În Marea Britanie, homosexualitatea a fost considerată o infracțiune (asemenea art. 200 pre 1996) din Evul Mediu (când pedeapsa era tăierea capului sau spânzurarea) până în 1967.

Evenimentul principal care a dus la scoaterea din ilegalitate a homosexualității a fost un eveniment juridico-mediatic din 1954 când trei bărbați au fost acuzați, judecați și condamnați la închisoare pentru că au săvârșit relații homosexuale.

Acest proces a fost cel care a schimbat cursul istoriei Marii Britanii spre abrogarea legislației anti-homosexuale si recunoașterea drepturilor comunității LGBT.

Cei trei bărbați erau Edward Montagu, Michael Pitt-Rivers și Peter Wildeblood. Ultimii doi au fost arestați si acuzați pentru „acte specifice de indecentă” cu Edward McNally și John Reynolds, fiind acuzați si că ar fi conspirat cu Edward Montagu pentru a comite aceste „infracțiuni”.

Peter Wildeblood era un jurnalist la biroul regional al Daily Mail’s din  Leeds. În perioada respectivă acesta avea o relație cu un caporal din RAF (aviația) pe nume Edward McNally căruia îi scrisese o serie de scrisori. Aceste scrisori au fost dovezile cruciale care au dus la condamnarea pentru „conspirație la incitarea de acte indecente”.

Procesul lui Edward Montagu, Michael Pitt-Rivers și Peter Willdeblood a început pe 15 martie 1954 în marea sală a Castelului Winchester. În final, toți cei trei au fost condamnați la 18 respectiv 12 luni de închisoare. Reynolds si McNally nu au fost judecați, fiind considerați victime. Procesul celor trei a provocat un val de simpatie din partea presei si a publicului, mulți dintre aceștia considerând procesul nimic altceva decât o nedemnă vânătoare de vrăjitoare.

Rezultatul procesului Montagu a influențat direct sistemul legal britanic pentru următorii zeci de ani, ducând la legalizarea actelor homosexuale consimțite.

În 28 martie 1954, The Sunday Times publică un articol intitulat „Law and Hypocrisy” (Lege și ipocrizie) care comenta desfășurarea procesului să condamnările din final. La scurt timp după, pe 10 aprilie 1954, ziarul The New Statesman publica un articol numit „The Police and the Montagu Case” (Politia și Cazul Montagu).

La o lună după finalizarea procesului Montagu, Secretariatul de Stat numește un comitet să examineze și să realizeze un raport cu privire la legea care condamnă relațiile homosexuale. Anunțul oficial a fost făcut în Camera Comunelor pe 18 aprilie 1954 de către Sir Hugh Lucas Toth. În august 1954, Oficiul de Afaceri Interne numește un comitet departamental din 15 bărbați si femei „ pentru a verifica și lua în considerare (…) legea și practica referitoare la infracțiunile homosexuale precum si tratamentul persoanelor condamnate pentru asemenea ofense de către instanțe”.

Raportul Comitetului Departamental pentru Infracțiunile Homosexuale si Prostituție (cunoscut ca Wlfenden Raport) a fost publicat în 3 septembrie 1957 și recomanda ca „comportamentul homosexual între adulți în privat să nu mai fie o infracțiune”, stabilind că „homosexualitatea nu poate fi considerată legitim ca o boală, deoarece în multe cazuri este singurul simptom si este în totalitate compatibil cu sănătatea mintală completă în orice alt aspect”.

În octombrie 1957, Arhiepiscopul de Canterbury, Dr. Geoffrey Fisher, a susținut oficial Raportul Wolfender, afirmând că:

„Există un tărâm sacru al intimității … în care legea, în general vorbind, nu trebuie să intervină. Acesta este un principiu de o foarte mare importantă pentru prezervarea libertății umane, respectului de sine și responsabilității”.

– Afirmațiile Arhiepiscopului de Canterbury arată diferența imensă de percepție, ideologie si doctrină între bisericile occidentale (în special cele nordice si cea anglicană) pe de o parte și cea ortodoxă pe de altă parte –

Prima dezbatere parlamentară pe Raportul Wolfenden a fost inițiată pe 4 decembrie 1957 de Frank Pakenham. Din cei 17 membrii care au vorbit în dezbatere, opt au susținut cu tărie recomandările Raportului Wolfenden. Lordul Cancelar, Lordul Kilmuir, vorbind pentru guvern, s-a îndoit de faptul că exista prea mult suport popular pentru implementarea recomandărilor și a afirmat că erau necesare noi cercetări.

În 1958, Adunarea Generală a Bisericii Scoțiene a votat pentru respingerea propunerii Comisiei Wolfenden. Tot în 1958, Oficiul de Afaceri Interne la rugat pe sociologul Richard Hayser să realizeze un studiu despre homosexualitate în Marea Britanie. Unul dintre rezultatele sugerate din studiile realizate de Hauser a fost că „slaba calitate a relațiilor normale dintre bărbați si femei în societate este responsabilă pentru activitățile homosexuale”.

În 1965, Lordul Arran din Camera Lorzilor a propus dezincriminarea actelor homosexuale între bărbați (actele sexuale lesbiene nu au fost niciodată ilegale). În 1966, Humphry Berkeley a făcut o propunere similară în Camera Comunelor, el pierzând mandatul de membru al Camerei Comunelor în alegerile generale din 1966 din cauza nepopularității acțiunii sale. Totuși, în noul parlament, laburistul Leo Abse a preluat acțiunea si procesul legislativ al propunerii a progresat.

Legea Ofenselor Sexuale a fost acceptată de Parlamentul Britanic în 1967, la zece ani de la raportul Comisiei Wolfenden. Legea menținea interzicerea activităților sexuale si indecente între bărbați, dar prevedea si o dezincriminarea limitată a actelor sexuale atunci  când erau îndeplinite 3 condiții:

  1. Actul sexual trebuia să fie consimțit,
  2. Să aibă loc în privat,
  3. Să aibă loc doar între persoane de peste 21 ani.

Astfel, legea stabilea o vârstă de consimțământ mai mare decât în cazul actelor sexuale heterosexuale (care era de 16 ani). Legea era aplicată doar în Anglia si Țara Galilor.

Această lege a fost primul pas spre liberalizarea totală a relațiilor homosexuale din societatea britanică, urmată în 1980 de legea care legaliza homosexualitatea în Scotia, sau de cea din 2000 care egaliza vârsta de consimțământ la 16 ani si pentru relațiile homosexuale.

La 18 noiembrie 2004, Parlamentul Britanic a votat legea care instituia parteneriatul civil între persoane de același sex.

În 30 aprilie 2007, Parlamentul a votat legea care interzicea orice fel de discriminare împotriva persoanelor homosexuale.

Pe 16 septembrie 2011, guvernul britanic a anunțat că vrea să propună o lege care să legalizeze mariajul între persoane de același sex.


Alte articole scrise de același autor (MarioG):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

MarioG

Mario G este un tânăr entuziast, pasionat de tot ce ține de „social”. Pe DarkQ publică articole despre discriminare, normativitate, legislație și politici queer, precum și despre construcția socială a identității de gen și a orientărilor sexuale.

Comments

  1. Non_Lose    

    Interesant, nu stiam de afirmatiile respective ale Arhiepiscopului de Canterbury 😮

  2. A.S.    

    Afirmatiile arhiepiscopului respectiv nu arata decat conceptia sa despre raportul lege-intimitate. Si este pozitia oficiala a BO violarea intimitatii de spui ca exista o diferenta de perceptie?!

  3. sicmarin    

    În linii mari articolul este corect dar are unele lipsuri de documentare.

    Astfel, în articol este scris: „În final, toți cei trei au fost condamnați la ani grei de închisoare.” În realitate, unul a fost condamnat la un an închisoare şi ceilalţi doi la 1,5 ani.

    Cazul a avut amploare mediatică nu atât pentru condamnare, fiind multe alte cazuri care l-au precedat, ci datorită vizibilităţii publice a unuia dintre protagonişti, Edward Douglas-Scott-Montagu, 3rd Baron Montagu of Beaulieu.

    Erau utile şi unele linkuri, măcar spre wikipedia, pentru cei dornici a-şi îmbogăţii cunoştinţele. Astfel, se putea da un link spre „LGBT rights in the United Kingdom” şi recomanda urmărirea linkurilor de pe această pagină.

  4. sicmarin    

    @A.S.
    Dacă faci abstracţie de context ai dreptate.

    Însă, „Arhiepiscopul de Canterbury, Dr. Geoffrey Fisher, a susținut oficial Raportul Wolfender” şi în acest context a apărat intimitatea relaţiilor homosexuale.

    Spre deosebire, BOR chiar dacă apără intimitatea o face în cu totul alt context, concomitent cu condamnarea homosexualităţii.

  5. CM    

    Mare păcat că ai dat drumul articolului acum, probabil va fi eclipsat de concurs. Este interesant subiectul.

  6. DLK    

    Pana cand in Romania oamenii vor invata sa nu ii mai perceapa incorect si injositor pe cei care se numara in LGBT vor mai trece 10, 15 ani pe putin..
    Sunt putini cei care ii accepta sau se numara printre ei si acceptarea vine de la sine.

  7. cristymaykei    

    Se pare ca am pierdut destule articole interesanta in tot acest timp, departe de DarkQ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *