În pofida titlului, în acest articol nu voi scrie despre dragoste, ci muzică. Discuția recentă despre Giulia mi-a amintit de legătura mea cu muzica și drumul anevoios pe care l-am parcurs împreună.

Primul meu contact cu muzica pe care mi-l pot aminti a fost pe la 4 ani probabil când am învățat cum să schimb singur discul la pick-up sau caseta în casetofon (abia câteva luni mai târziu am învățat și cum să pun melodia pe care o voiam dupa discul/caseta respectivă).

Chiar dacă nu prea înțelegeam semnificația anumitor cuvinte, cel puțin 2 ore pe zi eram într-un proces continuu de „sing along”. Și aveam de unde alege pentru că părinții mei aveau gusturi muzicale diferite: mama era cu discurile cu muzica populară și accidental câteva discuri cu interpreți români de muzica usoara (un singur disc a avut cu muzică străină primit cadou din Bulgaria cu Yanis Petropoulos) iar tata repara casetofoane și televizoare și avea 3 casete pe care le punea continuu pentru „a testa casetofoanele” (cică) cu ABBA și Boney M. Acum mă bucură faptul că am fost ținut la distanță de muzica „nefericită” a anilor 90 pentru că pe această muzică mi-am format „urechea muzicală” care mai târziu s-a dovedit a fi fost din instinct.

Pe la 6-7 ani „înnebuneam” lumea pentru că nu ratam nicio ocazie pentru a cânta: acasă, afară la joacă, la grădiniță, la școală etc. (în sensul că exageram în a cânta, nu că erau traumatizați de vocea mea, de altfel toți copiii au voce frumoasă). Probabil de aceea la 8 ani am fost înscris la un cerc de muzică. Pentru mine era clar că și-au dat seama ce voce frumoasă am și acum urma să învăț să cânt profesional, să ajung o vedetă „cunoscută” (pe atunci nu asimilasem noțiunile de „națională” și „internațională”).

Profesorul de muzică a fost încântat de mine (așa părea, dar poate era doar un comportament didactic) și pe lângă voce am început să exersez și cântatul la vioară. Interpretarea la un instrument nu mă încânta pentru că trebuia să car un instrument ceea ce nu îmi convenea, instrumentul era al naibii de greu de ținut cum trebuie de către un copil de 8 ani și manevrarea lui în general era destul de dificilă. Așa că vioara a fost la început doar o modalitate prin care puteam să aprofundez cunoștințele muzicale și să mă ajute în textele muzicale să obțin corect nota din voce pe baza sunetului scos de vioară pe nota respectivă.

Melodiile pe care le învățam la acest cerc erau destul de plictisitoare pentru că mi se păreau simple și prea puerile chiar și pentru un copil de 8-9 ani, în sensul că erau despre cum am fost în grădină la bunici, cum dau mâncare la rațe și găini ori că sunt un copil mic și șmecher și țin șapca într-o parte și alte chestii care mă enervau. Acest lucru mi-a amânat câtva timp intrarea mea în „showbiz”. Profesorul nu avea negative pentru melodii mai… normale așa că a durat încă un an să găsească alte negative. Până toamna viitoare a găsit 2 negative din care să-mi aleg pe una cu care să mă prezint la un concurs regional, ambele în engleză. În vremea aceea pregătirea mea la engleză era destul de slabă dar am făcut un compromis pentru că am fost încântat de linia muzicală.

Cele două melodii găsite au fost:

Skeeter Davis – The End of The World

și

Connie Francis – I Can’t Reach Your Heart

Mă ajuta faptul că ambele vedete aveau o voce încă destul de „copilărească” astfel încât versurile le-am învățat mai mult după sunetele pe care le scoteau ele având în vedere cunoștințele mele minime în această limbă. După lungi dezbateri interne am ales „I Can’t Reach Your Heart” pentru că versurile aveau o anumită continuitate muzicală pe care o puteam exploata și aș fi dat o interpretare distinctă, în timp ce la cealaltă nu prea aveam ce să modific. După câteva luni de pregătire intensivă, la câteva zile după ce am împlinit 10 ani, era ziua cea mare: ziua concursului de interpretare. Eram emoționat însă când am intrat pe scenă și a început să ruleze negativul am simțit că nu trebuie să mă concentrez, trebuie doar să las totul să vină de la sine:

„I can’t reach your heart,

You’re near but yet so far,

Am I reaching for a star…”

În momentul în care am zis „star”, fiind un cuvânt din engleză căruia îi știam semnificația, începusem deja să visez și, deși am continuat să cânt, nu-mi amintesc ce a urmat pentru că mă pierdusem în lumea mea. Abia la sfârșitul cântecului am fost trezit de aplauzele celor din sală, fiind și singurul participant pentru care s-au și ridicat în picioare. După acest moment toată lumea se aștepta ca eu să iau premiul I sau special, dar nu am luat nici măcar o mențiune. Profesorul mi-a explicat ulterior că juriul m-a descalificat pentru că era un concurs pentru copii cu melodii pentru copii și nu avea ce căuta acolo cu un copil (adică eu) cu versuri în engleză total nepotrivite vârstei. Cel puțin asta am reținut, nu-mi amintesc explicația completă pentru că mă simțeam prea rău să-mi mai pese. Nici măcar părinților nu le spusesem de acest concurs (nici acum nu știu, cred) pentru că eram sigur că voi câștiga și le voi face astfel un cadou de ziua mea.

A fost unul din momentele (și au urmat multe după) în care am simțim că locul meu nu e printre oameni, că vocea mea nu are de ce să fie auzită și de alții în afară de mine. Atunci am refuzat să mai cânt în fața altora dar am continuat să cânt la vioară încă 8 ani din respect pentru profesor care își investise resurse (fizice și psihice) în mine.

Dezamăgirea aceasta, deși pe moment nu mi-am dat seama, m-a și ajutat pentru că m-a ținut departe de melodiile seci, „distructive” și banale (întâlnite mai ales în genul numit „rock”) și am continuat să caut interpreți care acceptă provocarea de a cânta natural, cu suflet și implicați din instinct. În această categorie am descoperit interpreți precum Karen Carpenter, Agnetha Faltskog sau Olivia Newton-John.

Situația a rămas latentă de-a lungul anilor, în generală cântând la materia Muzică obligat ca să nu primesc notă mică și chiar și atunci falsam intenționat și învățând perfect cântatul la vioară (deși vibrato-ul nu mi-a ieșit niciodată, probabil l-am considerat inconștient a fi o caracteristică a vocii mele pe care nu voiam s-o exprim prin instrument). Prin clasa a XI-a, fiind în pană de interpreți, profesorul mi-a cerut ajutorul, urmând ca în două săptămâni eu să accept să cânt din nou și să învăț o melodie nu prea grea și pe placul meu. Nu știu cum se aștepta în 2 săptămâni să fiu din nou „fresh & ready” cu vocea și dispus să cânt după 8 ani dar am zis să încerc totuși.

Până atunci am continuat să cânt însă doar singur și odată cu melodia astfel încât de-a lungul timpului am și uitat cum era vocea mea. Dar cel mai important, uitasem cum să cânt singur, să am încredere în propria mea voce – în special pentru că vocea mea de tenor poate suna foarte ușor sec și are nevoie de exercițiu pentru a atinge cu o anumită amplitudine sunetele înalte. Am repetat melodia respectivă timp de o săptămână și am renunțat din două motive: timpul era insuficient pentru a-mi putea reface „nivelul” vocii să-i zic așa și nu aveam niciun motiv pentru care m-aș putea apuca din nou de cântat. Refuzul meu a fost destul de neplăcut pentru profesor așa că am fost semi-obligat să renunț la vioară, el fiind singurul motiv pentru care continuam să cânt la instrument (să nu vă gândiți la prostii, nu mi-a plăcut niciodată de el mai mult decât profesor, mai ales că e și foarte bătrân).

În prezent am rămas doar cu vocea pe care o voi ține „ascunsă” până când voi găsi un motiv să mă apuc iar de această „meserie”, deși s-ar putea să nu se mai poată ridica la standardele mele. Vechiul obicei de a cânta după orice melodie pe care o ascult a rămas așa că deodată am devenit și foarte pretențios la ce ascult. Și, în loc de final, o interpretare perfectă marca Agnetha Faltskog a melodiei „I Can’t Reach Your Heart”

Agnetha Faltskog – I Can’t Reach Your Heart


Alte articole scrise de același autor (Rhade):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Rhade

Comments

  1. Smog    

    Eu tot nu inteleg de ce nimeni nu asculta Duran Duran si Eurythmics.
    :)

  2. Alex P    

    Cum s-a n-asculte nimeni Eurythmics? Adica eu-s nimeni?! :))

  3. Smog    

    Ok! Esti de-al meu ! 😀

  4. Adi    

    Smog, mereu am auzit de Duran Duran ,stiam ca era trupa preferata a lui Lady Di dar niciodata nu m-au atras, niciodata nu am retinut un cantec de-al lor. In schimb Euriythmics mi-au placu mult cand eram mic, inca imi mai plac, la fel de mult ca si A. Lenox.
    Si eu cand eram mic am avut o voce buna, chiar si in adolescenta, dar s-a dus odata cu inceputiul fumatului .
    orientarea gusturilor mele in muzica se datoreaza posturilor VH1 si MTV, vizionarea lor cand eram mic. Asa am reusit eu sa imi fac o idee despre ce inseamna muzica si pe acest fond, mai tarziu , prin ’98+ nu intelegeam cum pot oamenii sa asculte ceea ce numim azi manele. E o diferenta uriasa dar ce sa faci, fiecare cu ce ii place.
    In final, placerea mea maxima este Amy Winehouse. Ma bucur ca a iesit un album cu piese noi, pe care nu a apucat sa le lanseze, sper sa intre si in magazine caci nu prea am incredere in platile online.

    This Lady , she’s my sweetheart !

  5. Smog    

    Inteleg. Ei bine, si mie imi place amy w. In special stronger th me si fuck me pumps. Ah desigur, back to black.

  6. Adi    

    „F me pumps”, lol ce tare e pisa ! „In my bed” e la fel de buna!

  7. Smog    

    Adevarat.
    Insa melodiile astea sunt toate de cacat daca nu is spre langa pe langa barbatu iubit.
    Men – u hate `em but can’t live without `em.

  8. Nick H    

    Ce porcarie! Copilu’canta bine, insa e prea evoluat pentru standardul concursului. Dar oare nu ar trebui premiata vocea si talentul, si nu melodia, aspectul fizic sau mai stiu eu?! Era aranjat concursul iti zic eu 😉
    Pacat e ca o experienta de tipul asta a frant visul unui copil.

  9. Rzv    

    Rhade, credeam că sunt singurul dinozaur care mai ştie cine au fost Agnetha Faltskog sau Connie Francis…
    Şi apropo de Connie, un videoclip (still image + sound):

  10. Rhade    

    @Nick H mi-am dat seama de asta, de aceea am si refuzat sa mai particip la alte concursuri. Cu cat sunt mai importante, cu atat sunt mai „aranjate”, cum a fost si cazul X-Factor sau Vocea Romaniei. De aceea, daca voi ajunge sa cant iar va fi mai degraba printr-un accident si nu vreo competitie. Diferenta fata de vocea mea de la 10 ani este ca am tonalitatea mai joasa cu vreo 2 tonuri (ceea ce e putin pentru un barbat cand i se „ingroasa” vocea) si de aceea la unele melodii cum sunt cele de la Celine Dion este mai greu sa urc asa sus dar in schimb am primit aproape o intreaga gama „in jos”. De exemplu in cazul „I Can’t Reach Your Heart” nu cred ca acum este o diferenta prea mare fata de cum am cantat atunci pentru ca notele sunt destul de „medii” pentru vocea mea.

    @Adi eu ascultam si manele si chiar am si CD-uri originale cu manele. In general incerc sa ascult orice si las doar ce imi place, dar manelele nu prea mai au ce oferi in prezent – si-au epuizat creativitatea. Amy Winehouse a facut o greseala ca a inregistrat Our Day Will Come, stia deja de la inceput ca nu putea depasi versiunea de la Carpenters :))
    Singura melodie de la Amy care imi place e duetul cu Tony Bennett pentru ca e singura la care imi plac versurile, linia melodica si pot aplica si „sing along”.

    @Smog Duran Duran nu ascult pentru ca nu imi plac din cauza vocilor si melodiilor banale (tind spre rock) iar Eurythmics au cateva melodii care imi plac dar restul nu ma reprezinta ca versuri. Nu ai nevoie de barbat ca sa asculti melodiile pentru ca le asculti, le inveti si pe urma le canti sub fereastra celui de care iti place si vei fi mult mai convingator 😉

  11. Rhade    

    @RZV prefer varianta de la Agnetha pentru ca e mai aproape de cum voiam eu sa o interpretez: fara acele mici artificii de epoca si cu o continuitate intre versuri care la Connie aproape lipseste. Adica varianta Connie se „simte” ca apartine perioadei ’50-60 in timp ce varianta Agnetha e „timeless”.
    Te las sa fii in continuare singurul dinozaur pentru ca nu ma consider „dinozaur” :))

    1. Rzv    

      😆 @dinozaur – o meritam probabil, îmi mai zic şi alţii că mă dau prea bătrân :)
      Nu ştiu de ce, dar… îmi plac amândouă. Fiecare are farmecul ei.
      Nu uita, eu le ascult ca ascultător şi nu ca… cântăreţ :)

  12. Adi    

    Carpenters?! Eu stiam ca asta e originala !

    Hai ma ca tot varianta cantata de Amy e mai interesanta, are sare, piper si tot ce-i trebuie :)

  13. Smog    

    Ok off topic complet.

    Eram azi in „jungla” si trece un tip intr-un cooper. Statea la stop.
    Asculta aceasta melodie.

    Un barbat pe care nu l-as fute. Chit ca era frumos.

  14. Adi    

    A..am si eu o intrebare, repulsia vine in general numai pe melodia asta (care oricum nu imi place)? Ca in general imi place Nicki :) Lol

    Ps- tipul din video e…frumos. (ca sa nu zic omagaaa)

  15. Adi    

    A, am uitat sa dau paste-

  16. Rhade    

    Adi, n-am zis ca varianta de la Carpenters e cea originala, doar ca ei au scos tot ce se putea din melodie, la fel ca si in cazul The End Of The World. Amy a devenit interesata de muzica mai veche doar cu putin timp inainte sa moara (cel putin sa o cante) si nu a avut suficient timp sa ajunga la acel nivel impus de astfel de melodii. Asa ca nu o consider total vinovata 😛 mai ales ca duetul cu Tony Bennett i-a iesit foarte bine

    http://www.youtube.com/watch?v=_OFMkCeP6ok

  17. Smog    

    O urasc pe n minaj !!! si asa am probleme cu negresele. doamne nu sunt rasist insa mare parte sunt niste tute proaste si inclulte care raspund cu aha si naha. SI am dovezi! :)

    Point is, incultura in lumea americo-africana este terifianta.

  18. Rhade    

    Smog, si Whitney Houston e negresa :))

  19. Smog    

    Daaa Rhade insa ea e din generatia buna. Chiar si asa, cocaina.. uhu la greu.

  20. Smog    

    Ca sa nu deschidem subiectul Bieber.

    695,194,274 views

    1,074,854 likes, 2,225,164 dislikes – Amin la dislike!!!

  21. Adi    

    Rhade, nu-i adevarat, Amy si-a format cultura muzicala, si-a descoperit genul pe care a vrut sa il urmeze cu multi ani in urma , drept dovada stau cateva cover-uri, precum cele doua – original plus Amy’s version –

    :)

  22. Smog    

    Amy a fost fenomenala, voce fenomenala, tehnici vocale bine lucrate. Un adevarat artist europena. Pacat ca a stricat-o… oceanismul. Sincer, o gaseam chiar si frumoasa, sexual vorbind. Poate d’eaia sunt gay, dar asta am vazut la ea.

  23. Adi    

    Acum vorbind in general, nu mai vb de Nicki Viraj.
    Smog, fiecare are lipsurile lui, scuza-ma, or fi negresele cu lipsuri de cultura, dar nene, they’ve got the voice ! Negreii/negresele, sunt oamenii cu cele mai bune abilitati vocale ! Ce ma intereseaza pe mine daca tipa de jos are cultura generala sau nu, atata timp cat mi se face pielea de gaina cand o ascult ?

    http://www.youtube.com/watch?v=idaoG74UKzg

  24. Smog    

    Oh de acord cu vocea. Insa am trecut printr-o trauma de asa natura incat am avut interactiuni cu negrii din ghetto. Si iti spun ca… iti mananca ultimul nerv. Sunt absolut retardati.

    Dar, apreciez puterea vocala a negrilor. Asa ca o sa defilez cu imnu nostru :). Si ii iubesc pe cei care si-au depasit conditita.. de ghetto. Pentru ca in final, totul se rezuma la vointa.

  25. asp.pet    

    Păcat că a trebuit sa treci prin așa ceva; sunt enervante concursurile astea făcute numa așa de fațadă …

    Eu nu prea am fost și nici nu sunt un fan Amy; are talent … but it’s just not doing it for me …

  26. Alex P    

    Smog, imi pare rau dar eu nu ma ridic in picioare/duc mana la inima decat pentru melodia asta (daca e cantata de john barrowman, si mai bine)
    http://www.youtube.com/watch?v=MnGouhet2HQ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *