shadow

Împreună cu câțiva prieteni ne-am dus într-o țara nordică. Fără niciun scop anume, în afară că ne place să călătorim și am găsit bilete ieftine pe skyscanner.
În timp ce ne plimbam pe strada principala cu pub-uri, magazine, suveniruri am văzut pe o străduță pe dreapta, Kiki queer bar. Desigur că și prietenii mei au văzut și au arătat spre ea, doar era vopsită în curcubeu. Trecem mai departe.

Seara în motel. Două americance, doi australieni, un român, noi patru. Un american foarte interesant, și-a luat job ca luggage handler (aruncă bagajele în avion) și are zboruri gratis. A găsit destui oameni să îi acopere tura pentru urmatorele 6 luni și acum doar călătorește.
Prietenii mei au personalități foarte puternice, așa încât au reușit să mai aducă nemți, canadieni, americani în cameră.
Așa că am decis să ieșim cu toții în oraș.
Side note: este interesant când este un grup de oameni să urmărești cum în mod natural iese în evidență un lider, cum toți se simt atrași de acea persoană și îi urmăresc cuvântul.

După primul pub deja ne-am înjumătățit. Nu m-am distrat, cred că pentru că nu știu cum. Nu pot să mă opresc din gândit și să mă eliberez.
Al doilea a fost mai animat. Mai multă lume și muzică destul de interesantă. Nu am stat foarte mult.
Al treila pub am intrat doar pentru că americancele. Pub-ul avea logo-ul semnul de la metroul londonez. Canadianul ne-a cumpărat tuturor un rând de bere. Un bărbat superb, în costum, vorbea cu o prietenă de a mea (singura din grupul meu, nu că am fost doar cu fete). Recunosc că am fost puțin gelos și mă uităm cam insistent, cred că tipul mi-a aruncat câteva priviri. Mi-am adus aminte de Kiki, era un fel de conflict interior. Singura mea șansa să fac ceva „nebunesc”. Da, genul ăla de persoană plictisitoare. În cele din urmă un prieten care rămăsese în urmă ne-a găsit. În balamucul de acolo am ieșit. Am ieșit!

Nu știam în ce parte este Kiki. Am mers până la capătul străzii încercând să-l găsesc. Multă lume ieșită aseară, aer rece, parcă încerca să mă trezească dintr-un vis. Nu este aici, mă întorc. Dacă dădeam peste prietenii mei?
În drum dau peste un neamț și un canadian:
-România, vino cu noi.
-Aaaa. Da! Hai să găsim ceva în direcția asta.
Aproape că începusem să lăcrimez, era singura mea șansa.
Noroc că erau beți și nu au observat că nu m-am mișcat și au plecat fără mine. Am trecut pe lângă ei în timp ce așteptau  să între într-o locație.

Simțeam nevoia să simt ceva, nu am atins niciodată un bărbat.

Kiki
În drum mă gândeam la „tactica” mea.
Mă duc la prima persoană acceptabilă:
-Do you want a blowjob?
Adică, cine ar refuza? Disperat, nu?
Am intrat, nu era coadă.
Muzică nouă, pop.
Mă duc la bar cu un zâmbet pe buze, este șansa mea să simt ceva.
Comand whisky cu cola.

Unde sunt toți bărbații care sar pe tine cum zicea lumea pe DarkQ?
Mă simțeam ceva mai bine ca într-un pub normal.
Ce? Am văzut un cuplu straight sărutându-se…
Dansez, sperând să se întâmple ceva.

The One
Tricou alb.
Panataloni gri de costum.
Dansa cu o doamnă, mai în vârstă decât el. Mă apuc și eu și dansez pe lângă ei.
Evident, nu se întâmplă nimic.
După o perioadă văd că se duce de o parte și se pregătește să plece.
Picioarele mi-au luat-o înainte. Mă duc spre el.
– Hi, I’m Paul.
– I’m Stephen.
– Do you want to dance? (or dance with me)
– No. Smiles.
Mă întorc și plec de lângă el.

Mai dansez. Dar nu cred că văd pe nimeni.
Sau cel puțin cred că ăla a fost singurul meu gram de curaj.

Văd că după o perioadă se întoarce în bar.
Era o coloana în mijlocul barului. Forma un fel de perete invizibil, dansam de partea celalaltă de unde era el.
La 4:22…

Alte articole scrise de același autor (Horizon):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Horizon

Unic, la fel ca toata lumea.

Comments

  1. FireMan    

    sper doar că nu aștept o săptămână, ca și la Game of Thrones. Dealtfel, îmi place cum povestești.

  2. Dracarys    

    Foarte misto, asteptam continuarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *