No menu items!

“A trebuit să învățăm să facem lucrurile românește” (lecția II) – interviu

Acelasi autor

Pride 2016

Ploi torențiale? Caniculă? E vremea de marș! Acum, când forțele homofobe din România au montat un nou atac împotriva noastră, sub forma tentativei de modificare...

Pieptiș/Abreast

Este prima dată când scriu despre un film LGBT care încă nu a apărut. Pieptiș este proiectul de suflet al tânărului regizor Patrick Brăila. Este...

Biserica atacă. Comunitatea LGBTQIA+ mai are de discutat

... și nu, ăsta nu e un lucru rău. Deși contrastul poate duce la invidierea eficienței BOR, este normal ca procesul să fie mai...

MozaiQ Episode I: A New Hope

In urmă cu două luni, semnând actul de statut alături de alți 14 oameni, începeam procesul de înființare al unei noi asociații, MozaiQ. Asociația este...

Chestionar studenti LGBTQIA(+)

Salutare! Daca sunteti studenti in Romania si va identificati ca lesbiene, gay, bisexuali, transgender, queer, intersex, asexuali sau (+)  :)  va invit sa completati urmatorul...
Alex P
Alex P
Parerile exprimate sunt cele ale unui amator. Va rog, contestati!

Andreea, preiau legătura şi revin cu a doua parte a interviului cu Daniel Ionescu si Mihai Vântu:

“Crize” e o adaptare după textul lui Mihai Ignat, în care este vorba despre problemele unui cuplu heterosexual. De ce aţi ales această variantă şi nu un text original care tratează subiecte din sfera homosexualităţii?

Daniel: Tocmai ca să subliniem că lucrurile sunt atât de similare încât se confundă la un moment dat. Deşi, în teorie, textul este unul heteronormativ la maximum, acelaşi text, doar schimbând din „prietenă” în „prieten”, devine perfect valabil pentru un cuplu gay.

Mihai: Textul în sine reprezintă o radiografie a unei relaţii de la început până la sfârşit (noi am optat pentru un sfârşit deschis), dar din perspectiva crizelor: cum arată o criză după prima noapte, după primele săptămâni, după primele luni… cum e să nu mai ai ce vorbi cu partenerul, să te trezeşti  în acel blocaj în care nu înţelegi de ce mai eşti cu acel om.  Acum, Ignat a optat să facă textul mai picant punând nişte accente comice şi noi am preferat să le potenţăm ca să lăsăm oamenii să mai respire, să nu fie doar tensiune.

Am ales textul pentru că nu vorbeşte despre un cuplu (el şi ea) naţional, ci despre unul universal.

Daniel: Mai mult, noi am ales să nu păstrăm reţeta originală. Textul are două personaje- el şi ea- la noi lucrurile se împart în n poveşti de dragoste. Astfel, avem personaje bisexuale, transsexuale, lesbiene şi un cuplu gay… Graniţele se estompează, lucrurile se amestecă atât de mult încât se vede că oricum ai fi, poveştile de dragoste sunt perfect valabile.

Nu aţi avut senzaţia că îndesaţi prea multe atingând atâtea subiecte într-o piesă?

M: Măi… Nu.

Am întâmpinat o altă provocare. Am mai văzut spectacole cu tematică gay. Erau fie gay, fie despre transgender etc. Niciun spectacol care să cuprindă toate aceste laturi. Am vrut să facem un spectacol în care să prezentăm (chiar şi puţin) fiecare din laturile LGBT, astfel încât să-ţi dai seama că oamenii, indiferent de orientarea sexuală, sunt in esenţă la fel.

În documentarea pe care am făcut-o am reuşit să aflu de existenţa unor piese-documentar cu tematică LGBT şi a piesei „Îngeri în America”, pusă în scenă anul trecut la teatrul Metropolis. Având o viziune din interiorul lumii teatrului, voi mai cunoaşteţi alte exemple în acest sens?

D: Da, sunt multe piese fie cu tematică, fie cu personaje gay care s-au montat de-a lungul anilor în România, de la „La cage aux folles” până la „Bent”… sau piesele lui Afrim care întotdeauna conţin personaje cu o sexualitate incertă.

M: Problema este alta, nu că nu există. „La cage aux folles” a fost pus în scenă, dar într-o cheie clişeistică. Tot ce am învăţat a fost că dacă personajul ia sticla, ridică degeţelul, înţelegi… erau făcute doar ca să vândă. Personajele erau caricaturizate.

D: …tipologia personajului gay din filmele de comedie americane. Oamenii se uitau pentru că era comic. Era ca şi cum te-ai uita la un clovn.

M: „Îngeri în America” este a doua oară când este montat în România. Cristi Popescu a montat-o în ’97 la Nottara.  Şi mai sunt spectacole, dar trebuie cernute cu grijă.  De exemplu, unii introduc în piesă un personaj gay doar pentru că au observat că Radu Afrim a avut succes. Afrim este unul dintre cei mai mari regizori care şi-au dedicat o bună parte din carieră acestei comunităţi. Evident, omul se află la un nivel foarte înalt, vizibil, dar la începuturile carierei sale revoluţiona teatrul cu subiecte LGBT.

Îmi amintesc de piesa „Sado-maso Blues Bar” care s-a jucat la Teatrul Foarte Mic, un spectacol la care am râs, am trăit împreună cu personajele… Am avut o reală surpriză- îmi ziceam „uite, ce frumos, văd asta în România”.

D: Au existat multe personaje gay, dar majoritatea sunt stereotipuri, foarte puţine sunt alcătuite corect.

M: …sau sunt duse în cealaltă extremă, a unui suprarealism, în care lucrurile sunt greu de înţeles.

Apropo de dificultăţile de înţelegere ale publicului, au existat incidente, oameni care să părăsească sala revoltaţi?

D: Până acum, nu. E adevărat că am avut doar două reprezentaţii până acum, dar nu s-a întâmplat să se arate cineva revoltat. Cred că mai revoltaţi au fost de spoturile publicitare de dinaintea spectacolului. Unul din spoturile proiectate este o campanie sprijinita de UE pentru adopţiile gay („Invisible Parents”).

M: Ni s-a părut o ocazie bună de a difuza acest spot şi pentru că în spectacol facem o paralelă între clişeul pe care toată lumea showbizului îl arată, pe de-o parte şi lumea privată a personajelor, cum sunt ei acasă.

Ne-am permis să difuzăm şi momentul sponsorului, singurul sponsor, Andrew Christian.

D: Este un spot puţin mai deocheat, fiind vorba de un producător de lenjerie intimă pentru bărbaţi.

M: Am ales varianta necenzurată a clipului tocmai pentru a contrasta cu cel de la Uniunea Europeană. Spre surprinderea noastră, nu a plecat nimeni din sală. Am avut parte de mai multe strâmbături din nas la acel spot despre familie, pe când la reclama la lenjerie intimă fetele chicoteau, iar bărbaţii îşi dădeau coate. Noi ne aşteptam să fie taman invers.

D: Ca să fim bine înţeleşi, piesa noastră e mult mai cuminte decât ambele spoturi la un loc 🙂

Nu ştiu dacă cititorii voştri cunosc piesa… Spectacolul este făcut ca o comparaţie între viaţa gay într-un club gay (show, go-go boys, cântece, travesti) şi viaţa privată. Cu toţii, când mergem într-un club, avem tendinţa de afişare, să exagerăm, asta nu înseamnă că suntem la fel în viaţa de zi cu zi. Cam asta am încercat să arătăm. De regulă, la marşurile gay din România, an de an, e prezentat tot ce e mai colorat- travestiţii, nu că aş avea ceva împotriva lor, dar nu asta înseamnă comunitatea LGBT. Ei sunt o ramură.

Sumarizând, imaginea LGBT în România este prezentată deformat de către media. În viziunea cuiva care are acces doar la televizor pentru informare, gay înseamnă bărbat care se îmbracă în rochie.

Ok, înţeleg că aţi avut parte de un public destul de receptiv. Alte probleme au mai fost?

D: Nu. Din fericire, ne-am gândit să anunţăm preventiv autorităţile.

M: Stai. Hai s-o luăm cu începutul.

În timp ce repetam pentru „Crize” a existat acel eveniment nefericit de la SNSPA. Noi mai avem experienţa neplăcută de la premiera filmului „Noi doi”, când eu am fost percheziţionat de trei poliţişti, iar ăştia (n. m. cei de la Noua Dreaptă) au venit în turmă de la Universitate şi nu le-a zis nimeni nimic. Ei, pe blog, şi-au pus poze cum s-au întâlnit la metrou, cum lipeau afişe… Pentru ei poliţia s-a dat la o parte.

Pe lângă asta au mai fost şi atacurile de după marş, când am văzut participanţi fugăriţi.

D: Cel mai amuzant a fost că la film nimeni nu a crezut că ăia sunt pe bune de la Noua Dreaptă. Noi am crezut că e un happening organizat pentru premieră. Toată lumea râdea, mai era puţin şi primeau şi aplauze! 🙂

M: Trecând peste asta, am observat că acţiunile lor nu vin pentru a maltrata artiştii, ci pentru a descuraja publicul să ia parte la acțiunile respective. Așa că noi, ca organizatori ai acestui eveniment, am optat să anunțăm toate autoritățile și să primim în scris că au luat la cunoștință.

Au existat incidente minore cum ar fi: s-au lipit afișe în zonă în seara spectacolului și în a doua seară au fost niște indivizi dubioși, dar au fost dispersați de poliție. Autoritățile au fost destul de receptive de data asta, sperăm să asigurăm siguranța și la următoarele reprezentații. Este dificil din cauză că poliția nu dispune de cazuistică, dar legea este de partea noastră și dacă eu, ca organizator de evenimente, semnalez că va exista un eveniment cu risc, sunt obligați să asigure siguranța.

 

Procesul de distribuție a fost dificil, ținând cont că actorilor li se cerea să interpreteze personaje gay?

D: Da. A fost dificil pentru că, deși aparent lucrurile sunt simple – fie că joci un gay, sau Hamlet, sau un criminal, e doar un rol – când joci un gay lucrurile se schimbă. Deodată actorii își pun problema asocierii imaginii lor cu personajul din cauza faptului că oamenii tind să zică ”joci un rol gay, înseamnă că ești gay”. Temerea asta e frustrantă când ai de realizat un spectacol.

M: Din punctul meu de vedere a fost frumos într-un fel. Pentru Alec Secăreanu a fost o provocare pentru că el nu avea nicio afinitate pentru gay, o percepție negativă cu care a fost crescut.

D: Dacă ar fi să-l definim după norme, am putea spune că era chiar homofob.

M: În schimb, și-a dorit să înțeleagă și să-și depășească limitările pentru că i se părea că este anormal. Am apreciat acest lucru, iar munca depusă s-a văzut în spectacol.

D: Gândește-te că la repetiții, dacă personajul-partener îl atingea, sărea 3 metri. A fost foarte interesant de lucrat cu el pentru că a fost mai mult decât o simplă repetiție de teatru, a fost o lecție de psihologie.

Într-adevăr. Cum s-au pregătit actorii?

M: Pentru Kiki, care joacă rolul transgenderului, ne-am bucurat de ajutorul lui Andrei, un trans care colaborează cu Accept și care a adus la rândul lui alți transgenderi. Au avut loc discuții, au asistat la repetiții, explicau ce reacții ar fi avut în diverse situații, cum arată lucrurile din perspectiva lor. Cu ajutorul lor Kiki a reușit să creeze un personaj credibil. Asta a fost frumusețea: ei (n.m. actorii) n-au mai fost puși în situația asta; pe măsură ce înțelegeau, începeau să fie la fel de revoltați ca noi de starea lucrurilor. Li se părea inuman ceea ce trăim. Kiki chiar și-a pus problema cum poți trăi ca transgender când statul nu te ajută deloc, nici familia nu-ți poate înțelege problemele…

Pe de altă parte a fost lucrul cu cei care interpretau rolul de go go boys. Am optat inițial pentru niște dansatori de club, dar ne-am trezit că cereau niște sume astronomice, pe care nu le puteam oferi deoarece plata actorilor se face pe baza biletelor vândute.

D: Și așa prețurile pot părea mari pentru un om obișnuit, dar altfel nu este posibil, deoarece actorii trebuie plătiți, iar sumele de producție sunt mari. Prețul este dictat în același timp și de numărul limitat de locuri, fiind un cadru destul de intim pentru o piesă de teatru.

Povesteați despre actorii-dansatori…

Așa. După ce am renunțat la planul inițial, am optat pentru niște actori cu veleități pentru dans, care să aibă experiență. Am avut plăcerea să-i găsim, dar erau extrem de pudici. Cel puțin la repetiția cu public, erau de o pudoare total nepotrivită unor go go boys.

Am avut surpriza ca în cele două reprezentații ulterioare cei doi să-și dea drumul, să fie ok. În teorie ei sunt doar figuranți, dar au reușit să facă din acești simpli dansatori niște personaje puternice.

Am pus un număr destul de mare de întrebări despre dificultățile întâlnite. Aș vrea să aflu și care sunt beneficiile. În ce momente ați simțit că munca depusă a meritat?

D: În primul rând, momentul din final, în care spectatorii cântă împreună cu actorii şi aplaudă- un moment de care noi ne-am temut pentru că dacă oamenii nu intră în joc, tot finalul pică oarecum în ridicol.

M: Citeam la voi pe blog un comentariu legat de muzica clişeistică, că de ce nu ar fi melodii ale lui Mercury… Am încercat să punem melodii stereotipice pentru că nu ne adresăm strict unei comunităţi gay, pentru că acţiunea se desfăşoară într-un club gay în care asta se ascultă.

Îmi pare rău, dar eu n-am auzit ca un club gay să se abată prea mult de la muzica house.

D: E un club conceput în imaginaţia noastră.

Poate ar trebui să înfiinţaţi şi un club gay…

M: Nu e cazul. Îi lăsăm pe cei care se pricep la asta să-şi facă treaba. Dar dacă tot am vorbit de faptul că oamenii ar trebui să facă ceva, sunt de menţionat şi cei care fac. Sunt PSI şi Accept de care toată lumea ştie, dar mai sunt şi bloggerii de care nu ştiu mulţi, dar care scriu şi astfel mişcă ceva. Lor aş vrea să le mulţumesc şi îmi doresc să nu se oprească, să nu se descurajeze şi chiar dacă nu au un trafic grozav să continue să scrie ce simt, ce gândesc.

Deci te simţi bine când simţi că faci parte dintr-o comunitate activă.

M: Exact. Ok, vin alte generaţii, vor veni alţi tineri care vor încerca să schimbe ceva. Dacă şi lor le dăm în cap, lucrurile vor rămâne la fel.

Ce planuri aveţi pentru viitor? Să ne aşteptăm la o revenire la tematica LGBT?

D: Cu siguranţă, da. Noi suntem un teatru generalist făcut de o asociaţie LGBT. A trecut ceva timp până să facem primul spectacol LGBT pentru că n-am vrut să fim prea lesne etichetaţi, dar asta nu înseamnă că ne vom opri aici. Suntem deja în negocieri pentru unele texte internaţionale.

M: Ba mai mult, vrem să facem un concurs de texte venite chiar din comunitate. Nu se ştie ce iese. Încercăm să stârnim un fel de dramaturgie contemporană românească pe tematica gay.
Ne dorim un proiect în care să avem dramaturgul aproape, să lucrăm alături de el.
Ne-ar plăcea să facem şi o antologie de piese LGBT româneşti.

 

Puteţi urmări activitatea Teatrului Tabu şi a Asociaţiei Act-Q pe Facebook (aici, respectiv aici) sau pe site-ul asociaţiei.

6 COMMENTS

  1. Am vazut piesa asta aseara.
    O recomand cu caldura tuturor: simpatica, iti da buna dispozitie, mai uiti de necazuri intr-un cuvant te simti bine.
    KIKI, cea care joaca rolul transgenderului, face o adevarata creatie actoriceasca. E f bine, canta f frumos. Baietii ce danseaza sunt sexy si bine in rol si nu in ultimul rand cei 2 eroi principali ce sunt f convingatori in rol arata problemele unui cuplu gay, dar care pot fi si problemele unui cuplu normal. Cred ca regizorul acest lucru a vrut sa-l scoata in evidenta. Cei doi au si ei problemele lor, certuri, impacari, marasm cotidian, plictis, uneori gelozii, important e ca totusi se iubesc si ca pana la urma incearca sa treaca peste greutati. Finalul e datator de speranta
    APLAUZE SI PLECACIUNI PT TOTI ACTORII SI REALIZATORII ACESTUI SPECTACOL, FELICITARI PT CURAJUL LOR! VIZIONARE PLACUTA TUTUROR!

  2. Chiar daca din punct de vedere administrativ programul sufera (scaune mai putine decat biletele vandute, de exemplu, 3 fete au fost nevoite sa priveasca spectacolul din lateral, stand pe o conducta; fumul de tigara inunda scena si spectatorii, pana cand a realizat cineva si a mai deschis putin ventilatia; la minigarderoba nu aveai cum sa-ti lasi haina pentru ca nu aveau umerase suficiente, desi e doar 50 de bani unul), e un bun inceput pentru spectacole de nisa, cu tematica gay – e drept ca fiind adaptat dupa un scenariu hetero, nici nu conteaza optiunea sexuala a personajelor, psihologia de cuplu se aplica la fel, si celor hetero si celor gay sau de alta natura.
    Alec Secareanu si Ionut Grama s-au integrat perfect in piesa, au jucat bine si meritau aplauzele finale, alaturi de echipa care s-a straduit sa faca acest spectacol.
    E un inceput bun. Daca ar avea un spatiu mai adecvat, chiar am putea spune ca lumea gay a iesit la lumina si are ce sa arate.
    Sa ne intelegem, nu e un spectacol gen Romeo si Julieta, cine vrea asa ceva nu va gasi decat situatia reala, a societatii de astazi, in lumea gay, cu urcusuri si coborasuri, ca orice relatie care se infiripa, creste, lancezeste si moare, ca ulterior sa aiba loc o restartare.
    Poate ca tocmai aceasta restartare ne ofera prilejul de a deveni mai optimisti, de a crede intr-un viitor al nostru si al artei, in general, fara manelizarea de care avem parte zi de zi, prin TV sau ziare.
    Felicitari actorilor(inclusiv Lacramioarei, micuta emotiva si romantica) si celor care au intiat programul! Se poate si mai bine!
    Sunt curios, care dintre actori are tendinte gay? Alec a socializat bine, se pare ca nu are dileme, Ionut in schimb a preferat “retragerea”… Sa fie cel din urma?

  3. Multumim tuturor celor care au participat la spectacolul de miercuri 6 martie. Iar voua va multumim pentru opinii si comentarii. Feedback-ul este foarte important pentru noi si vom tine cont cu siguranta de parerile pertinente.

    Iar lui AlexP ii multumim pentru interviu, sustinere si promovare.

    Totusi sunt lucruri care nu vrem sa se inteleaga gresit:
    1. Desi a fost aglomerat (si asta ne bucura de fiecare data cand se joaca CRIZE the GAY version) nu s-au vandut bilete mai multe decat scaunele. Dar au fost si oameni in plus ca de ex: o echipa de filmare care si-a ales locul in functie de unghiul optim sau fetele de pe conducta (care intre noi fie vorba e un fel de bancheta fancy special pusa pentru a se sta pe ea) care erau angajatele barului si s-au asezat acolo special ca sa nu ia din spatiul spectatorilor.
    2. O sa tinem cont de povestea cu umerasele. De regula sunt 60 de buc. (De garderoba se ocupa clubul in care se joaca spectacolul).
    3. Din pacate fumul de tigara este o problema. Jucandu-se intr-un club (unde se bea si se fumeaza) e aproape imposibil sa interzici fumatul in timpul spectacolului iar sistemul de ventilatie este prea zgomotos pentru a ramane pornit in timpul reprezentatiei. Asa cum in comentariul de mai sus spectatorul se plange de prea mult fum, cineva s-a plans inainte de spectacol ca ventilatia este prea puternica si simte curent. Deci nu prea ai cum sa impaci pe toata lumea.

    Una peste alta, am simtit ca publicul isi doreste sa vada spectacolul intr-un numar cat mai mare si in conditii mai bune asa ca gasirea unei noi locatii mai incapatoare si mai confortabile este o prioritate pentru noi. Totusi sa nu neglijam faptul ca in acest club am gasit intelegere, toleranta si suportul necesar realizarii unei astfel de productii. Sa nu uitam ca nu am primit sprijin de la nimeni datorita subiectului abordat, ca jucam cu politie si jandarmi la usa, samd.

    Va asteptam cu drag si la viitoarele reprezentatii si asteptam propuneri sa mergem cu spectacolul si in tara!

    Multumim,
    Echipa Teatrului TABU

  4. Foarte frumoasa piesa… am avut ocazia sa o vad pe viu… mi-a placut tare mult… nu am cuvinte sa pot spune cat de mult mi-a placut… in mod special mi-a placut dansatorul acela slab si inalt, o frumusete de baiat

Comments are closed.

Vezi si...

Ce este HIV, ce este SIDA?

Informativ pentru necunoscatori, asta pentru ca a mea colega se va muta curand, deoarece a aflat de problema mea de sanatate si isi doreste sa aiba o viata linistita si calma, chiar si copii! Clar, proasta informare a unora (chiar si a ei, care a terminat o facultate de...

Articole din aceeasi categorie