M-am gandit sa va fac o mica descriere a mea, asa in termeni generali si ceea ce consider eu ca ar trebui sa stiti. Oricum, sunt deschis la intrebari, daca sunt in limita decentei si – momentan – a anonimatului, hehe.
Ca la orice prezentare, sa incep cu numele – adica Adrian; varsta deja cativa o stiu – si aia ar fi 24 de ani, adica s-au dus de 4 ori cate 6 anotimpuri (primavara, vara, toamna, iarna) de cand am tras prima gura de aer pe acest pamant (asta numai asa ca am facut o gresala intr-un coment anume).
Ce am realizat eu pana la aceasta frumoasa varsta… Nimic important, doar ca am un job care imi permite sa calatoresc mult; asta m-a ajutat sa vad lumea din mai multe perspective si totodata sa iubesc Romania mai mult decat inainte. Credeti-ma, dupa ce vezi tari ca India, incepi sa intelegi cu alti ochi saracia lucie si ce bine o ducem noi pe langa altii; nu e pe conceptul “sa moara capra vecinului”, dar te face sa apreciezi ceea ce ai si sa te gandesti ca din pacate s-ar putea sa fie si mai rau.
Ca sa sar peste experientele mele din calatorii – acesta probabil va fi un articol separat – sa revin la persoana mea, adica cel din spatele acestui text, asa in mare, cat reusesc eu sa ma autocunosc. Trebuie sa spun ca sunt o persoana deschisa, putin impulsiva si probabil excesiv de optimista (in ce fel excesiv: adica pentru mine nu exista situatie doar neagra, in orice exista un bine, orice s-a intamplat cu un anume motiv). Pe de alta parte, nu sunt genul care sa creada in superstitii si destin: destinul si norcul ti-l faci singur – cel putin pana acum mi-a iesit.
Nu sunt nici o persoana foarte inteligenta (adica nu-s iesit din tiparele normalului); recunosc, sunt lucuri – multe lucruri – care ma depasesc, conversatii care ma depasesc. Dar sunt dispus sa invat. Sunt gata sa merg pana in panzele albe pentru ceea ce cred eu ca-i bine si pentru a-mi sustine parerea; dar totodata, daca in panzele albe, altcineva imi arata ca am gresit, sunt gata sa recunosc.
Am o problema cu autoritatea: nu imi place sa mi se zica ce sa fac; daca vrei sa ma faci sa inteleg ceva, trebuie sa imi arati, trebuie sa imi explici, in general nu o sa te cred pe cuvant. Sunt din acest punct de vedere incapatanat, adeptul zicalei „my way…or the high way!”. Lumea poate ca ma considera artagos, deoarece imi plac conversatiile in contradictoriu; am tendinta cateodata sa ma contrazic, desi stiu ca nu am dreptate, doar pentru a vedea ce are respectivul in cap; trebuie sa recunosc ca am si defectul de a fi foarte enervant cateodata (daca se intampla, bear with me) (in prima forma era bare with me, care era o invitatie sa te dezbraci).
Sunt genul de persoana care face ce promite; sunt prietenos pana in momentul in care ma calci pe bataturi. Nu sunt sentimentalist (de fapt, ca sa fiu impresionat trebuie sa fie o drama adevarata); am la fel de putine legaturi cu sentimentele cum are vaca legatura cu porcul din gradina. Poate din aceasta cauza sunt rece si impasibil in fata micilor suferinte ale altora; pentru mine viata e roz, si sper sa ramana asa.
Nu o sa fiu niciodata genul căruia sa poti sa-i ceri o opinie concludenta in ceea ce priveste o suferinta minora – dar asta nu inseamna ca nu sunt alaturi de cel care imi cere ajutorul iar daca pot, il ofer; dar mai mult decat o vorba de incurajare nu as sti ce altceva sa-i spun . Probabil asta e o latura la care mai am de invatat, desi destul de greu sa mai schimbi macazu’ dupa ce trenul a plecat. Sunt deschis la nou, imi plac provocarile majore, nu ma dau in spate de la nimic si sunt capabil sa ma recunosc invins daca e cazul.
Ca in final sa va spun, ca nu sunt perfect… dar ma apropii 🙂
Îmi pare rău, dar m-ai pierdut la ultimul paragraf (dinaintea ultimului rând).
„asta nu inseamna ca nu sunt alturi de ce care imi cer ajutorul iar daca pot il ofer, dar in general mai mult de spijin moral nu stiu altceva ce sa ofer.”
Corect e așa (mi-a luat mai mult de un minut să-mi dau seama ce voiai să spui):
„asta nu înseamnă că nu sunt alături de cei care îmi cer ajutorul, dacă îl pot oferi, dar – în general – mai mult decât sprijin moral nu știu ce să ofer.”
Sunt destul de pretențios cu româna… Că de engleză nu mai zic nimic, în afară de asta…
„(daca se intampla, bare with me)”
„(dacă se întâmplă, bear with me)” 🙂
„Bare” m-a făcut să mă gândesc la „bareback”. :))
L-am recitit si m-am pierdut si eu…aparent nu am nici o legatura cu limba romana :)) Am incercat sa-l repar acuma:))
Atitudinea de tip “my say or the highway” (de observat că se scrie legat) nu e nici pe departe corectă. Sau poate este acolo vreun sens “lost in translation”? “My way or the highway” vrea să zică că cine nu e de acord cu tine, n-are decât să se ducă dracului (referinţe: wiktionary, WordReference.com, UsingEnglish.com).
Despre “bare/bear with me” am găsit o explicaţie simpatică (link) a unuia care s-a apucat să scrie, ca tâmpitul (link), cărţi despre greşelile uzuale din limba engleză.
Nu, nu îmi propun să te calc pe bătături 😀
Rzv, daca citesti paragraful de la, Am o problema cu utoritatea si pana la my way or the high way, o sa intelegi in ce context am zis ca sunt incapatanat. Nu are nici o legatura cu interpretarea pe care ai mentionato tu la aceasta experesie si anume ca cine nu e de acord cu mine, sa se duca dracului.
Ca despre bataturi, e greu sa calci pe ele, am uitat sa mentionez asta:)
My way or the high way, dar suna bine si My say or the high way, probabil al doilea ar defini mai bine conceptul acela de, cine nu-i de acord cu ce zic eu, sa se duca dracului.