleaca, eu asta voi face. Poate ne vedem in Anglia sau America. Te rog mult lasa-ne un mesaj sa vedem cum mai esti si tine-ne la curent cu liceul ok? Si incearca cum a spus cineva mai sus, uita-te la youtuberi din comunitatea LGBT: Joey Graceffa, Gigi Gorgeous, Angel Moreno, sunt multi asa ca lasa-te inspirat de povestile lor si ramai puternic. Iar dragostea sa sti ca asteapta ai rabdare si vei vedea. Sper sa fi bine si lasa-ne un comentariu cum mai esti, si tine-ne la curent cu ce se mai intampla. A si eu am mai fost motivat si din niste versuri din „We can’t stop” de Miley Cyrus care spun: ” Only God can judge you, forget the haters, cause somebody loves you”. Uite inca o idee asculta muzica cu mesaje ca asta sau „Really don’t care” de Demi Lovato. Stay strong!

  9. FireMan    

    Reamintesc celor care aprobă astfel de articole spre publicare că DarkQ nu încurajează DELOC tinerii sub 18 ani să expună cazuri reale ca și conținut text sau să intre în contact cu vreunul din user-ii acestui blog VIRTUAL. DarkQ nu își asumă nici o răspundere legală în ceea ce privește atât conținutul materialelor publicate, cât și conținutul comentariilor aferente, DarkQ încurajează respectarea legislației Statului Român și a Comunității Europene. Textele publicate pe DarkQ au caracter literar, orice semănare cu realitatea rămânând total în responsabilitatea autorului creator de conținut.

    Tu, autorule, consider textul tău doar un pamflet, un text literar, bine pus la punct pentru a atrage atenția în jur, precum o știre de televiziune cu titlu șocant. Da, ai citit bine ce am scris. TOATĂ LUMEA trece prin șocul de a constata că lumea exterioară nu întotdeauna acceptă ceea ce suntem noi ca oameni, ceea ce am deprins, dintr-un motiv sau altul, de când locuim în actuala piele. Ei bine, tinere, asta se numește a te lupta cu viața și este foarte normal să ai probleme. Doar așa poți învăța cum să depășești fiecare problemă în viață. Dar e ok, poate nu ai pe cineva lângă tine, care să te asigure că totul e ok, în ciuda celor întâmplate. Problema este că nu toți oamenii acceptă realitatea și hotărăsc să schimbe ceva, pentru … a nu mai suferi, de exemplu. De ce sufăr? Că nu mă acceptă lumea (asta din orașul ăsta mic în care locuiesc). Păi bine și ce pot să fac? Să plâng… și să sufăr… și să scriu pe DarkQ ca să văd pe cine șochez. Așa și? Ce se întâmplă dacă suferi? Păi… mai nimic… Atragi atenția ca un canal american de știri…sau unul de telenovele… și apoi gata, te uită lumea, că mai are lumea și alte treburi de făcut. Și uite-așa, poți să mori liniștit, că oricum la un moment dat toată lumea te uită. Și acum, logic, zic eu… dacă oricum nu scapi de nimic (că nu știi ce e după moarte, poate e mai rău ca în viață), mai are rost să îți bați capul și să îți iei singur viața? Viața asta care e ca un fel de mare mister… nici nu știm ce e viața. E un mister care trebuie explorat, zic eu. Din ce afli mai multe despre viață, nu numai despre moarte. Moartea va fi explorată când va veni momentul. Viața trebuie trăită, trebuie să experimentăm, să creăm, să ne jucăm, să descoperim lucruri noi, locuri noi, oameni noi. Viața e ca un drog, dacă știi bine cum să-l folosești. Așa că, lasă-mă cu telenovele de-astea de tăiat venele, oricum nu o vei face niciodată și știi asta. Din moment ce ți-ai bătut capul să scrii atât despre drama ta, îți pasă de viață și de lucrurile frumoase, nu numai despre cele urâte pe care le descrii… Dar vezi tu? Lucrurile urâte au darul de a ne învăța cele mai folositoare lecții în viață. Fac ăia caterincă de tine? Învață arte marțiale și bate-i să le sară balele pe gură. Apoi or să te respecte sigur. Sau bate-ți tu joc de ei, de creierul lor mic și prăfuit, specie pe cale de dispariție. Oamenii proști nu vor supraviețui niciodată. Numai cei isteți care învață din greșeli. Greșeala pe lumea asta nu ești tu, sunt frustrații cu creierele prăfuite… Odată ce vei ști asta, te vei ridica din praf, te vei scutura și te vei întreba unde ai greșit. Pentru că da, greșim și apoi suferim, oricât sună de comic…Ce ai greșit? Ai crezut că lumea asta este puf și roz, așa cum probabil ai învățat până acum. Ei gata, ai învățat că nu este așa. Ce e de făcut pe viitor, asta e întrebarea, nu reflectoarele pe ochii pe care ți-i bocești în continuu. Poți să bocești cât vrei, să îți plângi de milă cât vrei, că oricum nimănui nu îi pasă așa de tare, nu se schimbă nimic, nu ieși cu nimic bun din acțiunea asta. E clar că trebuie să faci și altceva în afară de a-ți plânge de milă. Tu știi mai bine ce poți îndrepta… sau ce vrei să îndrepți… Poți să devii un bun actor, poți să devii comediant, poți să devii un șoarece de bibliotecă, un super hacker, etc etc E o ocazie să te transformi în ceea ce vrei tu, pentru a te simți mai bine decât acum.
    Baftă

  10. George    

    Saluut. Deci, la cei 17 anisori ai tai vrei sa te sinucizi? (spun „anisori” dar nici eu nu am mai multi). Cred ca ai doar o pasa proasta, si eu am avut, cu totii avem, dar trecem peste, da, in unele cazuri se termina cu niste taieturi de lama, depresie sau alte chestii dar trecem peste. Nu prea stiu sa ma exprim prin comentarii, deci te astept la discutii prin email, astfel vei vorbi cu mine, iti vei ocupa timpul :)) iar eu o sa te sfatuiesc in limitele mele de cunostiinta 😉

    [Edit admin / grid: Adresa de e-mail a fost îndepărtată. Fără adrese de e-mail sau alte date de contact!!! Aici discuțiile sunt la vedere, prin comentarii. În plus, chiar sub auspiciul celor mai bune intenții – ceea ce nu e cazul întotdeauna! – sfătuitorii de ocazie pot greși, uneori grav. Mediul virtual nu este un loc potrivit pentru a găsi răspunsuri la întrebări tulburătoare. Aprobarea unui articol sau comentariu de acest gen poate duce la situații neprevăzute și regretabile, atâta timp cât nu putem ști niciodată cum vor fi interpretate niște cuvinte așternute pe ecran. Reacțiile la un anumit comentariu sau articol pot fi incontrolabile și, uneori discuția ajunge mai departe decât și-ar putea dori cineva… Recomand, prin urmare, mai mult discernământ înainte de aprobarea unui text. Înainte de a face un bine, trebuie să ne gândim dacă nu facem cumva mai rău decât ne imaginăm. ]

  11. Alexandru1998    

    @FireMan , crede ma…nu am scris acest articol pentru a te impresiona/soca/indigna/stupefia sau ce mai vrei tu pe tine sau pe oricine altcineva. Sunt trairile mele pe care am decis sa le expun aici. Ma pui la zid pentru asta? Nu mi aduc aminte sa fi citit pe undeva ca trebuie sa scriu articole doar cu perioade bune din viata mea. Am avut si am nevoie de niste sfaturi, atat, nu mila. Multumesc.

  12. FireMan    

    Alexandru, nu am scris comentariul ăla lung pentru a te pune, la zid. Dar asta am dorit să îți demonstrez, că din tot comentariul înțelegi doar atât: victimizarea. După cum spuneau și ceilalți, sfaturi în cazuri delicate găsești la autoritățile statului, helpline, psiholog. DarkQ nu este un mediu în care să ameninți că vrei să te sinucizi și apoi să aștepți sfaturi și înțelegere, pentru simplul fapt că nimeni de-aici nu este nici autorizat și nici specializat în situații serioase, precum sună situația ta și mai ales, NU ESTE LEGAL să acordăm sfaturi în cazuri suicidale, cazuri care trebuiesc tratate cu pricepere de specialiști.
    La revedere! Drum bun! Aici se încheie comentariile! Și celui care a aprobat astfel de articol vreau să îi spun că dacă se mai aprobă un astfel de articol, o să fac tot ce îmi stă în putere să îl șterg și să îi fie interzise drepturile de administrator, orice m-ar costa asta.

    1. Alexandru1998    

      Mda. Multumesc, ce pot sa spun. Ai o parere gresita in ceea ce priveste cazul meu.:)

  13. FireMan    

    Nu contează părerea mea. Și nu ar trebui să conteze nici pentru tine părerea celorlalți. Fiecare trăiește în lumea din capul lui. Tu o ai pe-a ta. Asta e lecția pe care ți-o pot transmite, pentru că am trecut (chiar și eu) prin momente similare: nu mai acorda atenție părerii celorlalți! Dacă vei face asta, vei evolua. E simplu!

  14. Petru    

    Auzi, cica nu e legal ”sa acorzi sfaturi in cazuri suicidale” :-)

  15. Alex P    

    Alexandru1998, nu pot sa-ti ofer decat compatimire pentru situatia in care te afli si sa-ti reamintesc ca lumea este mai mare decat orasul din care esti si in ea exista si oameni buni si oameni care te vor aprecia. Stiu ca asteptarea este greu de indurat la varsta asta cand totul pare urgent, mai ales cand te simti izolat, dar nu ai de ales decat sa ai rabdare, sa te cunosti mai bine si sa incerci sa te dezvolti.
    Cred totusi ca asteptarea merita, pentru ca atunci cand vei intalni oamenii care sa te accepte iti vei da seama ca acceptarea care atunci cand nu o aveai parea cruciala nu este de fapt atat de necesara, iar senzatia de eliberare este foarte misto.
    Nu are de ce sa te ingrijoreze nici faptul ca nu te afli intr-o relatie. O sa vina si asta la un moment dat. Pana atunci incearca sa te impaci cu tine, pentru ca de cele mai multe ori o relatie nu iti va rezolva problemele, ci mai degraba ti le va accentua. Si decat intr-o relatie nasoala, mai bine singur 😉
    O ultima sugestie, incearca sa nu te autoizolezi, cauta aliati, oameni care sa iti fie alaturi.

  16. Alex P    

    Imi cer scuze pentru divagatie, dar trebuie sa raspund si nemultumirilor legate de publicarea articolului.

    Grid,
    Sunt de acord ca mediul virtual nu este un loc bun pentru a trata subiecte sensibile. In primul rand, exista o bariera de comunicare ce nu iti permite sa intelegi mesajul la fel de bine ca in realitate, apoi nu ai idee cine sta in spatele cortinei anonimatului. Desigur ca este preferabil sa apelezi la ajutor din partea cuiva specializat. Insa acest tip de ajutor poate fi inaccesibil: psihoterapia este inca stigmatizata in tara noastra, pentru a beneficia de gratuitate trebuie sa treci printr-un proces destul de complicat si de multe ori si calitatea terapiei lasa de dorit (nu zic ca nu merita incercata aceasta cale!).

    Pentru multi tineri din Romania izolarea si senzatia de singuratate sunt principalele probleme, iar acestea sunt dificil de tratat prin terapie individuala, un grup de sprijin fiind mai util uneori.

    Am considerat (si imi mentin parerea pt moment) ca e preferabil sa-i ofer lui Alexandru ocazia sa se exprime decat sa suprim articolul. Cateodata si simpla defulare poate avea efect terapeutic.

    Nu imi asum responsabilitatea pentru evenimentele ce ar putea avea loc ca urmare a publicarii unui articol. As lua-o razna daca m-as responsabiliza pentru tot ce fac oamenii pe un blog colectiv. Tot ce imi propun a controla e oprirea eventualelor abuzuri sau agresiuni, in rest autorii si comentatorii sunt responsabili pentru propriile reactii. Blogul face clar in „Termeni si conditii” ca este unul de divertisment, nu cabinet psihologic sau mai stiu eu ce.

    Fireman,
    Reactia ta pare una foarte viscerala si imi trezeste oarecare nelamuriri.

    De ce nu au voie tinerii sub 18 ani sa vorbeasca despre lucruri reale? Exista o varsta de la care putem incepe sa vorbim despre ce ni se intampla? Exista o lege si legat de asta?

    Pentru cineva ingrijorat de aspectele legale si de gravitatea cazului prezentat, ai avut un feedback foarte radical pentru autorul textului…

    As vrea sa imi arati ce lege ne-ar interzice „să acordăm sfaturi în cazuri suicidale”. Am incercat o scurta cautare azi, dar n-am reusit sa gasesc ceva. Mi s-ar parea destul de ridicol sa existe asa ceva in conditile in care nu sustinem nicaieri ca am avea vreo calificare profesionala si in acelasi timp exista o groaza de escroci care dau sfaturi „medicale” si fac bani din tratamente, omorand oameni si nimeni nu le le face nimic.

    Recunosc ca e un articol problematic, dar contravine cu ceva regulilor blogului? In situatia in care nu avem o politica editoriala clara (care consider ca era necesara de acum mult timp), nu vad pe ce se bazeaza afirmatia ta legata de retragerea calitatii de admin (facuta pe un ton care m-ar fi deranjat daca nu te cunosteam), in afara de faptul ca nu iti place un articol pe care l-am aprobat.

    Trecand peste eventualul ajutor pe care autorul il poate sau nu primi, articolul mi se pare relevant pentru situatia unui tanar gay dintr-un oras mic al Romaniei anului 2015 si cred ca este important ca aceasta marturie sa existe si pentru cei care nu vor sa-si spuna povestea dintr-un motiv sau altul, dar se afla intr-o situatie asemanatoare. Asa ca multumesc autorului ca a impartasit-o cu noi si celor care au incercat sa fie de ajutor (dupa puteri) prin comentarii.

  17. FireMan    

    Alex, instigarea minorilor la fel de fel de acțiuni (nu vreau să mă gândesc la complexitatea acestui termen, pentru că nu am timp să înșirui posibilitățile „negre”), este infracțiune. Așa că, orice se publică pe un domeniu public poate fi privit ca instigare la… Și aici te las pe tine să îți dai cu părerea. Eu nu mă gândesc doar că la un moment dat exista o „modă” de sinucideri din diverse motive, printre adolescenți și îmi dau seama că un articol precum cel de mai sus, nu numai că șochează, dar poate da idee altor tineri de vârstă apropiată cu autorul.

    Dar să lăsăm la o parte partea legislativă a problemei și să o luăm pe cea etică. Ne vrem a fi niște formatori de opinie, niște lideri de opinie? Nu? Atunci hai să nu mai scriem despre subiecte de care nu se pot ocupa decât specialiștii. Aaa dacă am avea pe lângă noi specialiști care s-ar oferi să acorde consultații, super! Dar până aceștia apar și își dau cu subsemnatul, cred că din punct de vedere etic este normal să interzicem minorilor a dezvolta propriile coșmaruri în acest spațiu pe care îl vrem un ajutor ideologic, iar nu un loc cu știri senzaționale. Ce ar mai lipsi acum? Să facem un foileton în care tânărul autor amenință cu sinuciderea în fiecare episod?
    Da, putem ajuta în diverse probleme și dileme, dar una e să publicăm un caz neprelucrat de depresie suicidală și alta este să luăm legătura personal cu cel „în nevoie”, să vorbim cu el sau să îl îndrumăm spre ajutor avizat.
    Eu sunt sătul de telenovele de-astea…

  18. grid    

    Alex P ~ (re: #17)

    Mărturisesc că sunt și eu puțin îngrijorat de faptul că în ultima vreme au tot apărut articole „cu cârlig”, adică genul de text care aproape imploră un răspuns – fie lansând o întrebare stringentă, fie solicitând un sprijin… nelămurit. E drept că sunt articole care descriu trăiri personale, unele chiar dramatice (cel mai probabil autentice), dar în fața unui text-strigăt eu am învățat să fiu întotdeauna circumspect. Din dorința de a face bine, putem fi atrași în capcane urâte (chiar foarte urâte), sau ne putem trezi în situații neplăcute. Nu vreau să spun mai mult, dar atunci când răspunsul la anumite nevoi reale de socializare este socializarea virtuală, aceste nevoi se complică și pot exploda atunci când devine evident că virtualul nu poate ține loc de realitate.

    Acest gen de S.O.S.-uri sunt lansate în general de autori tineri sau foarte tineri, în orice caz de cei aflați în căutarea identității, iar în ultima vreme chiar de minori (după propria descriere a autorilor, care totuși n-are cum să fie verificată). Mai mult, ultimele articole apărute au o tentă oarecum morbidă, despre care n-aș putea spune că e doar teribilism pur. E greu să judeci un text încercând să ghicești portretul-robot al autorului numai după urmele lăsate pe ecran. E, de asemenea, foarte dificil să intuiești și să urmărești reacțiile suscitate de lansarea în eter a unor teme sensibile și provocatoare. Pot apărea răspunsuri absolut nepotrivite – disproporționate sau denigratoare, cărora o personalitate în curs de formare n-are cum ști să le răspundă, agravându-și astfel însingurarea, starea de nemulțumire sau sentimentul de insecuritate.

    Dincolo de aspectul fragilității și vulnerabilității noastre în fața necunoscutului, mult complicat de specificul comunicării virtuale, există și realitatea obiectivă a faptului că minorii nu sunt de capul lor. Ei au niște părinți care, atunci când își amintesc de copiii lor, realizând că ar trebui să fie mai prezenți în viața acestora, încep să-și pună probleme și să caute vinovați peste tot. Minorii nu sunt responsabili, chiar dacă nici iresponsabili nu sunt.

    Problema nu e neapărat una de legalitate (deși ar putea intra și asta în discuție, dacă ceva iese prost) ci una de morală, sau mai bine zis de etică. Există totuși o legislație de protecție a minorilor, care prevede obligația de a le fi protejată acestora intimitatea și imaginea, dincolo de protecția lor fizică. Pe un blog ei nu au nicio calitate în a-și exprima consimțământul cu privire la niște Termeni și condiții. Prin urmare, o încălcare – fie și virtuală – a intimității acestora este teoretic posibilă. Nici nu e neapărat necesar un contact direct și personal, e destul că pătrunzi în mintea lui. Ori nu te poți juca cu mintea unui copil, mai ales în condițiile în care controlul nostru asupra comunicării online este egal cu zero.

    Nu știm ce se întâmplă cu cel de dincolo de ecran, nu știm ce vârstă are și nici dacă e sănătos sau nu, așa că discernământul ne e singura pavăză. Nu zic că am greșit deocamdată cu ceva, ci doar că suntem pe cale de a greși – așa că nu cred că-i bine să persistăm în direcția asta. Să mai crească, apoi o să stea și ei la masă cu adulții. Până atunci, la joacă!

    😎

  19. oscar.w    

    Va marturisesc ca nu am avut rabdare si timp necesar sa citesc toate comentariile acestui articol, insa in calitate de om aflat in diverse situatii pot spune urmatoarele:
    1. nu are rost sa fii negativ, sa il iei pe NU in brate si sa te victimizezi cum a mai spus cineva mai sus
    2. nimeni nu o sa iti dea sfaturi anti-suicid, sau orice fel de sfaturi ca sa te indrumeze cum sa iti traiesti tu viata si ce decizii vrei sa iei. Un psiholog niciodata nu o sa iti spuna ce sa faci, ci o sa te ajute sa gandesti tu pentru tine si te face sa vezi in mod obiectiv problema/ problemele tale ca sa poti sa gasesti un raspuns. El te asculta, dar nu te aproba, nu te sustine si nici nu vrea sa se implice, va face in asa fel ca sa fie impartial.
    3. toti oamenii au pase mai bune sau mai rele in viata. Unii dintre noi le au in adolescenta, altii mai tarziu, iar altii le au chiar de doua trei ori in viata. Dar asta nu trebuie sa ne opreasca dorinta de a mai trai.
    Nu sunt psiholog, nu sunt specialist, dar vreau sa iti spun ca viata e cel mai frumos lucru pe care il ai si totul depinde de tine. Eu personal m-am nascut intr-un oras mic, sau ma rog… mijlociu si mi-am ascuns „partea gay din mine”, cat am putut de mult. Am mascat-o cum am stiut eu mai bine, ca mi-a reusit sau nu, nu stiu. Insa stiu ca mi-am dorit sa fiu iubit, sa am casuta mea si sa nu depind de nimeni. Ca sa ajung sa am asa ceva am trecut prin multe, insa nu asa de grave ca ale altor oameni. Sunt destui oameni ce au mult mai multe probleme si mult mai grave. Lucrul asta ma face sa gandesc asa :”Daca ei pot! Eu de ce nu as putea?”. Si stii ce am facut draga Alexandru? Am invatat cat am putut eu de bine si mi-am terminat liceul, am terminat si inca o scoala dupa liceu, adica inca 3 ani dupa liceu am mai batut pasul pe loc. Si cand am vazut ca am gata, scoala mi-a ajuns atat cat sa pot sa imi gasesc un job, am plecat. Adevarat ca m-au mai influentat si alte chestii ca sa plec, dar asta tine de situatii si am rupt „usa”. Am plecat in alta tara, m-am gandit ca acolo o sa muncesc si o sa intalnesc pe cineva si o sa fie mai bine. De fapt am ajuns sa muncesc ca un bou la 3 locuri de munca, am strans banuti pentru a-mi cumpara o casuta si timp de 3 ani de zile nu am stiut decat sa muncesc si sa am viata sociala zero din toate punctele de vedere, desi eu sunt un tip care are nevoie de comunicare si de socializare. Si am rezistat pana intr-o iarna de an nou, cand am cunoscut un om care mai poposise in viata mea timp de o noapte si nu te gandi la sex, ci am stat de povesti si atat…
    Niciodata nu m-am gandit ca o sa il mai intalnesc. Si iti pot spune pe scurt ca am lasat totul balta, mi-am luat hainele si m-am intors in tara. Acum traiesc cu el, facem imediat 4 ani de zile si cu bune si cu rele viata mea e frumoasa.
    Ceea ce ti-am zis mai sus e un exemplu, nu un sfat si nici o indemnare.
    Iti doresc din toata inima si sufletul meu sa ai puterea sa inveti si sa te afirmi profesional fiindca asa ai sa reusesti sa pleci undeva de unde o vei putea lua de la zero. Si ca incheiere te intreb ceva:”Daca te omori ce …a obtii?”. Eu zic ca daca reusesti sa te omori nu ai sa faci decat atat: parintii tai vor plange, bunicii sau bunica ta va simtii ca a esuat. Targul populatiei va vorbi 3 zile despre tine ca ai murit si uite ce ai facut, eventual ajungi si pe la stiri si dupa astea 3 zile vei fi uitat si atata tot. Vei ajunge in Iad, si nu ai rezolvat nimic. Pai eu cred ca e mai ok ca sa te poti afirma, sa poti sa ajungi cineva si cei ce te blameaza sa spuna peste ani:”Ba, uitat-te la ala ca a facut si a dres si etc…”, in timp ce ei sunt oameni simpli, care poate nici nu parasesc oraselul ala si o sa ajunga niste oameni care s-au oprit din evolutie pe cand tu ai sa poti sa fii mandru ca ai facut ceva in viata.
    Asta iti doresc, gandeste-te bine la ceea ce vrei. Vointa e primul pas in viata.

  20. Constantin Ion    

    Waw…asa scrii la 17 ani?! Ma uimeste coerenta ta si ortografia impecabila. Chiar si pentru asta nu merita sa iti iei viata.

    Sunt profesor (ce e drept, la un liceu tehnologic) si iti spun sincer ca in 20 si ceva de ani (vechimea mea la catedra) nu am avut prea multi adolescenti care sa gandeasca sau sa scrie atat de corect ca tine. Stiu ca iti este greu…am avut un caz asemanator in scoala mea, care, in cele din urma, din cauza colegilor si a unor profesori care il blamau continuu, a trebuit sa se transfere.

    Tot ce pot sa-ti spun acum este ca esti foarte tanar si ca lucrurile, dupa o varsta, e posibil sa se mai schimbe. Am inteles ca situatia ta financiara nu-ti permite sa pleci deocamdata din tara, dar, ai rabdare, termina liceul si la un moment dat sa speram ca vei avea ceva banuti sa pleci sa muncesti si sa te stabilesti intr-o alta tara…o tara civilizata, unde nu vei mai avea astfel de probleme.

    Tineretea este un atu destul de valoros pentru tine si ar trebui sa profiti de acest lucru atat cat se poate. Si nu uita, rabdare si speranta; nu esti nici pe departe la varsta la care sa clachezi.

    Sa auzim de bine, dragul meu!

  21. Emilian    

    Alexandru, tocmai tu ai spus-o ai multa iubire de daruit, nu ar trebui ca acest sentiment sa anuleze dorinta de a …muri ?
    Intr-o saptamana fac 20 de ani, sunt student in anul 2 in Anglia, si nu am avut o stare finaciara extraordinara ba chiar eram la limita facand parte dintr-o familie dezbinata.
    In clasa a x-a le-am spus colegilor de clasa ca sunt gay, ceea ce prietenii mei apropiati stiau deja cu cateva luni in urma. A fost greu la inceput si eram speriat ca va afla tot liceul. Si a aflat. Unii faceau glume deplasate dar ii tratam pe toti cu raceala. Ba chair si profesorii au aflat ulterior :))
    Timp de 3 ani am fost indragostit de cel mai bun prieten al meu, si i-am spus, m-am confesat lui . Din nou a fost greu caci s-a indepartat de mine si m-a lasat in urma. Nu am putut decat sa-mi vad de viata. Depresii, ganduri de suicid, de neputinta, sentimentul ca eram inutil, o irosire a existentei umane m-au urmat mereu.La 17 ani am incercat sa am o relatie cu un baiat intalnit pe planet romeo, avea 28 de ani si aproape ca m-a convins sa facem sex de la prima intalnire, aceea experienta m-a socat si m-a facut sa realizez ca nu vreau asa ceva in acel moment si ca am alte prioritati in viata:
    .sa termin liceul cu o medie buna
    .sa intru la o facultate de care sa fiu mandru
    .sa ajung undeva unde sa simt ca apartin
    .sa traiesc cu adevarat

    poate acestea ar trebui sa fie si prioritatile tale…daca as fi tu mi-as alege niste prieteni adevarati/un prieten adevarat care sa fie mereu langa tine .
    Ce conteaza ceilalti din jur este irelevant, nu e viata lor e viata ta. Din randurile scrise pari un baiat inteligent dezvolta-ti mai multa incredere in tine si pastreaza-ti la rece, undeva toata acea iubire pe care o ai de oferit, dar nu face din asta o prioritate in acest moment.
    sper ca aceste randuri sa-ti dea de gandit putin 😉

  22. spectrum    

    Salut, am 19 ani si am trecut si eu prin ce ai trecut tu, eu te inteleg foarte bine, pot sa iti spun doar atat, sa iei legatura cu asociatia Accept, asa am procedat si eu si sa stii ca mi-a pripit foarte bine sfaturile lor.Sa stii ca viata de (gay) e foarte complicata si grea,trebuie sa fii tare si intotdeauna sa ridici capul sus! Vad ca sunt si unele persoane care te judeca, nu ai ce sa le faci, e doar parerea lor, restu depinde de tn . bye!

  23. Ethan Hethcote    

    Salut,

    Mă numesc Andrei și am aceeași vârsta, 17 ani. Este cam târziu să mai răspund la acest articol, dar totuși sper că încă frecventezi acest blog. Sunt curios cum a evoluat viața ta în aceste 3-4 luni câte au trecut. Te rog să mă contactezi pe Facebook ( https://www.facebook.com/BlazeOfDeathh ) sau Skype (elilnox). Mi-ar plăcea să te cunosc mai bine. Crede-mă, și eu am avut o perioadă de singurătate când plângeam și nu știam pe unde să o mai apuc. Toată lumea mă ocolea și trăiesc în București. Am dat într-un final de un băiat (de fapt el a dat de mine, dar tot pe acolo) care mi-a schimbat viața (și nu este iubitul meu sau ceva de genul). Am început iar să trăiesc, să socializez, să am încredere în oameni. Nu te grăbi cu relația. Majoritatea vor doar sex din ce am întâlnit eu. It’s a bit too hard to say may neverending story right here, so… :)

  24. Florin    

    Draga Alexandru, te rog nici sa te mai gandesti sa-ti pui capat zilelor, daramite sa o si faci. Iubesc tinerii pentru maturitatea lor in gandire si pentru modul deschis de a fi.
    Sunt un om matur si doresc sa-ti spun ca viata nu e ca in filme. Ea este compusa din cel mult 10% fericire, in rest truda, deziluzii chiar si nefericire.
    Cand eram de varsta ta am suferit si eu destul: nu reuseam sa am o iubita, dar nici apoi inca vreo cativa ani. Ceilalti baieti se laudau cu fete, eu… nu. Ba mai mult, pe vremea aceea a te masturba era o rusine. Din pacate, am fost surprins de asa zisul „cel mai bun prieten”, care a „impanzit” clasa cu stirea. Eram strigat doar pe porecla de „labagiu” (sper sa fiu iertat pentru expresie). Am suferit enorm, desi nu e nici pe departe ceea ce suferi tu.
    In tinerete eram impotiva homosexualitatii si datorita faptului ca homosexualitatea era infierata cu furie proletara in acea epoca de trista amintire. Apoi m-am „desteptat” si acum ii stimez si ii apreciez pe homosexuali pentru puterea de a suporta greutatile vietii de doua ori mai mari decat ale heterosexualilor.
    Ce te rog este sa nu te autoflagelezi. O sa aiba grija societatea aceasta bigota sa o faca. Trebuie sa intelegi ca esti la fel ca ceilalti, doar atractia sexuala este alta. Tot ceea ce pot face ceilalti colegi poti sa faci si tu.
    O sa-ti fie greu, dar atunci cand o sa izbandesti in ceea ce faci o sa fii mult mai fericit. Tu ai nevoie de un sprijin moral. Cineva ti l-a indicat si nu pregeta sa-l folosesti. E foarte necesar ca la varsta ta sa ai cui sa i te destainui, iar pana cand o sa ai un prieten adevarat cui sa o poti face, apeleaza la ei.

    Imi dau seama ca esti o fiinta sensibila, asa cum eram si eu. Dar trebuie sa iesi din carapacea pe care ti-ai confectionat-o. Nu da importanta ca te numesc gay, homosexual, poponar, bulangiu (iar imi cer scuze pentru expresii), deoarece in fond asta esti. Trebuie sa le raspunzi cu seninatate ca asta esti, ca asa te-a lasat Dumnezeu. Nimeni nu poate desface ce a facut el. Si cauta sa te apropii de colegii tai ca si cum nu ai fi gay. Daca ei se departeaza de tine nu le da importanta: cei care sunt oameni cu adevarat nu vor fugi de tine. Iar in privinta oamenilor, daca te ascunzi de ei mai rau faci. Lasa-i sa vorbeasca. Dunarea si gura lumii nu o poate opri nimeni. O sa se sature sa mai tot vorbeasca. Chiar daca auzi ca spun ceva de orientarea ta sexuala nu-i baga in seama. Daca te intreaba ceva, raspunde-le cu seninatate ca asa te-a lasat Dumnezeu si nu ai ce face. Sa nu te supere aluziile rautacioase: in fond fac parte din viata unui gay. Cu cat vad ca te supara, ei vor face mai multe si mai dese asemenea aluzii.

    TREBUIE MAI INTAI SA-TI ACCEPTU TU PE DEPLIN SITUATI DE GAY.

    Gandeste-te ca pana in anul 1996 homosexualii erau condamnati intre 1 si 5 ani de inchisoare, iar la inchisoare erau violati si batjocoriti. Cat de greu le era acestora. In aproximativ 20 de ani s-a mai deschis putin lumea si in Romania. Tu esti tanar si cand o sa jungi la varsta mea cred ca homosexualii nu o sa aiba probleme mai multe decat ceilalti concetateni cu greutati.

    In ceea ce priveste iubirea, ea vine, nu trebuie cautata.

    Daca vrei sa discutam mai mult scrie-mi. O sa abordez orice problema sau intrebare in mod serios.

  25. 1AfterEightTeen    

    Înțeleg prin ce treci și cât de urât este acel sentiment de nesiguranță și eșec datorita impactului provenit din prostia, needucarea și nepăsarea oamenilor din jurul nostru. Am trecut și eu prin asta și chiar dacă acum râd când îmi amintesc ce scenarii îmi imaginam cu viața mea terminându-se într-un film prost cu THE END, înainte să învăț cu ce se manancă a fii gay, a ieși din tipar, a te accepta, a-i face pe cei din jur cu timpul să te accepte și să treacă peste sau cum să calci in picioare gura lumii. A fii gay într-o țară ca Romania este destul de greu chiar și într-un oraș mare dar cu timpul vei vedea ca ține de tine să îți așterni pe o hârtie, jurnal sau pagină personală, idealurile și mijloacele/alternativele prin care planuiești sa le atingi. Trebuie sa fii puternic și oarecum să ți se rupă de părerea celorlalți. Plecatul de acolo poate fii soluția dar depresia va continua să te urmarească peste tot atâta timp cat te lași purtat și mai adânc in gânduri. Scoala are un rol important pe care de exemplu eu l-am neglijat la timpul respectiv și a trebuit sa ma reîntorc la capitolul ăsta tot din cauza societății în care traim.
    Cei apropiați cu timpul învață să te accepte dacă tu reușești ceea ce ei nu pot și anume sa îți vezi de viața ta, de scopuri, etc., să mergi mai departe și să le dai o lecție de omenie pe viitor de unde ai ajuns și să le demonstrezi celor care merită că orientarea ta sexuală nu are legatură cu cariera ta profesională, viața socială etc.

    Și dacă te simți singur sau treci printr-o perioadă de depresie și nu ai idei despre cum sa ieși din ea să știi ca oricât de ridicol ar suna, chair și a scrie desprea ceea ce simți sau un hobby precum pictatul , plimbatul pe stradă te poate ajuta în realizarea problemei și gasirea soluțiilor sau macar să îți ia gândul de la scenarii cu final terifiant. Sau poți face ceva creativ. Crede-mă că suntem mulți care traim in metropole pline de ,,bulangism,, și ajungem la ganduri asemănătoare. Sunt etape din viața fiecarui gay peste care putem trece împreuna cu puțin ajutor moral, virtual sau o pierdere de timp navigând și împartașind experiențe cu alți oameni, criticând și accpetand critica constructivă.

    Tu vrei acum să scapi de bârfa din jurul tău și în scurt timp după ce vor aparea alte mondenități tu vei scăpa de ea și probabil te vei lovi de ea, din nou printre prieteni noi din comunitate, de la noul job, de la facultate. Vei avea din nou decepții dar după ce îți vei deschide apetitul pofta va veni mâncând și vei realiza cât de frumoasă este viața și îți vei amintii zâmbind de problemele pe care le aveai la 17 ani. Gura lumii nu o astupă nici pământul.

    Iar dacă simți că nu mai poți, și discuția cu un psiholog poate ajuta. Pe mine m-a ajutat puțină consiliere și am dat de o doamnă psiholog care mi-a sprijinit ideile și m-a ajutat să trec peste și să privesc din afară puțin situația în care se pare că mă încuiasem singur, lumea fiind larga și posibilitățile infinite.

  26. Ștefan    

    Nu trebuie sa te sinucizi,crede-ma. Nu tu ești de vină,ci societatea în care trăim (pe scurt, România). Este o țară frumoasă ,dar cu oameni rai și cruzi.O sa găsești pe cineva până la urmă. Cred că esti o persoana inteligentă din ce am citit aici. Sunt sigur că îți vei găsi alesul :)))))

  27. seeya25    

    Scriu acest comentariu cu lacrimi in ochi. Daca mai traiesti, si sper din tot sufletul ca da, nu te sinucide! Nu doar ca o sa iti faci rau tie, dar o sa le faci rau si celor dragi! Uita-te la 13 reasons why, si poate o sa intelegi mai bine. Ceea ce pățești tu se numeste depresie . Trebuie sa vorbesti cu un psiholog( ales cu grija, preferabil sa nu fie homofob). As vrea sa te ajut cumva, dar nu am cum. Tot ce pot sa fac e sa iti spun ca sigur esti o persoana buna si nu merita sa iti bati capul pentru niste oameni inchisi la minte. Capul sus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *