shadow

Într-o epocă în care dezvoltarea tehnologiei, a comunicațiilor și a individului, în general, atinge viteze amețitoare, sinuciderea e la modă. Oameni picați ca muștele în oțetul ademenitor al „self-esteem”-ului (cum îl numesc unii), propagat pe toate căile de comunicație posibile, cu preponderență canale radio-TV, în societățile vest-europene, așa zise componente „civilizatoare” ale speciei umane contemporane.

Partea mai haioasă este că „self-esteem”-ul rezultat în urma vizionării prea multor reclame, este scăzut… tare. Și nu crește decât dacă îți cumperi drăcăriile respective. Expresia „self-esteem” vrea să se refere la „respectul de sine”, însă mai bine s-ar traduce în românește, mai original, zic eu, decât se vrea a fi expresia originală ca atare. Da, mai originală ca originala. Astfel, căutând o traducere pentru această sintaxă, am dat, întâmplător sau nu, peste prima traducere: „supraestimare personală”. Și exact aia e. Înțelepciunea românească bătrânească. Ai răbdare și ai să observi unde bat.

Societatea modernă trece prin schimbări amețitoare de la o zi la alta, parcă în mod accelerat, din ce în ce mai accelerat. Tehnologia ne permite astfel în zilele noastre să devenim din ce în ce mai informați, mai dezvoltați, mai puternici, mai fericiți(?), din ce în ce mai independenți și totodată din ce în ce mai legați între noi, indivizii. Informația a devenit cea mai bună armă de care dispune la ora actuală orice individ cu acces la internet. Infoormația îi poate da cuiva puterea în a se transforma, a se educa în orice mod condideră el că este necesar să se dezvolte. Astfel, putem spune că oricine, literalmente, se poate transforma într-un profesor de limba chineză, într-un bun mecanic, într-o bună vindecătoare, într-o bună psiholoagă, etc cu ajutorul informației. Singurul ingredient necesar pe lângă accesul la „rețea” este voința. Cu voință se poate întreprinde aproape orice. Iată deci puterea informației! Depindem de informație și informația depinde de energie electrică.

Ca întrebare pe marginea textului: Oare știind această putere a informației, cum ne folosim mai bine de ea? Difuzând mesaje folositoare și altora sau difuzând mesaje distructive la nivel personal sau de grup?

Ei bine, unii oameni aleg să urmărească filme siropoase, de dragoste, de amor, de drame, știri traumatizante, șoc și groază, panică. Alți oameni preferă să descarce de pe net cursuri de chitară, alții cursuri de limba olandeză, alții efectele curative ale plantelor medicinale din Europa, alții… vă las pe voi să spuneți ce poate deveni un om. Alții se uită la seriale cu criminali, puteri supranaturale, la mesaje emo, sinucideri… Aici am vrut să ajung. Se spune că influența pe care o are informația din jurul nostru determină modul în care ne dezvoltăm pe viitor. Astfel, ăla care se uită la telenovele o să plângă după absolut orice Hernandinho sau Fernando look-alike peste care se împiedică în viață, ăla care descarcă filme porno o să fie un obsedat sexual (aici pot să confirm, prin experiență, că e adevărat), ăla care descarcă cursuri de chitară o să ajungă să cânte din ce în ce mai bine la chitară, ăla care se uită la o dramă o să aibe gânduri sinucigașe, poate. Ho, nu săriți așa! Răbdare un pic!

Acum, dacă punem în calcul că accesul la internet în România nu este restricționat în nici un fel în proporție de 90% poate, ne dăm seama că accesul persoanelor fără discernământ, adică minore, la fel de fel de informații, filmulețe și (doamne ferește) contacte cu indivizi dubioși este practic liber. În Marea Britanie, de exemplu, cetățenii britanici își protejează plozii prin legile care obliga rețelele de telefonie să verifice identitatea celui care dorește accesul la site-urile interzise minorilor. Nu spun că este bine sau rău, însă în felul ăsta paranoic, britanicii au cea mai scăzută rată a violurilor, crimelor și accidentelor rutiere din Europa, proporțional cu numărul de locuitori.

Ei bine, văzând ultimele articole, mai ales ăla cu sinuciderea, mă face să mă gândesc că legile britanice procedează într-un fel foarte protectiv față de cetățenii săi mai micuți și mai prostuți.

Scuze că am făcut o introducere atât de mare. Conținutul o să fie mai mic.

Despre sinucidere, deci.

Eu recunosc că am avut momente în care m-am gândit că mai bine ar fi să mor, să scap de griji și probleme. Și cred că oricărui om, după ce înțelege noțiunea de sinucidere, îi trece la un moment dat prin cap, în viață, că… cum ar fi să își curme „suferința”. Problema e că „suferința” asta nu e legată prin absolut nici un fir de păr de Viață. Viața este ceva special, ceva ce deocamdată nu putem înțelege. Viața este un miracol pe care ne chinuim să-l deslușim. Fiecare moment este încărcat de nesiguranța următorului moment. Și totuși respirăm, mâncăm, debităm idei… Nimic de pe lumea asta nu este mai important decât Viața. Și la fel este și cu Moartea. Moartea este o enigmă. Dar cred că ea trebuie deslușită doar atunci când va fi timpul să vină, nu mai devreme, nu din voința noastră, pentru că noi nu avem nici un drept asupra Vieții care curge prin noi și prin tot universul. Nu avem nici un drept să schimbăm cursul ei. Trebuie doar să ne relaxăm și să ne bucurăm de experiențele și aventurile pe care ni le oferă Viața, pe care ni le oferim la un moment dat și singuri…

Vrei să te sinucizi? FĂ-O! Nu fi laș. Un laș o să stea să se gândească dacă e bine, dacă e rău… Dacă nu erai laș, nu îți mai păsa despre cum o să se termine sângele din venele tale, scurs prin tăieturile adânci de lamă, și tu îți vei simți corpul ca pe o haină vie, tremurând și tăvălindu-se în spasme precum puii de găină tăiați cu lama cuțitului la beregată. Ești un laș căruia îi pasă mai mult de ce impact va avea moartea asupra celor din jurul său. Copile, ai nevoie de atenție? Chiar așa? Nu e nimic rău în a fi laș. Lașitatea te salvează de la moarte. Nu mă înțelege greșit, nu te acuz de nimic, vreau doar să vorbim ca doi amici buni… Ai răbdare, nu te strofoca.

Da, lașitatea e ok atâta vreme cât e folosită doar în cazuri extreme, pentru supraviețuire. Ceea ce nu cred că e cazul tuturor celor care se gândesc la moarte cu gândul de a-și oferi o „scăpare”. Nu e nici o scăpare, my friend. Se poate ca după moarte să fie și mai rău, mai rău poate decât cele mai rele coșmaruri ale tale. Pentru că orice om se transformă datorită informațiilor pe care obișnuiește să le digere. Tu probabil ai fost educat într-o lume de basm, sau în condiții dificile, sau mai știu eu cum… și te-ai trezit în lumea asta rea care nu te înțelege și nu te bagă în seamă. Eu zic doar să ai răbdare, că abia a început să îți fiarbă sângele în vine. E păcat să nu trăiești liber. Dar liber poți fi doar atât cât îți permiți singur a fi. Orice idee, orice noțiune ne poate influența, poate deveni o credință, o țintă, un vis, un coșmar, iar pașii viitori ne sunt influențați de automatismele deprinse prin accesul la informațiile respective, chiar fără să ne dăm seama.

Așadar, copile sinucigaș, gândește-te bine, înainte să îți iei beregata, că oricum nimănui nu-i va păsa mai mult decât ție de viața proprie. Noah, bine, vor suferi probabil cei care îți vor simți lipsa, dar după un timp, te vor uita. Te vor uita în maxim 20 de ani. Și tu vei fi murit degeaba, ca un martir cu capul gol în viscolul trecerii timpului, victimă a propriei curiozități: Oare îi va păsa cuiva? Oare va fi mai bine dacă mor? Oare scap de atâta suferință?

Suferința… Ce este oare suferința dacă nu propria dezamăgire în fața realității? Fiecare om își creează uneori așteptări. Dacă lucrurile nu evoluează precum așteptările pe care și le creează singuri în mintea lor, dacă persoana de lângă ei nu se îndrăgostește de ei și numai de ei, dacă tata îi bate și nu înțelege că nu e bună bătaia… etc etc. Așteptările sunt problema, iar nu realitatea înconjurătoare. Fiecare om are probleme la un moment dat în viață. Dar problemele astea pot fi interpretate ca motive de sinucidere sau ca provocări pe care ni le oferă Viața, ca pe lecții pe care Universul încearcă să ni le „deseneze” în fața ochilor minții, pentru a câștiga o învățătură folositoare la un moment dat. Ce învățătură? Nu știu… Căăăă nu toți „Feții Frumoși” sunt foarte isteți, de exemplu… Fiecare om își enervează propria minte, prin dezamăgirile legate de propriile așteptări, minte care devine, din frustrare, o bestie care rage în craniu la noi că… Cine suntem noi să îndurăm așa ceva? Ia fă ceva în legătură cu asta! Arată tu că nu ești așa fraer cum te crede lumea!”. Asta e simplă frustare. Ți-a zis cineva că ești prost și te-ai enervat maxim? Întreabă-l mai bine de ce are părerea respectivă. Și mai întreabă 2-3 și poate au dreptate, poate ai fost orb și nu ți-ai dat seama că mai ai multe de învățat de la viață, aka „ești prost grămadă”. Nu e nici o rușine nici să fii prost. E rușine să fii și prost și mândru. Și e crimă să fii rău. Eu nu suport oamenii răi, care fac rău în mod gratuit altor persoane, altor animale sau altor plante.
Ei, bine, copile, cred că m-am exprimat destul de … pe înțeles. Alungă-ți singur „suferința” aia care există doar în mintea ta… și fă ceva ce îți place sau caută să repari lucrul de care ești dezamăgit, lucrând asupra propriei persoane, minți, inimi…
Lasă lama sau cuțitul deoparte și înțelege că Viața e așa cum e. Nu e dreptul nostru să judecăm ceea ce ni se întâmplă din exterior și este mai bine să ne concentrăm pe rezolvarea problemelor decât pe aruncatul caietului în aer sau dat foc…
Îți doresc să îți sinucizi ego-ul (de multe ori regele de pe tronul dinn mintea fiecăruia) și să renaști ca o ființă spirituală liberă care ești. Ai puterea de a-ți influența singur viitorul, trebuie doar să vrei și să nu mai pierzi timpul cu plânsul ăsta de milă! E chiar… patetic. Caută în dicționar ce nu înțelegi, că toată lumea caută termeni noi. Nu e nici o rușine să fii prost. Și ai curaj să înfrunți greutățile, că de-aia ești bărbat, să fii curajos, nu laș.

Și dacă tot nu realizezi mai nimic dacă mori (oricum te uită toată lumea în maxim 2 ani), și dacă nu știi sigur dacă scapi de suferință… Atunci ce rost mai are să te gândești la sinucidere?

Dar hai să nu ne sinucidem în grup, că avem și alte lucruri mai bune de făcut!


Alte articole scrise de același autor (FireMan):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

FireMan

Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

Comments

  1. Willow D. Bratt    

    O viziune nu tocmai realistă asupra acestei chestiuni. Că invadezi mediul virtual cu mesaje sinucigașe sau îndemni la sinucidere îmi este tot aceeași ciorbă. Trebuie să observăm însă faptul că este după HIV, în rândurile „comunității LGTB”, destul de gravă și absurdă.
    Sinuciderea nu te ajutã cu nimic. Nu există nimic după moarte chiar dacă acceptăm un basm pe post de consolare. Este o problemă ce necesită ajutor de specialitate și nu de prejudecăți gratuite.

  2. Horizon    

    Nu am reusit sa citesc tot articolul, dar citind comentariul lui Willow tind sa cred ca ar trebui sa introduci in articol un numar de telefon pentru cei care trec prin stari sinucigase.

    TelVerde AntiSuicid: 0800 801 200

    Sau ma puteti suna pe mine la 0721… Glumeam 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *