shadow

Cred ca prezint o oarecare obsesie fata de ploaie. Mi se pare cel mai relaxant lucru existent si astept cu nerabdare acele zile toride (desi prefer frigul, deoarece sunt un calorifer pe doua picioare), urmate apoi de o ploaie torentiala. Primele picaturi pe asfaltul incins ce imprastie mirosul acela cu “efect narcotic”… si in cele din urma o ploaie ce te face leoarca in cateva secunde. Niciodata n-am inteles oamenii care alearga pe o asemenea vreme. Adica esti deja facut praf, evident nu arati cum ai iesit din casa si evident nu esti superman sa te schimbi intr-o cabina telefonica. Doar continua sa-ti pastrezi ritmul pasilor si sa nu te mai opui ploii. Sincer, mi se pare perfect sentimentul…dar daca ar fi sa aleg acum dintre “o plimbare prin ploaia torentiala” si “ce simti cand realizezi ca ai trecut peste fosta relatie”, as alege fara sa stau prea mult pe ganduri a doua varianta.

Nu stiu ce este cu exactitate.
Chiar astazi am realizat lucrul asta si ma simt oarecum mandru…usurat? Am fost atat de ocupat incat nici n-am realizat pana cand a postat pe facebook o melodie si mi-am adus aminte de persoana lui. Ultimele discutii nu au fost chiar flower power si incepusem sa-l detest oarecum . Cu totii stim cu cine vine de mana ura. Am vazut si o poza postata si am recunoscut tricoul, il purta cand ne-am vazut ultima data fara niciun regret m-am gandit “Ce muzica super a fost in club atunci!”.
Nu-mi mai pasa. Nu-mi mai pasa ca inainte de mine cu un an a “interactionat” doar cu cinci tipi. Nu-mi pasa ca dupa ce noi am terminat-o, a avut patru doar intr-o luna. Poate a simtit nevoia sa se inveleasca in tipi pentru ca suferea sau pur si simplu, acum isi arata adevarata fata…nu ma mai intereseaza. Tot ce stiu e ca nu sunt o persoana prea ecologica…reciclarea nu este pentru mine.
De 2 zile ma simt ca o femeie supraponderala, cu 6 pisici (desi nu sunt un fan al pisicilor, intamplare nefericita cand eram mic) care nu face decat sa manance, sa bea cafea si sa fumeze in timp ce scoate efecte onomatopeice la noul serial descoperit sau comentand prin interjectii ca si cum s-ar uita la Opraf (ooooh!/nuoh!/f*ck!/yeah b*tch!/awwwh etc etc ). Este un peisaj trist si patetic. Mi-am facut un obicei ca dupa 12 noaptea sa-mi prepar o cafea fancy cu arome si decorata pe care o beau la noul serial proaspat descoperit. Eu sunt genul de persoana care nu bea o cafea daca lingurita nu sta dreapta (sa fim sinceri acum, totul ar trebui sa stea drept la atingerea noastra).
Ma simt pierdut si ma bufneste rasul pentru ca sunt o persoana calculata si nu gasesc un alt raspuns potrivit decat un ras nervos. N-am job, n-am o relatie, mi-am indepartat aproape toti prietenii (chiar ieri am renuntat la doi si tot ieri, m-am rastit la un altul). Chiar nu stiu care este urmatorul pas.
Bun, am trecut peste relatie…asta sa fie cel mai mare eveniment din ultimele 2 luni? Cum spuneam mai sus, peisaj trist…ca sa adaug mai multa tristete si sa va conturez mai bine imaginea omului patetic, mi-am tras sims 3 complet si am un iubit acolo. Yup…ma uit la seriale, stau mai toata ziua-n pat, practic sunt intr-o relatie cu un program si traiesc printr-un personaj in serial.
Chiar n-am nici cea mai mica idee despre ce sa fac in continuare. Nu sunt depresiv or whatever…doar exist. Glumeam de persoanele de genul, judecandu-le ca se complac in situatia asta, ca se pierd in peisajul trist si patetic si nu fac nimic cu viata lor…niciun vis/nicio cariera…nimic.
Serialele erau doar un tip de relaxare in trecut, insa acum sunt un stil de viata pentru mine. Simt ca mai jos de atat nu pot ajunge, decat daca incep o relatie (imi stiu norocul deci nu are rost sa ma mint ca va dura ani intregi sau mai mult de 2 luni).
Mi-am pierdut mojo-ul. Nu stiu sa mai fac diferenta dintre bine si rau. Am devenit exact ca persoanele pe care eu le evit (ironic, nuoh?). Tocmai ce m-am certat cu o domnisoara la telefon pentru ca m-a chemat pentru un post de telesales cand eu am aplicat pentru customer care (a doua oara cand ma suna pentru telesales).
Ar trebui sa “just go with the flow” sau sa fac ceva sa ies din starea asta. Daca sunteti familiari cu serialul Grey’s anatomy, Callie prin primele sezoane a avut o replica “ Obisnuiam sa dansez in lenjerie, vreau sa fiu din nou persoana aceea”…pai asa eram si eu, inainte sa plec undeva si ieseam de la dus urmand apoi sa ma imbrac, imi puneam telefonul in boxeri in zona coapsei si castile in urechi si dansam in timp ce ma imbracam si dupa continuam dansul cand imi faceam parul (ceea ce-mi ingreuna munca de fapt). Vreau sa dansez iar in boxeri, sincer…era cea mai frumoasa parte a zilei.
Cred ca ma ascund in casa pentru ca nu sunt pregatit de o relatie. Ma cunosc, daca vad pe cineva care-mi place sigur nu voi rezista tentatiei de a “nu-l pune in cosul de cumparaturi” . Chiar daca nu sunt pregatit, flirtatul este limba mea nativa si sigur m-as lovi cu capul de 15 praguri pentru ca nu sunt pregatit. Ma astept la ce este mai rau pentru a ameliora impactul, cand nu ai asteptari nu are ce sa te raneasca decat persoana care ai devenit. Poate ar trebui sa-mi schimb numele in “Lemon” in loc de “Piersicuta” pentru ca nu ma simt prea peach-ish momentan.
O prietena m-a invitat in oras sambata sa iesim la o ceainarie pe care o frecventam inainte (atat de mult incat ma cunoaste staff-ul). Sa accept si sa ma rog sa nu fie tipi draguti in ceainarie? Sa fac un ritual satanic de protectie impotriva tipilor draguti? Va rog sa-mi spuneti ca sacrificiul necesar este unul dintre fostii mei (glumesc! Cred…)! Oare o schimbare de peisaj ma va face sa zburd iar liber in boxeri?
Deci…ce credeti? Sa las “Hart of dixie” pentru o iesire cu o prietena foarte buna?

Al vostru twink, Piersicuta.

~~Shoot myself in the foot to make a point I can’t prove~~


Alte articole scrise de același autor (Piersicuţă):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Piersicuţă

We just want to be whole

Comments

  1. Bogdan Bogdan    

    Hello Piersicuta!
    Ce pot sa spun…ador ploaia,ador mirosul ploii, ador Grey’s Anatomy, o ador pe Callie cu zambetul ei minunat si cu dansul ei nebunatic… Acea replica m-a pus un pic pe ganduri in momentul in care urmaream serialul si desi acum ani lumina mi-am promis ca mereu voi ramane acelasi copil care dansa in ploaie ori de cate ori avea ocazia, iata ca timpul a zburat si nu am mai dansat de multa vreme prin ploaie…Dar poate ca nu e nimic gresit. Sau poate ca, inevitabil, viata ne transforma in final in aceleasi „masini” posomorate si uzate care le vedem in fiecare zi pe strada…Dar stiu ca flacara mea nu s-a stins complet, ci doar mocneste in asteptare… Well hell…poate nici eu, nici tu, nici multi altii nu ar trebui sa mai asteptam pe nimeni si nimic…poate ar trebui pur si simplu sa ne bagam mp3-ul in boxeri, castile in urechi si sa dansam;)

  2. Piersicuţă    

    Sau ne indopam cu cafea si pierdem noptile jucand ceva horror si dupa serial. Nu? Doar eu? Okay…#sedlaif
    N-am mai iesit cu prietena, i-am explicat si a inteles desi m-a facut in toate felurile.
    @Bogdan, iubesc sa dansez…IUBESC! Cand merg in club cu prietenii dansez de cand intru (11-12 noaptea pana cand se inchide…ce mai iau pauza de tigara pe afara pentru ca am prostul obicei de a-mi arde hainele cu ele cand dansez). Ma simt ca un mos morocanos :)). Sunt intr-o relatie toxica (,) cu serialele si nu planuiesc sa renunt la ea prea curand(mai ales cand astept atatea sa apara).

    Ma bucur ca am cu cine sa impart iubirea fata de grey’s anatomy (prietenii mei cred ca este prea explicit dpdv medical si nu-l pot urmari…i need new friends). Pana atunci, voi fi o femeie supraponderala pocaita, in varsta de 69 de ani si cu 15 pisici daca n-are nimeni nimic impotriva.

  3. Bogdan Bogdan    

    Nu conteaza….atata timp cat ai sa faci 69 la 69 de ani…o sa fi o femeie beton:P
    Deci clar trebuie sa iti schimbi prietenii si sa iesim o data in club 😀

  4. cristymaykei    

    Cred că ar trebui dată o lege de pensie de tinerețe.
    Ai terminat școala, indiferent de ce școală, să ai dreptul la pensie de tinerețe 5 ani că să te bucuri la maxim de anii frumoși ai tinereții. Să ai dreptul la transport gratuit peste tot în lume, cupoane pentru cină, bilete gratuite la orice spectacol, festival, concert pe care vrei să-l vezi, case sociale în toate orașele mari, unde să stea tânărul venit în vizită ori în trecere și oricare altă idee care vă trece vouă prin minte.

  5. Piersicuţă    

    @Bogdan Categoric :))!
    @Cristi, chiar ma intrebam cand gura ta, adevarul il va grai pe aici…sau mainile de fapt. De fapt comenzile pleaca din alt punct dar hai sa nu explicam aici functia de conducere, anatomia se face in privat. Ar trebui sa obtii o bursa pentru e-cards, aptitudinile tale sunt perfecte pentru acel post…cine stie, poate vei deveni CEO.

  6. Luckyme    

    @Cristi, ai dreptate, chiar mâine mă duc să depun dosarul de pensionare. Aşa cum există bătrâni care se simt încă tineri şi vor să mai muncească, tot aşa există şi tineri care deşi nu se simt bătrâni, totuşi nu le-ai strica o pensie sau chiar o rentă.

    Adică dacă poţi să alegi atâtea lucruri, de ce nu poţi alege şi asta? Trebuie neapărat să ne luăm după ce scrie în buletin, n-am înţeles.

  7. Tudor    

    Hello Peach! Uite, când te apuci să scrii următorul tău articol fain pe blog poţi să foloseşti acest site: http://www.noisli.com/
    Poţi să-ţi pui sunet de ploaie şi furtună. Eu îl folosesc pe cel de tren în mers.

    Simplul fapt că scrii te ajută să-ţi dai seama ce se întâmplă cu tine şi o să vezi că şi soluţia o ai tot tu!

  8. Piersicuţă    

    Hey hun, am doar nevoie de cateva…pastile de absolut impreuna cu prietenii si-mi revin :)). Trebuie doar sa am motivatia de a iesi din casa. Voi mai fi cateva zile o senectuta cu 15 pisici(poate o saptamana) si dupa sper sa ma rup cu prietenele in club.

    P.s. Multu’ pentru sugestie, will do! :3

  9. Sadlove    

    Ti-am citit articolul si de la titlu si pana la sfarsit m-am regasit pe mine in ultima perioada…Cum zicea Cristina …”vine un moment in care ni se umple paharul .Devenim prea obositi ca sa luptam,deci renuntam….
    Give me a message with ur id of messenger if you wanna chat;)

  10. Piersicuţă    

    Atunci…*cheers to that*, mereu o placere sa gasesc amici de pahar(daca nu bei, vei bea). Pastilutele de absolut impreuna cu prietenii chiar sunt eficiente, crede-ma(sper ca ati inteles ca este vorba de vodka).
    Sorry mate, dar nu mai folosesc ym de ceva vreme…nici macar skype

  11. Schwul    

    Permite-mi să-ţi recomand melodia: Comme la pluie nous manque parfois (cât ne lipseşte ploaia uneoir)

  12. Piersicuţă    

    @Schwul, melodia este absolut geniala desi nu sunt mare fan al melodiilor/filmelor in franceza(am o lista de filme in franceza pe care o tot aman). Multu’ pentru propunere :3 (nu era nevoie de traducere, nu vorbesc decat engleza :)) apreciez oricum)

  13. cristymaykei    

    Știam eu că nu ai ales cifra 69 fără motiv, dar am vrut să văd dacă se mai prinde cineva, și ce să vezi, uite că s-a prins.
    Miraculoasă cifra asta 69, nici o altă cifra nu exprimă o mai mare plăcere aducând la superlativ banalul supt al suzetei.

  14. Piersicuţă    

    Intr-adevar, este un numar magic…insa hai sa fim seriosi, este prea overrated.

    Scumpule, chiar nu siu ce sa spun de suptul suzetei. Mama mi-a spus ca nu suportam suzeta cand eram mic, nu-mi placea deloc. Banuiesc ca nimeni n-a banuit intorsatura de situatie.

  15. Bogdan Bogdan    

    Vai Piersicuta dar ma dezamagesti…si eu care credeam ca avem inscris in ADN treaba asta cu suzeta…m-ai pus pe ganduri 😀

  16. Piersicuţă    

    @Bogdan dar se poate? :))
    Suzeta n-a fost pentru mine cand eram mic, probabil eram in denial :)). Oricum am realizat de curand ca inca de mic imi placeau baietii dar nu stiam ce inseamna la vremea aceea. Dupa denial si confuzie, urmate de acceptare la varsta de 17 ani.
    Banuiesc ca siliconul nu-mi prieste :d.

  17. Bogdan Bogdan    

    Aaaa…vorbeam de silicon…pfiu m-am mai linistit…incepeam sa cred ca sunt un ciudat 😀

  18. Piersicuţă    

    Bineinteles hun. Mai sunt suzete si de alt tip?

  19. Bogdan Bogdan    

    Aoleu dar nimic nu stii Piersicuta draga…nu vezi ca acum e nebunia asta cu BIO…ce naiba…am pretentii de la tine…tre sa fie crescuta la tara, sa fie vanoasa…alea alea 😛

  20. Piersicuţă    

    Daca vână nu e, nimic nu e…
    Daca tare nu-i, nici fericire nu-i?
    Stii ca suzetele trebuie sa aiba o anumita conistenta, nu trebuie sa fie prea moi. Nu stiu ce sa zic de cele bio…banuiesc ca le au toti si le folosesc poate si in comun ceea ce nu mi se pare igienic. O marca atat de folosita si cunoscuta, cu siguranta nu vreau sa pun mana ea.

  21. Bogdan Bogdan    

    Vai dar se poate asa ceva…exclusivitatea se aplica si…suzetelor 😛

  22. Piersicuţă    

    Not my cup of tea :)). Prefer sa fiu singurul abonat la marca respectiva si sa nu aiba prea multe recenzii.

  23. Bogdan Bogdan    

    Eheee… keep dreaming my dear one 😉

  24. Piersicuţă    

    N-am zis ca vreau una ambalata in pachetul original :)) si am incetat sa mai visez de foarte multa vreme. Suzetele prea folosite si cele in ambalajul din fabrica, not for me. What about you hun?

  25. Bogdan Bogdan    

    Well… nu ne deosebim prea mult…atata timp cat ce a fost in trecut ramane in trecut si nu afecteaza prezentul…privesc cu interes spre viitor :) Bineinteles ca suzeta mea trebuie sa fie atasata de un Fat-Frumos pe un cal alb… I’m a Clichè, what can i say 😀

  26. Piersicuţă    

    Atata timp cat nu vorbim de „the one”, poti fi une cliché fara sa te judece careva (cel putin eu n-o voi face). Ar fi culmea sa judec pe cineva pentru atat, luand in considerare ce epic fails am avut in trecut :))…sunt ipocrit, insa asta m-ar intrece.

  27. Bogdan Bogdan    

    Ce The One sweetie? :))) I’m THE ONE…not anyone:)))

  28. Piersicuţă    

    :))Andreea Esca, stahp…please.
    Barbita mea de om al cavernelor ciufulit, te contrazice(ar trebui s-o scurtez putin…meh, cand voi iesi in oras…si voi iesi candva, poate chiar in week-end……………cred………..nu stiu…………,).
    Mai este iarna afara? Inca suntem in 2015?

  29. Bogdan Bogdan    

    Si Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!”…. Si Piersicuta a iesit in oras! 😀

  30. Piersicuţă    

    Nu este nevoie de interventie divina pentru a ma scoate cineva in oras :)) ci doar un set bun de replici si un iq dragut (macar stiu sa-mi aleg prietenii). Chiar am refuzat un tip acum cateva zile din simplul motiv ca eram doar o provocare pentru el. Daca voiam sa fiu un trofeu, ma tavaleam in vopsea argintie si pozam pe post de Oscar.
    Btw, multumesc pentru the almost compliment…dar nu e nevoie de soare, prefer frigul de fapt(atata timp cat nu este mocirla afara, sunt fericit).

  31. Bogdan Bogdan    

    Mdap…de mult nu am mai experimentat o conversatie…inteligenta :(
    I miss those old times….

  32. Piersicuţă    

    Exact, nu!? Sinapsele probabil fac scurt din cauza umiditatii de afara. Vine acum vara si usuca aerul, poate se va rezolva problema.

  33. cristymaykei    

    Eu am scris un cuvânt, suzetă. Voi ați scris 19 comentarii.
    Dacă știam, făceam un articol doar din acest singur cuvânt.
    V-am dat și câte un Like, să se vadă că-i o conversație inteligentă. Hahahahaaaa

  34. Piersicuţă    

    @Cristi scumpule, sa stii ca ai dreptate. Imagineaza-ti vizionarile pe care le-ai fi avut la articol si nelipsitele comentarii de idolatrizare.
    Si-mi cer scuze, ne-am lasat purtati de imaginatie…daca stiam ca imaginatia bogata este criticata, as fi inceput inca de la primul articol cu ea ^^.

    Have a good one, cheers!

  35. Bogdan Bogdan    

    Vorba romanului are mai multe intelesuri 😛 😀

  36. Piersicuţă    

    Pacat ca toate-s gresite

  37. cristymaykei    

    Când râzi cu poftă și greșala se duce.

  38. Piersicuţă    

    Corect din nou (woah dude, you’re on fire). Inseamna ca te-ai distrat copios. Sa-ti scriu Iban-ul pentru a-mi multumi atunci, nu accept bonuri de masa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *