Philadelphia

Un avocat de culoare homofob e fortat sa-si infrunte prejudecatile, atunci cand accepta sa apere un client bolnav de SIDA impotriva firmei care l-a concediat.

O scena de multime din Philadelphia ii are ca protagonisti pe activistii anti-SIDA si homofobii care agita postere: SIDA ne vindeca de homosexualitate. E o cheie asupra faptului ca prejudecatile si nu orientarea sexuala sunt judecate in aceasta tulburatoare drama. Amplasat in orasul dragostei fratesti din motive evident ironice, Philadephia, ca si alte pelicule clasice din genul dramei judiciare, pune la test credintele si idealurile americanilor. Sunt ei atat de nobili precum isi imagineaza? Au ei o tara in care toti oamenii sunt egali – sau, pentru acest lucru, trebuie sa fie heterosexual?

Philadelphia e mai putin un film de Demme, cat unul in vena lui Frank Capra. Nu e doar artizanal, melodramatic si patriotard, dar si plin de compasiune, convingator si devastator emotional.

Joe Miller (Denzel Washington), e un avocat de duzina care isi face reclama la TV. Pentru ca el si nu clientul sau, Andrew Beckett (Tom Hanks), trebuie sa se schimbe, sa-si confrunte prejudecatile: homosexualii ii repugna profund.
Andrew, pe de alta parte, e o fiinta evoluata spiritual – corect, iertator si bun. Da, moare de SIDA, dar asta nu are nimic de-a face cu caracterul sau; da, a fost necredincios partenerului sau, Miguel (Antonio Banderas), dar acest lucru nu e ceva atat de ingrozitor. El si Miguel au depasit de mult momentul. Atunci cand il roaga pe Joe sa-l reprezinte intr-un proces impotriva fostului sau sef, se afla deja pe drumul catre lumea cealalta, e deja jumatate om, jumatate-inger. Andrew, cea mai importanta piesa a unei prestigioase firme de avocatura, a fost concediat pentru incompetenta, dar el presupune ca motivul adevarat e ca sufera de SIDA. Joe, care isi sterge palma dupa ce a dat mana cu potentialul client, ezita la inceput sa accepte cazul. Dar bunele sale instincte triumfa in cele din urma.

Baietii rai au piei palide din cauza lipsei de soare de la birou si inoata intr-un colac de grasime de-atata stat pe scaun. Mentorul lui Andrew si directorul firmei (Jason Robards) e membru intr-un board alcatuit din veterani; razbunarea lui e foarte dura, pentru ca se simte tradat. Andrew marturiseste ca nu i-a spus sefului sau despre boala, asa cum planuise, dupa ce l-a auzit razand la glume homofobe grosolane.
Cu toate ca nu exista scene romantice explicite intre Miguel si Andy – e vorba de acea auto-cenzura si grija pentru starurile atotputernice care salveaza, pana la urma, filmul din ghetoul cinematografelor de arta. Pana acum, industria tindea sa portretizeze homosexualii fie ca travestiti psihopati fie ca vecini nebunatici si frivoli.

Nu foarte multi actori pot intrupa americanul mediu la fel de bine ca Hanks care, aici, dovedeste un curaj enorm si o imensa abilitate de metamorfoza. Chel, plin de sarcoame purpurii si leziuni Kaposi, Hanks iti zdrobeste inima prin felul in care recreaza costurile mortale ale bolii. In felul sau, Philadelphia e un film despre prietenie iar Hanks si Washingon sunt o pereche de zile mari. Gratios, frumos si plin de umor subversiv, Washington se fereste de stereotipuri in rolul razbunatorului social.
Interpretat cu indrazneala si regizat superb, filmul are multe de spus despre doliu si despre frumusetea compasiunii. Adio, ingerul meu, ii murmura mama lui Andrew pentru ultima oara. Ingeri si SIDA. Poate ca exista o legatura. Ne-ar placea sa credem asta.