shadow

V-ați întrebat vreodată cum a apărut homosexualul sau heterosexualul, ori cum s-au definit societal diferențierile identităților sexuale moderne? Este bine cunoscut că cei doi termeni, precum și înțelegerea pe care o dăm noi orientărilor sexuale, își au originile în modernitate, chiar contemporaneitate, în unele cazuri. Totuși, cum a apărut diferențierea și formarea identităților sexuale contemporane, cele care au dus la dezvoltarea culturii Queer?

Termenul „homosexual” apare pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când jurnalistul austro-ungar Károly Mária Kertbeny l-a construit ca parte a răspunsului lui față de adoptarea de către Prusia a unei legislații care trecea în ilegalitate activitățile și comportamentele sexuale între persoane de același gen, chiar și în cazurile în care aceleași activități sexuale între persoane de sex opus erau considerate a fi legale. Inițial, jurnalistul a construit cuvintele „heterosexual” și „homosexual” ca o metodă de egalizare a celor două tipuri de activități sexuale. Intenția lui a fost aceea de a sugera că cele două tipuri de activități sexuale, că nu există o ierarhie între ele și că sunt două părți ale aceluiași lucru. Până atunci, actul sexual între persoane de același sex se încadra în umbrela termenului „sodomie”, care includea orice formă de sex nereproductivă.

În anii 1880 și 1890, psihiatria, pe vremea când era încă un domeniu neștiințific, este responsabilă pentru crearea heterosexualității în aceeași măsură în care este responsabilă pentru crearea diferitelor categorii de deviații sexuale cu care suntem familiarizați și cu care ne recunoaștem sau diferențiem. A doua parte a secolului XIX și primele decenii ale secolului XX au fost o perioadă de schimbări sociale cumplite, în mare val naționalist, de construire a națiunilor și de inventare a identităților naționale, romantismul de origine germană a dus la necesitatea disperată a oamenilor de validare a noilor identități construite de elite prin diferențierea de ceilalți, inclusiv prin stabilirea unei normativități sexuale. Trebuie să menționez că Biserica Romano-Catolică (ca și cele protestante) nu făcea diferențierea între persoane pe baza actelor sexuale realizate. Dogma condamna actul de sodomie și îl condamna pe sodomit pentru respectivul act, nu exista o înțelegere că unii bărbați sau femei sunt atrași în mod afectiv de persoane de același sex, fiind considerat doar un viciu „italian”*. Un bărbat care tocmai a avut un act sexual cu un alt bărbat nu se considera a fi diferit de ceilalți bărbați pe lângă care trecea pe stradă. Diferențierea a fost făcută începând cu a doua parte a secolului XIX de către ceilalți, prin diferențierea de ceea ce etica societăților în profundă schimbare, afectate de era romantismului și religie, considera a fi degenerat, prin arogarea „normalului”, a „acceptabilului” și a binelui” pentru sine, prin definirea sinelui ca acceptabil, bun și nedegenerat în contrast cu ceilalți. Acesta a fost răspunsul conservator la mișcarea de emancipare din Germania anilor 1890

Un rol important l-a jucat și darwinismul social, care a dus la necesitatea dovedirii că ești parte a soluției, nu a problemei din această nouă ordine socială de la finele secolului revoluțiilor.

Romantismul german este sursa modernă a diferențierii între buni și răi, ei și noi, indiferent că vorbim de structura construcțiilor naționale etniciste**, ori că vorbim de structuri societale sub-naționale, având, totuși, origini pre-moderne în religiile semite ce au ajuns să domine Europa erei noastre. Impunerea granițelor sociale ce nu pot fi trecute fără o reclasificare socială este cel mai evident model de segmentare a unitarului în normal și anormal.

Între 1890 și 1960, termenii homosexual și heterosexual au intrat în cultura populară occidentală***, iar ulterior globală, construind în timp două tipuri de indivizi. Pe de o parte avem indivizi cu sexualitate acceptată normativ, iar pe de altă parte indivizi „instabili și pervertiți”. Un hetero-centru și o homo-periferie, o majoritate heterosexuală și o minoritate homosexuală.

Noile granițe sociale au făcut ca identitatea de gen și afecțiunea romantică să fie îndiguită în limite normative social, iar orice ieșire din norme era drastic sancționată moral și social. Diferențierea între homosexuali și heterosexuali  a construit un ideal de corectitudine erotică și diferențiere sexuală, o normă care a ajutat la reafirmarea superiorității bărbatului asupra femeii, în plină mișcare feministă, precum și o superioritate a heterosexualului față de homosexual.

* De-a lungul modernității timpurii, actele sexuale între persoane de același sex erau denumite, în special în rândul elitelor politice și intelectuale, drept „viciu italian”. Orașele-stat din peninsula Italică erau cunoscute pentru permisivitatea lor legală față de „infracțiunile morale”.

** Procesul de inventare al națiunii române a fost profund influențat de romanticismul german, în condițiile în care Școala Ardeleană, cea care a început procesul prin adoptarea tezei latinității, a fost formată în spațiul habsburgic, german și austro-ungar.

*** În cultura populară britanică începe să fie reperată încă din primii ani ai secolului XX, iar în Statele Unite începând cu 1930.


Alte articole scrise de același autor (MarioG):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

MarioG

Mario G este un tânăr entuziast, pasionat de tot ce ține de „social”. Pe DarkQ publică articole despre discriminare, normativitate, legislație și politici queer, precum și despre construcția socială a identității de gen și a orientărilor sexuale.

Comments

  1. grid    

    Titlul articolului îmi aduce aminte de titlul unei cărți (The Invention of Sodomy in Christian Theology) care expune genealogia conceptului de sodomie, un alt cuvânt inventat (precursor, pare-se inadecvat, al noțiunii de homosexualitate) menit să ofere o pârghie teoretică pentru stăpânirea unui fenomen social perceput ca o amenințare la adresa existenței umane.

    Întrucât „sodomia” a fost inițial un concept teologic cu rădăcini biblice, dar insuficient fundamentat și prea larg ca semnificație (cea de viciu, pornire nefirească și dorință aberantă), rațiunile de drept penal (și, ulterior, cele care țin de patologizarea și medicalizarea devierilor comportamentale) au fost cele care au condus la crearea unui alt concept (cel de „homosexualitate”), mai restrâns și mai aplicat de data aceasta, care să constituie un fundament legal al identificării și pedepsirii comportamentelor sexuale desemnate ca anormale/aberante și antisociale, aceasta într-un fel care să nu aducă atingere unor practici similare dar care intervin și în activitatea cuplurilor considerate normale.

    E important de remarcat că lansarea, consacrarea, utilizarea și avântul pe care conceptul de „homosexualitate” le-a cunoscut nu ar fi fost posibile fără contrapunerea, paradigmatică, a noțiunii de „heterosexualitate”. Lucru puțin dezbătut și înțeles, heterosexualitatea este practic secundară noțiunii de homosexualitate (derivată fiind de la aceasta), deși logic ar fi fost ca anormalul să fie definit pornind de la definiția normalului și nu invers, în mod reactiv.

    Ceea ce ar fi cu adevărat interesant și novator de stabilit atunci când trasăm genealogia acestor concepte este motivul pentru care homosexualitatea a dobândit statutul de anormalitate, perversiune, boală sau viciu. Ce anume a dus la incriminarea unor comportamente sexuale care altădată erau perfect tolerate și integrate social, constituind chiar plăceri rezervate elitelor sociale? Dincolo de tentația firească a unui reproș facil pe care l-am putea aduce reprezentanților puterii sociale (cel de reprimare a sexualității în scop de control social), nu cumva putem suspecta că prin incriminarea homosexualității s-a urmărit păstrarea unui anume caracter sacru, aproape ritualic și de uz restrâns pentru relațiile sexuale dintre bărbați?

    E posibil ca scopul real al ostracizării homosexualității, încă din timpurile biblice, să fi fost de fapt prevenirea „degradării” unei forme elitiste de relaționare masculină complexă înspre un simplu mod de obținere a plăcerii, respectiv prezervarea unui statut inițiatic și privilegiat pentru un tip de relație umană „riscantă” prin intensitatea sa, dar care devenea tot mai accesibilă maselor și oamenilor obișnuiți?

    Un lucru care ar merita discutat cu seriozitate este tocmai relația dintre homosexualitate și viciu. Plăcerea sexuală are, fără îndoială, un potențial adictiv intrinsec, dar este oare acest potențial mai mare în relațiile de tip homosexual decât în cele heterosexuale? Proximitatea de gen reprezintă cumva, totodată, o proximitate a derapajului spre o gratificație facilă și ușor reproductibilă? Este incontestabil faptul că practicile sexuale moderne au devenit din ce în ce mai invazive, carnalitatea pură beneficiind de aportul unor tehnici și instrumente care în trecut nu erau disponibile. Căutarea fără încetare a unor niveluri din ce în ce mai înalte de plăcere are sau nu o legătură cu sexul (genul) partenerilor implicați? În ce fel este dinamica relației de apropiere dintre bărbat și femeie diferită de apropierea fizică dintre doi bărbați (sau două femei)?

    Dacă, ipotetic vorbind, diferența sexuală fizică (dimorfismul de gen) introduce un fel de distanță protectoare între parteneri (ca o barieră peste care nu se poate trece) față de escaladarea practicilor sexuale în direcția apariției viciului și dependenței, ce anume previne tentația abuzului sexual în relațiile homosexuale? Este posibil ca apropierea fizică (identitatea de gen) să fie contracarată, măcar în parte, de o distanțare metafizică a partenerilor, care să se opună derivei fatale spre obținerea plăcerii numai de dragul plăcerii?

    Mi-ar plăcea să aud ceva pe tema asta.
    😎

  2. Roy Cohn    

    What Grid said. In orice caz – bravo! O postare chiar reusita. Mi-a placut mult. Probabil cea mai buna postare de ceva vreme.

    And no. That’s not sarcasm.

  3. cristymaykei    

    Știam eu că homosexualitatea trebuia să rămână la nivel de elită.
    Doar că a venit Sir Tim Berners-Lee și a dat planurile peste cap cu internetul lui. Acum puștii de 14 ani știu mai mult decât știam noi la 25 de ani, iar cât privește naturalțea cu care navighează și devorează saiturile porno depășeste toată metafizica lui gridu de mai sus.
    Fără supărare gridu, crezi tu oare că există acum la acest moment cineva pe blog care să despice firul in patru despre dimorfismul speciei umane legat de metafizica plăcerii?
    Ei uite, – eu cred că nici nu s-ar putea vorbi despre dimorfism la specia umană, tocmai pentru că diferențele nu pot fi stabilite la o graniță care să le diferanțieze clar și fără dubiu.
    În ce privește plăcerea, evoluează și ea odată cu dezvoltarea tehnologică, iar deriva pe care o denunți tu devine inoportună pentru doritorii de plăceri fără limite, adică pentru majoritatea oamenilor.
    Cum poți să refuzi plăceri ce ți le poți permite si să Nu visezi la plăceri ce ți le dorești împlinite?
    Oamenii în mare parte au trecut de etapa … fericirii în viața de apoi, o vor azi, acum, în clipa asta dacă se poate.
    Nici nu se mai găndesc că plăcerea, Nu este echivalentul fericirii.
    Totuși ideea care-mi place cel mai tare, este că heterosexualul nu ar fi știut că-i heteroi dacă nu apărea homosexualul s-ă i-o spună.

    În sfârșit sunt și eu de acord odată cu Roy Cohn, nu că ar fi el de vină sau eu, citez, – Probabil cea mai buna postare de ceva vreme.
    adaug, bv MarioG, mulțumim gridu

  4. MarioG    

    @grid; Din punctul meu de vedere, „homosexualitatea” și „heterosexualitatea” ajung să aibă înțelegerea noastră de astăzi ca urmare a dogmelor filosofico-psihiatrice de la sfârșitul secolului XIX, dar heterosexualitate nu este în niciun caz secundară noțiunii de homosexualitate. Ambele au același nivel de importanță ca noțiune. Heterosexualitatea apare din necesitatea definirii și îngrădirii unor acțiuni și vederi sociale acceptabile pentru un grup de oameni și delimitarea astfel a acestora de acțiunile altora, acțiuni care sunt de asemenea îngrădite și grupate în diferite tipuri de tipologii determinate de respectivul grup ca fiind „deviaționist” de la normele considerate a fi standard și „naturale” de către aceștia. Heterosexualul nu derivă, etimologic vorbind, din homosexual. De fapt, cuvântul heterosexual era tot o descriere a unor practici anormale în secolul XIX, primind înțelesul actual și caracterul de normalitate începând cu ultimele două decenii ale secolului XIX și primele două-trei decenii ale secolului XX.

    Cât despre teza că transformarea actului homosexual în ceva anormal ar avea ca scop menținerea „unui caracter sacru, aproape ritualic și de uz restrâns pentru relațiile sexuale dintre bărbați” este ușor de demontat prin faptul că legislațiile europene încep să atace și să condamne homosexualii ca persoane, nu actul sexual în sine, ci persoana care îl practica. Nu prea văd cum urmăreau să sacralizeze actul sexual inter-masculin când îi ostracizau pe cei care îl practicau. Dacă se urmărea menținerea unei „sacralități”, atunci homosexualii nu ar mai fi fost arestați, castrați și stigmatizați. Cât despre „elitismul” homosexualității, nu există nicio dovadă factual-istorică care să ateste că homosexualitatea era mai răspândită în rândul elitelor decât în rândul plebei.

    Cât despre metafizică, nu am cunoștințele suficiente pentru a participa la o dezbatere despre metafizica relațiilor interumane și diferențierea acestora între persoanele de același sex și cele de sex diferit.

    Recomand citirea acestui foarte important articol, al unui prestigios istoric american: http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/assault/context/katzhistory.html

    @Roy Cohn & @cristymaykei, mulțumesc.

  5. cristymaykei    

    Biserica înseamnă că este mai înțelgătoare, condamnă actul în sine și nu homosexualul ca persoană, iar prin exorcizări cu efect, scoate demonul poponar din om.
    Până la urmă nici condamnarea de către guverne a homosexualului ca individ cu totul, nici condamnarea actului în sine nu sunt o soluție reală.

  6. grid    

    MarioG (re:# 4) ~

    Nu vorbeam, în niciun caz, de o importanță secundară a noțiunii de heterosexualitate, ci de cronologia apariției și consacrării celor doi termeni, din care rezultă că homosexualitatea (nu heterosexualitatea) a fost termenul princeps, sau – altfel spus – invenția primă. Chiar fără să cercetez îndeaproape această cronologie, acest lucru mi se pare evident și de la sine înțeles. Totuși, dacă această filiație a termenilor (care evident că nu este o filiație etimologică, dacă mai trebuie să precizez) nu pare pe deplin convingătoare, atât Wikipedia cât și alte surse (inclusiv link-ul PBS pe care l-ai indicat!) rețin faptul că noțiunea de heterosexualitate e de dată mai recentă decât cea de homosexualitate, care e pur și simplu mai veche – recte, prima apărută.

    Mie atât îmi ajunge, chiar dacă (sau: mai ales că) rămâne interesant faptul că la început heterosexualitatea avea tot conotație patologică (ca, de altfel, nu numai homosexualitatea, căci practic orice activitate sexuală mai puțin discretă era condamnată la vremea aceea), abia mai târziu câștigându-și vocația normalității. Acesta poate fi un argument în plus în favoarea celor spuse de mine, în sensul că atât de departe s-a mers cu calchierea (pe negativ) a celor doi termeni, încât inițial „heterosexualitatea” a ajuns să copieze nu doar numele homosexualității, ci și conotația sa patologică, de care însă, ulterior, s-a rușinat și s-a debarasat!

    Despre caracterul mai-nu-știu-cum (secret?, sacru?, mistic?, neînțeles? etc) al homosexualității mi-e greu să vorbesc, mai ales că acum toată lumea se pricepe la sex și e oricum la modă să încerci de toate… Totuși, mutatis mutandis, nu susțin că dorința de a despărți vulgul de tainele și puterea iubirii inter-masculine ar fi fost un demers conștient, sau un obiectiv urmărit de cineva anume, ori de vreo putere oarecare.

    Pur și simplu speculez că nu dădea bine oficialităților să apară în aceleași ipostaze indiscrete ca te-miri-cine, precum și că homosexualitatea n-a fost niciodată atât de periculoasă prin natura sa, cât prin prea marea sa vizibilitate! Partea proastă e că nu mulți se pricep să țină un secret… Or, atunci, ce rămâne de făcut cu mult prea mulții amatori de plăceri interzise și indiscrete? Li se taie accesul la ele… Sigur că, prin aceasta, mai cădeau și victime colaterale dintre notabilii timpului, cel mai probabil dintre cei mai nestăpâniți și mai expuși, dar să nu uităm că justiția e totuși o formă de putere, iar puterea are întotdeauna darul de a-i menaja pe cei puternici (cel puțin atâta vreme cât nu se arată slabi – ori dedați slăbiciunilor).

    Iertate fie întrebările care-și găsesc prea repede răspunsul.
    😎

  7. cristymaykei    

    Până la urmă tot homosexualul i-a zis-o heterosexualului că-i heteroi, altfel nu știa sărmanul ce-i cu el, că pâna la inventarea cuvintelor ăstora, normalitatea în materie de sex avea un spectru mult mai larg.
    Sexul făcea parte din viața lor, fără restricțiile apărute mai tărziu, datorită unor factori ce nu au ținut deloc seama de necesitățile fiziologiei omenești, ba chiar unele dogme au mers pănă la a reprima mersul firesc al nevoilor sexuale, decretând cu de la sine putere ce este acceptat și ce nu, catalogând oamenii după cum au vrut.

    Mie acest aspect mi se pare cel mai interesant, tocmai pentru că nu se poate găsi un răspuns unic, pentru că este prea complex și ține de prea multe domenii, istorie, geografie, biologie, sociologie, psihologie, psihiatrie, științe politice, etc.

    Unul dintre răspunsurile multe, este acela care spune că prin catalogarea oamenilor în cât mai multe categorii, s-a dorit ca diferitele categorii să se ciondănească intre ele și să-și consume energiile aiurea, pentru a nu le da posibilitatea de-a se uni, ca împreună să dobândească o energie colosală ce nu mai poate fi manipulată și condusă altfel decât dorește ea.

    Divide and rule ori divide et impera sau al nostru neaoș românesc, dezbină și stăpânește, sunt la ordinea zilei, acum ca și atunci.

  8. Avocatus    

    Salut Mario. Salut baieti :)

  9. cristymaykei    

    Salut Avocatus bine ai revenit.

  10. AdyAlexander    

    Ok articolul e super fain fiindca informeaza asupra modului in care termenii astia atat de blamati au luat nastere. Mai departe insa se pomeneste iar de normativitate si de cat de rau face treaba asta.

    Desi putem fi de acord ca termenul de sodomie existent anterior si modul in care erau vazut cei care „practicau sodomia” era cu mult mai rau, nu reusesc sa inteleg aversiunea asta fata de niste termeni mult mai indulgenti.

    Si nu e primul articol in care citest despre normativitate, heteronormativitate si poate poate ma lamureste si pe mine cineva care e de fapt problema, ce nu convine.

    Nu va place definirea stricta pe termeni? Homosexualitate e prea restrictiv? Revenim la termenul de sodomie? Suna mai bine?

    „Diferențierea între homosexuali și heterosexuali a construit un ideal de corectitudine erotică și diferențiere sexuală, o normă care a ajutat la reafirmarea superiorității bărbatului asupra femeii, în plină mișcare feministă, precum și o superioritate a heterosexualului față de homosexual.”

    Eu asta inteleg ca e nasol nasol rau cu termenii astia doi fiindca aparitia lor si impartirea indivizilor mult mai clar dupa parerea mea, face rau. Pai cu riscul de a ma mai repeta de o mie de ori, sodomia era vazuta mai rau, pana si termenul suna oribil, iertati-ma si cum de o fi acum mai rau decat cand nu exista termenul homosexual nu pricep.

    Pana la urma termenii homo si hetero provin de la niste realitati fizice definite cu mult timp inainte. omogenitatea si heterogenitatea sunt termeni folositi in fizica, chimie, biologie etc.

    Nu stiu, eu unul n-am termeni fancy in cap, nu pot sa m-apuc sa intorc pe toate partile povestea asta, zau daca mi-ar spune si mie cineva care e de fapt problema as aprecia. Eu cred ca am depasit suficiente probleme din punct de vedere al comunitatii iar gradul de acceptare e net superior in ultimii ani. Acum ne cramponam de termene desi in opinia mea problemele comunitatii sunt cu totul si cu totul altele si multe din ele le cauzam chiar noi.

  11. MarioG    

    Critic heteronormativitatea tocmai din cauza faptului că impune un model societal intolerant și care nu acceptă diversitate. Heteronormativitatea este inerent construită ca instrument opresiv de control social, de stigmatizare, marginalizare și limitare a libertății de expresie a celor pe care îi consideră înafara „standardului” heteronormativ, standard total subiectiv și fără o bază justă. Heteronormativitatea privilegiază în mod injust heterosexualul ca fiind normal și natural, în condițiile în care științific se consideră că orientările sexuale sunt egale dpdv al caracteristicilor și condiționalității.
    Această ierarhie sexuală impusă astfel nu reprezintă decât o discriminare evidentă și un instrument de opresiune morală, împărțind practicile sexuale între „bune” și „rele”.

  12. AdyAlexander    

    Mie mi se pare ca era si mai rau cand practicile sexuale erau impartite in „normali” si „sodomisti” iar cei din urma erau chiar omorati, de-asta am zis ca impartirea moderna in heterosexuali, homosexuali si bisexuali este floare la ureche.

    In plus sunt mult mai multi termeni ce definesc suficiente orientari, mai exista si pansexualitatea, asexualitatea ….nu e chiar restrictiva la 2 termeni.

    Normal ca inteleg ce vrei sa spui doar ca, asa cum am spus la inceput, comparand vremea cand erau numiti sodomisti cu vremurile moderne zau mi se pare o evolutie nu o involutie.

    Da’ vorba americanului „maybe that’s just me thinking that.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *