shadow

Sunt foarte tolerant din multe puncte de vedere, însă atunci când vine vorba de comportamentul într-o sală de concert am început să îmi pierd răbdarea şi să devin dintr-o dată foarte conservator.  Din punctul meu de vedere (şi nu numai) experienţa dintr-o sala de concert este una unică şi nu merită să o strici, comportându-te ca pe maidan. O sală de concert este un loc în care te simţi diferit, un loc în care parcă te întorci în timp pentru câteva moment. Însă totul tinde să se strice datorită lipsei de bun-simţ al unora care trec pragul unei săli de concert.

CE trebuie şi (mai ales)  ce NU trebuie să faci într-o sală de concert?

CE trebuie să faci:

  • Te interesezi de programul concertului, vezi ce se cântă şi cu ce se mănâncă. Eventual îţi cumperi un program al serii respective când intri în sala de concert. Dacă să spunem o simfonie are  4  parti, atunci aplauzi după ce se termina a 4-a parte chiar dacă între părţi… evident… sunt pauze (de tusit, de lăfăit pe scaun….), cu toate că nimeni nu îşî doreşte să te audă cum tuşeşti ca un magar. Dacă totuşi nu ai program şi nici nu ai căutat înainte, te ghidezi şi tu dupa dirijor, îţi vei da seama cum evoluează lucrurile (câteodată).
  • Ajungi cu 10-15 minute înainte să înceapă concertul ca să îţi duci hainele la garderoba (dacă este cazul) şi să îţi ocupi locul în sală.
  • ÎŢI INCHIZI TELEFONUL SAU ÎL PUI PE SILENŢIOS…. OBLIGATORIU. Nimeni nu îşi doreşte ca într-o parte în care orchestra cântă în pianissisimo să se audă telefonul tău în SUPER FORTE, că ai super pula de telefon cu super-ultra-mega-peta 3D SOUND. Sau întâmplat şi drame cu telefoanele care sună în timpul unui concert (http://www.youtube.com/watch?v=O3pvJwHCVCc).
  • Asculţi liniştit concertul.

Ce să NU faci:

  • Nu mănânci chips-uri sau bei cola în timpul concertului… deci pe bune, EXCLUS. Nu eşti la film, dar tu poţi să faci asta doar dacă ai fost născut într-un tomberon din Ferentari. Comportamentul ăsta se întâlneşte cel mai des la opera, se sting luminile şi gata….suntem la film, se deschid toate sticlele cu suc acidulat, se deschid toate pungile şi foliile de ciocolată. Când am dus-o pentru prima oara la operă pe o prietena, la intrebarea “Ţi-a plăcut?” pe care bineînţeles i-am adresat-o la sfârsit, mi-a răspuns: “M-am simţit ca într-un restaurant ieftin dar care totuşi se vrea select”. Vedeţi voi, lipsa asta de bun-simţ duce şi la degradarea atmosferei sălii instituţiei respective. Ultima oară când am fost la opera (acum câteva luni bune) nici nu am putut să ascult primul act pentru că era o clasă întreagă de elevi care vorbeau non-stop. Bineânţeles, la pauza paznicul a trebuit sa le prezinte ca la clasa 1 bunele maniere, altfel îi dă pe toţi afară, împreună cu diriginta. Eu am plecat şi nici nu mă voi mai duce prea curând acolo.
  • Nu te fâţâi pe usă, pe care o mai şi trânteşti de fiecare dată ca să te faci remarcat, că deh… eşti tu buricul pământului. Dacă te sună iubita/iubitul care are o criză de personalitate, atunci ieşi şi dus să fii… împreuna cu el/ea.
  • Dacă nu ai venit de la începutul concertului  şi vii pe la jumate să deranjezi oamenii că trebuie sa îţi găseşti tu locul … mai bine stai acasa, du-te la o cafea sau găseşte-ţi un chupa chups (ştii tu ce să faci cu ea).
  • Dacă nu îţi place, nu te apuca să te fâţâi sau sa vorbeşti (şuşotind bineînţeles) în disperare. În schimb poţi să te uiţi prin sala, pe scenă… sunt nenumărate momente amuzante pe care le poţi observa, dacă eşti dispus să le vezi (vreun contrabasist/violoncelist super macho, nişte trombonişti care se amuza de dirijorul disperat, vreo babă care doarme sau vreun moş care cade de pe scaun pentru ca a adormit… ).
  • Nu filma. Ai fost atenţionat de la început că nu ai voie să filmezi sau să fotografiezi, este INTERZIS. Bucură-te de ce traieşti atunci în sala de concert, te simţi tu mai bine dacă filmezi 1 minut într-o calitate deplorabilă?.  În momentul în care filmezi nu mai inţelegi nimic.
  • Scopul tău nu este de a aplauda ca un retard, te duci să traieşti muzica/să te regasesti în ceea ce se cântă. De exemplu: simfonia a6-a de Tschaikovsky se termina cu un Adagio lamentoso – Andante, adică frate… s-a sinucis dupa ce a compus simfonia asta şi se termină într-o mare depresie. Laşi şi tu … să se “aşeze”, că nu e Carmina Burana sau simfonia fantastică de Berlioz să aplauzi ca disperatul la sfarşit(asta în cazul în care a fost bine cântată bineînţeles).
  • Dacă nu îţi place… nu aplauzi şi nu strigi ca disperatul BRAVO pentru că aşa ai vazut tu la televizor. Este ca şi când şi eu mi-aş lua concediu fără plată dar aş primi în continuare salariul întreg… este aberant. Dar nah, poate ţie îţi place … ce pot eu să fac?.

De haine nu spun nimic, pentru că nu mai este relevant în zilele noastre atâta timp cât pe invitaţie sau afiş nu este precizat un dress-code.

Aşa că dacă o parte din toate regulile astea ar putea fi respectate, sunt sigur că am avea parte de o experienţă mai plăcută când ne ducem la un concert simfonic.


Alte articole scrise de același autor (pianistul):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

pianistul

Comments

  1. CM    

    hm, oare nu s-ar putea printa programul pe un A5 şi ataşa biletului? Poate că eu vreau să plătesc DOAR concertul, nu şi un flyer de cele mai multe ori jenant…
    E foarte util acest articol, nu prea ştim cum să ne purtăm la un concert.
    Eu chiar aş recomanda o pregătire înainte de concert. Căutaţi informaţii despre ce se cântă, e mult mai interesant dacă nu asculţi piesa atunci pentru prima oară, iar la sfârşit ştii de ce aplauzi înflăcărat sau dimpotrivă după două clămpănituri politicoase te retragi lăsându-i pe ipocriţi să ovaţioneze.

  2. Schwul    

    Articolul ăsta îmi aminteşte de o povestire de Julian Barnes, Vigilenţă, unde e vorba de acelaşi subiect, în mod ironic personajul e gay şi îi tracasează pe nesimţiţii de la concerte. În cele din urmă îşi dă seama că obsesia lui cu liniştea de la concert e datorată în parte unei dispute pe care a avut-o cu iubitul care nu mai vrea să îl însoţească la concerte după ce l-a surprins pe acesta că schimba numere de telefon cu un tip.

  3. RobertG    

    Ai uitat să pui asta:

    Nu se vine la un evenimnet d’aia numa’ ca să te vază lumea că mergi. Că mai sunt din ăștia, care merg la orice piesă de teatru, operă etc, numa’ ca să semneze condica…

  4. Avocatus    

    Imi place muzica simfonica, insă nu in totalitate. Consider că este nevoie de o educație în acest sens.

    Oricum pianistule, nostim modul tau de a expune comportamentul unei persoane la un concert.

    Andre Rieu mi se pare artistul care a adus mai aproape muzica clasica de cultura omului modern.

  5. Pinocchio    

    Pentru momentele de uitat pe pereți, în fresca de la Atheneul din București apare Mihai Viteazu călare pe – ăăă cum l-o fi chemînd. A se vedea piciorul întins, care nu se știe exact dacă e al calului sau al Viteazului. Am murit de rîs cînd am descoperit asta. Hmm, cîți ani să fi trecut de atunci? Atheneul a fost inaugurat în 1888, deci prea mulți nu se poate să fie.

  6. pianistul    

    @Robert: ah, ăia sunt la ordinea zilei şi de cele mai multe ori cei care aplaudă total aiurea.

    @Avocatus: Nu ai nevoie de educaţie în acest sens. Muzica este singurul „limbaj” care nu are nevoie de instruire, nu trebuie să termini conservatorul pentru asta, însă dacă ai o minimă pregătire cu atât mai bine.

    Muzica o asculţi, o laşi să te pătrundă, încerci să te regăseşti în ceea ce asculţi şi uşor-uşor te vei apropia de ea. Muzica (clasică cum o numim noi) trebuie cucerită, trebuie doar să ai deschidere către ea, restul vine de la sine.

    Andre Rieu persoanl nu mi se pare extraordinar. La el totul este foarte spectaculos, spectacolele alea cu mii si zeci de mii de spectatori.

    O încercare de deschidere către muzica „clasică” a oamenilor a avut-o pentru prima oară (dacă nu mă înşel) Leonard Bernstein, în renumitele prelegeri „Young people’s concerts”. O parte care îmi place foarte mult este

    http://www.youtube.com/watch?v=AQ3GpUldYvE&feature=related

    „pretty emotional stuff, isn’t it?” =))

    @CM: Programul din spatele unei piese este şi el foarte important, asta dacă există. Simfonia Manfred de Tschaikovsky, „Peter and the wolf” de Prokofiev şi multe, multe altele.

  7. pianistul    

    @Pinocchio: Cum naiba mi-a scăpat mie aşa ceva? :)). Lasă că mă uit eu mai atent astă’seară.

  8. Anka    

    Pe un om poti sa-l inveti multe, dar nu-i poti da si educatia pe care ar fi trebuit sa o primeasca la momentul potrivit.In situatia asta se aplica perfect proverbul:”Pe calul batran cu greu il mai inveti sa treaga la ham!”.

  9. RobertG    

    Andre Rieu nici mie nu-mi place. Ceea ce face el e super potrivit pentru o anumită nisă de oameni, cam aceeași care citesc și cărți care se vând din cauza marketing-ului.

  10. CM    

    Pianistul #6 …mai în zilele noastre Charles Hazlewood face treabă bună explicând muzica . Am văzut „Discovering Tchaikovsky”, „The Genius of Beethoven” şi „The Genius Of Mozart” urmate de „Beethoven Uncovered” şi „Mozart Uncovered” aceste ultime două titluri extrem de interesante câte trei dintre cele mai importante lucrări ale respectivilor explicate şi apoi interpretate. Le recomand tuturor.

  11. pianistul    

    @CM: Am văzut şi eu „Discovering Tchaikovsky” de Charles Hazlewood şi îmi place cum îmbină povestea cu cadrele de epocă. Tschaikovsky este compozitorul meu favorit şi nu pentru că era gay. El întotdeauna exprimă sentimente prin muzica lui, parcă nici nu simţi notele care o alcătuiesc.

    @Pinocchio: Deci m-am uitat atent astă’seară, eu zic că este o iluzie vizuală totuşi :).

  12. pianistul    

    @CM: Cine să fie sexy, Mozart? daaa daaa =))

  13. CM    

    Şi Mozart, dar eu spuneam de Charles Hazlewood. Dăştept, frumuşel şi pun pariu că e plin de bani din moment de organizezaza anual un festival la moşia din Somerset. Mai sunt necesare şi alte argumente?

  14. itsfriday    

    Mie nu imi place cand la teatru, film, opera sunt un el si o ea care se pupa in mod constant si fara masura … astept doi de *el* :)

  15. pianistul    

    @CM: :) Este simpatic. Nu îmi dă şi mie nişte lecţii de dirijat la moşia lui? :P.

    @itsfriday: Pfuu, ce spui tu este nimic. Când am fost la Madame Butterfly, aia de lângă mine îl mângâia între picioare pe prietenul ei, ce dracu’ doar era o arie de dragoste :).

  16. grid    

    Nu știu de ce am senzația că la operă și la concerte nu merge nimeni pentru muzică… mai degrabă pentru ocheadele vicioase aruncate-n stânga și-n dreapta, pentru șansa de a strâmba puțin din nas la orice respirație mai nelalocul ei și, înainte de toate, pentru sentimentul înălțător al lepădării de semeni.

    Îmi pare că spiritul muzicii face nu doar ca lista interdicțiilor să fie una nesfârșită, dar transformă până și lista lucrurilor permise într-o suită de obligații…

    În concluzie, nimic nu-i mai plăcut decât să vezi cum liniștea tremurândă a sălii se sparge-n deodată-n mii de tonuri, parcă pentru a sublinia o dată în plus natura instabilă și nevricoasă a consonanțelor. Numai disonanța duce auzul la orgasm, așa după cum numai scărpinatul poate da mâncărimii dimensiunea extazului.

  17. CM    

    Grid, s-au stabilit în zeci de ani de Concerte şi Operă câteva reguli . Rostul lor este acela de a permite tuturor celor prezenţi să asculte în condiţii cât mai aproape de cele ideale. De aia nu e voie să aplauzi când ţi se pare că ţi-a plăcut un tril, poate ăluia de lângă tine i-ar plăcea următorul dar nu-l mai poate auzi din cauza palmelor tale. La fel şi cu respiraţia nelalocul ei. Cum la Operă boxele nu sparg timpanele, chiar şi tusea deranjează. Sunt sigur că peste 200 de ani vor exista reguli şi la concertele rock (mi-ar plăcea să asist la o reprezentaţie cu „Cowboys From Hell” interpretata de Rock Bandul Filarmonicii Cluj Napoca în 2275).

    Putem să fim noi înşine ascultând acasă Rameau (începe să fie varianta mea preferată), plus că pe CD ai şansa să asculţi cea mai bună variantă

  18. Alex P    

    Exista reguli si la concerte rock, chiar daca sunt nescrise. Insa un concert cum au fost cele Pantera nu vor fi niciodata ca la opera pentru ca au alte principii de functionare. O manifestare simpatica la care am asistat a fost cand pe o melodie (mai lenta) dintr-un concert toata lumea s-a asezat pe jos in tacere.

  19. grid    

    CM ~

    Concertul fandoselii și prețiozității nu-i lipsit de o anumită virtuozitate, numai că muzicii nu-i priește religiozitatea. Abia dacă suportă rigorile interpretării, pentru că muzica vine de dincolo de note și curge întotdeauna printre ele. În esență, muzica este un act de nesupunere, așa că rigorismul muzical mi se pare cel puțin bizar.

    Dincolo de aspirația nemărturisită a fiecărui membru al auditoriului de a se descotorosi de toți ceilalți și de a avea sala (și muzica însăși) doar pentru el, ceea ce m-a făcut să scriu comentariul de mai sus a fost insolența față de spiritul muzicii, insolență care răzbate din încercarea de a-i refuza muzicii tocmai libertatea de a ne tulbura liniștea.

    Cu mai multă sau mai puțină grație, așa cum muzica țâșnește din neant (și nu, așa cum ne închipuim, din instrumente sau din măiestria unor degete), tot astfel cred că zgomotul din capul fiecăruia n-ar trebui în niciun fel blocat să se manifeste. Nu de alta, dar preocuparea cu bruierea bruiajului mi-e teamă că ne va face surzi la muzică. Mă rog, în măsura în care încă mai avem urechi și nu niște senzori de zgomot.

  20. Alex P    

    Foarte frumos ce-a spus grid. Eu unul nu sunt un iubitor al regulilor. Cel mai important pentru mine e ca oamenii sa fi venit la spectacol dintr-un interes sincer pentru ce se intampla pe scena, deoarece doar asa cred ca putem crea o experienta comuna/trai spectacolul impreuna. Daca aceasta senzatie nu exista, oricat de bun ar fi spectacolul repsectiv, prefer sa vad acasa o inregistrare.

    Si sa revin la obsesia mea pentru rock si regulile lui, ieri, o colega mi-a povestit o intamplare care mi se pare anecdotica: Recent, la un concert rock, fiica-sa, cu care era acolo, i-a spus „Mami, da si tu din cap! Nu conteaza ca ai parul scurt, trebuie sa dai din cap.”
    :)

  21. CM    

    Grid, concertul fandoselii şi al preţiozităţii e fundalul vieţii noastre zilnice. Eu îl aud tot timpul, cele mai stridente primadone fiind chiar cele care pretind că interpretează altă partitură, cea diametral opusă, evident.
    Eu vorbeam despre reguli de bun simţ, Pianistul la fel. Cele care îi dau şansa celui de lângă mine să se bucure de muzică.
    Ai dreptate, atunci când plonjez în muzica clasică o fac singur ( de fapt aşa păţesc în prezenţa muzicii care îmi place, nu pot face conversaţie pe Pink Floyd de exemplu). N-aş putea, la Viena fiind, să aplaud sacadat împreună cu toată sala, probabil aş pleca înainte să înceapă bisul cu Radetzky Marsh. Şi nu de fandoseală, aşa simt eu.
    La concertele rock nu mă deranjează explozia de personalitate din jur, acolo ori e destul de tare muzica ori nu e chiar atât de important să prind fiecare detaliu.
    Iar muzica aceea care ţâşneşte spontan o consum în linişte pentru că nu reuşesc să găsesc mai mult de unul cu care să merg acolo unde se întâmplă ea, în vârf de munte sau la mal de mare. Şi acel unul am marele noroc să fie ACELA .

  22. pianistul    

    Un articol de anul trecut pe care l-am găsit (dacă nu mă înşel) chiar pe blogul filarmonicii din Berlin.

    http://www.guardian.co.uk/music/tomserviceblog/2011/feb/24/classical-music-simon-rattle-berlin-philharmonic

    Grid: Evident că ai o părere total diferită de a mea. Nu ştiu ce pregătire ai tu în muzică şi o spun pentru că am observat că ai nişte păreri foarte absolute despre muzică. Fiind aşa de absolute permite-mi să mă enumăr printre cei cale nu le cred.

  23. grid    

    Articolul din The Guardian ilustrează perfect faptul că nu muzica, ci interpretarea e slăvită.

    Studiile muzicale îți pot pune muzica la picioare, iar talentul o poate chiar subjuga.

    Gălăgia, proasta inspirație și neîndemânarea nu aduc o ofensă muzicii, ci doar performanței.

    Eu n-am expus aici o teore muzicală – mi-am dat doar cu părerea. Poate c-am făcut-o la modul absolut, recunosc, deși-i doar un absolut de trei para…grafe.

    Admit că pentru a ajunge la „foarte absolut” mi-ar mai trebui ceva studii la purtător, dar momentan urgența nu-i chiar „așa de absolută”.

    P.S. ~

    Sunt curios dacă „huliganismul muzical” incriminat în articol (culmea, pe motive de prețiozitate!) va duce cândva și la preconizatele măsuri preventive de restricționare a accesului imberbilor în sălile de concert. Abia atunci s-ar dovedi că stadionul și filarmonica nu-s altceva decât teritorii de manifestare a orgoliilor, filarmonica depășind ușor stadionul în ceea ce privește rezonanța și amplificarea intoleranței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *