No menu items!

Oprimarea bărbaților: sexism, homofobie și asumarea identității

Acelasi autor

Pride 2016

Ploi torențiale? Caniculă? E vremea de marș! Acum, când forțele homofobe din România au montat un nou atac împotriva noastră, sub forma tentativei de modificare...

Pieptiș/Abreast

Este prima dată când scriu despre un film LGBT care încă nu a apărut. Pieptiș este proiectul de suflet al tânărului regizor Patrick Brăila. Este...

Biserica atacă. Comunitatea LGBTQIA+ mai are de discutat

... și nu, ăsta nu e un lucru rău. Deși contrastul poate duce la invidierea eficienței BOR, este normal ca procesul să fie mai...

MozaiQ Episode I: A New Hope

In urmă cu două luni, semnând actul de statut alături de alți 14 oameni, începeam procesul de înființare al unei noi asociații, MozaiQ. Asociația este...

Chestionar studenti LGBTQIA(+)

Salutare! Daca sunteti studenti in Romania si va identificati ca lesbiene, gay, bisexuali, transgender, queer, intersex, asexuali sau (+)  :)  va invit sa completati urmatorul...
Alex P
Alex P
Parerile exprimate sunt cele ale unui amator. Va rog, contestati!

Nu, nu este un articol din seria drepturile bărbaților (mișcare reacționară a unei clase privilegiate la diminuarea privilegiului). Articolul de față pleacă de la o colecție de fotografii de la începutul secolului trecut care surprind intimitatea existentă între bărbați. S-a discutat pe blog destul de mult (cum e si normal) despre modurile în care sexismul și homofobia afectează persoanele LGBQ. Astăzi aș vrea să vorbesc despre o victimă mai puțin evidentă, anume bărbații care se consideră heterosexuali.

Bărbații straight sunt lăsați pe-afară de obicei atunci când se discută despre categoriile prejudiciate deoarece aceștia joacă rolul de oprimatori, de beneficiari ai excluziunilor. Totuși, şi ei sunt afectaţi. Genul unei persoane este în mare parte un rol jucat, un construct social, iar bărbații fac poliție între ei pentru respectarea acestui rol. Identificarea cuiva ca bărbat, sau mai bine zis, ca „bărbat adevărat”, nu se face pe baza genitalelor sale, ci pe baza modului în care acționează și relaționează cu alte persoane. Astfel, un bărbat trebuie sa fie înalt, puternic, hetero, musculos, competitiv și dominant, cis, lider, stoic și violent. Un bărbat bea, joacă poker, nu își manifestă sentimentele, se uită la (și face) sport, are erecție când vrea, își satisface partenera și dorește tot timpul sex. Probabil lista poate fi completată cu încă niște atribute. Dacă masculul nu se conformează tuturor acestor cerințe, este excomunicat din Sfânta Biserică a Bărbatului, tovarășii săi îl numesc femeie, gay, slab sau ratat.

Ok, dar este normarea un lucru rău? Nu sunt astea rolurile lăsate de D-zeu? Păi, pe de o parte, Patul lui Procust e foarte incomod, „dormi cum îți așternem noi, nu tu” este un mecanism care inhibă dezvoltarea individuală și atingerea potențialului personal, o sursă a frustrării . Normele sociale trebuie chestionate pentru a le reevalua utilitatea și validitatea. Apoi, în cazul particular al acestei normări a masculinității se ajunge la limitarea cantității și a modurilor în care pot fi atinși bărbații (ca expresie a afecţiunii). Acest lucru are un impact negativ deoarece contactul fizic între oameni este foarte important pentru funcționarea normală, el aducând beneficii emoționale, cât și fizice (în afară de erecții – haha). Mai ales pentru copii, care se află în dezvoltare, este important să fie atinși (nu bătuți!). Pentru majoritatea băieților această nevoie le este ignorată, primind o educație „spartană” în care sunt învățați să fie „tari”, să nu aibă sentimente nemasculine sau dacă le au să nu le exprime.

Revenind la galeria foto, imaginile sunt „șocante”. Reacția mea instinctuală a fost „uau, pe-atunci aproape toți bărbații erau gay! Wait, what?!…” La baza acestei reacții stă și faptul că unul din felurile în care normele sociale se legitimează este prin cultivarea impresiei că lucrurile sunt așa dintotdeauna/ că sunt naturale. Un alt moment în care am observat această ciudățenie a fost când citeam clasicii ruși și dădeam peste o sumedenie de scene în care bărbați maturi mergeau la braț sau își manifestau apropierea în moduri care îmi făceau gaydarul să pâlpâie. Aparent, această atitudine precaută în manifestarea afecțiunii a prins rădăcini în secolul 20, odată cu teoretizarea  homosexualității ca identitate și mai mult, ca patologie. Actualmente putem observa efectele acestei frici cultivate în manifestări de-a dreptul schizoide, ca folosirea expresiei „no homo” (au fost vreo 2 ani minunați când auzeam din 5 în 5 minute tipi zicând „no homo”).

Odată cu pornirea mișcării pro-LGBT, pentru a ajunge la egalitatea în drepturi și acceptare socială, percep că se pune o anumită presiune pe indivizi să-și asume o identitate sexuală, persoanele queer și chiar și bisexualii fiind priviți cu neîncredere de ambele tabere. Invocăm de multe ori elementele de bisexualitate ale populației generale pentru a apăra homosexualitatea relevând ipocrizia celor care ne condamnă, dar când o persoană se declară bisexuală, gay-ii îi spun că e doar o etapă intermediară înainte de acceptarea totală, iar cei straight spun că trăirile homosexuale sunt doar o excentricitate. Nu vreau să spun că asumarea nu este utilă în momentul de față. Nu putem avea egalitate sau acceptare dacă oficial nu există decât heterosexuali. Totuși am observat ca efect secundar regretabil faptul că tineri aflați la vârsta la care se descoperă se întreabă ce sunt, straight sau gay, chiar înainte de a trece printr-o experiență. Sunt mai preocupați de cum îi definește ceva decât de a trăi acea experiență.

Oamenii ar trebui să aibă răbdare să-și acorde timpul să-și trăiască viața, nu să se grăbească să-și pună o etichetă. Aceste etichete sunt utile pentru sociologi, pentru factorii de decizie (și pentru individ pentru a simți că aparține unei comunități cu probleme și interese asemănătoare), dar dacă îți refuzi anumite experiențe pe care ți le dorești (nu vorbesc neapărat de sex) din cauza etichetei pe care ți-ai pus-o, atunci nu faci decât să-ți limitezi dezvoltarea (fie că ești gay, fie straight sau orice între). Poate întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem vizavi de acțiunile noastre este „e acest comportament autentic?”, nu „cum mă face asta să par?”.

Concluzia ar fi că mișcarea LGBTQ nu își propune distrugerea „bărbatului”, nici întărirea dihotomiei masculin-feminin/straight-gay. Potențialul mișcării LGBTQ este ca prin eliberarea unei minorități de sub jugul oprimării să realizeze eliberarea tuturor indivizilor de corsetele moștenite, permițându-le să fie ei însiși, să demoleze una din barierele care ne opresc să ne recunoaștem semenii ca fiind oameni.

sonder

n. the realization that each random passerby is living a life as vivid and complex as your own—populated with their own ambitions, friends, routines, worries and inherited craziness—an epic story that continues invisibly around you like an anthill sprawling deep underground, with elaborate passageways to thousands of other lives that you’ll never know existed, in which you might appear only once, as an extra sipping coffee in the background, as a blur of traffic passing on the highway, as a lighted window at dusk.

7 COMMENTS

  1. Cred că definirea unei identități homosexuale a fost precedată de confiscarea treptată, înglobarea, acoperirea și înlocuirea completă a întregului spațiu de afectivitate și intimitate masculină, cu toate manifestările acesteia (inclusiv cele de natură sexuală).

    Problema care se pune e însă ce a determinat această retracție progresivă a spațiului masculinității, în ciuda faptului că bărbații erau considerați figurile autorității și că ei aveau, cel puțin teoretic, toată libertatea de mișcare? Ce forță socială, mai puternică decât forța patriarhatului, a determinat bărbații să renunțe la privilegiul stăpânirii propriului lor spațiu de manifestare afectivă?

    Răspunsul pare să fie legat de întărirea tot mai accentuată a rolului familiei ca spațiu de adăpost și refugiu din fața unei vieți tot mai acaparatoare și mai stresante. Productivitatea și eficiența caracteristice societății de tip industrial (care stă la baza procesului de globalizare) au creat o nevoie de tip nou, căreia afectivitatea masculină nu-i putea răspunde, opunându-i-se chiar. Anume, dat fiind că implicarea emoțională a bărbaților, comparativ cu cea a femeilor e mai superficială, episodică și de mai scurtă durată, familia a fost investită cu toate premizele legale, emoționale și materiale pentru o subzistență adecvată în condițiile competiției sociale. Dintr-un refugiu, familia a devenit o redută și, foarte curând, o obligație socială, sau cel puțin o dovadă de normalitate. Orice formă de slăbiciune, fie ea și de natură relațională, a fost delegată femeilor, bărbaților fiindu-le aproape interzisă.

    Definirea homosexualității (undeva înainte de anul 1900) a fost prin urmare secundară acestui concept de normalitate heterosexuală, iar de aici până la discriminare nu a mai fost decât un pas. Poate părea curios, deci, dar cred că discriminarea sexuală a avut în principal rădăcini economice.

    😎

  2. Eu sunt cumva echidistanta, dar ma-ntreb de ce lumea este asa de rasista, cumva?!? Am citit de curand un volum in care va descrie ingrozitor, ceea ce nu-i cinstit! Nici nu-ndraznesc sa repet ceea ce scrie acolo despre Gay! Imi fac o datorie de onoare prin a va semnala acest volum!

  3. Si eu imi fac o datorie de onoare, Eliza, sa te informez ca mai ai de lucrat la capitolul exprimarii in scris. Formularea ‘ceea ce scrie acolo despre Gay’ nu are nici un inteles in limba romana. Se spune ‘ceee ce scrie acolo despre persoanele gay’ (fara majuscula), sau, daca preferi, ‘ceea ce scrie acolo despre homosexuali’.

  4. Aș mai lua în calcul și rolul femeii în societate, aflat pe o rută ascendentă în ultimele decade. Dacă la început, am putea spune de când e lumea și pământul, rolul femeii în societate a fost minimalizat, ea fiind exclusă din mai toate formele de organizare (cu excepția societăților matriarhale, care au fost destul de reduse ca extindere în timp și spațiu), în ultima jumătate de secol, rolul femeii s-a metamorfozat total. Odată cu această egalitate în drepturi, clarificare unui rol bine stabilit al bărbatului față de cel al „invadatoarei”, s-a impus de la sine într-o lume în care masculinitatea (sau ceea ce se considera a fi masculinitate) s-a văzut amenințată atât pe căi directe (prin egalitatea în drepturi cu sexul opus) sau indirecte („farmecul feminin” care controlează în mod pasiv celula societății, familia). Femeia a reușit astfel în ultima jumătate de secol să câștige toate redutele masculinității, fie că vorbim de intimitatea familiei, în carea se vedea până nu demult stăpân incontestabil, fie că vorbim despre comunități sau societate în ansamblu (grupări religioase, politice, etnice), despre grupuri exclusiv masculine, unele constituite tocmai pe baza evadării din intimitatea familială, „plină de responsabilități” (Gentlemen`s Club, fraternități, etc).
    Grid, dorința de uniformizare (globalizare) nu cred că este una nouă. Din dorința de control asupra unei porții cât mai mari din „friptura” numită Terra s-au născut și s-au ruinat mereu imperiile lumii. Globalizarea nu este decât forma finală a unei dorințe vechi a omului de a stăpâni și controla ceea ce nu i se cuvine. Societatea modernă și națiunile s-au format oricum pe bazele legii comerțului maritim, în care oamenii au devenit mărfuri cu numere de înregistrare, dată de fabricație, dată de expirare, descrierea cât mai fidelă a „produsului”, incluzând mai recent și descrierea exactă a categoriei de afecțiune pe care o simte… E un proces care durează încă de când „descoperitorii” lumilor „noi” și-au declarat dreptul de stăpânire asupra a ceea ce au „descoperit”, și continuă și astăzi sub alte forme, cel economico-financiar fiind încununarea cu succes a imperialismului.
    Aș spune, astfel, că femeia este (săraca, din nou) mărul discordiei, fără chiar a fi, neapărat, vina ei.
    Societatea modernă nu mai oferă bărbaților șansa de a-și manifesta afecțiunea față de bărbați, pentru că femeia le-a „invadat” orice spațiu care excludea până acum femeia, le-a invadat chiar și posibilitatea de a fi incontestabili.
    Obișnuiți să evalueze și să eticheteze orice „marfă” pe care doreau s-o stăpânească, bărbații s-au văzut nevoiți să-și definească, cumva, aceste simțiri care nu i-au preocupat (intelectual) foarte tare până acum (apărând cu nonșalanță atât de „gay”-ish în fotografiile de acum câteva decenii pe care ni le arată Alex), pentru ca nu care cumva să fie confundați cu aceste ființe ciudate ce le-au invadat lumea în ultimul timp, pentru a stabili o separație clară de simțire, pentru a împărți în mod clar „marfa de pe rafturi”.
    Homosexualitatea nu ar fi reprezentat niciodată o problemă, dacă ochiul scrutător al femeii nu ar fi pătruns în interiorul „frățiilor”, obligându-i pe bărbați să se expună și să se explice în fața unui observator atât de diferit, aproape extra-terestru, care cunoștea prea bine premisele în care masculinitatea își înrădăcinase dominația până de curând.

  5. Corneliu, lasă poporul să se exprime cum poate, important este mesajul, iar dacă mesajul este înțeles, contează mai puțin modul neacademic în care a fost transmis, iar apoi a te opri doar la formularea unui text fără să iei în seamă mesajul mi se pare chiar mai greșit, mai ales în situația când intelectul tău este net superior ca al celuilalt.

    AlexP ideea aceasta a ta este surprinzătoare, eu unul nu m-am gândit niciodată că poate exista o presiune asupra bărbatului heterosexual de acest fel. Însă ce am observat eu fără să aprofundez cauzele, sunt efectele, efecte pe care le-am atribuit progresului tehnologic.
    Însă acum după ce am citit articolul tău și comentariile lui Grid și FireMan, am început să gândesc.
    Ce spune Grid e perfect logic, poate fi o cauză ce produce acest efect, dar și ce spune FireMan este la fel de logic și poate fi o cauză ce produce același efect, dar nu este logic ca două cauze ce se întrepătrund să dea același efect, ci cred că mai degrabă sunt două efecte ce se unesc ca să dea acest singur efect despre care spune AlexP.
    Iar atunci trebuie să mergem mai departe în istorie să găsim acel moment unic de schimbare ce a dat efectul industrializării a lui Grid și emancipării femeii a lui FireMan.
    Eu cred că acel moment a fost renașterea cu concepția nouă de umanism.

  6. Eu zic că trendul ascendent pe care s-a înscris rolul femeii în ultimele secole nu e deloc străin de apetitul acestora pentru a ajunge la egalitate cu bărbații.

    Lupta femeilor pentru egalitatea șanse s-a desfășurat în strânsă legătură cu succesul profesional (și material) al bărbatului comparativ cu femeia, bazat pe accesul prioritar la resurse și concretizat în obținerea unui statut social preferențial.

    Însă faptul mai puțin evident pe tot parcursul emancipării femeii a fost decizia logică care a făcut orgoliul masculin să cedeze, femeia câștigând teren aproape inevitabil, chiar dacă nu fără efort. Cedarea privilegiilor masculinității a fost una de nevoie (chiar dacă nu de bună voie), dar în orice caz s-a făcut în mod tacit, prin acord mutual și fără regrete.

    Natura pur rațională a emancipării femeii a făcut ca lupta pentru drepturi egale să îmbrace mai degrabă forma unui contract social cu bărbatul, contract care a redefinit diviziunea socială a muncii în avantajul ambelor părți. Aparenta cedare a bărbaților în fața femeilor nu s-a datorat, prin urmare, nici resurselor sexuale, nici celor de seducție feminină, ci a fost un demers logic și reciproc avantajos.

    Tocmai acest recurs la eficiență a motivat competiția în care femeile s-au înscris pentru câștigarea fiecărei redute tradițional masculine. Efectul secundar al acestei tranziții, respectiv echivalentul simbolic al migrării de rol social a făcut ca, în zilele noastre, Principiul feminin să fie aproape dispărut din existența noastră cotidiană. Prin urmare, în condițiile în care femeile adoptă din ce în ce mai mult principiul masculin al eficienței, pentru a putea păstra balanța și echilibrul dintre sexe bărbaților nu le mai rămâne decât să fie mai bărbați decât sunt, adică să-și reprime nevoile emoționale o dată mai mult, de unde și presiunea negativă resimțită asupra spațiului masculinității.

    Globalizarea, care nu este doar o tendință economică și geografică, ci în egală măsură și una biopolitică își are rădăcinile în spațiul individual și interior. Uniformizarea și unilateralizarea principiilor contrare ale existenței exclusiv pe modelul vizibil al succesului și eficienței (care este un atribut prin excelență masculin) conduce treptat la o redefinire prin restrângere a masculinității, ceea ce crează premizele unei constrângeri inevitabile la nivelul modurilor de manifestare tipic masculine, de unde și observația corectă că până la urmă bărbații au de suferit.

    Acestea fiind spuse, să nu creadă cineva că femeilor le priește rolul globalist, mai ales că nimeni nu sare să ocupe locul gol lăsat de rolul tradițional al femeii…

    😎

Comments are closed.

Vezi si...

Limbajul daruirii

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte...

Articole din aceeasi categorie