shadow

Totul a început când am întâlnit un tip pe Grindr. Era cu 15 ani mai în vârstă, dar nu am avut prejudecăți și, din fericire, nici el. Lucrurile au evoluat, la început mai încet, deoarece amândoi eram nesiguri de intențiile celuilalt. Pe urmă ne-am atașat unul de celălalt și am început chiar să întrezărim o relație de durată.

Până acum toate bune și frumoase, dar ar fi trebuit să vă fac o introducere ca să înțelegeți mai bine situația. Am 19 ani și tocmai am terminat liceul și voi începe în toamnă o facultate pe care nu sunt pe deplin convins că mi-o doresc. În ce privește sexualitatea, am realizat la pubertate că sunt atras de băieți dar mi-am negat acest lucru. Am încercat să am relații cu fete dar acestea nu m-au staisfăcut și asta m-a determinat să încerc o relație cu un tip (cel cu 15 ani mai mare). Nu sunt sigur ce simt pentru fete, nu sunt sigurcă sunt gay și acest lucru m-a împiedicat să îmi fac coming out-ul.

Am crescut într-o familie super tradițională. Cu o mamă foarte religioasă și un tată militar, conservator. Mă temeam să le spun despre sexualitatea mea pentru că nu m-ar fi acceptat și ar fi încercat să mă schimbe. De aceea am ținut secretă relația mea cu acest bărbat.

Lucrurile nu ies niciodată cum le plănuim. Când parinții mei au plecat din oraș, l-am invitat pe prietenul meu să doarmă la mine. Surpriza cea mare a fost că părinții s-au întors mai repede și au dat peste noi. Detaliile acestui eveniment sunt destul de neplăcute; mamei i s-au confirmat temerile, tata a fost complet luat pe nepregătite. Bineînțeles că nu au fost de acord cu sexualitatea mea și cu relația cu acel bărbat. Mama l-a numit “cel mai mare pacat” și toate încercările mele de a o face să își schimbe ideile s-au lovit de ușile închise ale bisericii și bibliei. Tata m-a ignorant zile întregi și singura dată când am încercat să vorbesc cu el m-a jignit.

Acest eveniment a scos la suprafață multe probleme pe care le are familia mea, nu neapărat conectate cu problema de față. Am rămas consternat să constat că din rolul de fiu care încercă să se desprindă de părinți, trebuia să fac pașii inverși spre a mă apropia de ei. Cel mai mult mă speria starea mamei, dezechilibrată emoțional, și mă temeam să nu cadă în depresie. Tăcerea tatălui meu era și mai stresantă și mă temeam să nu îmi impună anumite restricții. Eu urma să mă mut de unul singur în următoarea săptamână într-un alt apartament (al părinților mei) unde aveam să duc o viață mai independentă. Acum nimic nu mai era sigur. Mama refuza să creadă că atracția mea pentru bărbați era reală și își găsea singură explicații (dădea vina pe prietenul meu care m-a corupt, cică). Având în vedere starea în care se afla mama, am fost forțat să renunț la idealurile mele și să îi încurajez planurile de a-mi găsi o prietenă, de am mă duce la biserică și de a face o mulțime de lucruri în care nu cred. Totul era tulbure și nu știam ce să fac.

Singura soluție să scap de atmosfera tensionată din casă și să fiu eu însumi era să plec de acolo. Definitiv. Ca să fac asta aveam nevoie de apartamentul care mi s-a promis. Pentru a mă muta, trebuia să recâștig încrederea părinților. Ei îmi cereau să rup definitiv legătura cu prietenul meu și să “intru în rând cu lumea”.

Situația mi se părea fără ieșire. Orice aș fi ales, trebuia să renunț la ceva important pentru mine: încrederea parinților, prietenul, independeța. Orice aș fi ales presupunea să renunț la adevăratul eu și să mă prefac. Am ales calea care pe termen lung părea cea mai bună: să îi las pe părinții mei să creadă că sunt heterosexual, că prietenul meu a fost o greșeală pe care o regret și că niciodată nu o să mă mai implic in relații homosexuale; și să mă mut. Este ironic tocmai faptul că toate aceste minciuni erau ca să am o șansă să devin eu însumi, fără bariere. Sper ca în timp să schimb concepția părinților mei, dar treptat, pentru a nu o arunca pe mama în depresie și să nu mă „sancționeze” tata. Dar nu știu cum să fac asta.

Cât despre prietenul meu… El a fost primul pe care m-am grăbit să îl sacrific. Am promis numaidecât părinților că nu îl voi mai vedea/vorbi/scrie niciodată. Eu îmi țin promisiunile (altfel nu îmi dă pace conștiința). Îl cunoșteam doar de 2 luni. Mi-am zis că lucrurile oricum nu au mers prea departe și îmi va fi ușor. Cât m-am putut înșela… Odată ce l-am părăsit, simt că mi-am abandonat sufletul, stau ore în șir gândindu-mă la clipele petrecute împreună. Mi-am zis că într-o bună zi îi voi scrie, cine știe, poate vom relua relația? Dar nici nu mă pot gândi la asta până când nu trec de bariera impusă de parinții mei.

Acum m-am mutat și mă simt mai singur ca niciodată. Părinții mei încă nu și-au slăbit controlul asupra mea și fac mari eforturi să mă desprind de influența lor. Vezi cum e viața? Ieri aveam totul. O casă doar a mea, un prieten, o familie iubitoare și un nou început la facultate. Astăzi? Încă am multe, dar aș vrea să nu am nimic, doar să fiu fericit.

Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Vladimir

Comments

  1. Daniel8    

    Urăsc să mărturisesc că voi avea o situație asemănătoare, părinții mei sunt foarte tradiționali, mereu îmi trebuie să aducă în discuție pe fratele meu mai mic care o obsedat de muzică populară și conduce tractorul. Faza este ca eu sunt foarte diferit față de familia mea și nu vor accepta, cred că mama suspectez ceva și mi-a spus să-mi schimb imaginea de profil pe facebook și să ies afară mai des, mi-e ciudă pe imaginea proastă care o avem noi ca comunitate in România, oare va fi la fel peste 30 de ani?
    Vladimir, sunt șanse mari ca măcar mama ta să înțeleagă, nu-i religia mai presus ca propriul fiu, în schimb nu mă prea pot pronunța dar și tatăl meu a fost în armată și felul în care sunt antrenați acolo iar făcut foarte invulnerabili la schimbare si nu e plăcut de loc, tatăl meu nici nu vrea să mă asculte. În orice caz, cât timp îți vor plătii studiile și te vei putea întreține situația va deveni roz, încet, dar sigur.
    Be strong, my friend :-)

  2. Razvan.18    

    Salutare! Ești încă la început de drum și se simte asta. Nu o să mă apuc să fac pe tipul cicălitor care din perspectiva cititorului fără a lua parte activ la acțiune judecă în necunoștință de cauză. Însă nu pot să mă abțin pe deplin. E bine că începi să ai anumite priorități în viață, e bine că ai anumite limite pe care nu dorești să le încalci, dar încearcă să te prioritizezi și pe lucruri care te fac fericit. „ Mi-am zis că într-o bună zi îi voi scrie, cine știe, poate vom relua relația? „ Fuck it, după ce m-am despărțit de cineva la care am început să țin, nu am vrut să mai aud niciodată nimic de acea persoană. Am rămas amic doar cu acele persoane pentru care nu simțeam nimic.(oi fi eu mai ciudat) Ideea îi că după ce îl scoți atât de ușor din viața ta, fără a încerca să găsești o soluție de mijloc, să nu ai impresia că mereu acea persoană se va întoarce la tine cu brațele deschise. Într-adevăr este ok că ai ales să aștepți să se mai liniștească apele, dar nu e cea mai bună soluție să le dai impresia părinților tăi că totul este ok, o să înceapă să aibă așteptări mai mari…iar în viitor va fi din ce în ce mai greu să accepte.

  3. Adrian    

    Salutare.
    Au trecut aproape 6 luni de cand ne-ai scris, ce s-a schimbat de atunci ? Cum esti ? Cum te simti ?
    Te intreb fiindca iti simt durerea si tristetea de atunci, acum sper ca zambesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *