No menu items!

Place your bets…

Acelasi autor

Mic îndrumar pentru agățat eficient

Încă din vremuri imemoriale, îngropate în negura timpului, bărbații gay au căutat acea rețetă universală, Sfântul Graal al agațamentului eficient și de durată. Fie...

Pierdut inima. S-o declar nula?

Ziceam ca am tot iesit cu various people in ultimele luni. Ca un fel de confirmare jalnica a faptului ca inca mai pot purta...

Gay drama… sau mai bine nu :)

https://www.youtube.com/watch?v=be9HRcphdfg Mai ca tot omul, in primele mele relatii, cand eram kinder, am avut parte de tot felul de dramolete si scenete, unele chiar creepy,...

Despre motivatie

Viata mea e pe stand-by. De 7 luni si 7 zile, fix. De curand doar am reusit, vertical, hotarat, obiectiv, cu ochii larg deschisi, sa...

…si cu sufletu-n Rai!

N-am o caruta de principii. Dar am cateva in care cred. Unul din ele e ca daca stabilesc cu cineva o chestie, o ora,...
Decadent
Decadent
Pe aici.

Daca stau sa ma gandesc, sa pun pe foaie lucrurile obiective din relatiile mele, relatiile majore, de 2 ani, de 2 ani jumatate, 4 ani, imi dau seama ca I have settled pentru omul pe care il credeam the best la acel moment. Si e normal sa fie asa, cred eu, cat timp incerci sa construiesti cu om ceva.

Am mutat munti, am calatorit, ne-am jucat de-a relatia pana am invatat cu ce se mananca o relatie, am visat, am alergat, am facut credite, ne-am mutat impreuna, ne-am cunoscut parinti (chiar de nu stiau ca suntem mai mult decat colegi de chirie :)), am baut, ne-am batut, am ras, am plans.

Am fumat, am fumat cacaturi, am cantat, ne-am inselat, ne-am impacat. Ne-am despartit, ne-am impacat, ne-am despartit si am ramas doar prieteni apoi… Si am dat totul pentru ca asa am simtit si la fel am facut amandoi pana la urma. Chiar daca stiam ca omul de langa nu e perfect, stiam ca e omul in care am vazut un licar dintr-o lumina pe care o vedeam numai eu.

Indiferent de ce imi spunea altcineva, indiferent de ce imi spunea chiar si propria logica. Am gandit cu inima, de fiecare data. De dat, am dat insa cu capul, de fiecare data. Si, la fel ca si acum, am crezut in fericirea prin inductie: sa fiu fericit facandu-l pe el fericit. Iar daca functioneaza both ways, suntem amandoi fericiti, incrucisat. Poate m-am legat de oamenii care nu trebuia. Poate s-au legat ei de omul care nu trebuia… Poate sunt deja obosit sa ma mai leg de oricine.

Nu voi intra in discutiile eterne, the quest for the perfect penis, gays can’t settle, oamenii sunt fiinte solitare, the need for a perfect gay partner and so on… Pana la urma e vorba de settling, de a fi multumit cu ce ai alaturi. Sau nu. E de asemenea in firea umana sa vrea mai mult. E mai mult decat clar ca, fie doar si in teorie, vor exista tipi out there MAI buni, MAI inalti, MAI destepti, MAI frumosi, MAI dotati, mai orice vrem. Nu am spus niciodata cuiva, si m-as enerva sa-mi zica cineva ca sunt cel mai nu stiu cum de pe Terra. Cand stim sa ne oprim din cautari? E ok sa settle? Gandurile ca putem gasi pe cineva mai bun decat cel de langa pot fi combatute?

Dupa logica mea, e mai ok sa construim calitativ langa acelasi om, decat cantitativ, “pe probate”, trial and error intr-o cautare care nu se stie unde duce. Voi ce parere aveti?

*ceva ca sa ne mearga mintea la commenturi 🙂

6 COMMENTS

  1. E ok sa faci ce dracu vrei tu sa faci. Vrei sa te asezi? – nimic gresit. Vrei sa ajungi la 60 de ani prin cluburi? La fel de corect. Singura doleanta este sa fi capabil sa-ti asumi consecintele si sa reusesti sa fi fericit cu ele.

    Acum hai sa fim seriosi – in lumea hetero un mare procentaj de barbati “nu raman singuri” pentru ca mai mult sau mai putin voit ajung sa fie “tatici”.

    Intr-o lume in care nimeni nu ramane gravid, alegerea este singurul copil.

    Cum poti sa intrebi o audienta ce este mai bine pentru tine?
    Gandeste si actioneaza.

  2. Eu cred că fiecare om este un conglomerat de simțire, creativitate, pasiune, calități și defecte. În momentul în care întâlnești persoana „potrivită” tinzi să evaluezi aceste lucruri. Însă în cazul în care nu suntem conștienți de persoana proprie, nu ne vom da seama niciodată că omul cu care tocmai am băut o cafea și pe care probabil nu îl vom revedea ar putea fi omul care ne completează.
    Cred că pe undeva, toată viața unui individ este de fapt o călătorie lângă fel de fel de oameni, de la care ai de învățat ceva sau care te completează într-un fel în care nu poți suplini această completare prin lipsa lui. Câtă vreme omul respectiv ne oferă „hrană” sufletului, minții și trupului, cred că este bine, cu condiția ca aceeași viziune să existe și în mintea celuilalt. Plăcerea de a dărui pentru a primi înapoi e puțin periculoasă, pentru că darul nu ar trebui să creeze obligații.
    În momentul în care 2 oameni fac „click”, părțile negative (defectele) sunt ușor depășite, chiar și peste timp. Nu cred în relații veșnice, însă cred în prietenii veșnice.
    Toți oamenii pe care i-am iubit cu patimă mi-au devenit crâmpeie din suflet.

  3. Un proverb maghiar spune ca “exteriorul te prinde, interiorul te pastreaza.” Adica de obicei, toate incep cu atractia fizica.

    Intorci capul dupa cineva pe strada pentru ca arata bine, nu pentru ca e destept, tandru si intelegator. Poate e, poate nu e, n-ai de unde sa stii, dar cert este ca arata bine.
    Iar pentru aventurele de-o noapte, etc., e suficienta compatibilitatea fizica.
    Dar pentru chestii de durata, e nevoie de compatibilitate si pe alte planuri, dincolo de planul fizic.
    Iar aici intervine partea cu “interiorul te pastreaza”.

    Iar daca intalnesti pe cineva care nu te tine pe loc, in compania caruia simti ca poti sa cresti personal si profesional, te poti considera un om norocos. Intotdeauna vor exista altii MAI… dar apoi cred ca va conta mai putin pentru ca va exista interiorul care te pastreaza

  4. Majoritatea relatiilor care nu sunt date sa tina se transforma in prietenii. Daca nu atunci lipseste ceva, in general comunicarea. Totul tine in cat de complet esti tu si acea persoana. Daca se cladeste pe nevoi si pe lipsuri e si normal ca la un moment dat sa se prabuseasca.

    @Smog, I strongly agree with you

  5. @Smog, nu ceream un sfat pentru mine 🙂 Am fost clar in postare si sunt ferm in decizia mea de a merge pe settling si a construi calitativ alaturi de UN om. Voiam sa aflu ce ganduri are lumea de pe aici, atata tot 🙂

    Stiu oameni care sunt de parere ca trebuie sa “consume” fiecare relatie atata timp cat confera fluturi in stomac, si apoi sa move on la urmatorul pentru acelasi tratament (cantitativ). Stiu oameni care stau alaturi de acelasi om, desi e normal ca lucrurile sa se transforme in timp in altceva, mai bun sau mai rau. Dar chiar si asa, s-au adaptat si au mers mai departe. La asta m-am referit

  6. Din păcate, fiecare relație se termină acolo unde încep sacrificiile făcute pentru ca ea să dureze.

    De unde apare gândul că ar fi bine să ții cu dinții de un om? Se tocește oare imaginația? Aventurile sfârșesc din ce în ce mai des în plictiseală? Nu cumva relația devine un soi de comodă pe care fiecare se lungește obosit, la câte un capăt? Iar cine se așază primul nu cumva o face apucându-l pe celălalt de picioare?

    Viața relațiilor stă în dinamica lor. O relație-pariu n-are șanse de reușită pentru că e în așteptarea unui deznodământ (evident, un deznodământ fericit, dar fericirea privită ca finalitate e un lucru funest).

    Evident că nu tot ceea ce stimulează o relație să se dezvolte și să prindă puteri poate păstra, de-a lungul timpului, același ritm. Dinamica, pentru a-și merita numele, trebuie să însemne schimbare. Acolo unde odată erau ieșiri, tumult și multă nebunie n-are cum să nu intervină plictiseala și dezamăgirea pe măsură ce toate acestea încetează. Dar, pentru a păstra vie dinamica interacțiunii, trebuie (re)găsit liantul secret care dădea un sens acelui timp petrecut împreună.

    Poate părea paradoxal, dar soarta unei relații alături de un om nu depinde nici de felul în care îl alegem, nici de lucrurile pe care le facem pentru a ni-l păstra aproape. Nu depinde, în ultimă instanță, nici măcar de calitățile omului în sine, oricât de crud ar suna asta. E vorba, mai degrabă, de complementaritatea dintre ceea ce… nu este fiecare.

    Orice relație se naște oarecum între două ruine. Nu pentru că acei doi oameni care se plac ar fi nefericiți unul fără altul (căci aceasta nu-i niciodată o premiză bună), ci pentru că sunt în stare să se îndrepte unul către celălalt chiar în ciuda binelui propriu. Relațiile mistuitoare, atracțiile fatale sunt cele în care partenerii se smulg, fiecare din lumea lui perfectă, pentru a se întâlni pe un tărâm virgin și adesea pustiu. Iubirea presupune să întrezărești o cale în deșert, pentru că numai prin deșert (și prin nimicul ființei) poți să-l atingi pe celălalt.

    Relațiilor le priește calea minimei rezistențe – ele se petrec asemenea unor scurtcircuite. Și nu-i deloc obligatoriu ca arcul electric format să facă legătura să se consume, ba chiar dimpotrivă. Lumina poate avansa la nesfârșit în interiorul ființei, atâta vreme cât cei doi parteneri știu să-și rămână vulnerabili unul altuia și să nu transforme mersul luminii într-un simplu joc de putere, întrerupând circuitul pentru a-i specula și maximiza efectele.

    Sigur că focul se poate oricând reaprinde, alături de altcineva. Poate chiar merge mai departe decât înainte. Însă deschiderea aceea de început se îngustează cu timpul, iar inocența privirii dispare. Cu fiecare mână cunoscută în plus, cu fiecare atingere risipită cu nesaț corpul se retractă, iar pielea se îngroașă. Rămân tot mai puține spații pe unde n-a umblat nimeni. Luminii îi este tot mai greu să străbată desișul, care acum a luat locul deșertului.

    Doi oameni sunt uniți nu prin ceea ce au în comun sau prin ceea ce se aseamănă, ci prin ceea ce îi desparte. Felul cum reușesc să-și susțină unul altuia defectele îi ține aproape. Cuplurile cele mai reușite sunt totodată cele mai neverosimile cu putință. Și ele sunt atât de rare tocmai pentru că foarte puțini sunt cei care să le dea crezare.

    😎

Comments are closed.

Vezi si...

Indo-europenii și homosexualitatea

Încă de la sfârșitul secolului XVIII-lea, atunci când filologii au descoperit că cele mai multe limbi vorbite în ținuturile dintre Irlanda și India aveau cuvinte și structuri comune, oamenii de știință au postulat că aceste limbi au evoluat de la o sursă comună. Aceasta s-a numit indo-europeana sau ariana...

Articole din aceeasi categorie