Să ne imaginăm un individ invertit, cu anumite caracteristici emoţionale: temperament melancolic moderat, viziune introspectivă, imaginaţie creatoare accentuată, consecvenţă nemarcantă şi relativ nealiniată standardelor cerute.
Să continuăm prin a adăuga o interacţiune cu sexul feminin caracterizată prin neînţelegere, şi uneori frustrare, în special în timpul şcolii gimnaziale, când raportul băieţi/ fete era, în clasa mea, de 1/4.
Relaţia cu sexul masculin, a fost marcată printr-o relaţie de respect în toate activităţile şcolare şi de instruire, dar de neimplicare în activităţile sportive, extraşcolare şi de aprofundare a relaţionării cu aceştia, mai ales în timpul seminarului, unde am avut exclusiv colegi.
Conştiinţa de a aparţine comunitatii invertitilor s-a format în ultimii patru ani, la început doar prin persistenţa scurtelor şi regulatelor momente de efuziune psiho–sexuală, ce păreau uneori evadări, alteori obsesii. A fost un stadiu ce poate fi numit de candidă imaturitate.Ulterior a urmat conştientizarea că sexualitatea implică diferenţa neexclusivă a genului. Aceasta este iniţiatoarea dorinţei de cunoaştere elementelor importante din punct de vedere psihologic, juridic, artistic, al actualităţii, istoric, mitic, religios. Şi cam aici s-au oprit lucrurile.
Deşi ajuns la o vârstă matură, cred că niciodată nu am acordat atenţie unei fete pentru ceea ce este ea: Femeie. Iar acum, aflat în alt colectiv m-a cuprins pentru prima dată gândul că o femeie poate fi atrăgătoare! Corpul unei femei poate fi trasat prin linii care se unduiesc, forme împlinite şi fragede, subţirime, vulnerabilitate. Felul în care o fată ştie să se îmbrace, alegând cu graţie şi modestie când o bluză cu guler alb ce pare că ar descoperi o coloană marmoreică, sau o jachetă de piele strânsă pe corp şi încheiată cu un cordon tot de piele. Îndrăznesc să adaug şi felul în care această marcă tipic feminină, dar categoric de loc feministă, fusta, dezvăluie picioruşele care ar putea să tragă în păcat tot ochiul necucernic, totuşi rămân atât de caste. Spre comparaţie şi blamare, ţinuta masculină: jeanşi comuni, bluze cu etichetă sau cu „pedigree” (cele mai pretenţioase), „scurteică de pele”, „ adidaşi sau tenişi” în picioare.
Poate câteva zile au trecut, când în toiul glumelor şi al bunei dispoziţii, între două cursuri, prilejul m-a făcut să ating un obraz, cu două degete, de la ureche şi până la bărbie şi apoi m-am oprit. Barba abia mijise, dar în răspăr se simţea destul de uşor. Da a fost un coleg, iar prilejul era oferit de neîndemânarea sa, ori graba, în mânuirea aparatului de ras. Stingherirea lui m-a crispat puţin, dar nu mi-a zdrobit încântarea. Am încercat să repet gestul, dar el mi-a prins mâna. Satisfacţia s-a curmat. Să fi văzut manichiura atât de neîngrijită, potrivită unui tractorist sau lăcătuş! Unde erau preagraţioasele mânuşiţe ale unei scumpe colege!?
Deşi am puţini colegi, întâmplare face ca să găsesc şi unul pe care îl pot cataloga drept preţios. Chipul său este alb, bolnăvicios de alb, dar distins, chiar dacă nu foarte expresiv. Statura sa este potrivită, ceva mai înalt decât mine, puţin ciolănos, dar nu dizgraţios. Este timid? Nu pot să spun, trebuie să mai încerc să îi mai vorbesc, sau mai bine să îl las în pace.
După ce am scris câteva rânduri proaste şi dezlânate, poate să încerc să încheg nişte concluzi sau măcar linii generale. Nu am îndrăznit până acum să privesc o fată, să interacţionez cu fetele. În seminar, atunci când colegii îşi petreceau pauzele pe hol în compania colegelor dintr-o clasă paralelă, eu îmi refuzam o astfel de companie. Mi se păreau foarte superficiale, bârfitoare, înclinate numai spre estetism şi monden. Nu aveam prea multe în comun cu ele dar nici cu ei, pentru că nu căutam acest lucru. O fată ar putea să fie o prietenă? Dar la ce bun?
Vizionând un material prohibit infanţilor – damnatus sum! – sorb din priviri o serie de mişcări flexatorii şi poziţii exhibiţioniste care pun în centru, pe verticală, de sus în jos toată „soma” care se agită: de la trapez, până la dorsal şi fesier… Se poate admite oare existenţa unui primat erotic pentru zona perianală? Nu ar fi prea grobian?
Mihi nisi quod verum iurare! Nu îmi amintesc ca vreo fată să facă să-mi fiarbă sângele în vine.
Dar oare nu ar trebui să încerci şi să acţionezi prin excludere, prin infirmarea ipotezei? Dacă nu poţi, atunci ştii cine eşti. Dar dacă ai putea, cum ar fi să laşi lucrurile să se aşeze de la sine? Dacă te-ai aşeza în rând cu lumea, fără mare efort, sau bine, puţin efort, puţină jertfă? Numai să poţi. Dar trebuie să încerci!
Aştept cu nerăbdare opiniile voastre.
Mihi nisi quod verum iurare! … DAR ce este Adevarul? Care Adevar? Al cui Adevar?
A dicto sencundum quid ad dictum simpliciter, non valet consequentia!
Cred ca aflarea a ce te framanta se gaseste in adancul tau, acolo trebuie sa cauti.
………Mi-e sufletul intunecat…………………..
My soul is dark — Oh! quickly string
The harp I yet can brook to hear;
And let thy gentle fingers fling
Its melting murmurs o’er mine ear.
If in this heart a hope be dear,
That sound shall charm it forth again:
If in these eyes there lurk a tear,
‘Twill flow, and cease to burn my brain.
But bid the strain be wild and deep,
Nor let thy notes of joy be first;
I tell thee, minstrel, I must weep,
Or else this heavy heart will burst;
For it hath been by sorrow nursed,
And ached in sleepless silence long;
And now ’tis doom’d to know the worst,
And break at once — or yield to song.
Ce m-a izbit din primul moment a fost cuvântul ăsta “invertit”, peiorativ sonor, desuet și parcă auto-stigmatizant (asemănător cu “pidosnic” dealtfel; sigur, folosit de grupuri diferite dar în aceeași masură de supărător).
De la concluzia lui Freud din primul tău articol (“te naşti cu ele şi nimeni nu te poate învăţa/ dezvăţa”) la “datul pe brazdă” nu pot decât să constat un “regres”; sa-ți reprimi o parte din tine din cauza percepției generale (ici et dans le monde) cum că ar fi ceva nenatural. E foarte frustrant să trăim în era informatică și să păstrăm (vezi supunem) încă niște ‘daturi’ ignorându-ne individualitatea și mergând orbește pe aceleași tipare. Cred că aș avea îndrăzneala să spun că până și Freud, cât de ‘avangardist’ era el în epocă, nu se poate defini ca fiind obiectiv.
Aș vrea să cred că mă înșel. Cheers!
Ce-mi place e ca un articol in care ‘invertitii’ sunt sfatuiti sa se dea pe brazda e ilustrat cu o fotografie in care apare un cuplu gay cu un bebelus.
Cineva se tine de sotii pe-aici!
Nu caut adevărul. Ce să fac cu el? Să mă folosesc de el? Desigur că o voi face, după voinţa mea. Şi de aceea mă „juruiesc” cu el.
Jurământul meu, care este o afirmaţie bombastică, are rolul de a mărturisi, în conformitate cu propria mea conştiinţă adevărul în privinţa a ceea ce constituie obiectul de atracţie, al vieţii mele de relaţie. Acest lucru este posibil numai dacă adevărul poate fi porţionat, împărţit, după măsura micimii noastre.
Din contră, iubirea nu poate fi împărţită ci dăruită şi nu pe scenă, ca în versurile pe care le-ai citat, ci în doi:
În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.
Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun în doi.
Paul Verlaine, Colocviu Sentimental
Monsieur Tetu, vous avez mal compris mes propos!
Titlul este alcătuit din prepoziţia de, utilizată în vorbirea populară, având sensul de „dacă”, conjuncţie care introduce o propoziţie condiţională optativă. Acesta presupune satisfacerea unei condiţii.
Dincolo de gramatică însă, ţi-a scăpat esenţialul mesajului. Altfel ai fi înţeles că îndemnul este o ironie. Dacă multă vreme am resimţit o aversiune faţă de fete, chiar în sensul desconsiderării lor, de negare a rolului lor de colege sau prietene şi denigrare a calităţilor lor, acum cred că pot să le privesc cu mai multă maturitate şi consideraţie.
În privinţa termenilor de inversiune, invertit, nu am găsit nicăieri să se menţioneze vreo nuanţă peiorativă. În schimb este specificat ca fiind un termen învechit. Comparaţia pe care o faci între acesta şi termenul de „pidosnic”, din jargonul homofobilor, pe care admit că nu pricep dacă se referă la relaţia dintre două persoane de acelaşi sex, sau la tipul de raport sexual, este exagerată. Termenul de inversiune a fost folosit până în secolul XX, în medii destul de largi.
În legătură cu Freud şi inversiunea ca deviaţie, el spune că în raport cu legenda conform căreia „fiinţa umană a fost divizată în două jumătăţi, bărbatul şi femeia, care tind apoi să se unească prin dragoste. Iată de ce este extrem de surprinzător să aflăm că există bărbaţi pentru care obiectul sexual nu este femeia, ci bărbatul şi că la fel există femei pentru care femeia reprezintă obiectul sexual”. Judecă singur.
Nu ştiţi câtă mâhnire îmi provoacă decepţia pe care v-am produs-o, prin regresul înregistrat, conform scurtei dvs. analize aupra articolelor mele. Dar îndrăznesc, cher ami, să-ţi spun că în privinţa unei file de jurnal, analizele calitative pe fond sunt destul de problematice, aş spune chiar hazardate. A te îndoi nu înseamnă a nega, ci a cugeta. Nu mai dau dictonul latinesc, ca să nu exagerez
Reflechissez a ma proposition!
Corneliu, fotografia este o secvenţă din filmul Comme les autres, în traducere mea:„În rând cu lumea”. Este o dramă franţuzească care aduce în discuţie rolul de părinţi într-un cuplu format din două persoane de acelaşi sex. Este evident de unde vine titlul articolului meu.
Eu unul as fi mai atent inainte de-a incepe sa tin lectii de limba romana, iar daca as face-o as evita sa inchei cu o acrobatie gramaticala gen ,,analizele sunt problematice, a-si spune chiar hazardate” (daca doreste cineva sa explice cum e treaba cu cratimele, sa completeze aici).
Da, este vorba despre auxiliarul conjunctivului, care nu se separă prin cratimă. Mulţumesc pentru observaţie. Remarc acribia ingenuă care transpare din completarea ta.
Traducere pentru omul “simplu”:
Îmi plac băieţii.
Îmi plac fetele şi băieţii. De ce fierb fetele in mamăligă?
Îmi plac platitudinile. În special alea latineşti.
Îmi place limbajul pompos care poate exprima elevat o dramă de doi bani.
Îmi plac greşelile de ortografie, à la clasa a doua.
Ah, ştiu şi franceză.
Imi editez comentariile ca să pot să-mi corectez greşelile de ortografie. Folosind alte greşeli.
Cu multă plăcere.
Et dimitte nobis debita nostra sicut et nos…
În primul rând este necesar să corectezi erorile ortografice de redactare. În al doilea rând trebuie să recunoşti şi să completezi lipsurile teoretice.
Fericit cel ce a învăţat fără să greşească!
Eiii, Roy Cohn, ești tu malițios. lasă omul să se exprime-n voie. nu e nevoie de un jandarm și la scris
Preoților (și credincioșilor) le recomand filmul „Priest” (1994). E vorba de un preot care și-a descoperit orientarea sexuală „neregulamentară” relativ tîrziu, după ce intrase pe drumul spre preoție.
http://www.youtube.com/watch?v=23dzSumIKTc
Nu pot decît să bănuiesc că la astfel de oameni conflictul interior e mult mai mare decît la mine, de exemplu (eu sînt ateu), pentru că nu poți renunța la credință cu atît mai puțin la orientarea sexuală, iar homosexualitatea și creștinismul sînt profund incompatibile, cel puțin în interpretarea literală a Bibliei. Bănuiesc că în România nu se va putea vorbi multe decenii de acum înainte de vreo reconciliere, de acceptarea preoților homosexuali. Dar la alții se poate, iar filmul acesta dă un exemplu.
Un alt film despre conflictul dintre homosexualitate și religie este „Prayers for Bobby” (2009), într-o interpretare excepțională și cu un scenariu emoționant (după un caz real).
http://www.youtube.com/watch?v=Nr1mbi9KzzU
Din amîndouă filmele sînt multe lucruri de învățat, pentru homosexuali și pentru restul societății deopotrivă.
Eh, nu e nevoie. E. Fiindcă-mi dovedeşte acurateţea punctului de vedere prin ceea ce pretinde a fi un răspuns la critică. Fiindcă serveşte în continuare platitudini (şi nu d-alea mici) latineşti. Pentru că pot.
Şi pentru că trebe.
@13 Nu pot sa raspund criticii cu critica, nu cred ca ar fi in interesul nimanui. La fel, nu cred ca e benefica nici cramponarea asta de niste chestiuni strict intrinseci, care tin de individ. De ce sa nu il privim ca pe un ‘forum’ deschis tuturor indiferent de nivelul de pregatire, optiunile sau conceptiile proprii. Daca fiecare ‘voluntar’ este apostrafat atunci acest forum va inceta sa mai fie deschis.
Laissez-faire!
Salutare Onest! Am văzut flmul “Prayers for Bobby” acum zece luni. A produs asupra mea o impresie vie, adâncă, emoţională şi raţională în acelaşi timp, care a persistat vreo două săptămâni.
Personal nu mă consider credincios, în sensul de supus servil al canoanelor din orice perioadă istorică ar fi ele, sau cu o viziune teocentrică asupra lumii întregi, cu toată creaţia ei, inclusiv ştiinţa. Spiritualitatea, arta, cultura şi istoria creştină sunt însă parte din mine şi din viaţa mea.
Cum le-am conciliat pe cele două? Atunci când am conştientizat că atracţia pentru persoane de acelaşi sex este permanentă, demnă şi este un dat irefutabil, m-am distanţat de ceilalţi tovarăşi şi cu paşi şovăielnici dar decisivi am renunţat, în urletele liniştei, la sudiile teologice.
În privinţa preoţilor homosexuali, eu nu cunosc niciunul. În situaţia noastră răsăriteană, unde toţi preoţii sunt familişti, unii recăsătoriţi, paradigma este diferită de cea romano-catolică. Dacă unui celibatar i se poate îngădui libertinajul, unui tată de familie, nimeni nu i-ar ierta să nu îşi respecte soţia şi să nu îşi îngrijească şi educe copiii. Nu aşa judecă lumea astăzi?
@Tetu, I don’t think you’re in Kansas anymore.
N-a cramponat nimeni nimic. N-a dat nimănui cu nimic în cap. Da, e o platformă pe care sunt binevenite tot felu de texte scrise de tot felu de oameni. Dar dacă ei au libertatea de a-şi etala un text aici, vizibil pentru toţi, şi eu am posibilitatea să-l critic şi să-mi spun părerea în legătură cu textul în cauză.
Aşa că nu-ţi fă griji. N-a fost nimeni apostrofat aici. I s-a adus o critică (constructivă, aş zice). Şi atât. Sau ce, am devenit atât de sensibili încât ajungem uşor lezaţi la fiecare semn de părere potrivnică? Credeam că suntem bărbaţi ca să nu fim muieri.
Omlette du fromage!
Omleta nu se poate prepara, decat daca nu Spargi ooole cumva.
Acum depinde ce omleta vrei sa prepari.
Si cum sunt peste 1000 de feluri de omlete, ustensila de spart oul pleaca de la simplul lovit de marginea tigaii, pana la folosirea toporului de taiat lemne, aflat intre stiva de lemne frumos taiate si asezate, si gramada bruta de lemne inca netaiate.
ideea este ca indiferent cum spargi ouole, tot omleta iese.
Apoi urmeaza continuare ideii, ca odata omleta facuta, tot se gaseste cineva care sa spuna ca nu e buna si sa se supere ca sa-u consumat ooule degeaba.
Acum Dumnezeu sa ma ierte, dar daca vrei sa manaci omleta, fa-ti singur sau nu mai carcotii la omleta facuta de altul, ori spune bucatarului cu lux de amanunte ce fel de omleta doreste gura ta sa pape, asta bineinteles cand Platesti Tu omleta si singura situatie cand ai dreptul sa critici, au lauda.
Bine cu sila nu se poate face, iar daca personajul nu doreste sa se hraneasca decat daca-s “muietii posmagii’, cine te crezi tu sa insisti?
acest text are 3 greseli gramaticale intentionate, dracu mai stie cate neintentionate dar cu siguranta un cuvant scris gresit mereu in tot textul.
cautare placuta.
Păi dacă stăm şi vorbim de mâncare – aş prefera să-mi gust omleta fără musca aferentă care nici ea nu ştie, cel mai probabil, de ce s-a băgat în maglavais.
A naibi musca, se baga si ea, ca musca-n mancare!
Hhahahaahaaa, m-ai binedispus un pic, sa-ti fie de bine poznasule.
O multime de comentarii, pareri insa impartite si deseori o luam pe aratura pt. ca noua, romanilor, ne place sa divagam in asa hal, ca nu mai are nicio legatura cu ceea ce vrem sa comunicam. Trebe cu maglavais, poznasule, decat daca nu spargi oole in mod constructiv ca sa indrepti regresul conceptual si desuet. Asta asa, pt. ca dadaismul mi-e o cunostinta mai veche, si il banui de a va fi voua vechi prieten. Mie imi place ce scrie baiatul asta. Si da, Prayers for Bobby chiar e heartbreaking, ceea ce nu pot spune despre Priest. Asta ca sa nu va imaginati ca am citit in diagonala toata postarea. Cred ca trebuie sa ne permitem mai multe in viata. Sa incercam si sa indraznim mai mult – fetele iti vor fi probabil singurul aliat in lupta ta pt. autoacceptare, ai sa vezi. Nu degeaba sunt ridicate in slavi faghag-urile. Baietii iti pot fi amici, iubiti, dar nu best friends. Nu si daca sunt gay. O spun din propria experienta, si nu stiu daca e bine sau rau. Stiu insa ca pierdem mult prin faptul ca nu avem o prezenta feminina alaturi.
Adrian, esti un scump, bine ni ne-ai alaturat pe aratura!
Si apropo, mie imi place sa cred in prietenie la modul general si in ai mei prieteni la modul personal.
Acum cunosc si persoane care nu vor, nu stiu, nu cred in prietenie, dar nu pot sa spun ca e un lucru rau, in fond fiecare om poate alege sa traiasca cum doreste sau crede el de cuvinta, insa ce pot sa afirm cu certitudine este ca, existenta macar a unui prieten iti umple viata, mai ales la acele momente de grea cumpana prin care sunt sigur trecem toti.
Apoi sa ai cu cine iti poti imparti necazurile si bucuriile vietii inseamna mult.
Prea ambiguu si fin pentru majoritate. In vorbe simple treaba ar putea sta cam asa:
Esti prins cu voia ta intr-o izolare creata de presiune sociala, religioasa, studii de specialitate, lecturi si expresii pretioase.
Calofilia te impiedica sa accepti ca rahatul pute, ca barbatii au par in cur, scame in buric si uneori doliu sub unghii. Aceaiasi cultivare artificiala a frumosului lustruit, iti face o defavoare cand te gandesti la femei altfel decat ca la niste modele pentru sculptura antica. Ai dreptate, statuile nu barfesc si nici nu au ciclu. Din fericire femeile dau nastere la copii, jumatate dintre ei baieti care or sa devina barbati frumosi, material de laba pentru homosexualii introvertiti.
@pederanger, este insolit și grobian îndemnul la sex, după cum l-ai formulat tu. Poate el s-ar fi potrivit la vreun articol mai îndrăzneț.