shadow

E destul de târziu, e aproape ora trei, poate că o să fie altă oră când citești sau când se publică. Probabil că n-ar fi cazul să mă bag în treburi abstracte, în relativitatea timpului, sau în alte aberații de care nu ai oricum timp. Și uite… mă bag, pentru că – fie că recunoști sau nu- mă/te/ne afectează.

Interludiu 1- salut, poți să îmi zici Sam, de fapt de rog să îmi zici Sam, îmi place Sam, iar daca ai puține afinități cu cinematografia, vei înțelege automat de ce. Scriu aici, sau încep să scriu aici pentru că scrisul e catharsisul meu. Așa fac eu față.

Cum ziceam, e târziu, fumez, beau cafea, și ascult niște Bastille imaginându-mi că sunt la Coachella sau că totul e frumos. Bine, totul e frumos, doar ca uneori mai uit eu să îmi pun ochelarii potriviți. Iar deviez. Îmi e greu să fiu concis, poate și pentru că mereu am trăit in capriciul cuvintelor bine spuse și superb așezate, sau poate din cauză că în sfârșit simt că pot să mă exprim absolut. Nu știu. Poate voi afla la sfârșitul eseului. (să îi zicem eseu)

Sunt o fire complicată, poate destul de complicată încât să mă autosabotez de cele mai multe ori. Îmi e mult mai ușor să mă exprim în engleză, dar asta contează mai puțin. Oricum, voiam să îți povestesc puțin despre cât de complicat sunt. Foarte complicat, ciudat de complicat. Atât de complicat că uneori ajung să aberez (vezi mai sus). Cred că nu mai are rost să menționez că fac parte din acronimul intens dezbătut, agreat, urât, disecat, tocat și mărunțit – altfel zis LGBT(IPA), altfel zis, dintr-o perspectivă heteronormativă sunt un ciudat, sau un dezaxat, sau neadaptat, sau de ce nu, un pedofil. Ei bine, nu asta e problema. Nu mă interesează prea mult de societatea heteronormativă, de valorile ei și/sau de atitudinile ei față de necunoscut. Problema e că sunt un ciudat în propria mea colecție de ciudați. (în engleză: I’m an oddity within my own oddity)

Interludiu 2- cum ziceam, mă numesc Sam. Sunt un ciudat. Iubesc să sufăr și sufăr că nu iubesc. Mă găsești de cele mai multe ori într-un colț de librărie, bibliotecă, sau vreun colț de cinematograf, teatru, cafenea. Sunt un ciudat îți ziceam.

Până nu de mult credeam că ciudățenia mea nu importă prea mult atâta vreme cât ea nu produce greutăți în coexistența cu ai mei ciudați. Ei uite că nu am avut dreptate. Absolut! Realizam într-o dimineață târzie, în timp ce îmi fumam țigareta mentolată și îmi mângâiam pisicul (NU ACEL PISIC) că așa LGBTist cum sunt, tot nu sunt îndeajuns de bun pentru ai mei LGBTiști. Vrei să îți zic de ce? Probabil că vrei, dacă ai ajuns până aici sigur că vrei.

Uite că în acea dimineață am realizat că la cei 25 de ani ai mei treaba nu stă prea bine. Nu avusesem nicio relație, nu sărutasem niciun tip, nu am trăit și nici nu am gustat din acele mici plăceri ale vieții. Da, realizasem că sunt ciudatul din colțul cafenelei care se uită la tine, își imaginează un întreg viitor doar privind în ochii tai căprui, care roșește când îți întâlnește privirea, și care speriat, timorat, și superb de neîndemânatic își stinge țigareta și iese pe ușă gândindu-se „oare cât de mici sunt șansele ca acum el să vină, să îmi pună mâna pe umăr și să îmi zică, ‹mai stai, aș vrea să te cunosc›?”. Ei bine cum universul nu e o fabrică de îndeplinit dorințe am închis ușa lăsându-mi obsesia în cafenea, privită acum fiind doar de scaunul gol pe care acum cinci minute încă îl ocupam. Sunt un ciudat care cel mai probabil s-a îndrăgostit și de tine la un moment dat. Sigur…

Interludiu 3- Cartea mea preferată încă nu s-a scris, filmul meu preferat încă nu s-a filmat, formația mea preferată e Bastille, piesa mea preferată de teatru… sunt mult prea multe. Jocurile mele preferate sunt d’alea mai geeky (Magic the Gathering, Dungeons and Dragons, Assassins’ Creed), Pokemonul meu preferat e Lapras, băutura preferată vinul roșu, seara perfectă: cu tine, cu pisicul, cu un film, si cu un pachet de țigarete.

Ziceam că la cei 25 de ani ai mei nu am simțit și nu am trăit nimic. Nu cred că e din vreo cauză fizică. Poate că e din cauză că ciudatul din mine nu se poate alinia la normele LGBTiste (nu norme in adevăratul sens al cuvântului- ci atitudini). Mereu m-am gândit că dacă aș fi fost mai puțin ciudat aș fi fost cea mai mare curvă a pământului, în fond e doar sex, nu? Adică de ce să îmi pese? Ei bine, nu, nu e așa. Ciudatul din mine vede altfel, e mai orb el așa. Ciudatul din mine vrea ca prima dată să fie ceva frumos cu cineva la care ține. Ciudatul din mine vrea ca să nu își irosească prima lui dată cu un rando-anon în vreun bar obscur, sau în ceva pat murdar și îmbibat în alcool ieftin. Ciudatul din mine nu înțelege ahtierea asta obsesivă după pulă/cur (îmi închipui că voi avea voie să folosesc cuvintele mai sus numite).

Și chiar dacă ciudatul din mine nu le înțelege, le acceptă și nu le judecă. Problema, adevărata problemă, e că ciudatul din mine ajunge să fie judecat că nu acceptă și că nu își asumă acest stil de viață. Și nu pot să mă transpun, nu pot să mă văd renunțând complet la visul meu pentru un nimeni (că în fond ar fi un nimeni pe care il fut și gata). Nu! Vreau să cred că mai avem si noi demnitate. Vreau să cred că deși suntem ființe animalice absolut toți, vreau să cred că nu ne-am uitat umanitatea. Vreau să cred că toată sexualitatea asta care mă bombardează din toate părțile nu e decât un teatru ieftin însă foarte bine finanțat.

Interludiu adăugat post scriptum- sunt un idealist, boem, și poate cel mai adevărat, un ratat.

Nu știu, probabil că mă vei numi un frustrat, un pudibond (crede-mă nu sunt), însă vreau să văd că ciudatul din mine, are loc lângă ciudații lui. Si aici îmi manifest manifestul.

Manifest: Te rog înțelege că lumea nu ne înțelege. Acceptă că ei mai au nevoie de timp. Acceptă că schimbare cu forța nu se poate, și pentru numele lui dumnezeu (acela ce nu există) nu mai fi atât de exhibiționist. DA te cred, sexul e genial, sexul e frumos, abia aștept și eu momentul când voi fi doar eu și el, îmbrățișați, transpirați, și epuizați, însă știind că în cinci minute ne vom consuma din nou, pentru că în acel moment suntem niște animale ce nu vor decât să se consume, să se risipească și să se piardă printre cearceafuri, dar până atunci haideți să fim oameni. Cauza noastră e că vrem să fim lăsați să iubim pe cine iubim- atunci haideți să le arătăm că ceea ce ei numesc ciudați pot să și iubească, pot să fie oameni, pot să tolereze și să accepte. Haideți să facem din ei niște ciudați. Vreau să cred că scopul nostru nu se rezumă la a trăi o viață hipersexualizată în care ne tratăm partenerul ca pe o simplă bucată de carne. Vreau să cred cu disperare că înainte de toate suntem oameni.  Pentru că până la urmă, mai sunt și ciudați ca mine care stau noaptea, fumează, beau cafea, ascultă The 1975, și trăiesc cu o frică enormă că nici ai lui ciudați nu îl vor accepta pentru simplul fapt că el nu e la fel de promiscuu.

Nu am să îmi pun cenușă în cap pentru ce am scris. Până la urmă vrem să credem că suntem toți egali, și așa ciudat cum sunt, îndrăgostit de tine dintr-un colț cum sunt, obosit cum sunt, vrăjitor de cuvinte cum sunt, înalt și bărbos cum sunt, cu pisic cum sunt, cu un ventilator prea mic și negru ca să mai respir cum sunt, sunt ca tine, și tot ce vreau e să îmi accepți ciudățenia.

I am Sam. Music is my everything. So are dark brown/black eyes.

http://tinyurl.com/s0ng54m3


Alte articole scrise de același autor (Sam):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Sam

Iubesc viața, frumosul, tigările, cafeaua, carțile, arta și oamenii. Mă plimb mult, excesiv de mult, zâmbesc și fur priviri. Sunt un om cu mulți monștrii, dar, în cei 25 de ani ai mei, cred că m-am cam împrietenit cu toți.

Comments

  1. MarioG    

    Foarte bun manifestul! :) Achiesez și eu la mare parte din el, în special partea cu exhibiționismul și hipersexualizarea.

  2. TudorTM    

    Cred că ai făcut un debut minunat cu acest text pe blog! Mă bucur că ne-ai povestit despre tine.

    Vei învăța să trăiești în această mulțime de oameni care sunt și buni și răi (de la o oră la alta, de la o zi la alta). Putem să-i convingem pe alții să facă sau să fie cum vrem noi în anumite situații, dar se întâmplă foarte rar să-i schimbăm/afectăm fundamental. Oamenii ies  periodic din câmpul controlat de societate și apropiați și fac prostii, sunt ei înșiși! Urmările acestor ieșiri nu sunt exclusiv rele.

    Sper să nu treacă mult până la următoarea ta postare! Paws paws!

  3. Alex    

    Ai fi un scriitor grozav :)

  4. Sam    

    @toti- multumesc pentru aprecieri.
    @Alex- comentariul tau ma face sa zambesc, merci frumos. Oare ar fi rude of me sa zic ca, pai sunt deja un scriitor?Oricum, apreciez raspunsul!

  5. Alex    

    Ma refeream in sensul de publicare al unei carti

  6. Sam    

    @Alex: si eu 😉

  7. Razvan.18    

    Păi…pe mine m-ai convins să-ți cumpăr cartea ! Aștept mai multe detalii să știu și eu ce să cumpăr ! 😀

  8. FireMan    

    Bun – Bastille! Odd is GO(O)D! 25 e o vârstă frumoasă!

    Universul conspiră în realizarea viselor tale! Ar trebui să ai mai mare încredere în tine și în visele tale! Assassin`s Creed rules! Așa am învățat să colind Venezzia, știindu-i străduțele din joc. Urmează Florența, Istambul, Roma, Parisul și Londra. Pe ultimele două încă nu le-am jucat :)

    You have some demons deep inside, which you have to deal with! Dar ești pe calea cea bună. Sexualitatea își are rolul ei în armonizarea proprie. Nu este nevoie să o subestimezi, dar nici să o exagerezi. E ca pâinea caldă. E mai bună când e caldă! Și hrănește nu doar trupul, cum spui tu (ca animale), însă și spiritul. Se petrec acolo niște conexiuni (atunci când se petrec, cu cine trebuie, nu cu cine se nimerește) foarte complicate pentru înțelegerea noastră prezentă. Exagerarea sexualității duce într-adevăr la bestialitate, o foame care consumă mulți zombi. Însă și disecarea sa și eliminarea din vasul în care odihnește poate duce la frustrări care te pot transforma la fel cum iedera transformă sufletul unui falnic stejar. DAR DA, înainte de toate suntem oameni, și eu vreau să fiu un om cu un spirit frumos și liber. Dar cu arătatul… cred că te înșeli. Nu trebuie să arătăm nimănui nimic. Trebuie doar să fim noi înșine, să nu ne facem probleme de-astea de acceptare. Și până la urma urmei, toți oamenii sunt ciudați, fiecare înglobat în ciudățeniile proprii. Dacă cineva își ridică privirea spre ciudățeniile tale, va avea 2 opțiuni: să le respingă sau să le accepte/adopte. Dar e alegerea lui. Nu trebuie să convingi pe nimeni de nimic, doar pe tine însuți de puterea pe care o ai în a fi tu însuți și a străluci prin ciudățeniile tale. Ar trebui să îți mai scoți pisicul la aer și să cunoști oameni și ciudățeniile lor. Poate vei întâlni ceva interesant pe drum.

    Îmi plac oamenii sinceri! Adevărul face oamenii puternici, cu adevărat puternici. „-Îmi place creierașul tău!” – zice creierașul meu.

    https://www.youtube.com/watch?v=7aRzZGyBMro

  9. Sam    

    @FireMan
    asta era acum un an. De atunci s-au schimbat cam multe. (despre schimbari poate in alt eseu)

    Sa trecem la treburi mult mai serioase:
    Syndicate va fi genial! A.C.3 e preferatul meu. Unity e meh, dar merita pentru simplul fapt ca e A.C.
    Si da, m-am plimbat si eu enorm de mult prin Venetia si Florenta. Niste prieteni ziceau „Ba, tu sigur n-ai mai fost prin Ialia?”

    Totusi, cel mai important lucru, si poate my biggest guilty pleasure was Ezio’s cute little perky bum. M-as putea uita la el endlessly. *blushes*

  10. FireMan    

    Vezi, ar trebui să îți manifești plăcerile, poate mai găsești ciudați ca tine, ba chiar și un Ezio Auditore în carne și oase… Poate te transformi tu într-un Ezio (vezi parcour)…*no-blushes-for-a-virtual-butt*.

  11. Sam    

    @FireMan
    Le manifest, asa pe alocuri, si pe NV. Cat sa nu ajung un frustrat.
    In Ezio n-am sa ma transform, dar un Ezio numai al meu… *sigh* ah wouldn’t that be a gift from the gods! Oh my, and what a gift indeed.
    Email me, i’d like to pick your brains some time :)

  12. FireMan    

    Vorbește bre românește, vorbește engleză cu englezii. Eu sunt mai încet de bilă și traduc mai greu. Ce zici acolo? Să Îți dau un sms? Mail? Mă tem că eu sunt un Ezio mai… ăla – varianta cu bastonul :) Nu mai sunt așa sprinten la cățăratul pe case, turnuri și castele. :)

  13. grid    

    Am avut și eu senzația, la un moment dat în trecut, că unele idei se pot exprima mai bine în engleză decât în română. E adevărat că, uneori, engleza pare că… sună mai bine.

    În realitate însă se întâmplă două lucruri importante.

    (1.) Orice limbă străină e o scăpare facilă din spectrul infinit mai bine cunoscut – dar mai amenințător, prin amploare – al limbii materne. Cu alte cuvinte, folosirea unei limbi străine restrânge (nu amplifică!) posibilitățile de exprimare, pur și simplu pentru că simplifică alegerea cuvintelor în favoarea unor expresii-clișeu de mai largă circulație. Pentru vorbitorii care folosesc preponderent limba străină în limbajul zilnic (deci pentru cei cărora, la un moment dat în viață, limba străină le vine mai la îndemână decât cea maternă) acest lucru este încă și mai evident, din cauza obișnuinței de a o folosi; însă chiar și în cazul în care limba străină e folosită doar pentru a epata (deci fără a o cunoaște prea bine) tentația scăpării din chingile semantice stricte ale propriei limbi materne tot se menține. La o adică, oricărui român i se pare mai acceptabil să înjure într-o limbă străină, atât pentru că apare sentimentul unei detașări față de conținutul virtualmente „străin” al imprecației folosite, cât și pentru că e mai complicat de selectat cea mai potrivită înjurătură din limba maternă, unde oferta e mult mai largă.

    (2.) Seducția pe care o exercită folosirea limbilor străine comparativ cu limba maternă e legată și de faptul că utilizarea unor termeni consacrați (mai ales în engleză) dă impresia unui limbaj mai concret și mai aplicat, pentru care limba maternă nici nu oferă alternative. Cu toate acestea, distanța dintre ceea ce vrem și ceea ce putem să exprimăm e una iluzorie, astfel că abia când ne străduim foarte mult să găsim calea ne rătăcim. În general, când simțim că mlaștina ne înghite, e bine să nu ne agităm prea tare…

    😎

  14. FireMan    

    mda. Eu nuuuuu știu d-astea

  15. Alexander-Nikolaus    

    Salut Sam, știu ca ai primit pana în prezent o groaza de propuneri de prietenie, însă am zis, hai sa ii scriu și eu. Asta după ce ți-am citit de vreo trei ori, în decursul unei luni postările și nu știam dacă sa îți scriu sau nu. Deci unite ca am făcut-o, aștept un semn.
    P.S. – Si eu sunt genul de băiat etichetat ca fiind” mai ciudat”, dar asta mi se întâmplă doar pentru ca tot timpul sunt prins cu o carte în mana.

    1. Sam    

      Haha! Te inseli amarnic, Alex! N-am primit nicio propunere de nicio prietenie.
      Ziceai ca astepti un semn…
      Uite aici un semn -> # <- De curiozitate asa, de ce erai in dubii daca sa imi lasi niste randuri, au ba?

  16. Alexander-Nikolaus    

    Scuze ca am văzut mesajul doar acuma, nu am nicio scuza, aveam dubii sa îți las mesaj pentru credeam ca te-ai plictisit de mesaje. Daca vrei sa fim prieteni, amici, aștept un răspuns.

  17. FireMan    

    Alo, Alo! Aici nu e club pentru minori DA? nu mă faceți să vă șterg toate comentariile. Dacă aveți ceva de vorbit trimiteți-vă un mesaj privat cu date de contact. Nu mai lăsați comentarii aici, că în România (ca și peste tot) există niște legi și trebuie să le respectăm.

  18. Tudor07    

    @FireMan: Doar asa ca fapt divers .. cum se trimit mesajele private? :)) Inca nu-mi e clar unde selectez cui vreau sa ii trimit mesajul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *