No menu items!

Acum încotro?

Acelasi autor

Asta e tot?

Sunt trei ani și jumătate de când nu m-am mai îndrăgostit. Deși prin viața mea s-au perindat din când în când diverși oameni mai...

Progres în Vest, întuneric sociologic în Est

Consultam zilele trecute starea legalizării oficierii căsătoriilor pentru cuplurile de același sex, și am constatat mulțumit că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună în...

Prima carte despre “coming out” tradusă în limba română

Am onoarea de a anunța publicarea primei cărți despre "coming out" în limba română, tradusă în urma unui efort colectiv și disponibilă gratuit în...

“Te iubesc, dar nu vreau să te mai văd.”

Am avut un an destul de... zbuciumat, să zicem. După ani în care nu s-a întâmplat nimic deosebit în plan personal în viața mea,...

Trist, dar măcar viu

Până acum două săptămâni eram într-o rutină. Mă trezeam dimineața la 5:50, făceam cafea (cât mai tare), o beam până la 6:30. Mă spălam...
Martin
Martin
Mă consider un bărbat destul de cinic și reținut, dar cred în karma și prietenii îmi spun că sunt un om bun la suflet. De pregătire inginer și Computer Scientist deopotrivă, am descoperit în ultimii ani că îmi face plăcere să exersez comunicarea în scris ca pe un skill tehnic.

Pe măsură ce dau scroll în mod repetitiv la Newsfeed-ul de pe Facebook și mă minunez cum lumea își afișează sufrageriile în public cu ocazia sărbătorilor, îmi fuge gândul la faptul că peste patru zile este revelionul și că a mai trecut un an.

Sunt deja câțiva ani de când am plecat din România, împreună cu toate cele trei mii de dolari pe care le aveam atunci, în speranța de a-mi crea un trai civilizat în occident. După ce îmi petrecusem adolescența hrănindu-mă spiritual cu filme englezești și americane care îmi promiteau o lume în care pot duce un stil de viață “out” și într-o stare de comfort material relativ, cred că se poate spune că am părăsit România cu niște așteptări undeva între prea optimiste și complet nerealiste.

Nu am cum să știu sigur, dar bănuiesc că drumul spre occident este unul pe care l-au urmat în ultimii 10 ani foarte mulți români LGBT (desigur, și mai mulți români straight au decis să plece din țară, dar acum sunt preocupat exclusiv de soarta celor LGBT). În acești ani am trăit, cred eu, prin spectrul clasic de etape ale noului meu statut de imigrant: fascinația cu țara gazdă, perioada de optimism incurabil, experiența de a fi out față de absolut toată lumea fără ca asta să fie ceva remarcabil, o perioadă de promiscuitate relativă indusă de noua mea apartenență la o cultură gay care dispune de cafenele, baruri, și aplicaţii dedicate, maturizarea care a decurs din asta, apoi realizarea înfricoșătoare că xenofobia față de români este un lucru real și tangibil în Europa, realizarea că oamenii sunt mai superficiali decât vor să lase să se înțeleagă, și într-un final… dezamăgirea față de faptul că în toți acești ani nu mi-am făcut mai mult de câțiva prieteni străini despre care aș putea spune că îmi sunt la fel de apropriați ca prietenii români apropiați.

Anul acesta, odată cu amploarea formidabilă pe care a luat-o UKIP în Marea Britanie și cu faptul că am început să simt ostilitate la locul de muncă și în viața personală din cauza naționalității mele (în ciuda faptului că în 95% din situații mi-am pierdut accentul românesc de a vorbi engleză și în ciuda faptului că trăiesc mai bine decât o mare parte dintre englezii băștinași), am început să îmi pun problema direcției în care se îndreaptă viața mea.

Pe de o parte, mi-a devenit destul de clar după experiențele avute în decursul anilor că nu cred că aș putea avea o relație de lungă durată cu cineva care nu este român. Există pur și simplu diferențe ireconciliabile în modul în care comunic cu englezii, diferențe care mă fac să nu mă simt în intimitate nici măcar vorbind seara în pat, înainte de culcare. Pe de altă parte, am obosit în a mai susţine stilul de viață hiperactiv și supra-extrovertit cu care am compensat singurătatea de la început. Nu mai pot munci, participa în două ONG-uri, face sport, face prieteni noi, și face cursuri de limbi străine în același timp. Poate nu mai sunt la fel de tânăr, sau poate pur și simplu am “burned out” din cauza dezamăgirii de a nu îmi fi făcut o rețea socială pe măsura disponibilității mele. Oricum ar fi, am căzut într-o stare de apatie mecanică din care îmi este foarte greu să ies.

Prin urmare, am încep să mă gândesc la modul cel mai serios la cum va arăta viața mea peste câțiva ani dacă rămân aici și nu îmi place ce îmi preconizez. Realitatea cea mai probabilă este că voi rămâne tot singur și m-am resemnat cu acest lucru. Poate că este o consecință a naturii comunității LGBT de a nu forma relații stabile, pentru că nu au un model OK în viață de la familie și pentru că fiecare caută pe cineva “mai bun” (și în mod sigur va exista mereu cineva mai bun, mai tânăr, sau mai bogat, mai ales decât mine ca străin). Sau poate chiar suntem toți defecți de la atâtea traume trăite în copilărie și adolescență, de la relația defectuoasă cu părinții, sau de la alienarea față de prieteni când eram mici. Oricum ar fi, îmi este clar că nu voi avea un partener de încredere în viață, și am încetat a mai căuta asta (sau a mai crede că poate exista așa ceva). Cred că simt că abia acum m-am maturizat, cu câțiva ani mai în urmă decât au făcut-o prietenii mei straight.

În lumina acestei revelații, nu mă mai simt motivat să continui cu lucrurile pe care le-am început, sau să mai suport izolarea socială din Marea Britanie de dragul lirelor câștigate în plus la salariu. Pe de altă parte, simt că nici în România nu m-aș mai putea întoarce, forțat iarăși la o viață “closeted” și dominată de lipsuri materiale. În fine, în cele din urmă am sfârșit prin a mă simți “trapped” într-un compromis care nu mă mai satisface. Nu pot să nu mă întreb, noapte de noapte, când am insomnie:

Acum încotro?

Aș fi foarte curios și recunoscător să aud despre părerile și experiențele și ale altor români gay din diaspora, deoarece sunt convins că nu sunt nici singurul nici primul care se confruntă cu astfel de experiențe.

33 COMMENTS

  1. Am avut ocazia să mă aflu și acolo. It’s more or less the same… (mai superficial în unele privințe, mai simplu în altele, depinde în ce direcție vrei să faci compromisul).

    Mă întreb dacă nu cumva am o criză de identitate: nu mă simt englez, dar nu mă mai simt nici român. Mai mult asta vroiam să aduc în discuție.

  2. Ești într-un proces de aculturalizare, destul de uzual în rândul imigranților. Gradul și rapiditatea în care asimilarea culturală va avea loc depinde dacă ești un imigrant economic (în sensul în care ai plecat din țară din motive economice) sau imigrant politic/societal (ai plecat că nu îți mai plăcea viața în țară).
    Din câte văd, tu te cam încadrezi în modelul teoretic elaborat acum ceva vreme de o prietenă din UK, așa că ai șanse mari să te integrezi destul de bine cu timpul: http://www2.warwick.ac.uk/fac/cross_fac/iatl/reinvention/issues/volume7issue1/pantiru/

    Dacă te ajută, uite aici un articol al unui profesor reputat despre aculturalizare: http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic1063337.files/immigrationacculturtion%20Reading.pdf

  3. Am citit, pare relevant. Nu știu dacă m-as putea plasa ușor pe spectrul între imigrant societal sau economic.

    Nu am fost angajat niciodată în România și nu pot compara cum mi-ar fi mers (în termeni absoluți, mult mai rău; în termeni relativi, probabil cam la fel pe scara socială). Nu se poate spune că a fost vorba nici de factori societali (nu simțeam că e safe să fiu “out” în România, dar nu am fost explicit discriminat niciodată — avantajul de a fi într-o minoritate invizibilă).

    Cred că am plecat pentru că vroiam de la viață “mai mult”, fără însă a avea o definiție prea clară a ceea ce înseamnă acel “mai mult”.

  4. Mi-a placut foarte mult articolul, m-am regasit 100% in ceea ce ai scris la un moment din viata.

    Povestea mea,(la care am mai facut referire aici) in linii mari este cam asa…am plecat cu o bursa doctorala in US, Boston, in principal, pentru ca consideram atunci, ca in tara nu ma pot dezvolta profesional. In prima faza totul a fost roz in US atat profesional cat si social. Dupa o vreme (cam 7 ani) am inceput sa ma satur de cluburi, petreceri, m-am trezit intr-o societate cu care nu mai rezonam, alte valori, alte prioritati , la fel ca si tine nu ma puteam imagina formand un cuplu cu un american, mai ales ca lasasem o relatie de 5 ani in tara, fiind convins la momentul ala ca el ma va urma in US, lucru care nu s-a intamplat.

    Ca sa nu mai lungesc inutil povestea, eu am ales o solutie de compromis, am revenit in tara, am reluat relatia (am considerat ca e mai important decat orice cariera), am continuat colaborarea la diverse proiecte in US, ceea ce m-a dus cumva la un soi de naveta Ro-US care dupa 40 de ani devine extrem de obositoare lol. Intre timp in viata noastra au aparut 3 copii, lucrurile in Ro nu par sa progreseze destul de repede pentru noi sub aspectil drepturilor pt pers lgbt, asa ca am inceput sa luam in considerare ca o solutie permanenta viata in state.

    In ceea ce te priveste cred ca trebuie prima data sa stabilesti exact care iti sunt prioritatile, o reintoarcere in tara daca nu ai o motivatie emotionala puternica gen iubit/familie mi se pare foarte dificila, la fel de dificila este insa viata intr-o societate ale carei valori nu le impartasesti…va trebui sa alegi o solutie de compromis in functie de prioritatile pe care le ai in momentul asta. Succes in a face ceea ce este cel mai bine pentru tine.

  5. Paradoxal, cu cât devii mai bun în a vorbi și înțelege o limbă străină, cu atât mai mult îți dai seama că nu o poți stâpâni în aceeași măsură ca un vorbitor nativ. La un moment dat anumite particularități culturale, care până nu demult erau insesizabile devin tot mai apăsătoare, ajungând insurmontabile. Subtilitățile limbii vorbite (pe care nativii nici nu le înregistrează ca atare, însă pe care ei le stăpânesc fără probleme) devin tot mai supărătoare, iar în final ajung să se impună și să te supună. Cu cât îți reușește mai bine aclimatizarea culturală, cu atât e mai greu de suportat regimul cultural la care te-ai străduit să te adaptezi.

    Un spațiu străin oferă o anume libertate față de cel indigen, însă senzația de libertate astfel resimțită se datorează în mare parte absenței constrângerilor cu care erai deja obișnuit și, evident, faptului că încă nu poți percepe pe deplin care e natura noilor reguli de conviețuire.

    Cu toate acestea, nu e tocmai imposibil să găsești un partener de viață și un interlocutor pe măsură. Trebuie doar să găsești, în mijlocul societății capitaliste multilateral dezvoltate, un dizident față de valorile acesteia. Asta poate fi o problemă din cel puțin două motive: pe de o parte gândirea dizidentă (cu adevărat liberă) este rară în lumea globalizată și integrată de astăzi, unde se instaurează încet-încet un model al gândirii unice cu rădăcini mult mai adânci decât cele pe care acest tip de gândire le avea în comunism; pe de altă parte, nici statutul de imigrant nu prea se potrivește cu afișarea unei nemulțumiri deschise față de valorile și stereotipiile vestice, așa că în aceste condiții șansele unei întâlniri undeva…. pe un tărâm de mijloc rămân destul de subțiri.

    Și totuși, insist, există destui occidentali atrași de vestigiile estice în materie de conștiință virgină și de sălbăticie civilizațională, cu toate că pervertirea materialistă și interesată a vieților a cuprins deja în mod iremediabil sufletele celor odinioară prea-obișnuiți cu lipsurile cotidiene… Însă dacă ambițiile, lozincile și ideile preconcepute sunt puse deoparte, șansa înfiripării unui dialog autentic (cu un partener interesat cu adevărat să te cunoască) este mai mare în vest decât pe meleagurile noastre.

    Prin urmare, fir întins!
    😎

  6. @Grid:

    Nu știu de unde ai deprins tu că eu aș avea o maladaptare la capitalism, sau la valorile societăților anglofone. Adaptarea mea defectoasă este la xenofobie, aroganță, standardele duble, etc. Nu cred că cineva “left-leaning” percepe fenomenele astea ca pe valori occidentale.

    Bariera lingvistică nu este nici ea acolo unde ai crede tu că am perceput-o eu. Sunt foarte aclimatizat cu insinuările stilului înflorat-ezitant-vag și pasiv-agresiv britanic de a comunica, și cu bullshit-ul short-sighted american, și nu am o problemă în a îmi însuși cele două stiluri și de a funcționa în oricare dintre medii.

    Ceea ce mă deranjează pe mine la englezi sunt mai degrabă lucruri precum alcoolismul excesiv (sancționat social inclusiv în cercurile bune), complacența, ignoranța endemică (am vrut de exemplu să îl conving pe tip cu care am ieșit vreo un an că am putea merge în vacanță în Mexic, la care răspunsul universal a fost timp de o lună “Dar nu-i nimic acolo. Hai să mergem la Barcelona să petrecem.”. Am mers singur în cele din urmă, iar lui i-am dat papucii.). Astea sunt problemele mele cu Englezii.

    Cât despre ultima ta remarcă, nu intenționez să fiu transformat într-un clișeu din vreo fantezie Est-Europeană. Nu am nici conștiință virgină, nici nu sunt sălbatic civilizațional, deci mi se pare plictisitor să fiu abordat prin prisma acestor preconcepții.

    Dar nu neg, există o categorie de oameni care așa se vând (dpdv relațional) în occident.

  7. Martin ~

    Proiectezi, fără îndoială. Nu am vrut să insinuez nimic în legătură cu adaptarea sau inadaptarea ta. Chiar dacă tu însuți ai pus pe tapet câteva insatisfacții personale legate de viața în afara țării, reflecțiile mele nu se refereau deloc la tine și la viața ta, fiind izvorâte doar din propria-mi experiență, respectiv din modul în care am luat eu însumi contact cu sentimentul dezrădăcinării.

    Nu are rost să te ambalezi degeaba pe motivul clișeizării existenței est-europenilor, pentru că nu contează cum te percepi tu sau ce vrei să pari (sau nu) a fi. Occidentalii sunt cei care ne percep ca pe niște clișee, cu sau fără voia noastră, oricât ne-am strădui să-i surclasăm la anumite capitole (ba chiar, aș zice, cu cât mai mult reușim ceva în afară, cu atât mai repede facem cunoștință cu un anumit clișeu care ne este opozabil).

    Sincer, nu cred că suntem cu nimic mai buni ca englezii, iar faptul că noi încercâm să le înțelegem cultura pe când ei o ignoră total pe-a noastră nu ține de nimic altceva decât de faptul că noi suntem cei care vrem să ne integrăm în țara lor și nu invers. Lumea globalizată nu ne scutește defel de statutul de gazdă sau musafir. Nu poți să fii mai nativ decât nativii, iar musafirii care dau lecții gazdelor sunt la fel de prost vazuți oriunde. Dacă în România acceptăm adeseori lecții de la musafirii noștri este numai pentru că avem un interes direct, material, de a trece cu vederea proasta lor creștere.

    Pentru mine Mexicul nu-i cu nimic mai interesant decât Spania, mai ales că ambele îmi sunt la fel de străine, dar nu cred că m-aș fi despărțit de cineva pe motiv că nu-i de acord cu o destinație de vacanță pe care mi-am ales-o. Până la urmă, nici nu e vorba despre cine are dreptate, ci mai degrabă despre cine trebuie să stea drepți în fața celuilalt.

    😎

  8. OK, de acord.

    Cât despre Mexic… cred că evenimentul a scos la lumină o nealiniere de valori între noi. Prefer să dau banii de altfel munciți cu greu pe experiențe non-fungibile precum călătoritul, și nu pe alcool, petreceri, [tot mai multe] haine, etc.

    Asta, plus faptul că mi-am imaginat că la fel de lipsit de interes mă vede și pe mine, de origini mai puțin afluente. M-am simțit obiectificat, presupun… nu pot explica foarte bine, dar ceva nu era în regulă.

  9. Martin asculta-ti inima si fa ceea ce doreste ea! Poate suna simplu dar nu e simplist.

  10. Martin, totul este legat de inimă.
    Indiferent ce-ai auzii de la alții, tot inima ta decide unde se simte ea bine, așa că apleacă urechea și la ce a zis robi.
    Putem vorbi la nesfârșit de avantaje, dezavantaje, la final tot inima dă verdictul.
    Poate ar trebui să vii în vacanță în România în loc de Mexic, cine știe, poate îți găsești un iubit român care să se potrivească dorințelor tale, iar atunci sigur vei arunca la gunoi multe din frământările tale de acum.

  11. Martin. Si eu sunt in UK si lucrez acum un an ca student inainte de a continua ultimul and de faculate (tot in UK).
    In primul rand, nici eu nu ii prea suport pe englezi si valorile lor. Cum ai zis si tu bautura in principiu, dar si lipsa de maturitate. Ei fiind intr-o societate in care nu au avut greutati plus familii destul de bogate.

    Cu privire la UKIP si descriminare. Nu simt ca m-a afectat atat de tare. La munca sunt intr-o mare corporatie americana si nu au voie sa descrimineze. Managerul stia de la interviu ca sunt roman si tot m-a angajat.

    Faptul ca sunt atatia romani nu mi-a dat curajul sa fiu out cand am ajuns la universitate aici. Deci nu prea au fost niciun beneficiu aici.

    Acum sunt in Romania pentru Craciun. Nu cred ca m-as intoarce aici dar poate nici UK pentru viitor… Take care

  12. @grid:

    Mersi, mi-a plăcut articolul.

    @Lithium:

    Eu nu prea am avut prieteni români la început, pentru că din cauza mediului în care mă aflam nu prea aveam contact cu alți români (decât cu o singură tipă cu care am avut o prietenie foarte formală și o relație de lucru extrem de competitivă). Acum am vreo 3-4 prieteni români.

    Eu eram out și în țară înainte să plec, cel puțin în cercul de prieteni.

    În UK/US sunt 100% out, și am pierdut complet evidența despre cine știe și cine nu. Ba dimpotrivă, oamenii află accidental de la mine, apoi între timp uită că sunt gay și îmi recomandă tot tipe. Trebuie să le reamintesc de mai multe ori.

    Sfatul meu pentru tine este să “come out” cât timp ești încă în facultate. O să vezi că experiența de a fi student out este de neprețuit, și este bine să fii “adolescent” atâta timp cât încă mai ești tânăr, mai ales că noi în liceu am fost cam closeted toți (poate acum nu mai e cazul, dar înainte sigur așa era).

    Nu te jena de colegii români, s-ar putea să îi ia prin surprindere pe moment, dar o să le treacă. Dacă au ajuns la o facultate decentă în UK, ar trebui să fie oameni OK.

  13. Mi se pare ca ai nevoie urgenta de a relativiza lucrurile. Gandirea carteziana nu poate fi aplicata nici societatilor si cu atat mai putin culturilor asa cum Stiintele “Sociale” au insistat si inca mai insista pe alocuri. In articolul tau prezinti multiple contradictii. Este posibil ca aceste contradictii sa fie cauza problemelor si intrebarilor tale si nu locul in care te afli.

    Zici ca ceea te nemultumeste mai mult in Anglia este forma in care englezii te baga in acelasi sac cu romanii, de ca si cum romanii care fura/dau in cap ar avea ceva in comun cu tine. Faci exact acelasi lucru, atunci cand spui ca englezii sunt ahtiati dupa alcool si au valori superficiale. Ii bagi pe toti in acelasi sac de ca si cum nu ar exista mii de englezi care au valori consistente si care nu sunt amici intimi cu paharul, asa cum de asemenea exista mii de romani muncitori si onesti. Pe de o parte ii ponegresti dar pe de alta le recunosti valoarea atunci cand afirmi intr-un comentariu ca romanii care “au ajuns la o facultate decentă în UK, ar trebui să fie oameni OK”. Rezumand, te incomodeaza profund stereotiparea romanilor dar in acelasi timp tu practici acelasi act in ceea ce priveste englezii.

    Cat despre dificultatea de a te defini, chem din nou relativizarea. Pari destul de ingrijorat de faptul ca nu te simti englez dar in acelasi timp nu te mai simti nici roman. De ce nu te intrebi mai degraba daca este cu adevarat necesar sa asociezi o nationalitate persoanei tale? Eu nu ma mai simt roman de pe la 12 ani, desi am trait in Romania pana la 22. Ma simt acum una si acelasi lucru cu cetatenii tarii in care traiesc? Nici pe departe! Nu ma simt nici una, nici alta si nici nu simt nevoia. Stiu foarte bine cine sunt, care imi sunt idealurile si care sunt valorile pe care le sprijin. Nu simt nevoia si nici nu vreau sa asociez o nationalitate persoanei mele. Nu ne putem reduce, (multi dintre) noi fiinte complexe si capabile de a gandi, la o simpla nationalitate.

    O alta contradictie pe care o dezvalui este vizibila prin forma in care vorbesti despre englezi si despre romani in general. Prezinti o tendinta tipica fiintei umane care este cea de a asocia caracteristici pozitive grupului din care face parte si caracteristici puternic negative celorlalte grupuri. Nu te vezi intr-o relatie cu un englez? Dar intr-o relatie cu un roman care vrea party all night long si are sifonierul plin ochi de haine de marca te vezi? Ma indoiesc.

    Ceea ce mi se pare foarte interesant este modul dicotomic in care reduci posibilele tale relatii atunci cand spui ca nu te vezi intr-o relatie cu cineva care nu este roman deoarece englezii sunt asa si pe dincolo. Tinand cont ca esti intr-o tara atat de diversificata din punct de vedere cultural, ma intreb cum de nu iei in considerare posibilitatea unei relatii cu un italian, un francez, un african si, de ce nu? Cu un asiatic. Again, relativizeaza!

    Cred ca solutia pentru tine este sa ordonezi clar lucrurile care sunt foarte importante pentru tine si sa incerci sa identifici locul in care este posibil sa le ai pe majoritatea. Satisfactia totala este un mit. Am avut oportunitatea de a discuta cu o persoana care pe la 50 de ani traise in 7-8 tari diferite. Mi-a zis ca in acel moment nu va mai putea atinge niciodata un nivel de satisfactie total deoarece fiecare tara in care a trait prezinta aspecte care pentru ea sunt foarte importante. In locul in care traieste acum exista astfel de aspecte dar unele dintre cele care ii placeau foarte mult in tarile anterioare, lipsesc. Oricat de mult i-ar placea tara in care se afla, ii va gasi tot timpul un defect pe care alta tara nu il avea. Provocarea este sa gasesti locul care intruneste un numar suficient de cerinte care sunt extrem de importante pentru tine. Spre exemplu, cunosc imigranti care sunt foarte fericiti in tari din Africa deoarece pentru ei simpatia si spiritul comunitar si de ajutor recirproc este foarte important. Cunosc de asemenea imigranti carora viata in Africa li se pare cumplita deoarece nu au acces la infrastructura si la conditiile cu care erau obisnuiti in Europa. Cunosc imigranti in tarile nordice care sunt extrem de incantati de salariile lor si de faptul ca regulile sunt respectate, asa cum cunosc imigranti pe care ii enerveaza rigiditatea acelorasi reguli si individualismul nordicilor.

    All in all, identifica ceea ce este foarte important pentru tine si cauta locul in care poti gasi ceea ce vrei cu adevarat. Spre exemplu:

    – este foarte important pentru tine sa fii “out”? Este foarte important pentru tine sa ai o situatie materiala stabila? Este foarte important pentru tine sa ai un cerc de prieteni consistent? Atunci iti trebuie o tara in care casatoria gay este permisa, in care situatia financiara este favorabila si in care oamenii tind sa fie deschisi “to cross-cultural contact”.

    – nu este atat de important pentru tine sa fii out? Te multumesti cu o situatie materiala decenta? Simti lipsa familiei? Atunci intoarce-te in Romania.

    – etc.

  14. Se întîmplă ceva ciudat. Aud tot timpul la gay, unii foarte tineri, că nu mai speră să-și poată găsi vreodată perechea, deși și-ar fi dorit mult asta. Înseamnă că lumea e doldora de jumătăți de pereche, care s-ar bucura să se găsească una pe alta, dar care nici măcar nu se mai caută. Wtf?!

    Tot așa se întîmplă ceva ciudat cu siturile de socializare gay, unde foarte mulți se plîng că e greu să găsești oameni serioși, că lumea bîntuie pe-acolo în căutare de sex și nimic altceva. Dar ăștia mulți care se plîng, și care de bună seamă sînt oameni serioși, mă întreb oare de ce nu se găsesc unul pe altul? Iarăși: wtf?!

    Care să fie explicația? De unde vine inflația asta de deznădejde? E adevărat, mulți pe forumurile gay sînt neserioși. Dar nu toți! Tot așa, e drept că poate nu te potrivești deloc cu primul tip pe care îl vezi într-un bar gay, poate nici cu al doilea, nici cu al zecelea, dar undeva trebuie să fie și un om cu care să-ți poți petrece viața.

    Nu cumva sîntem prea pretențioși? Nu cumva avem o prea bună părere despre noi înșine, încît ni se pare că merităm numai pe cineva care să fie cu totul extraordinar? Și nu cumva avem impresia că ne putem da seama de la prima sau a doua întîlnire dacă un om se ridică la înălțimea exigențelor noastre? Nu cumva sînt de vină criteriile după care judecăm calitățile unui om și cît de bine ne potrivim?

    Zic „noi”, dar e numai un „noi” retoric. De fapt mă refer la cei prea pretențioși dintre noi, cei care rămîn singuri cu anii sau toată viața pentru că nimic nu le e pe plac.

    Și eu trăiesc printre străini, și eu sînt dezrădăcinat, și eu mă simt acasă oriunde dar de fapt nicăieri, și eu știu ce înseamnă să fii considerat străin și nebinevenit. Dar aici, în străinătatea asta a mea (care nici măcar nu acceptă homosexualitatea mai bine decît în România), mi-am căutat perechea și mi-am găsit-o. Sîntem împreună de peste zece ani și avem de gînd să rămînem împreună tot restul vieții. Ne considerăm fericiți. Dar fericirea nu e că am avut marele noroc de a ne găsi unul pe altul și s-a întîmplat să ne potrivim așa de bine. Fericirea e că ne-am adaptat unul la altul. Potrivirea mai mult o faci tu însuți decît o găsești gata făcută.

    E păcat de anii pe care îi pierzi căutînd omul ideal. Nu există. Mai bine caută un om real și acceptă-i lipsurile așa cum și el va accepta lipsurile tale de om tot real. Omul pe care îl cauți probabil te caută și el sau măcar te așteaptă. Găsiți-vă unul pe altul.

    Comentariul nu e doar pentru Martin, ci pentru toți cei care ați renunțat la speranța unei vieți de cuplu fericite. Vă asigur că e cu totul posibilă. Vorbesc din experiență.

  15. Onest fi onest începând cu tine însuți, de a nu minimaliza Norocul ce ți-a adus un iubit de cursă lungă lângă tine, apoi fi onest cu ceilalți de-a le lăsa dreptul să decidă singuri cum simt ei că li se potrivește, fără să le mai bați Tu un piron în inimă cu critica Ta.

    Vezi tu,în materie de inimă nu are nimeni dreptul să judece pe altul, cu atât mai mult să critice și să decidă că doar calea urmată de inima sa e cea corectă, pentru că vezi tu, fiecare Om este unic și la fel este și inima cei aparține, inimă care decide singură calea care i se potrivește.

    NU poți decide Tu, pentru cum trebuie să simtă inima celuilalt, e imposibil.
    Ce spui tu este parțial valabil, dar tonul critic dictatorial, Nu este bine venit.

    Acum o să-ți spun un alt punct de vedere.

    Sunt oameni, care chiar nu pot trai o relație, decât cu Făt Frumos, nu pot face compromisuri sau scade din pretențiile pe care le cere inima, pentru că inima aia vrea să simtă fiorii adevăratei iubiri, cea care înobilează caracterul și ridică sufletul în rai.
    Inima aia știe ce vrea și rezistă rațiunii care o ceartă, de fapt nici nu se sinchisește de rațiune, nu dă doi bani pe rațiune, știe că are controlul și își poate permite să aștepte fără probleme fiindcă inima NU îmbătrânește, nici nu știe că trupul îmbătrânește, asta rațiunea o știe și de asta o ceartă pe inimă, dar dacă inima nu vrea s-o audă, nici nu dă doi bani pe rațiune, ce să faci, cum să faci … greu de spus.

    Eu am o explicație de ce se întâmplă așa, dar nu este una ortodoxă așa că evit să vă o spun.

  16. @Onest este foarte interesanta perspectiva ta. Suntem foarte exigenti. Poate ca ne-a afectat capitalismul mai tare decat ne gandim. Pana si in materie de dragoste, parca suntem tot timpul in asteptarea upgrade-ului, a unui nou model, mai imbunatatit si mai atragator decat anteriorul. In ultima vreme am dat peste persoane, care, la o varsta destul de avansata nu au avut nicio relatie. Totodata, sunt de acord cu cristymaykei atunci cand iti atrage atentia asupra faptului ca, in ciuda deschiderii tale si a capacitatii de a te adapta, ai avut totusi noroc!

    @cristymaykei cred ca foarte putini dintre noi suntem interesati de ortodoxism. Mi-ar placea sa stiu in ce consta explicatia ta.

  17. Cristymaykei, eu constat că mulți gay au renunțat la speranța de a-și găsi perechea. Asta nu are de-a face cu norocul sau cu inima, ci cu criteriile pe care și le-au impus și timpul pe care l-au investit în căutare. Trăim deja într-o lume în care de regulă rămîi singur numai dacă vrei tu să rămîi singur.

    Faptul că am un partener stabil nu e chestie de noroc. Cînd spun că l-am căutat vreau de fapt să spun că am vorbit cu sute de oameni pe internet, ani în șir, că dintre ei m-am întîlnit cu cîteva zeci bune și că dintre ei cu unii am avut și începuturi de relație. Nu m-am trezit cu partenerul în prag fără să fac nimic, fără să fi trecut și printr-o mulțime de eșecuri. Și nici nu l-aș fi putut păstra dacă mi-l doream musai pe Făt-Frumos.

    Nu impun nimănui nimic. Cine vrea să rămînă singur, din partea mea n-are decît. Tonul meu nu are deci cum să fie dictatorial (!?), mai ales că nimeni nu are obligația nici să asculte ce spun, darămite să primească ordine de la mine. Eu am constatat ceva și am încercat să-mi explic. Explicația mea o fi bună sau proastă, nu știu.

    David_88, așa este, sîntem cam exigenți. Mă tem totuși că la unii gay e ceva mai mult decît atît: și-au creat o lume imaginară, foarte pufoasă și eventual roz, și se așteaptă ca viitorul lor iubit să se potrivească în lumea aceea. Din păcate nu se potrivește nimeni acolo, de unde și renunțarea la speranță, după cîteva încercări.

  18. Onest, ai Tu impresia că își dorește cineva să trăiască singur?
    O spui, de parcă e doar o chestie de alegere, ca și cum ai alege o cămașă dintr-un magazin de cartier.

    Observ că rămâi încorsetat într-o sigura idee, la fel ca bogatul sătul care nu crede pe săracul flămând.

    Cum să nu impui o idee când dai în cap celorlalți cu exemplul personal erijându-te în profesor de relații și cum să nu fii dictatorial când după ce le dai în cap, insiști să spui că doar cum procesezi Tu este corect.

    Exemplul personal este benefic în orice alte situații, dar nu când vine vorba de Iubire. Te poți da exemplu personal, când ai realizat ceva prin forțele tale proprii.

    Îmi pare rău că trebuie s-o spun dar nu-mi dai posibilitatea altei alegeri, pentru simplul fapt că susții o mentalitate greșită, ce-și bate joc de ceilalți mai puțin norocoși.

    Cum să emiți ideea că relația ta e doar meritul tău?
    Cât de egoist poți să fii, dacă crezi că doar tu menții relația?
    Până unde merge megalomania ta, dacă ai impresia că doar cum faci tu e corect?

    Eu știu așa: o relație de viață este formată din două suflete care se iubesc.

    O relație înseamnă doi oameni, nu unul.

    Ce spui Tu jignește chiar pe iubitul tău, pentru că descrii relația voastră ca pe un merit doar al tău, unde iubitul tău nu are nici un cuvânt de spus.

    Sincer, nu mi-aș dori un iubit de viață ca tine care are certitudinea că mi-a fâcut un favor renunțând la un posibil Făt Frumos.
    Prefer un iubit caruia să-i fiu eu Făt Frumos sau el să-mi fie mie Făt Frumos, care să mă iubească sincer pentru ceea ce sunt.

    Iar când ne-am găsit și ne iubim, nu aș mai avea timp de altceva decât de iubirea mea și cu atât mai mult Nu mi-aș permite să devin profesor de relații.

    Mă repet, ceea ce ai zici tu, e în parte adevărat, dar felul în care o spui e dezagreabil.
    Nu te pui singur pe piedestal, alții au dreptul s-o facă – exact ceilalți de care Tu îți bați joc.

    Secretul unei relații de viață reușite este diferit la toți cei care au ajuns la vârste înaintate. Majoritatea au răspuns cu alte lucruri, gen respect, comunicare, înțelegere, etc. Iar când nedumeriți întrebăm de iubire, devin ei nedumeriți, de cum putem să mai întrebăm un lucru așa de evident, cum altfel ar fi trăit ei o viață împreună fără iubire?
    Iubirea este acolo în ei și asta ține o relație de zeci de ani.

    Dar asta e la heterosexuali, la homosexuali e mult mai complicat și al dracului să fiu dacă voi accepta vreodată să primesc lecții de relații de viață, de la oricine care are senzația că este expert.

    NU Există Experți în Dragoste, cel mult îndrumători, dar și ei mai greșesc.

    Băi nene, cum să spui că trăim într-o lume în care doar dacă vrei rămâi singur, cum dracu vine asta?
    Adică am pus ochii pe-o bunăciune, mă gâdilă la cocoșel și mă scarpină la anus contra cost, Nu?
    Îl iau acasă, îl țin în puf și mă consider fericit într-o relație.
    Dacă Tu Onest consideri asta o relație reușită, nu mai zic nimic.

    David_88, dacă dorești o discuție pe tema la care ești tu curios, există și mesageria privată.

  19. Cristymaykei, ai înțeles atît de prost tot ce-am spus și ai reacționat atît de grețos încît nu mai am chef să reiau totul și să explic din nou pe înțelesul tău.

    Așa, ca idee, uite cîteva chestii pe care le-ai înțeles pe dos. 1: Nici nu mi-a trecut vreodată prin cap că ar fi numai meritul meu pentru longevitatea relației. 2: Iubirea este și la mine cel mai important ingredient al relației. 3: Nu caut admiratori și piedestal.

    Și o completare la 3. Puteam să tac și să fiu fericit în continuare, în intimitatea relației mele. Și după cum vezi foarte puțini vin pe-aici să spună că le merge bine, că sînt fericiți în viață, că există speranță, că lucrurile merg realmente spre bine pentru gay. Cei mai mulți vin să se plîngă că le merge prost. Am vrut să ofer o experiență care să compenseze tristețea asta permanentă din comunitatea gay. Dar poate schimbarea de ton nu e binevenită, poate tristețea sună mai plăcut. Atunci poate ar trebui să mă retrag. Am mai auzit chestia asta, că în lumea gay noi înșine sîntem dușmanii noștri cei mai mari.

    Îți urez să ți se vindece repede rănile rămase de cînd „ți-am dat în cap”. Nu mai știu cu ce ți-am dat, dar sper să nu fi curs prea mult sînge și să nu rămînă cicatrice. Baftă.

  20. Dacă am ceva cu modul cum gândești Tu că trebuie să fie o relație reușită între gay, nu înseamnă că te desconsider ca persoană, toți avem calitățile și defectele noastre.

    – Pe mine personal m-a deranjat modul egoist și unidirecțional în care ai gândit, atât și nimic mai mult.
    – Nu poți pretinde că doar exemplul tău e cel corect și să acuzi ceilalți gay sunt singuri pentru că sunt prea fițoși.
    – Nu am nimic cu tine ca persoană, am strict cu opinia ta față de acest subiect, care este cert una disprețuitoare față de alți gay.
    – Am să combat acestă opinie a ta, care chiar dacă nu este cu intenție, este o opinie distructivă care poate induce în mintea acelor gay depresivi din cauză că sunt singuri, că este doar Vina lor, lucru cu care nu sunt de acord, pentru simplul fapt că în loc ajute, poate agrava depresia.
    – Dacă te limitai doar la a ne spune experiența ta de viață în relația ta, fără să aduci acuzații gay-lor ce sunt singuri, era ok, era benefic și de apreciat.

  21. Cristymaykei, îmi propusesem să nu intervin, dar se pare că a reîncolțit la tine tendința de a-i pune pe alții la punct. Tu crezi că ai dreptate și o faci cu bună-credință, dar „tonul” nu este cel potrivit.
    Vezi tu? La Onest tocmai „tonul” te-a deranjat. Pe mine nu m-a deranjat. Asta probabil pentru că am reușit să intru pe „frecvența” lui. A spus omul cu sinceritate ce crede. Că are sau nu are dreptate, nici nu contează.
    Tu de unde știi că nu există oameni care să dorească să fie singuri?! Eu te asigur că sunt, am cunoscut destui. Nu neapărat gay, nu are nicio legătură. Sunt unii oameni atât de egoiști încât nu acceptă să se împartă cu nimeni.
    Și cu inima poți s-o lași mai moale! Nu e adevărat că nu îmbătrânește. Îmbătrânește, și la propriu, și la figurat.
    Faci o legătură cam forțată cu „depresia”. Și, în niciun caz, soluția nu este să negi că ai vreo vină că ești singur. Iată cum dai și tu lecții!
    Dacă fiecare și-ar pune problem ce oferă el într-o relație, cred că lucrurile ar merge mult mai bine.
    Iată că și eu dau lecții!
    Toți dăm lecții și nimeni nu vrea să le primească!
    D-aia merg lucrurile așa cum merg!

  22. Martin, scuză-mă, de fapt trebuia să mă adresez ție, pentru că ai cerut niște păreri.
    Ai primit multe sfaturi, teoretice, ce-i drept, dar în mare parte viabile și utile, dacă le citești cu atenție. Mai puțin acela privind căsătoria. Se înțelege, cu o persoană de același sex. Din câte îmi dau seama, tu vezi într-o astfel de căsătorie nu un drept, ci o obligație. Din cât ți-ai deschis aici sufletul, nu te văd să obligi pe cineva să stea cu tine datorită unui certificate de căsătorie, și nici nu ai accepta să fii obligat. Dacă nu ar fi așa, acum nu ai fi singur.
    Deocamdată, îți spun să nu dramatizezi. Cineva spunea să relativizezi.
    Pot să-ți spun și „încotro”! Înainte! Spui că nu găsești direția. Pentru că te uiți lateral, ca să știi mereu unde te afli. Privește înaine, drept înainte și cât mai departe. Nu-ți fixa ținte apropiate, pentru că vei fi dezamăgit când nu le vei atinge. Îmi dau seama că nu ești omul care să meargă fără să aibă o țintă, așa că pot să-ți propun una, dar nu pe blog, pentru că voi fi acuzat că dau lecții. Nu știu dacă ai observant, dar aici este o acuză foarte gravă!
    Eu sunt în România și nu am de gând să plec vreodată. Și nu sunt singur.
    Trebuie să știu cum, și-ți spun doar ție.
    Te asigur că este un „sfat practic”, nu teorie!

  23. AV.DV, ai dreptate cu ce spui, acesta este felul meu de a fi și deși recunosc că mă ia valul uneori, nu pot să nu reacționez dur atunci când mă afectează o opinie ce atentează direct asupra condiției altor oameni, opinie care poate influența negativ un om mai puțin norocos decât Onest, tocmai pentru că am trăit personal un deces din cauza depresiei, iar de atunci am devenit foarte atent la știrile cu cazuri de sinucideri din perioada sărbătorilor de Crăciun și An Nou.

    Cred că nu ar trebui să se joace cineva pe tema aceasta, cu atât mai mult cu cât sunt convins că nici unul dintre voi nu a avut o asemenea experiență, pentru că dacă ați fi avut, categoric nu ați mai fi luat așa în derâdere subiectul.

    Este necesar să înțelegeți că nu te poți juca cu depresia, fiindcă de la un nivel, omul acela nu se mai poate redresa fără ajutor specializat, iar cum la noi există mentalitatea că dacă ai nevoie de un psiholog automat ești și nebun, puțini depresivi apelează la un psiholog de frica de-a nu li se pune eticheta de nebun.

    -Acești oameni nu se mai apără, ei nu sunt capabili să mai gândească pozitiv, sunt vulnerabili, de ce credeți voi că-și pot revenii, judecându-i după puterea forței voastre mentale sănătoase?
    – Nu este nevoie să mă credeți pe cuvânt, puteți discuta cu un specialist, o să vă uimească ce-o să aflați.

    Acesta este motivul pentru care am fost așa de dur și am folosit acea exprimare tăioasă, pentru că-mi este imposibil să scriu altfel sub dominația sentimentelor, or se știe sentimentul de nedreptate cauzat de jignire cu dispreț te face să reacționezi imediat, indiferent dacă s-a făcut fără intenție. Știu că la nervi nu este bine să iei o hotărâre și e bine să aștepți să te liniștești, dar eu unul nu reușesc întotdeauna.

    Am făcut această explicație mai mult pentru Onest, ca o explicare a reacției mele, deșii cred că a înțeles și a trecut peste exprimarea mea isterică, tocmai pentru că, repet, cred că a înțeles, altfel cred că ar mai fi venit cu contra argumente.
    – Acum ca să fiu răutăcios, îți pun o întrebare + una retorică,
    -1- De ce ai simțit tu nevoia să devii avocatul lui Onest, în situația când nu a cerut acest lucru?
    -2- Nu cumva faci exact același lucru de care mă acuzi tu pe mine, dându-mi o lecție, iar în același timp jignești pe Onest contestându-i capacitatea mintală de-a răspunde el direct mie?
    —Acum continui cu cealaltă idee.
    Sunt curios, de ce crezi tu că gay-ul singur este singur doar pentru că așa vrea El, iar aici vorbesc doar de acei gay care-și doresc pe cineva în viața lor, nu de cei puțini care aleg să fie singuri.
    – Eu chiar nu pricep cum poate fi aceasta percepută doar ca o opțiune de alegere gen alegi între cartofi roșii sau albi, dar parcă ai mai alege și un morcov carot că e dulce la gust, chiar nu înțeleg.
    – Oare aici nu intră în discuție și partea cealaltă care trebuie să te aleagă și ea la rândul ei?
    – Poți face o relație dacă nu ești și tu ales la rândul tău?
    Cum explici asta?

  24. Cristymaykei,
    -De ce crezi tu că ești singurul care să fi trecut prin… ?!
    -De ce crezi că Martin e mai puțin norocos?
    -Despre ce depresie vorbești?
    -Cine s-a jucat pe tema asta, unde a luat-o în derâdere?
    -Nu cumva tu ești singurul care vorbește de funie în casa spânzuratului?
    -Poți fi și mai dur, dar atunci când e cazul!
    -Cine a jignit cu dispreț și unde?
    -Nu cumva tu ai jignit din prea multe bune-intenții?
    -Tu de ce ai devenit avocatul lui Martin? Ți-a cerut-o el?
    -Eu sunt Avocatul Diavolului, de aceea am intervenit.
    -Onest îți răspunsese, nu l-am jignit, că mi-ar fi spus.
    -Nu a revenit pentru că nu avea de ce.
    -Ba da, am făcut exact ce ai făcut tu, am spus-o explicit, dar am folosit alt ton.
    -Nu am spus că cine e singur așa vrea el, ci te-am contrazis când ai spus că nimeni nu vrea să fie singur. Adică te-am întrebat de unde știi tu așa de sigur.
    -Despre partea care te alege, am spus deja ceva, și anume: ce oferi într-o relație?
    Adică depinde în bună măsură și de tine ca să fii ales.

    Eu l-am întrebat pe Martin dacă are nevoie și de părerea mea, dar încă nu mi-a răspuns.
    Voiam să-i spun doar lui tocmai pentru a nu fi acuzat că dau lecții și să fiu ciomăgit.

  25. AV.DV = avocatul diavolului? Acum cred că înțeleg, la tine nu este doar o bravură asta, ci chiar te contopești cu personajul?

  26. Credeam că ai reținut de la „Avocatul Diavolului de vorbă cu Adrian Teleșpan!”
    Nu știu ce sens dai aici la „bravură” și mă feresc să interpretez, cum nu mi-e foarte clar ce vrei să spui cu „contopirea” cu acel personaj.
    Dar dacă spui „personaj”, înseamnă că știi despre ce e vorba.
    Pentru cine nu știe, Avocatul Diavolului este avocatul apărării care se comportă ca avocat al acuzării, pentru a afla adevărul complet, fără de care nu își poate apăra clientul, și pentru a-l pregăti pe acesta să facă față la orice întrebare pusă de acuzare.
    Constat că săptămânal iei toate posturile la rând și scrii măcar câteva cuvinte.
    Nu știu ce s-ar face blogul acesta fără tine!
    Dar ai grijă să nu rămâi chiar singur. De aceea am intervenit. Martin a scris un articol pe tema singurătății de sărbători. Onest și-a spus și el părerea, nu a dat cu parul. Acum se pare că tema nu mai prezintă interes.
    Viața merge înainte. Întrebarea rămâne: încotro?

  27. Martin, nu știu ce vârstă ai, dar nu contează foarte mult. Important este că ai o pregătire și poți să-ți câștigi existența. Rezultă chiar că poți câștiga mai mult decât cheltuiești. Important este să nu risipești banii, să-i strângi. Nu ca să-ți cumperi fericirea, ci ca să poți realiza ceva concret după pensionare. După pensionare începe o nouă viață, pe care trebuie să ți-o pregătești încă de pe acum. Și dacă nu vrei, nu vei fi singur.
    Rămâne, însă, să definim „singurătatea”. Sunt mulți oameni care se simt singuri chiar dacă sunt căsătoriți, au copii sau chiar nepoți. Sigurătatea nu este atunci când nu ai pe nimeni lângă tine, ci atunci când nu ai la ce te gândi. Ca să ai la ce te gândi, trebuie să ai suflet. Sufletul trebuie cultivat. Ca să-l cultivi, trebuie să ai rațiune și să începi din timp. Eu cred că ai început déjà, dacă îți pui atâtea probleme!
    Cu banii câștigați după o viață de muncă, te întorci în țară și îți faci sau îți cumperi o căsuță într-un sat de munte. Dacă nu ai un „sat natal”, vei fi mai bine primit într-un sat străin decăt ai fost primit sau ai trăit în Anglia! Important este să ai banii tăi, ca să-ți asiguri un confort comparabil cu acela pe care l-ai avut, nu pentru altceva!
    Aceasta trebuie să fie ținta ta îndepărtată care să te motiveze!
    Găsindu-ți astfel liniștea, n-o să ți se mai pară că se uită oamenii la tine ca la un român, nu o să mai vezi doar defectele englezilor, și-ți poți găsi și un partener, fără să-ți propui pe ce durată, și fără să excluzi de la bun început această posibilitate.
    Dar ținta ta îndepărtată trebuie să rămână căsuța de la țară!

    Foto 1

    În grădină pui flori cât cuprinde. Când începe să se topească zăpada, pui sămânța minusculă în pahare, în casă, Apoi, când se încălzește afară, plantezi răsadurile. Le vezi cum cresc în fiecare zi, și, cu cât le îngrijești mai atent, cu atât vor face flori mai multe și mai frumoase!
    Nu strică să faci și câteva căsuțe pentru păsărele!
    Seara stai pe prispă, îți umpli plămânii cu parfumul reginei – nopții și te uiți fără nicio grabă cum răsare Luna!
    Desigur, casa nu e suficient!
    Iei un pisoiaș de la cineva care vrea să-l înece pentru că pisica i-a făcut prea mulți, și-l crești de când e cât o palmă. Te va considera veșnic salvatorul lui! Nu de rasă, un pisoi domestic obișnuit, care să alerge prin iarbă. Mai luminos, nu negru. De preferat să fie motănel! Nu din alte considerente, dar pisicile te vor năpădi cu pui! Câinii latră, rod pantofii, fac mizerie, dar motanul toarce când îl mângâi, și ce poate fi mai reconfortant decât să vezi un suflețel fericit, cât ar fi el de mic!

    Foto 2

    Dar asta nu e tot!
    Nici oamenii nu te vor ocoli! Mai chemi pe cineva să te ajute la o treabă și îi dai un ban, sau repari ceva electric cuiva gratis, îi traduci un prospect, cumperi lapte de vacă direct de la producător, sau ouă proaspete de prepeliță.
    Camera de oaspeți va fi permanent pregătită și te vor vizita cu respect cele mai îndepărtate în grad rude din orașul natal, foști colegi de școală și, de ce nu, prieteni din Anglia.
    Astea cu o condiție: să nu fii un om posac, nemulțumit de tine și de toată lumea, supărat pe vânt sau ploaie, speriat că te poți îmbolnăvi, sau îngrijorat că într-o zi vei da artul popii!
    Nu-ți trăi viața ca pe o obligație, pentru că nu vei fi mulțumit. De fericire nici nu se mai pune problema! Iubește și vei fi iubit!
    Nu te uita la toate tâmpeniile de la televizor, alege doar „Vocea României” și „Românii au talent”, bucură-te de realizările și succesul altora, trăiește emoțiile alături de ei.
    Nu-ți face planuri mărețe, acceptă-i pe oameni așa cum sunt, ajută-i dacă poți, și nu vei fi niciodată singur.
    E o rețetă verificată, dar mai depinde și de materialul clientului!
    A, era să uit, trebuie să ai și un aparat foto, relativ bun!

    Martin văd că nu a mai trecut pe aici, dar dacă tot am scris materialul am zis să-l și trimit.
    Poate-i folosește altcuiva!
    Nu știu dacă pot trimite și cele două fotografii.

  28. Foto 2
    Nu mi-am dat seama că depășea 1M.
    Am redus-o.
    Vrea cineva să o introducă și pe aceasta în text?
    Mulțumesc!
    Sper să nu vă mai deranjez!

  29. Ți-aș recomanda și postura de Supermen sau Batman, sau oricare erou de desen animat ți-o place ție, asta de avocat al diavolului nu te prinde, și-o să explic folosind informații ce pot fi verificate.

    – Advocatus diaboli este o expresie în latină și a apărut pentru prima dată în cadrul Bisericii Catolice.
    Papa Sisto V, în anul 1587 a înființat această funcție de Advocatus diaboli.
    Rolul Advocatus diaboli era acela de a găsi argumente contrare, combătând argumentele Advocatus Dio în procesul de canonizare.
    Cel care era desemnat ca Advocatus diaboli într-un proces de canonizare, categoric era recunoscut ca o somitate în materie + ca o minte sclipitoare ce putea să găsească alte unghiuri de vedere nevăzute de ceilalți, dar mai ales să gândească argumente care să-i susțină acele noi unghiuri de vedere. Rolul lui era foarte important, îl obliga pe Avocatus Dio, dar și pe cardinalii prezenți la procesul de canonizare să gândească dincolo de limitele gândiri lor
    Trebuie să înțelegeți că altfel gândeau oamenii atunci, iar influența, puterea bisericii era mult mai prezentă în viața de zi cu zi a oamenilor de atunci, știință puțină, iar aia care era, se ardea pe rug, școală se făcea doar în cadrul bisericii, iar oamenii nu aveau posibilitatea dobândirii cunoștințelor cum avem noi azi.
    De altfel funcția de Advocatus diaboli a fost desființată în anul 1983 de către papa Giovanni Paolo II.

    Tema aceasta de luptă, dispută cu diavolul, dar mai ales de păcălire a diavolului, este prezentă în cărți, operă, filme, filmele fiind cele care au schimbat percepția despre advocatus diaboli dintr-un apărător al răului, într-un apărător al binelui, practic au inversat rolurile, dar cum Advocatus Dio, Avocatul lui Dumnezeu nu suna bine, nu dădea bine pe ecran și nici nu făcea vânzare, a rămas Advocatus diaboli, pentru că dă bine pe ecran și face bani.

    Totuși indiferent de percepție, ca Avocatus diaboli, trebuie să fi un tip super inteligent, cu vaste cunoștințe, dar mai ales un fin observator al lucrurilor și oamenilor ce te înconjoară, din care să poți extrage acele unghiuri nevăzute de ceilalți ca apoi c-o minte sclipitoare să gândești argumente viabile.
    Nu e cazul la tine, însă doresc să-ți precizez, nu-ți voi mai răspunde până nu voi citi de la tine un comentariu decent argumentat inteligent.

  30. Suntem în secolul…
    Nu sunt catolic,dar…
    „Fucția” respectivă era actualizată și era un pretext…

    Nu am înțeles care comentariu al meu nu era decent argumentat, dar nu contează.

    Nu sunt un tip superinteligent, așa că voi renunța.

  31. Cristymaykei, urma să plec pentru câteva zile și ți-am răspuns în grabă.
    Probabil te-a deranjat că nu am înțeles sensul unor expresii folosite de tine și ai vrut să-mi arăți că nici explicația dată de mine pentru „avocatul diavolului” nu e cea corectă.
    Eu chiar nu am înțeles ce e cu „bravură” și „contopirea” cu acel personaj.
    Probabil ai vrut să spui identificarea cu acel personaj, sau substituirea.
    Puteai folosi ceva mai simplu: chiar te consideri, sau te crezi Avocatul Diavolului?
    Eu am folosit sensul actual al expresiei, și se putea și mai simplu: persoană care pune întrebări incomode, dar cu bune intenții.
    Să dai sensul din Evul Mediu Târziu nu are niciun… sens. Decât acela de a ne arăta cât de erudit ești. Ceea ce, între noi, nu era cazul. În fond nu era decât un un nickname!
    Apoi, corect ar fi fost să indici și link-ul de unde ai dat copy/paste: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C4%83295007297336?fref=nf
    Tema era, totuși, „singurătatea de sărbători”.

    Nu trebuie să fim toți super inteligenți ca să ne răspunzi tu!

Comments are closed.

Vezi si...

Uneori e bine sa stai in casa si sa dormi

Sunt unele zile in care, parca, e programat sa ti se intample numai lucruri aparent inutile sau, mai rau, harmful... cu toate ca unele teorii m-ar contrazice si mi-ar da peste nas spunandu-mi ca eu imi programez acele evenimente alaturi de prietenul meu, subconstientul... Era una din putinele zile de...

Articole din aceeasi categorie