shadow

Buna seara. Numele meu este Cristi, si citind unul din articolele de pe aici, m-am gandit sa scriu si eu despre o latura a vietii mele, in speranta ca ma puteti ajuta cu niste sfaturi, idei, etc. Da, sunt gay, usturator sa o recunosc, dar asta e adevarul. Stiu ca sunt asa, de fiecare data cand ma analizez pe mine ca persoana, insa nu pot accepta asta.Dupa cum stim toti in cauza, homosexualitatea nu o alegem noi, ea ne vrea. Eu asa sunt de cand ma stiu, rareori m-am simtit ca fiind baiat.

Va scriu aceste randuri cu ochii in lacrimi, intrucat m-am saturat de „scaiul” asta ce se tine de mine, si imi umbreste viata. Stiu ca multi o sa spuneti ca trebuie sa ma accept asa cum sunt, sa ma iubesc eu si apoi ma vor accepta si ceilalti, dar oare nu este posibila o schimbare? Oare nu pot deveni un om normal asa cum a fost lasat de catre Dumnezeu, sa iubesc si sa fiu iubit de catre o fata?

Doresc sa va povestesc o intamplare, care de fapt m-a facut sa va scriu acest articol si care de ceva vreme nu-mi mai da pace.

Sunt student la o facultate din Romania si am cunoscut o persoana straina, mai exact din Israel, un arab care nu stiu cum a facut, dar cert este ca mi-a „sucit” mintile, de cu greu mi-l mai pot scoate din suflet. El este foarte frumos, are acea privire exotica, niste buze carnoase, iar ochii lui… ce sa mai vorbim… m-am indragostit de el.

Marturisesc ca la inceput nu-mi placea deloc. Avea un comportament bizar, vorbea vulgar si tresarea atunci cand cineva de origine romana incerca sa faca o conversatie cu el. Dar apoi, avand o lucrare practica la facultate impreuna, a inceput sa-mi ceara ajutorul, deoarece nu intelegea romana foarte bine.Treptat, s-a inchegat o prietenie, vorbeam pe facebook despre scoala, obiceiuri romanesti si alte chestii, iar in perioada sesiunii m-a rugat sa vin acasa la el sa invatam impreuna, Nu-mi placea ideea, dar parca cineva din launtrul meu, tot ma indemna sa merg la el.

Si uite asa, in cele din urma, devenise placerea mea vinovata. Simteam un gol in suflet daca nu il vedeam o zi. Bineinteles ca au urmat momente in care simteam ca innebunesc la gandul ca m-am indragostit de un baiat. Nu era prima persoana de acelasi sex care imi atrasese atentia, dar era prima pe care o iubeam. Aveam, si am in continuare iluzii in care imi imaginez viata alaturi de el ca fiind sotia lui, cum va fi el ca tata pentru ca imi dadusem seama ca e foarte familist. Nu exista ora sau activitate pe care o fac sa nu ma gandesc la chipul lui. El nu stie ca imi place de el si nici nu vreau sa ii spun. Acum eu vreau sa-l uit, dar nu stiu cum, iar mai apoi sa-mi fac ordine in viata. Nu sunt multumit de mine deloc din punct de vedere sentimental si din pacate aceasta neimplinire se rasfrange si in plan social, deoarece imi e foarte greu sa-mi fac prieteni in conditiile in care ei ma privesc ca pe un ciudat. Si au dreptate oarecum.

Acum incerc sa-mi pastrez mintea si sufletul curat, in sensul ca nu vreau nici sa cad in vreo depresie, dar nu vreau nici stilul de viata homosexual atat din motive principiale, cat si pentru ca imi dau seama ca e pacat. Ma simt pe un drum al naibii de anevoios unde nu pot privi nici in dreapta nici in stanga, iar pasii mi-s tot mai grei si tot mai mici. Nu ma pot indragosti nici de o fata, cel putin acum, dar realizez ca nu pot fi nici cu baiatul pe care il iubesc dat fiind ca el este hetero si pe deasupra si arab. Cateodata stau si ma intreb, cum de tocmai eu? Cu ce i-am gresit lui Dumnezeu de m-a „binecuvantat” cu asa ceva?

Cred ca este important sa mai spun ca in trecut am fost indragostit, e adevarat ca nu la aceeasi intensitate, si de o fata. Relatia nu a tinut, dar nu din cauza faptului ca sunt gay, ci din alte motive.

Voi cei care sunteti caliti ca sa spun asa ce credeti ca ar trebui sa fac? Daca mi-as accepta soarta eu consider ca mi-as distruge viata, am dreptate? Voi ce ati face in locul meu?

 

 

 

 

Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

cristicasian

ma numesc cristi am 20 de ani si sunt din barlad

Comments

  1. George    

    Salut. In primul rand daca iti accepti soarta nu iti distrugi viata, homosexualitatea nu e cancer, poti trai bine mersi, deci nu iti distrugi ”viata” adica o sa mai traiesti :)) iar daca te referi la figurat adica o sa-ti distrugi ”viata” referindute la viata sociala atunci probabil ai dreptate, adica sa fim seriosi, traim in Romania. Sincer sa fiu si eu m-as indragoti de un arab :)) mereu ma gandesc la Omar Borkan (dat afara din tara pentru ca e prea frumos) cand spun cuvantul ”arab” deci te inteleg. In legatura cu ce as face eu. Eu l-as lasa in pace, as trece peste, sau chestii de genu. Dar nu trebuie sa ma asculti, eu sunt o persoana rece, si cu sentimente aproape de 0, deci ar trebui sa faci ceea ce simti (nu ceea ce-ti spune inima pentru ca inima e un organ fara buze). Cu siguranta nu te-am ajutat prea mult dar daca te decizi ce vrei sa faci sunt foarte curios sa aflu :)

  2. unandrei    

    Încerc să-ncep prin a-ți răspunde la acel „încotro?”: unde vrei tu!
    Iar pentru a te-ndrepta încotro vrei tu, trebuie să știi ce vrei de fapt. Începe să te accepți așa cum ești. Ești om, iar oamenii sunt diverși. Fă diferența între natural (ceea ce există) și normal (ceea ce e acceptat în anumite contexte sociale). Nu-ți refuza existența pentru faptul că trăiești într-o societate ipocrită și pudibondă, dar care se schimbă, pentru că nu are altă opțiune. Informează-te asupra a tot ceea ce înseamnă să fii homosexual, dincolo de experiențele personale. Citește cărți(bune) cu tematică, urmărește filme (bune) cu tematică, informează-te!
    Un alt aspect, îndrăzneț, recunosc: Dumnezeu îți va atârna ca o greutate de gât și te va sufoca, te va seca, te va depersonaliza. Inexistența lui mie-mi aduce incredibil de multă liniște, siguranță, dar și o responsabilizare mai mare față de mine și față de cei din jurul meu.
    Iar îndrăgosteala asta care te macină va trece. Dacă tipul e heterosexual, nu merită să-ți consumi energia pe scenarii și proiecții. Știu cât e de neplăcut să ți se pună pata pe cineva inaccesibil, dar dacă nu alimentezi starea, va trece de la sine.
    Luând în considerare vârsta pe care o ai, îmi dau seama că poate ești la începutul unui proces de coming out (îți vine a ieși din dulap și a-ți urla nesiguranța, nedumerirea, pentru a te elibera?!). Ai răbdare cu tine. Nu-s departe de acele momente, dar eu pot spune că au trecut. E incredibil de bine să nu-ți mai pese de ce ești așa și nu alt cumva! Trebuie să-ți acorzi șansa de a fi liniștit, fericit și împlinit cu tine. Trăiește frumos, trăiește pentru tine!

    PS: Foarte fain Muzeul „Vasile Pârvan”, din Bârlad, mai ales aripa din clădirea recent restaurată. Frumos parcul, frumos teatrul! :)

  3. Andrei    

    Dragul meu, faza in care te afli in acest moment este cea de „self-hating gay”. Cei mai multi trecem de ea. Cei care nu, fie ajungem depresivi, fie depresivi si talentati (un Kenneth Williams, sa zicem). Insa modul in care privesti viata care s-ar putea intinde in fata ta este venita, cred, din ceea ce ai perceput ca altii cred. In cazul in care vrei sa vezi ce viata perversa, plina de mizerie pot duce doi gay, te rog (nu stiu daca pot lasa link-uri in comentariu) sa cauti pe youtube „Marke Miller we got a puppy”. Cum am ajuns eu sa nu am o problema cu ceea ce sunt, sincer, m-am uitat la Stephen Fry, Joan Rivers, Tyler Oakley, Graham Norton, Marke Miller, Oscar Wilde :)) etc. etc. Cat despre arab, se numeste imfatuare. Trece.
    Best of wishes! Ne auzim. 😉 😀

  4. Andrei2    

    Salut,

    Ce simti tu pentru arab se cheama imfatuare si trece. Mie mi-a luat cam 3 ani pana mi-a trecut dupa primul iubit, dar toate trec. M-a ajutat si ca am fost la terapie (cu o doamna terapeuta f gay friendly, care nu iti spune ce sa faci ci te faci sa iti dai seama ce vrei tu).

    Cat despre religie, eu personal sunt agnostic/secular umanist, si incerc sa nu pun egal intre Dumnezeu si religie/biserica/biblie. Nici nu vad de ce mi-as pune prea tare problema daca exista Dumnezeu, pt ca nu vad aplicabilitatea in viata de zi cu zi. Mai mult, daca exista poate ca nu e asa cum ne imaginam.

    Am si niste intrebari pt tine:
    Poate un Dumnezeu iubitor, atotstiutor si atotputernic sa creeze/permita crearea iadului? Sau sa permita ca cineva despre care stie ca va ajunge in iad sa se nasca?

    O zi buna!

  5. FireMan    

    Salut, Kido!
    Cred că toți trecem sau am trecut la un moment dat în viață, așa cum spune și Andrei, prin faze de ură împotriva a ceea ce suntem. Trebuie să înțelegi că, dincolo de orice dubii, tu ești cel care simte sau nu simte ceva, tu ești cel care își creează sau nu probleme, cel care ia sau nu viața așa cum e ea, cu absolut tot ce oferă ea, cu voia sau fără voia noastră.
    M-am urât și eu mult timp pentru ceea ce simțeam la vârsta ta și asta nu a făcut decât să se prelungească starea autoindusă de suferință pe care o resimțeam. Dar, ajutat de câțiva oameni deschiși la minte, de câteva cărți bune și filme cu tematică gay, am reușit să privesc viața mea din cu totul altă perspectivă.
    Vreau să știi că TU ești primul care se condamnă, înaintea celorlalți și atâta vreme cât vei face lucrul ăsta, nu te vei simți mai bine, ba dimpotrivă, lucrurile se vor înrăutăți. Tu ești primul care nu acceptă ceea ce este. Și nici măcar nu ai dreptul să faci acest lucru, pentru că nu poți schimba ceea ce simți deja, nu poți schimba ceea ce ești deja. Poți doar constata, iar în urma constatărilor, poți avea anumite sentimente… Te poți simți vinovat datorită faptului că tot ceea ce ai învățat și cules din lume până în acest moment indică faptul că ești o „anomalie”, ceva „anormal”, sau te poți simți eliberat în momentul în care vei realiza că nu este nimic în neregulă cu tine, ci cu sursele din care îți vin aceste noțiuni de normal/anormal, bine și rău, etc.
    Ai puterea ca în continuare să devii propriul tău judecător, propriul tău profesor și propria ta sursă de fericire. Trebuie doar să decojești fructul persoanei proprii de cojile deja uscate ale învățămintelor pe care le-ai acumulat, ca să ajungi la miez, la sufletul tău, la ceea ce ești tu cu adevărat. Este un chin să dai la o parte cojile, pentru că ele au lăsat urme adânci și s-au prins de miezul fructului atât de bine, încât nici măcar nu conștientizezi că sunt totuși ceva exterior. Abia atunci când vei dezgoli sufletul de toate poverile adunate, vei reuși să accepți doar acoperăminte hrănitoare pentru suflet, iar nu unele distrugătoare, ca până acum.
    Găsește oameni cu care poți vorbi tot ce ai pe suflet, fă-ți prieteni care îți împărtășesc punctele de vedere și vei vedea că îți vei clădi un suflet puternic și frumos, pus în valoare de învelișuri strălucitoare.
    În privința băiatului frumos de care îți place, te sfătuiesc să nu tragi concluzii pripite. Se poate ca el să simtă (chiar dacă nu conștient) ceea ce simți pentru el. Nu te sfătuiesc să îi spui nimic, să nu îl silești să spună ceva sau să facă ceva anume, să îl vizitezi în continuare… fără așteptări. Dacă îți place, vei putea să te simți bine lângă el mereu, fără a-ți face mustrări de conștiință. Dacă vei suferi în continuare din cauză că el nu va fi ceea ce ți-ai dori să fie, mai bine este să te rupi de el. Dar nu cred că trebuie să forțezi ceea ce nu poate fi forțat (simțămintele), nici cu el și nici cu oricine altcineva. Nu va fi singurul om de care îți va plăcea în viață și sper că nu vei suferi la fel de fiecare dată când îți va plăcea de cineva. Spre binele tău și al celor de care îți va plăcea. Iubirea nu are nimic în comun cu suferința. Suntem singurii care ne facem să suferim, prin intermediul minții, care este ca un papagal care ne șoptește la ureche ceea ce ar trebui să facem, să fim sau să simțim. Și, crede-mă, de multe ori este un papagal prost. Lasă-ți sufletul să te ghideze, nu mintea, fără așteptări și fără condamnări spirituale… Astfel, te vei bucura mai mult de ceea ce există în jurul tău și chiar de tine însuți…Și în plus viața e mult mai mult decât sexualitate. Îți urez să descoperi în fiecare zi plăcerile ei, astfel încât să nu mai ai timp să te simți atât de neajutorat.
    Îți doresc o zi bună!

  6. Schwul    

    FireMan ce imagine faină cu: mintea „care este ca un papagal care ne șoptește la ureche ceea ce ar trebui să facem, să fim sau să simțim. Și, crede-mă, de multe ori este un papagal prost.”
    Dar ar trebui să mergi și mai departe în scepticism: totul ne înșală, nimic nu e serios. Ce vrea să însemne „Lasă-ți sufletul să te ghideze” ?

  7. david    

    Ceea ce trebuie disociat in capul tau este ideea de gay si ideea de barbat-femeie. Tu spui ca te crezi fata si te imaginezi sotie, asta nu are legatura cu barbatii gay, ci duce mai mult spre transexualitate(„rareori m-am simtit ca fiind baiat”). Trebuie da intelegi ca sexualitatea si identitatea sexuala sunt doua lucruri total diferite…
    Pacatul si sufletul curat: religios, social, moral? Nu contest religia, fiecare crede ce vrea, cum vrea. Cat despre societate si moralitate: societatea romaneasca se schimba treptat, in cazul in care nu esti multumit de ritm poti oricand intra in sistemul activist, ramane in dulap sau pleca…despre asta vorbim mai tarziu.
    Arab: grindr si site-ul albastru sunt pline de barbati „rebeau”(arab in jargon gay francez). Un prieten m-a amuzat cu o replica: „nu cred ca e gay, ca e tigan!”
    Nu e imposibil sa ca prietenul tau sa nu aiba alte inclinari, atat pot sa spun. Cu un pic de tact poti sa iti dai seama, fara sa il intrebi direct.
    Iti urez succes in cautarea de sine… orice/ pe oricine gasesti in tine incearca sa il iubesti, pentru ca nimeni nu te poate iubi cum ai nevoie, daca nu te iubesti tu inainte.

  8. FireMan    

    Schwul, busola cea mai strașnică ne e simțirea.

  9. Schwul    

    FireMan,dar simțirea nu fluctează întruna. Acum suntem triști, acum veseli, un fleac ne descurajează sau ne motivează? Și sentimentele care nu durează, nu-s uneori încurajate și susținute de flașneta, de papagalul minții?

  10. FireMan    

    Sentimentele nu descurajează de la sine. Așteptările, dantela pe care o creează mintea în jurul sentimentelor… acolo e problema. Dacă am învăța să ne încredem mai mult în ele, fără să ne croim așteptări și predeterminări, am fi cel puțin un pic mai fericiți.

  11. cristicasian    

    Va multumesc nespus tuturor pentru sfaturi. Sunteti niste oameni deosebiti. Andrei2, sincer eu cred ca Dumnezeu este cu totul si cu totul altceva decat ceea ce ne spune biblia. Consider ca din momenrul nasterii noastre noi avem dreptul de a alege de partea cui suntem, a binelui sau a raului. Cat despre iad…nu cred ca Dumnezeu are vreo implicatie, este un spatiu unde binele lipseste cu desavarsire, la fel cum noaptea nu este decat lipsa luminii.
    Spunea Geo
    rge ca este curios despre ce decizie voi lua. Acum nu stiu, las sa treaca timpul pana il uit pe arab ( nu o sa mai tin legatura cu el).
    Vreau sa il intreb pe fireman, el ce a facut la varsta mea cand a intampinat atfel de situatii, si cum de a reusit sa devina un tip atat de asumat?

  12. FireMan    

    Cristicasian, la vârsta ta acumulam experiență și mă îngrozeam de ceea ce simt pentru câte cineva, trecător sau nu, din viața mea. Cu timpul, am început să mă cunosc, să am încredere în mine, să mă accept și chiar să mă iubesc. Dacă nu te iubești pe tine însuți mai mult decât pe oricine altcineva, nici măcar nu ai dreptul să spui că iubești. Eu nu știu dacă am iubit vreodată curat, dezinteresat, necondiționat. Poate doar oamenii pe care i-am considerat ca parte din familie. Dar vreau!
    Mai târziu (aka recent) mi-am dat seama că odată cu încrederea de sine vine și observația cum că mulți oameni te plac pentru ceea ce ești. Mi-aș dori să fi gândit așa de mai de mult, dar în ciuda sfaturilor și iubirii oamenilor de lângă mine, m-am îndoit mereu că sunt un om „iubibil”.
    Dacă aș fi în locul tău, cu mintea de acum, nu mi-aș mai pune nici o întrebare legată de simțire, pentru că ea oricum acționează total independent de mintea cu care judecăm realitatea (virtuală, individuală) în care trăim. În locul tău aș rămâne prieten bun cu arabul. Sunt sigur că pe lângă faptul că arată bine (pentru tine), mai are și alte calități. Oamenii nu trebuie evaluați ca și cabalinele, după dinți sau după mușchi. Un om POATE fi mai mult de-atât. Mult mai mult. Chiar dacă nu vei avea un iubit în persoana arabului, poate vei avea un prieten bun. Eu zic să rămâi pe lângă el și să îl ajuți dezinteresat… Contează mult pentru un om să fie ajutat într-o țară departe de casa și familia lui. Dar nu aștepta nimic în schimb, fă orice bine poți face fără să te aștepți la ceva în schimb. O să te simți mai bine și… o să ai un prieten bun.

    Încă ceva… nu sunt cu nimic mai presus decât nimeni („tip atât de asumat”, cum spui tu). Am învățat din experiențele pe care le-am avut poate…și sunt mai conștient de mine și de ceea ce mă înconjoară. Dar atât.

    Te sărut pe frunte, părintește! Succes!

  13. Imago    

    @Andrei, Andrei2, corect se spune „infatuare” dar nu are nicio legatura cu sentimentele lui Cristi. Si nici ale arabului frumos din povestea spusa de el.
    E adevarat, la inceput se zgaltaie din temelii toata fiinta noastra cand ne indragostim de o „tinta” gresita din punct de vedere al ordinii sociale inoculate. Asta nu inseamna ca suntem primii si cred ca nu vom fi nici ultimii care nu au luat catarea pustii prea bine. La 17 ani faceam 5 km pe jos ca sa pot sa-l vad pe un amic bun cum juca fotbal… :) Eram spectator indiferent de cat de greu era sa ajung langa el, ardeam de nerabdare sa-l vad cum alearga, cum transpira, cum joaca, cum rade, cum spunea glume, cum se misca pe teren… Dar mi-a trecut, incet mi-am dat seama ca nu se ridica la standardul pe care l-as fi dorit, l-am vazut ca era vulgar, ca scuipa pe jos, ca nu e chiar atat de frumos pe cat il vazusem initial. Si totul a ramas doar ca o „hipnotizare” ce a durat cateva luni. M-am refugiat in carti, in Cioran, Eliade, am avut alte preocupari si aceasta dragoste nebuna a fost ingropata in subconstient. Am devenit ulterior student, departe de iubirea de altadata, am iubit si am fost iubit. Chiar daca dupa cateva experiente cu femei am ajuns din nou la experiente cu barbati.
    Fixatia pe care o facem asupra unor persoane cred ca este oarecum normala pentru ca le acordam prea multa atentie si ne place sa proiectam asupra lor si calitati pe care acestea nu le au. Cel mai bine ar fi sa ai un dialog cu tine insuti si sa vezi daca sustinerile tale stau in picioare la o analiza mai atenta.
    In ceea ce priveste starea ta interioara, trebuie sa te lamuresti ce vrei, pentru ca o stare de disconfort in a nu te accepta asa cum esti poate sa creeze probleme pe termen lung. Cel mai bine este sa mergi si sa vezi cum sunt gay ii intr-un club de gay, daca iti place sa fii ca ei sau vrei sa ai o viata standard, cu familie, copii si tot ceea ce presupune asta. Gay esti doar in pat, in rest nu cred ca e o eticheta care se prinde de tine si toata lumea o citeste :)
    Iubeste-te asa cum esti si daruieste ceea ce vrei sa primesti. Daca esti rece, nu ai cum sa primesti caldura. Crezi ca pe arici simte cineva nevoia sa-l mangaie? E adevarat ca si ariciul are perechea lui…
    Integreza-te intre cei de o varsta cu tine, iubeste-i asa cum sunt si daruieste, lasa partea sexuala acasa si daca cineva te va iubi cu adevarat o vei simti, pur si simplu.
    Chiar nu poti sa te comporti normal cu arabul, ca un prieten bun, fara sa-i arati cat de mult il iubesti? E un avantaj ca esti langa un om frumos, in rest, gaseste-ti iubirea in alta parte!

  14. cristicasian    

    Mersi frumos, Imago. Citind ceea ce mi-ai scris, ma gandeam ca poate intr-o buna zi o sa ajung si eu la stadiul asta in care o sa fiu asumat, hotarat si atat de bun precum voi in a da si altora sfaturi. Vreau sa ti spun ca m am analizat de multe ori,in ceea ce priveste orientarea mea sexuala. De cele mai multe ori ma accept asa cum sunt, alte ori nu mi vine sa cred ceea ce sunt. Cred ca si tu ai trecut prin asta. Nu sunt genul de om care sa dea in depresie din cauza homosexualitatii, dar stii cum sunt oamenii, cand observa ceva bizar la noi, in secunda 1 ne si barfesc si nici asta nu mi cade bine. Singura mea teama e sa nu ajung undeva pe la 70-80 de ani, singur. Initial apelasem la acest site pentru a afla daca exista homosexuali care au devenit heterosexuali daca pot sa spun asa. Sunt site uri precum contracurentului care detin marturii ale unor fosti gay si sustin ca, citez: „vindecarea se poate”. Am luat legatura cu acei oameni, care sunt la fel de calzi ca si voi, le am urmat sfaturile, dar nu au dat nici un rezultat.
    Arabul a revenit in viata mea! Poate ca acum nu as mai fi pomenit de el, dar vreau sa spun ca alimenteaza ceea ce simt penteu el. Ma face sa cred ca simte ceva pt mine , deoarece vorbeste calm, nu doreste sa ma supere, spune ca el nu se transfera la o alta facultate din cauza mea, ca ma place( ca si om oare??), desi din comportamentul lui nu ar reiesi ca ar avea orientari gay. Eu ma gandeam ca poate ii transmit eu ceva fara sa vreau si el „primeste”.
    Multumesc , o seara faina!

  15. cristicasian    

    Buna seara, nici nu stiu cum sa va spun. Astazi arabul de care v-am povestit, mi a zis ca ma iubeste si daca il iubesc si eu. La auzitele acestor cuvinte eu m am blocat, el a observat s-a emotionat si a schimbat repede subiectu. Ce sa fac in continuare, voi ce credeti trebuia sa reactionez in vtrun fel?

    1. shadow    

      Salut.
      Acum, ca au trecut cateva luni de la declaratia arabului tau as fi tare curios sa aflu ce s-a mai intamplat. Daca ai timp si nervi sa ne povestesti….eu unul ti-as ramane recunoscator. Viata e cateodata mai ironica decat credem. Sa plangi de dragul unuia care te iubeste in secret… asta da ironie…. Ca sa vezi ca ceea ce crezi tu e foarte departe de adevar uneori……

  16. cristicasian    

    Buna. A trecut mult timp de cand am povestit bucatica asta de viata. Intre timp m-am maturizat, am realizat ca homosexualii pot trai la fel de bine ca restul lumii, am descoperit site-uri gay, despre care aa putea scrie o carte :), m-am indragostit, am suferit din dragoste.. si alte cele.

    Arabu’..se pare ca mi-a spus ca ma iubeste doar pentru ca a doua zi, cand mi-am deschis sufletul in fata lui si i-am zis tot ce simt, sa imi spuna: „ce ai patit, ai baut ceva?”… si apoi o lunga teorie despre imposibilitatea relatiei intre doi barbati.

    Ideea e ca noi am pastrat legatura. In prima faza ca prieteni, dar va spun sincer ca eu imi doream mai mult. Intre timp, el se dadea la mine… se uita dupa fundul meu, ma analiza… era clar ca are fantezii erotice. Nu am mai dat curs, de teama de a fi respins. Ceea ce imi pare rau. Dar mai rau e ca m-am reindragostit de el. Acum are prietena si mi-am dat seama ca ma foloseste si ca trebuie sa ma retrag. Dureros. Nu credeam ca asa e iubirea.

    In concluzie… nu s-a ajuns mai departe. Au fost unele cuvinte, gesturi, priviri care au dat de inteles ca ar vrea ceva, poate macar o aventura gay… dar se pare ca nici unul nu a avut curaj sa mearga pana la capat.

    Am ales sa ma indepartez de el. Nu-l pot pastra ca pe un prieten. Eu inca il iubesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *