Presque Rien

Voiam să scriu un eseu despre thrillerul Prayers for Bobby, care este atât de intens, lacrimogen, o terapie de şoc contra homofobiei de factură religioasă. Dar din teama lipsei de originalitate sau interes, am ales altceva.

Cinematografia franţuzească are trăsăturile ei care o individualizează. Dintre acestea, mie mi se pare, în acelaşi timp, matură şi poetică ilustrarea personajelor, mai ales construcţia lor. Şi pentru că în Franţa cultura şi cinemaul sunt de interes public, cineaştii au o obligaţie socială, dar şi un ajutor financiar guvernamental.

Am ales filmul Presque Rien (Come Undone), coproducţie franco-belgiană din 2000, în regia lui Sebastien Lifshitz, turnat în Bretania, în preajma adoptării Pactului Civil de Solidaritate (PACS), în Franţa. În rolurile principale joacă Jeremie Elkaim (Mathieu) şi Stephane Rideau (Cedric).

Dificultatea vizionării filmului constă în faptul că secvenţele nu sunt înlănţuite cronologic, ci liber, fiind grupate totuşi în jurul a trei etape: prima este povestea de dragoste din timpul unei veri, dintre Mathieu şi Cedric, a doua este centrată în jurul tratamentului pe care Mathieu îl primeşte de la psihiatru, iar a treia pe redescoperirea de către Mathieu, eroul filmului, a locului poveştii apuse.

Filmul debutează cu o secvenţă incidentă: la un an şi jumătate după ce l-a cunoscut pe Cedric, Mathieu se întoarce în satul de pe malul mării. Idila celor doi debutează pe plajă, unde Cedric îl remarcă pe Mathieu, printr-un joc de priviri. Marea le ascultă vorbele, marea le păstreză secretele.

Mathieu, a cărui mamă este bolnavă şi are o soră răutăcioasă, reuşeşte prin relaţia cu Cedric să evadeze din mediul familial. Relaţia lor debutează ca una adolescentină. Scenele erotice dintre ei, sub voalul nopţii, camaraderia care caracterizează în parte o vacanţă de vară, dau farmec filmului. Mathieu află că viaţa lui Cedric nu este chiar atât de onestă, când îl întâlneşte pe Pierre, fost prieten al lui Cedric, fapt care îi rămâne în minte. Atunci când Cedric suferă un accident, Mathieu cheamă ajutoare, îi este alături şi are prilejul să îl cunoască pe tatăl lui Cedric. Lucrurile devin serioase atunci când Cedric îi cere lui Mathieu să rămână împreună, lucru pe care Mathieu îl face, renunţând la studiile sale şi mutându-se cu Cedric la Nantes.
Separarea lor are un efect deprimant asupra lui Mathieu, care are o tentativă de suicid. Pentru a se reface şi a se accepta, se întoarce acolo unde l-a întâlnit pe Cedric. De data aceasta, Pierre este cel pe care îl întâlneşte şi cu care vorbeşte, fapt ce îl învaţă să privească înainte cu încredere.

Scenele nocturne dintre cei doi sunt îmbibate de un erotism ştrengăresc, chiar golănesc. Chiar baia în mare, filmată de la punct fix şi de la distanţă, este simplistă în construcţie, dar realistă în felul ei. Iată, asta este una din cheile acestui film.
Cealaltă cheie, dacă îl credem pe regizor, este aceea de portret: ” al unui om al cărui sine îl inserezi în imagini…într-un moment al vieţi sale, când este încă în construcţie, ca să-l urmăreşti un timp.”

Vă dau un sfat: vizionaţi filmul seara, altfel veţi pierde jumătate din farmecul său.