No menu items!

Bărbatul – simbol în artele timpurii

Acelasi autor

Educarea copiilor ca proces natural

De ani buni, se derulează în lume programe educaţionale pentru copii, privind protejarea în timpul actului sexual şi a interzicerii traficului cu persoane. Unele...

“Ți-aș spune că te iubesc, dar…”

„hey, buna. cmf?” (…erase message) Nu. Nu are rost să te deranjez. Sunt convins că o arzi cu persoane mult mai faine decât mine. Apoi, ce...

Un gay preistoric în Praga?

Arheologii din Republica Cehă au dezgropat mormântul a ceea ce poate fi, în exclusivitate, cel mai timpuriu om homosexual sau transsexual descoperit vreodată (vezi...

Antinous, efebul divin devenit istorie

O revoluție când Coco Chanel nici nu exista. Când vremurile erau tulburi și permisive, iar funcționalitatea sclavajului deriva în multiple forme. Este bine știut...

Când totul se duce de râpă…

... reușim să ne facem viața cumva mai frumoasă. Ce facem când ne naștem întregi și sănătoși, dar nu știm să ne bucurăm de ea...? Uitându-mă...
Peter
Peter
Se spune că regretele în viață sunt neajunsuri menite să te tragă înapoi. Cu fiecare pas făcut, presărat de întrebări cu bună știință, nu ezit să reflectez că a mai trecut o zi, să compar greșeala cu o victorie. Cel mai bun prieten al istoriei (și cel mai de temut inamic), este puterea omului (deștept sau prost), de a specula.

Articolul vizează iubitorii de artă, în măsura unor aprecieri critice, cu temei istoric. Să ne destindem cu ce a însemnat masculinul în primele faze ale dezvoltării și concretizării suportului tehnic (sculptural, pictural).

Practica artei preistorice este fundamental diferită de a noastră, după cum conceptul de artă s-a schimbat extraordinar în decursul istoriei.
Arta nu poate fi definită niciodată pornind exclusiv de la obiectul reprezentat, dar realismul a îmbogățit nemăsurat de mult imaginea despre lume, în măsura căutării “copierii naturii”.

Omului, prin excelență, nu i s-a creat un corespondent mai măreț, care să-i poarte numele. Daca tot omul a considerat sa imite ce i-a fost dat, să-l perfecționeze pe atât cât i-a fost dat, aici revine meritul recunoașterii vizuale a mai multor teme din natură, printre care și bărbatul.

Putem considera că bărbatul a intrat pe scena artei odată cu desăvârșirea unor caracteristici vizuale. Aspectul fizic a fost primul și poate, ultimul, care a contat în trasarea viitoarelor cerințe, ce l-au diferențiat de feminin.

Gânditorii, în erecție

Pentru început, să vedem ce se înţelege prin termenul de figurină. Din dicţionar aflăm că termenul figurină, figurine este s.f. Statuetă de porţelan, de marmură, de bronz etc., servind ca ornament. În acest caz, piesele modelate din lut, os, piatră, metal care apar în serii de mii de exemplare în neolitic şi eneolitic sunt ornamente. Ne permitem să întrebăm ce fel? de ornamente. Ştim că în neolitic acestea aveau fie funcţionalitatea de idoli – şi atunci este vorba despre piese folosite în timpul unor ritualuri sau despre truse magice casnice –, fie de statuete, şi atunci funcţionalitatea rituală este completată, dublată dacă vreţi, şi de una artistică, dar nici într-un caz figurine.

Printre diversele ipostaze antropomorfe ale perioadei (cultul zeiței), s-a evidențiat și înclinația spre bărbătesc, neclar definit trupesc, dar lesne recunoscut după prezenta organului sexual.

Figurine (Muzeul de arheologie Volos, Athens)
– „Figurine, muzeul de arheologie Volos, Grecia”

Aici putem interpreta astfel: înafara aspectului fizic femeiesc, cineva a considerat necesar sa-i ofere și bărbatului dreptul la supremație divina. Rostul phallus-ului a fost încă de la început un motiv al virilității și o completare a fertilității (cum se va dezvolta religios în cultul lui Priapus la romani).
La noi în țară, viaţa spirituală a comunităţilor este reprezentată de o impresionantă colecţie de figurine antropomorfe, mai ales in cultura Cucuteni (v. colecţia Preistorie a Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, din Drobeta-Turnu Severin). Se identifica (în arheologie) prin tipuri și subtipuri (un proponent al sistemului fiind și Dan Monah), sistem complicat la prima vedere, dar care reprezintă totuşi o modalitate completă de realizare a unei înserieri tipologice cuprinzătoare, pe scara evoluției. Spre exemplificare,

Subtipului A1b îi corespunde un singur fragment dintr-o figurină antropomorfă masculină, fragmentară, înălţime 7,2 cm, culoare brun deschis. Figurina (pl. II/1a-1b) are capul şi membrele inferioare rupte, braţe schematizate, redate orizontal şi perforate, corp aplatizat şi uşor arcuit pe spate, talia marcată de o incizie circulară, sexul indicat de o mică proeminenţă, fese uşor proeminente şi separate de o incizie verticală.

Barba și mustața

Împreunarea modelatoare a omului cu obiectul s-a văzut imediat insuficientă. O comparație (psihologică) a facut-o Ludwig Richter, vorbind despre patru pictori care cutreierau munții Sabini și care și-au propus să reproducă un anumit crampei de peisaj “fidel ca în oglindă”. Rezultatul a aratat însă că arta nu “oglindește” niciodată numai realitatea, ci în acelasi timp și personalitatea pictorului…

Krater cu razboinici (pictorul Sisyphus), ca. 410–400 a.Chr., Ruvo (sudul Italiei)
– „Krater cu războinici (pictorul Sisyphus), ca. 410–400 a.Chr., Ruvo (sudul Italiei)”

Adăugarea bărbii și a mustății a fost aproape obligatorie după perioada arhaica în Grecia, în ce privesc reprezentările sculpturale (cu aceeași lungime de unda – ce-i drept, relativa – inițiala cu a asirienilor și ciprioților), dar mai cu seama ceramica pictata. Întrucât pe suportul deloc divers al culorilor (mai curând non-culorilor), redarea aproape exclusiv din profil, crea o adevărată problema de identitate (bărbat-femeie), s-a introdus pilozitatea excesiva la bărbați, în zona bărbiei, mai ales acolo unde exista acoperământ. Varii exemple pot fi găsite atât pe vasele cu profil mitologic (Zeus, Poseidon, Dionysos, Herakles, satiri), cât și de symposium (drinking party). Acesta a fost următorul pas intru întregirea complexului bărbătesc.
Există desigur și reprezentări ale celor tineri (zeități, efebi, hopliți, conducători), rași atât pe corp, cât și pe față, dar sexul poate fi usor distins prin lipsa vesmintelor…

Din acest punct, se considera ca momentul preluării motivului arhaic grecesc doar ca motiv elenistic, este etapa creionării complete a capacităților artistului, care începe și-și dezvolta axe ale centrelor de greutate din ce in ce mai sofisticate (formând adevărate școli de promovare a standardului – Lysippos, Kresilas, Euphranor, Polykleitos etc.), este provocat sa-și transpună arta în culori mai vii (apropiate celor cuprinse din natura), pe alte suporturi decat ceramica sau sculptura (prin policromare), cu ajutorul frescei și mozaicului (perioada greco-romana)…

Note bibliografice

1. William Fleming, “Arte si idei”, vol. I, Editura Meridiane, București, 1983
2. Heinrich Lutzeler, “Drumuri spre arta – Ramuri ale artei”, Editura Meridiane, București, 1986
3. Eugen Comşa, “Figurinele antropomorfe din epoca neolitică pe teritoriul României”, seria Biblioteca de arheologie, LIII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995
4. Marin Iulian Neagoe, “Figurine antropomorfice apartinand culturii Cucuteni in colectia Muzeului Regiunii Portilor de Fier, Drobeta-Turnu Severin”

Nota imagistica

Relief al Domului din Firenze, realizat de Baccio Bandinelli (17 octombrie 1488 – februarie 1560)

Previous article
Next article

6 COMMENTS

    • Mulțumesc și eu. In genul acesta voi mai scrie, în măsura timpului meu liber.

      O zi frumoasa va doresc!

  1. interesant și am dori sa mai scrii, poate despre tema gay din preistoric spre prezent

    cred ca ar fi ceva epic

    • Mulțumesc frumos. Din contemporan spre trecut; cam asta e ordinea descrescătoare a datelor istorice (putând fi interpretate desigur, întru climatul prezentului abordat, din perspective psihologice, socio-culturale și chiar diplomatice) pe care le avem despre. Pe baza raportărilor la momentul de azi, se pot face foarte multe conexiuni, desigur numai acolo unde este neapărat cazul și poate fi probat științific (cu argumente istorice).

      Îmi voi da toată silința sa iasă ceva.

  2. Am citit acest articol încă de când a apărut, dar n-am ţinut neapărat să comentez.
    De fapt, nu ţin să comentez tot ce apare pe acest blog, ba chiar mă abţin, pentru că am tendinţa să fiu prea sincer şi, în consecinţă, să critic.
    Dar dacă însuşi autorul a vrut să-mi ştie părerea, i-o spun.

    Ideea de a aborda acest subiect ar fi bine-venită, dar în contextul acestui blog pare tendenţioasă.
    Cel puţin aceasta a fost senzaţia, imediat după ce am citit titlul respectiv.
    Documentarea, abordarea şi chiar redactarea este la nivelul oricărei publicaţii cu tiraj mare, încât materialul ar trebui publicat şi cu altă ocazie.
    Nu mă pricep, dar senzaţia mea este că mai tot timpul s-a pus accent pe reprezentările feminine în artă, aşa că un astfel de material ar mai compensa într-o oarecare măsură.
    Nu pun la socoteală bărbaţii lui Michelangelo. Desigur, în vremuri mult mai apropiate nouă.
    Concepţia mea despre artă, dacă nu sună prea pretenţios, este una atât de personală, încât mă cam feresc s-o fac publică.
    Dacă m-aş referi doar la figurinele acelea de lut, aş zice că „artistul” nu a conştientizat câtuşi de puţin actul creaţiei. Numai noi, în ultimii 100 sau 200 de ani, sau poate 1000, depinde din ce direcţie priveşti, îl numim artist, iar rezultatul muncii lui, artă.
    Înţelegând prin artă „ceea ce timpul nu a putut distruge, sau n-a distrus încă”. Din acest punct de vedere, avem de-a face cu arta. Fie ea şi timpurie.
    Din alt punct de vedere, avem de-a face cu nişte figurine create de nişte amatori, în scop mult mai domestic decât cel care li se atribuie astăzi.
    Probabil că numărul mare de exemplare şi întâmplarea le-au ajutat să ajungă până la noi.

    Cât priveşte titlul, se poate traduce „Bărbatul ca simbol al artelor timpurii”. Dar nu e vorba de bărbatul care simbolizează artele, ci e vorba de bărbatul folosit ca simbol în artă. Pluralul în artă nu prea se justifică, zic eu, dar merge şi aşa.
    Pe scurt, mi se pare mai corect „Bărbatul – simbol în artele timpurii”.

    Asta ca să ştii câţi căutători de noduri în papură vei avea, dacă publici matrerialul şi în altă parte.

    Mai mult nu spun, pentru că se poate folosi împotriva mea.

    Mai vedem…

    • @ INOCENTOS

      In principiu, nu cred ca am fost minuțios deloc și chiar as fi putut divaga mult (și cu cap), suficient cât sa iasă o lucrare din asta. Puteau fi spuse multe alte lucruri, de exemplu redarea parului pubian pe diferite medium-uri în trecut, ideea de nud ca lucrare academica (în accepțiunea contemporana, vezi Ilya Repin) etc. Ma interesa bărbatul ca reflecție pentru creator și pentru privitor, dacă erau “stimulați” de ceva la privirea modelului real. Si s-a dovedit din plin. Sa te chinui sa redai realul înseamnă sa-ți și placa ce vezi…

      Aprecierea artei, după mine, nu tine de terminologie cât de rezultat în sine; a existat o perioada când nu se numea nimic “arta” și nimeni “artist”, dar totuși picturile rupestre de la Lascaux (de acum circa 17 300 ani) au dat clasa multor altora mai recente. Asta înseamnă ca punctul organizatoric al operei diferă, asa cum concepțiile fiecăruia despre arta diferă.

      Într-adevăr figurinele (în sine) au scop mai mult decât domestic prin formatul lor. Lucrările mult mai mari (tip dolomiti, mai rare în Romania) dovedesc și deschiderea unor mentalități. Simplismul acelei perioade era rezervat întocmai comuniunilor restrânse, lipsite de competiție. Daca omul preistoric al unei anumite vetre a considerat sa fie minimalist în reprezentări și a creat o cultura, trebuie văzut ca ceva fără precedent, chit ca ideea de cult a uniformizat introducerea de obiecte de arta pe mai multe plaiuri (sau invers). Abia mai târziu, vecinii își vor face simțită “prezenta”. Adevărata competitie a aparut prin puterea racordării la “gospodăria vecinului”.

      Pe lângă actul creator vorbim astfel de impactul de influenta. A existat vizibil, din moment ce avem atât de multe dovezi. Ba mai mult, îl putem numi curent artistic.

      In ce privește titlul, ai dreptate. Nu am intenția sa o public nicăieri, ci doar face parte din procesul de formare proprie, asa ca te aștept cu mare drag și data viitoare, fără sa te gândești vreodată ca vreau sa te atac. Am trecut de faza asta de mult timp.

      Mulțumesc mult pentru timpul acordat!

Comments are closed.

Vezi si...

Așteptări difuze

Țigara de după-amiază se transformă liniștită în scrum în timp ce o adiere tomnatică îi împrăștie fumul în neființă. Lumina soarelui a pălit, se răsfrânge leneș în geamurile mașinilor ce trec rapid, ignorant, neștiutor pe stradă. Numai eu stau pe loc şi le privesc. Aștept… Ce mai aștept? Nu sunt...

Articole din aceeasi categorie