Ora 02:01. Adineauri fumasem o tigara la geamul bucatariei minuscule. Priveam printre gratiile vopsite in alb. Aricii din “zona verde” care se asterne in fata mea banuiesc ca dorm, inghesuiti in vizuina lor, incalzindu-se ca si pinguinii: unul de la altul. Ploua cu stropi mai mari decat de obicei, iarba se incapataneaza sa ramana verde. Trandafirii pe care acum o luna inca ii admiram s-au uscat, ramanand doar frunze maronii al caror petiol abia se mai tine pe lemn si petale putrezite care inca atarna pe tulpinile aproape inghetate. Arunc tigara fumata pe jumatate afara, exact sub geam, desi mi-am promis mai demult ca nu voi face acest lucru deoarece am si o scrumiera pe undeva care poate ar fi mai utila in acest scop. Picuri de ploaie rup tacerea noptii si lumina lunii incearca sa strabata desisul format din apa si nori.
Voi trece mai departe, deoarece altfel risc sa primesc felicitari de la FireMan… 😛
Azi am avut o discutie interesanta, necesara de altfel. Concluzia la care am ajuns este urmatoarea: cadoul pe care il primim ca oameni este complexitatea noastra. Sau poate, pentru unii, acesta este blestemul naturii de om. Este posibil sa te cunoasca cineva intr-o saptamana, intr-o luna sau cativa ani? Poti tu sa iti arati toata complexitatea firii tale, toata viata, cu bucuriile si durerile care te-au insotit intr-un timp atat de scurt? Cat timp ii trebuie cuiva pentru a te cunoaste cu adevarat? Privind din alt punct de vedere tot ce am putut vreodata oferi oamenilor a fost propria-mi persoana. Unora le-a ajuns, altora nu. Oh, uneori chair mi-as dori sa fiu un vrajitor, sa pot citi ganduri nespuse, dorinte si imagini ascunse.
Desi stiu ca as ramane ingrozit… as indrazni sa patrund in mintea unora, macar pentru o clipa. Cred ca as descopri foarte multe lucruri pe care uneori doar le intuiesc. Mereu am fost fascinat de modalitate, functionalitate si nu de putine ori am fost dezamagit de complexitatea simplitatii cu care unii abordeaza diferite aspecte. De ce ne este atat de greu sa spunem lucrurilor pe nume, de ce preferam sa ne ascundem dupa perdelute si zambete? Iubesc atat de mult adevarul inct uneori am impresia ca unii oameni ma mint. Adevarul pentru mine este proportional cu increderea si minciuna cu falsitatea.
Oricum imi dau seama pe zi ce trece ca oamenilor le place sa infasoare in ghimpi de argint realitatea, sa creeze un cocon din care uneori refuza sa evadeze. Imi vine in minte o poveste (scurta), poate va va placea:
“Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica gaura. Un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica. Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva. Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic; aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.
Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa sa poata zbura. Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATA! Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta.”
Conluziile le trageti voi…
The same
Robert.
felicitari !!! :)))
😛
dap :p interesant …
“croyez ceux qui cherchent la vérité ; doutez de ceux qui la
trouvent ” (= sa credeti pe cei care cauta adevarul, dar sa va indoiti de cei care (spun ca) l-au gasit.)
André Gide
Am dat-o si eu pe citate… ce pana mea… de scriitor. (neuronu-mi tamp se considera bagat in seama si face tumbe in imensitatea salii “de sport” a craniului)
Robert, ce e real si ce nu? Ai nevoie de aripi sa poti zbura? Atata timp cat poti sa crezi ca zbori? (Si crede-ma ca poti !). Ai nevoie de a gasi un raspuns? Un “adevar”?
morala crisalidei (sau: eseu asupra cezarienei la fluturi):
o pupa, se pare,
voind sa se nasca
‘nainte de vreme
si-ndata sa zboare,
uitase sa mai creasca.
a crescut prea tarziu,
cand copilul batran
si speriat de vreme,
a pierdut un pariu
cu Timpul, rau stapan.
destin prefabricat:
o nimfa cu idei
plus o gogoasa stearpa
cazuta in rahat,
taiata făr’ temei…
8)
grid…felicitari…si nu asa ca FireMan…
🙂
A ventura
D eceptie
E motie
V is
A bis
R egrete
Asa vad eu adevarul. nici nu inteleg de ce lumea il tot cauta atat, cata vreme nimeni nu e pregatit sa-l si infrunte. ca lumea din jurul tau te minte e o certitudine. se intampla asa pt ca tu permiti lucrul asta sau, uneori, chiar ai nevoie de asa ceva… suntem prea imaturi pentru a accepta ce se ascunde dincolo de zambete crispate si gesturi incomplete…
Frumos zuzu , imi place 😛
dar tu, zuzu….tu esti pregatit?
poti sa privesti si dincolo de gesturi incomplete si de zambete crispate, ai aceasta putere .
depinde de tine daca vrei sa privesti jumatatea plina sau jumatatea goala a paharului.
Eu.
and by the way ! “who the fuck is…” Zuzu?? imi place
Buna seara la toata lumea. Va trimit inca un adevar….
“Acolo pe pietre sau pe oasele acelea ,caci nu distingeam prea bine ce erau,am vazut doi serpi incolaciti.Poate faceau dragoste sau poate se luptau.Sa va spun drept,nu stiu cum fac serpii dragoste.Deodata,am vazut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insula si chiar peste serpii incolaciti.Era un vultur care a inhatat unul din serpi si s-a ridicat cu el in vazduh.Daca nu am visat si asta!
Asadar,vulturul le-a intrerupt serpilor dragostea sau lupta.Eu i-am vazut inlantuiti ,nu ma pricep sa spun ce anume a fost.Dar ,poate ca intre dragoste si lupta nu e nici o deosebire.Dragostea e lupta intre doua suflete si intre doua trupuri in care nu e nici un invingator ,alteori nu e nici un invins.Si ,oricum pentru unul din serpi nu mai avea importanta diferenta dintre dragoste si lupta.Pentru el totul se sfarsise.Nu va mai face nici dragoste ,nici nu se va mai lupta cu nimeni.Moartea pune punct si iubirilor si luptelor.Fiecare ramane atunci cu cat a iubit si cu cat a luptat.Mai are timp ,poate ,sa regrete ca n-a iubit si ca n-a luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur ,care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte.Celalalt sarpe ramasese sa faca dragoste sau sa se lupte cu alti serpi.El ramanea ,cum s-ar zice ,pe peronul lui.Mai putea sa ia totul de la inceput.Alte iubiri sau alte lupte.”
Cel putin pe mine m-a impresionat si cred ca este un adevar din multitudinea care ne inconjoara si de care in fiecare clipa ne impiedicam , dar ne ridicam si mergem mai departe , trecand astfel pe langa adevar.
Draga FireMan,
Eu stiu cine e zuzu si ma bucur ca stiu. Zuzu e, for real, un exemplu de persoana cu talent literar. Chiar ai fler!
Se pare ca ai descoperit in scurt timp un non – suficient – talent si un talent! E mare lucru!
Pentru talent, felicitari zuzu!!! Sincer!
Non- suficient – talentul…ma rog…sper din suflet sa creasca, sa se faca mare si sa devina ceea ce isi doreste: adica talent. Pentru asta insa are nevoie de lecturi cu adevarat valoroase, multe si cat mai non – comerciale. A bon entendeur, salut!
A, P.S.: nu tot ce suna frumos si sensibil, nu orice asociere de cuvinte menite sa faca sufletul sa vibreze e purtatoare de valoare autentica. Un poet desuet de-acum, dar cu-adevarat mare (vorbesc despre Eminescu, Mihai) scria demult de tot despre mania de a insira cuvinte goale ce din coada au sa sune (“E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune / Insirand cuvinte goale ce din coada au sa sune”….Isi mai aminteste cineva?) Deh! Cam asa stau lucrurile….Vremurile pe care le traim nascut-au alti poeti si prozatori, indelung supusi tavalugului comercialului. Iertare, Maestre Coelho, dar nu v-am iubit cu adevarat niciodata! Am sentimentul ca sensibilitatea Dumneavoastra se masoara in succese de box-office…iar asta nu e tocmai fair…
Cu bine,
Ligia.
Ligia: nici mie nu imi place Coelho, dar mi-era frică să rostesc asta cu voce tare. Prea multe realităţi sensibile ce se vor a fi (re)descoperite. Mi-era frică .. pentru ca nu mă vroiam totuşi exclus din comunitatea atât de vastă a fanilor postului Acasă. Ce? vrei să rămân ultimul… mohican? dar, na, acuma că te am alături, zic: urăsc Coelho, urăsc telenovelele. Ca şi dovadă, nu mai ştiu unde am uitat cartea citită (singura) şi mă prefac a fi microbist când întâmpin împotrivire la telecomandă.
Cât despre non-suficient-talentul, chiar şi un copy-paste mă poate surprinde, chiar şi prin asocierea făcută, străină mie pană acum, chiar şi dacă, poate, “ridică” page-rankul prin uzualitate şi texte similare. Ruşine mie că nu m-am gândit până acum! 🙂
Şi pot să bag mâna în foc , că non-suficient-talentul e încă în faza de “tulei” (deja mă simt sureCScitat la gândul ăsta :)) ) şi merită încurajat, pe mai departe sperând să se auto-depăşească. Spre binele tuturor.
merg la somn. unde-i margarina?