No menu items!

Într-un bar de gay cu prietenii hetero.

Acelasi autor

Șef bi și gafe la birou

Primăvara lui 2015, dimineața unei zile de miercuri. Doar ce-am ajuns în curtea firmei unde lucrez. Cafeaua ieftină de la automat mi se pare divină...

Ready? Set… Go!

Sfârșit de primăvară, anul 93: pe la spitalul mare din Constanța, o femeie se chinuie de ceva timp să mă nască. Dacă caterinca ce'o...

Cam acu’ 2 săptămâni am avut parte de o ieșire cel puțin interesantă: e vineri seara, nici un proiect urgent de terminat pentru facultate (facultate care ne-a mâncat timpul liber în ultimul hal), ce să facem?…

Ieșisem de vreo 2 ori într-un club din București, care se știe a fi gay-friendly (bineînțeles, nu cu prietenii din facultate). Din ce-am văzut, cel puțin 50% din oamenii care frecventează acest loc au altă orientare decât hetero. Atmosferă ok, mirosul de fum nu depășește limitele discreției minime și prețuri… meh, la un buget de student se cam simt.

Mobilizez trupa de facultate și pe la 10 pornim spre clubul cu pricină: 3 tipi și 3 tipe în total, care au fost avertizați că îi duc într-un loc mai ”diferit”. Pe drum tipii erau ușor anxioși, tipele mai să se ia la ceartă care e în stare să agațe mai multe tipe. Ajungem noi acolo, găsim masă liberă și începem să ne facem încălzirea la bar. Totul ok și frumos: singura chestie care bătea puțin la ochi erau 3 dudui care dansau în spatele nostru de mai aveau puțin și își rupeau hainele de pe ele – tipii hetero sunt încântați de priveliște, iar colega mea: ”mișca-te și dansează cu mine să mă bag între ele”. Zis și făcut. Nu durează mult până colega iși primește o palmă magică pe fund de la… una din tipe.

Mai trece o jumătate de oră de ”zbenguială calmă” și ne mutăm în cealaltă parte a clubului – acolo nu sunt mese, se dansează peste tot. Vreau să menționez că e un glob disco în centru care se învârte și proiectează niște pete albastre pe pereți ce îți provoacă o amețeală de parcă ai fi luat un halucinogen. Trec 10 minute, vine a doua colegă la mine: ”Bă, Dani, m-au plesnit două peste fund…”. Râdem noi râdem, vine și colegul meu foarte mândru de el: ”Bă, Dani, hai mai încolo că mă tot pipăie 2 tipi.”. Râdem sănătos iară și o vedem pe a 3-a colegă (mai introvertă de fel): stă pe o chestie pătrățoasă din lemn, iar în fața ei îi dansează o tipă cu mișcări agresive de parcă ar fi fost numai ele două în club.

Ieșim noi afară să ne calmăm puțin, să mai povestim ce s-a mai întâmplat. Eu îmi cam băgam unghia în gât: ”Pei e normal să vă pipăie pe voi care sunteți hetero și pe mine nu?!”. Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se îndeplinească: cu ceva timp în urmă un tip îmi lăsase acolo un șervețel cu numărul lui de telefon. Era și el afară, stătea la coadă la tipul care vindea burgeri. Îl sun, vine la mine, îi fac cunoștință cu prietenii mei și ne-ntoarcem înapoi în club. Și surpriză… nu mai reușesc să ”scap” de el. Nu mă-nțelegeți greșit, dar treaba cu statul bot în bot în club nu prea-mi surâde. Unul din colegii mei stătea pe un cub din lemne în colțul opus față de care dansam eu cu tipul șervețel. Mă duc la colegul meu, mă așez lângă el să ”iau o gură de aer” și vin 2 tipe la noi: ”E ziua prietenei noastre, haideți să dansați cu noi!”. Abia așteptam să aud ceva de genul, în mintea mea era ”gata mă, am scăpat de șervețel…”. Facem cunoștință cu grupul tipelor, ne luăm la dans, totul ok.

Cireașa de pe tort a fost că tipele nu prea păreau a ști cu se mănâncă locul ăsta: la un moment dat, eu dansam în spatele unei tipe, vine un tip în fața ei și se formează un sandwitch, cu tipa în mijloc ”îmbrățișată” de noi. Părea că se simte foarte bine între noi, nu cred că vedea faptul că tipul respectiv mă ținea/pipăia defapt pe mine pe mijloc și eu pe el.

Se face târziu (dimineață devreme) și plecăm și noi spre cămin – ne-a cam ajuns oboseala pe seara aia. A doua zi îmi povestește una din tipe că primul lucru pe care i l-a zis colegei ei de cameră când s-a trezit a fost că i-a dansat o tipă în poală. La care reacția a fost ”V-a dus Dani într-un club de gay?”. Tipa: ”A, nu, nu, nu, eu am vrut acolo să văd cum e!”. Se pare că cineva a bârfit prin cămin despre mine – nu am nicio treabă cu tipa respectivă, cu atât mai puțin nu-mi amintesc să-i fi spus faptul că-s gay.

Sincer, mi-a cam stat bățul înfipt undeva să-i duc acolo – e totuși o diferență între a fi tolerant și a ”accepta” (părerea mea). Și mai sincer: mă bucur că s-au simțit bine și au avut parte de o experiență ușor diferită față de ”normal” – care se pare că urmează a fi repetată. 🙂

Editor (Adi): am sters numele clubului pentru ca nu stim ce fel de comentarii ar putea urma.

Previous article
Next article

5 COMMENTS

  1. Foarte drăguţ articolul :). Mă bucur că ai prieteni suficient de open-minded încât să poţi ieşi cu ei chiar şi într-un loc gay-friendly. Foarte amuzantă şi faza cu “tipul şerveţel”. Prietenii tăi băieţi ştiau că e un club “de gay” sau ştiau doar că va fi “diferit”? Cât despre tipa din cămin, poate doar ştia că tu ai venit cu ideea clubului şi nu neapărat că eşti gay. Oricum, chestia cu dansatul în poală se mai întâmplă şi prin cluburile obişnuite, lumea se dezlănţuie în general sub aburii alcoolului :)).

  2. @Alex MD: Le-am zis că e gay-friendly, deci să nu se sperie dacă mai văd cupluri homo ”în acțiune” pe ici pe colo. 🙂 Cu tipa din cămin e o poveste mai lungă: pe scurt, s-a scăpat un amic unei tipe legat de orientarea mea sexuală, iar tipa respectivă e bârfitoarea șefă (sau cel puțin concurează pentru postul ăsta). Iar colega de cameră a tipei care a ieșit cu noi i-a zis la sfârșit ceva de genul ”lasă că o să vă zică el o treabă la un momentdat…” – mai făcea și pe interesanta. :))

  3. @ RDanny: Măcar a fost “discretă”, putea să disemineze imediat informaţia şi să ajungi pe buzele tuturor foarte repede :)). Şi totuşi, n-ai observat că şi băieţii sunt destul de bârfitori? Uneori chiar mai bârfitori decât fetele.

  4. Nu lasa ca o chestie din asta sa te opreasca sa faci ce vrei, mai departe. Bravo,felicitarile mele. 😉

Comments are closed.

Vezi si...

Rolul social al „Gay Pride”

Enciclopedia Britannica definește Gay Pride drept o „celebrare anuală, ținută în mod obișnuit în iunie în Statele Unite și uneori în alte perioade în alte țări, a identității LGBT. Gay Pride comemorează protestele de la Stonewall, care au început în primele ore ale ale zilei de 28 iunie 1969,...

Articole din aceeasi categorie