No menu items!

Yossi & Jagger (2002)

Acelasi autor

Despre iubire și alte bălării…

Vineri dimineaţă. Prea dimineaţă. Plouă mocăneşte, continuu, trist. Sorb cu nesaţ din cafeaua cu lapte pregătită de partenerul meu înainte de a pleca la...

Mai suntem oameni?

Ieri s-a stins un om pe care am avut prilejul (a se citi onoarea) să îl cunosc. O tragedie incontestabilă. Lume îndurerată. Dar nu...

Cum a apărut Crăciunul?

De fiecare dată când vine vorba de tradiţii, încerc să înţeleg tradiţiile... Aşadar, ce este Crăciunul şi cum a apărut? Înainte de toate, astrologic vorbind,...

Ce presupune socializarea pentru gay?

Am fost binecuvântat de soartă să călătoresc destul de mult, deşi – drept este – în interes de serviciu, şi – ca orice poponar...

Purple Club (București)

Later edit (14.04.2012): aprecierile pozitive de mai jos erau valabile la data scrierii recenziei (deci, până pe 6.iv.2012). Din motive evidente (vezi comentariile #25...
Rzv
Rzv
Nu am avut niciodată pretenţia că am scris ceva de valoare inestimabilă, sau nici măcar ceva nou; am scris însă ceea ce am simţit, ce au însemnat alţii pentru mine. Sunt un om în adevăratul sens al cuvântului? Sunt oare un bun prieten? Nu ştiu, şi nu voi afla cu certitudine nicicând…

Am văzut aseară Yossi & Jagger şi nu m-a impresionat pe cât m-aş fi aşteptat – deşi, să dăm Cezarului ce e al Cezarului: este un film “altfel”. De ce nu m-a impresionat? Pentru că am făcut păcatul să citesc destul de multe despre el înainte de a-l vedea (fiindu-mi recomandat de oareşce prieteni) şi m-am aşteptat să fie “altfel”.

Este un film etichetat ca sociologic despre un grup de militari israeliţi dintr-un avanpost din munţi, spre graniţa libaneză. Are o durată “neortodoxă” (60 minute) care reuşeşte însă să te lase cu senzaţia că sunt multe care ar mai fi trebuit spuse despre personaje…

Jagger (Yehuda Levi) este unul dintre protagonişti; porecla este explicată spre finalul filmului: este asemenea unei vedete rock (toată lumea îl place şi el place pe toată lumea). Jagger are un iubit, pe Yossi (Ohad Knoller). Yossi la rândul său îl iubeşte pe Jagger (există o scenă de amor în zăpadă în timpul unei misiuni), dar este superiorul lui Jagger – motiv pentru care relaţia lor este “discretă”. Iar tot ce îşi doreşte Jagger este fix oficializarea cumva a relaţiei lor, concretizată – zice el într-o scenă de o autenticitate remarcabilă – o escapadă la un hotel, la care să ceară de la început un pat “king size, queen size – I don’t really care” – şi nu paturi separate care să fie mutate din loc pe ascuns…

Filmul este povestea acestei iubiri. Sunt şi alte câteva poveşti de amor neîmplinit întreţesute pe acolo (Ofir o iubeşte pe Yaeli; ea îl iubeşte pe Jagger…) dar sunt oarecum neesenţiale în economia filmului. Sunt însă importante pentru stabilirea relaţiilor strânse dintre militarii “blocaţi” într-un spaţiu a cărui caracteristică principală (magistral ilustrată în film) este faptul că induce claustrofobie. Sunt importante pentru a contura reacţiile şi interacţiunile personajelor şi pentru a înţelege eforturile lui Yossi de a păstra secretă iubirea lui cu Jagger (şi frustrarea acestuia din urmă).

Yossi and Jagger surprinde legătura dintre doi soldaţi şi dragostea lor. M-au impresionat povestea, tăria de caracter a unor personaje, momentele din război, felul în care cei doi bărbați se iubesc. E posibil să se mai scurgă o lacrimă, două (merge şi un plâns în toată regula) în unele momente. (rediam, 20/08/2011).

Finalul, deşi descris de mulţi ca imprevizibil, mie unul mi-a fost clar de la începutul filmului. Dar poate sunt eu mai cu moţ – oricum, nu-l voi spune! :p Ceea ce voi spune însă este că filmul mi-a creat sentimente amestecate (şi asta e de obicei un lucru bun – dar nu şi aici): în primul rând, l-aş fi dorit mai lung. Apoi, l-aş fi vrut mai analitic.

Păcatul în care cade este unul… cantitativ; dar cu repercusiuni asupra calităţii: este prea scurt, eşti prea absorbit de firul epic pentru a apuca să “rumegi” ce se întâmplă: poate pentru că aşa era viaţa în acel avanpost. Mie unul, mi-a rămas un gust amar: nu l-am putut gusta pe îndelete.

De obicei, la mine filmele se împart în două categorii: cele pe care le arhivez (pentru că doresc să le revăd) şi cele pe care le fac cadou altora. Din păcate (nu însă fără ezitare) pe acesta nu îl voi păstra: este un film decent, care merită văzut, dar nu şi… revăzut. Părerea mea!

18 COMMENTS

  1. L-am văzut mai demult. Am avut și eu sentimente amestecate. Am ajuns și eu la concluzia că e bun de văzut o dată, dar nu și a doua oară, decât dacă vrei să vezi ceva detalii în plus sau… vrei sa-ți verifici memoria. :))

  2. A fost unul din primele filme văzute din partea asta a videotecii. Mie mi-a plăcut, l-aş revedea şi l-aş recomanda prietenilor (sper să nu spună vreodată careva despre mine “oareşce prieten”, mă supăr tare)

  3. Observ și ceva citate din critici de film (sau din M.B.).:P

    De aia e bine să nu tragi cu urechea la ce povestesc alții despre filme, fiindcă începi să-ți construiești propriul scenariu. E ca atunci când îi spui cuiva că citești o nuș ce carte și ăla începe să-ți zică finalul.

    Mie mi-a plăcut filmul fiindcă se apropie de realitate. Nu mai avem nici mormonul epilat și dus la sală, nici bogatul care-l ajută pe prietenul sărac al fratelui de care se îndrăgostește. E ceva ce foarte bine poți vedea și în realitate. Cred că filmul ăsta trebuie luat mai mult ca o poveste de viață decât ca un film ce se vrea a fi o capodoperă cinematografică.

  4. Eu am vazut cu ceva timp fragmentele se se gaseau pe Youtube, si initial am avut senzatia ce e ceva de capul lui, dar ca este posibil ca pe net sa nu fie tot.
    Am avut neplacuta surpriza sa constat ca era tot filmul. Prin urmare sentimentul meu a fost, ca nu exista un cap si nici o coada.
    Secventa de dragoste din zapada… faina, doresc s-o pun in practica, dar nu am vazut in magazine salopete de genul alora:))

  5. Și fără salopetă nu se poate? Când erai mic tot cu salopetă specială te tăvăleai prin zăpadă?:))

  6. LDD, aplicăm scena din zăpadă după ce:
    (1) găsim salopete,
    (2) te înscrii în armată (ştii tu la ce fac aluzie) şi
    (3) te converteşti la iudaism (accept şi doar circumcizie)
    🙂

    Rediam, sper că apreciezi criticii la care fac trimitere… 🙂
    Era doar încercarea de a fi obiectiv… deşi criticile sunt întotdeauna marcate de o doză de subiectivism…

  7. Păi normal că apreciez criticul pe care l-ai citat aici. Drept dovadă, chiar acum i-am dat să mănânce.:)

  8. Destul de fain…singurul lucru care m-a deranjat era feelingul de film de amatori :-s

  9. Asa o fi fost insa nu ii costa prea mult o camera…nu mai buna, ci mai potrivita ( adica pe bune, temele pentru acasa ale unor studenti de la facultatea mea arata mai profesionist decat filmul asta).
    Cred ca cea mai mare parte din aia 20k s-au dus pe onorariile actorilor oricum ;))

  10. SPOILER ALERT!!!

    A.S. (Ante-scriptum) : Nu cred în ruptul capului că ceea ce citești înainte despre un film (chiar revelarea finalului) e ceea ce te scutește de revelații la finalul său. Dacă un film nu rezonează cu spectatorul, asta nu e din cauză că spectatorul a avut anumite așteptări de la film care nu s-au împlinit. Un film e un flash asupra realității și, ca orice flash produce oricum un flush al memoriei. Dacă un film n-a fost capabil să alunge din minte natura comentariilor citite anterior în legătură cu subiectul (sau chiar cu finalul) său, asta nu poate fi vina înfundării toboganului memoriei. Altele sunt considerentele care fac un film să nu ajungă la sufletul spectatorului. Comentariile pot fi, eventual, un motiv de a vedea un film față de care nu te simți atras, dar nu e de resortul așteptărilor sau al spoiler-ului să decidă dacă filmul a fost bun sau nu. Oricum ar fi, am emis (fără convingere) alerta de rigoare, în caz că cineva ține morțiș la iluzia că iluziile pot fi disipate de un amărât de comentariu.

    Deci, here it goes

    * * *

    Yossi & Jagger nu e un film despre război, ci un film despre situații-limită. Situațiile-limită (încadrate simbolic de apusul soarelui și de luna plină) sunt singurele momente în care adevărul își arată fața.

    Ar fi multe de spus despre acest film, pentru că e unul mai concentrat decât oricare altul pe care l-am văzut – fiecare scenă are greutatea sa: nicio replică nu e în plus și nicio secvență nu e gratuită. Din păcate, bănuiesc că bariera lingvistică (nevoia de a recurge la traducere și la subtitrare) nu ne permite să percepem toate subtilitățile așa cum ar trebui.

    Un lucru care mi se pare remarcabil în legătură cu acest film este că reușește să distrugă mitul sexualității ca divertisment, al apropierii sexuale fără implicații sentimentale. Cu toate că atmosfera cazonă are toate datele pentru a oferi participanților deliciul unei detensionări sexuale de ocazie a situației, aceasta nu se întâmplă. Camarazii sunt prea apropiați ca să-și permită să se joace cu sexul. Chiar flirtând unii cu alții pe teme sexuale, ei se iubesc prea mult pentru a risca o implicare sexuală neavenită, tratând sexul cu același respect cu care-și tratează armele și muniția. Singura excepție este comandantul lor, ale cărui imprudențe sexuale (cu subordonata sa) sunt revelatoare, el fiind la fel de imprudent în chesiuni de tactică și strategie militară, ceea ce are până la urmă consecințe dezastruoase.

    O mențiune se cere făcută în legătură cu implicarea sentimentală (și sexuală) atunci când între parteneri există relații ierarhice. Relația de autoritate de orice natură ar fi ea este incompatibilă cu relația de iubire. Implicarea sexuală în condițiile preexistenței unei relații bazate pe autoritate între parteneri nu poate decât să dăuneze amândurora (însă mai mult celui aflat în poziție de subordonare). De aceea relațiile copil-părinte, copil-custode, elev-profesor, enoriaș-preot, subordonat-șef, pacient-medic, pacient-psihoterapeut, soldat-superior, deținut-gardian, sau chiar cele de tip mentor-adept sunt (toate) ipostaze în care relația de autoritate preexistentă denaturează profund apropierea dintre indivizi și le pervertește acestora puterea de decizie în ceea ce privește propriile lor acțiuni.

    În fața elementului de autoritate, dorința individului își pierde autonomia, iar cedarea celui aflat in poziție inferioară ierarhic devine un simplu act de supunere, golit de orice conotații personale (sau, în cazul în care acestea chiar există, le este blocată exprimarea firească, în afara barierei autorității). La fel, nici cel aflat în poziție de comandă nu poate discerne dacă interesul pe care i-l poartă un subordonat e autentic sau nu. Jocul de putere e întotdeauna o capcană pentru sentimente, mai ales atunci când acestea au o finalitate erotică.

    Odată cu implicarea sexuală, raportul de putere între indivizi se schimbă înspre un cu totul alt registru, ca și cum s-ar trece de la un regim al câmpurilor și influențelor tacite la un regim pur mecanic, al acțiunii și reacțiunii brute, care ajunge să submineze atât relația de autoritate anterioară implicării fizice sau emoționale, cât și nou-creata relație însăși.

    Nu știm dacă relația dintre Yossi și Lior (Jagger) a fost sau nu anterioară relației lor de subordonare, însă în mod cert ipostaza ierarhică e cea care le distruge amândurora posibilitatea unei experiențe sentimentale autentice. Nu sunt de acord că Yossi e foarte preocupat de ascunderea naturii prieteniei sale cu Jagger, mai ales că oricum ei erau percepuți de colectiv ca fiind foarte apropiați. Ceea ce îl îngrijorează pe Yossi este numai dezvelirea intempestivă a iubirii lor, din perspectiva autorității sale asupra plutonului și a faptului că expunerea apropierii lor poate crea o fractură în colectiv. El are o responsabilitate asupra celorlalți, pe care o trece chiar înaintea propriilor sale dorințe și, implicit, înaintea dorințelor lui Jagger, care apar drept copilărești și iresponsabile. În rest, Yossi nu se prea ferește să dea de bănuit; tot ce vrea e ca bănuielile să nu ajungă să se confirme. Din cauza asta el nici nu se ferește să-l sărute pe Jagger (care tocmai murise) de față cu Ofir – pentru că nu mai exista de-acum singura persoană care mai putea să confirme natura relației lor.

    Ce a provocat, de fapt, moartea lui Jagger și eșecul operațiunii? Ce a vrut să-i spună Yossi lui Lior atunci când acesta a venit după el, la baie? Ei bine, cred că voia să-i spună să-și mânjească bine fața cu negru de fum, pentru ca să nu poată fi reperat de inamic (și să nu-i expună, astfel, și pe ceilalți riscului de a fi observați în bătaia lunii pline “iluminând drumul Damascului“).  Însă nu-i putea spune așa ceva lui Jagger – în primul rând pentru că-l iubea și nu voia să-i ascundă fața frumoasă sub un strat gros de unsoare, iar în al doilea rând pentru că nici nu voia (mai corect, nu-și permitea) să-i dea astfel satisfacție, dându-i de știre că ține la viața lui, pentru că nici nu acesta era adevărul – el trebuia să-și ascundă fața în primul rând din considerație pentru ceilalți, nu de dragul propriei lui vieți și nici din devotament pentru relația lui cu Yossi. Așa că o vorbă care trebuia spusă n-a mai fost rostită, din cauză că autoritatea a provocat o devălmășie sentimentală periculoasă.

    Cel mai emoționant moment din film mi s-a părut cel de final, când mama admite că nu și-a cunoscut copilul, iar Yossi i-l redă pe Lior oarecum intempestiv, jucăuș și periculos de candid, spunându-i mamei (și “iubitei” lui, Yaeli) care era cântecul său preferat. A fost o a doua aducere acasă a lui Lior, un coming home pe post de coming-out .

    😎

  11. WOW, grid, aştept cu nerăbdare următoarea TA recenzie de film… 🙂
    În ceea ce scriam la început am dorit doar să atrag atenţia că nu este cazul să ai anumite aşteptări când vezi acest film – dezamăgirea este expresia frustrării proprii (eu am avut nişte expectaţii care mi-au fost înşelate; este evident vina mea, şi nu a filmului – dar totuşi asta nu înseamnă că starea mea de disconfort nu a existat la finalul filmului.

    Bariera lingvistică… da, m-am lovit de ea. Sunt convins că am pierdut multe din subtilităţile şi nuanţele dialogului.

    În rest… sunt absolut de acord cu toate subtilităţile descrise de domnia ta.
    (A se citi: sunt gelos că nu le-am scris eu) 🙂

  12. Rzv~

    Plănuiam o recenzie by request 🙂 la Juste une question d’amour, precum și una la Boy Culture însă problema e că nu prea-mi place să mă țin de ce-mi propun și aștept mai degrabă să dea ceva pe dinafară decât să m-apuc eu de o treabă. Numai în rare cazuri… ăăăh, în fine, cam așa stă treaba.

    Cu recenziile e într-adevăr o problemă, pentru că orice recenzor respectabil (cu muză) e nevoit ca mai întâi să spargă minunile despre care vorbește. Există o fascinație a dezmembrării, după cum există fascinația recompunerii. Ambele au de-a face cu cioburile, însă coexistența lor e problematică. A sparge ceva numai de dragul reconstituirii sale presupune o anume perfidie, iar a reface unitatea din dragoste pentru bucățile-adunate e cel puțin o dovadă de nesinceritate (dacă nu chiar de inautenticitate).

    Așa că ori facem țăndări frumusețea, exaltând-o printr-un adevărat rit sacrificial, ori scriem necrologul lucrurilor frumoase și distruse, reconstituindu-le într-un mod pur retrospectiv. Eu mă pricep mai bine la ultima variantă dar, cine știe, poate că nu-s tocmai străin nici de crima perfectă… E o chestie ce ține de provocare, însă adevărata provocare nu-i decât cea căreia i se și răspunde. Că nu degeaba dragostea de dumnezeu te face să pui mâna pe cuțit și să dai fuga la altar. Nu se știe însă care nebunie-i mai mare – să auzi vocea care-ți poruncește să ucizi, sau s-o asculți. Vechea dilemă – oul sau găina? – nu-i una complet dezinteresată, mai ales dacă găina-i cea cu ouăle de aur.

    😎

  13. Pentru cine-i curios, iată că la zece ani după premiera lui “Yossi & Jagger” regizorul Eytan Fox revine cu un sequel la povestea lansată în 2002. Saltul cinematografic este totodată un salt real peste timp. Au trecut zece ani peste o iubire mută. Ce s-a schimbat într-un deceniu și ce a rămas la fel?

    Yossi” e, în mod inevitabil, doar o jumătate de poveste, un film-cicatrice numai bun de văzut cu lumina stinsă… Asta, bineînțeles, dacă nu-i nimeni prin preajmă care s-o aprindă 🙂 !

    😎

  14. Mulțumim, Grid, pentru informație, am aflat ceva nou. 🙂 Abia aștept să văd ce surprize ne-a rezervat Eytan Fox, mai ales că am apucat să văd alte titluri semnate de el și sunt chiar faine.

  15. Woah! So funny! Chiar când a scris Grid ultimul lui comentariu eu vedeam filmul.

    Mi-a placut Yossi chiar mai mult decat Yossi&Jagger. De data asta, filmul lui Eytan Fox are si el o lungime normala, desi nu as putea spune ca cele doar 60 de minute ale lui Yossi&Jagger sunt un defect. De fapt am vazut o gramada de filme carora le-ar fi stat mult mai bine cu 60 de minute decat cu inca 30 de minute in plus (ca sa fie un lungmetraj in toata regula) umplute cu bazaconii in care e filmat cerul si se aude din 5 in 5 minute o clapa de pian.

    Daaar nu asta e motivul pentru care mi-a placut asa de mult Yossi. In general imi plac filmele gay care nu sunt numai despre asta, pentru ca deja s-au facut cam cu de toate, ca de obicei, s-a ajuns la un punct in care nimic nou nu mai poate fi spus… which is sad cuz I love gay movies!! Asa ca prefer ca intr-un film gay personajele sa nu isi bata capul la nesfarsit cu well, clasicele probleme (coming-out, being accepted by family/friends/society etc, homophobia …) pentru ca, as I was saying, s-au facut destule d-astea. Cand faci un film asa, implicit spui ca o persoana gay e definita practic prin orientarea ei sexuala (which ain’t true!). Presupun ca daca nu esti in stare sa-ti dai seama daca personajul pe care l-ai creat si personalitatea lui depind de faptul ca este gay, n-ai decat sa incerci sa ti-l imaginezi straight si daca povestea nu mai sta in picioare inseamna ca nu ti-a iesit un personaj prea misto.

    Dupa 10 ani Yossi are 34 de ani si arata de mult mai mult, e gras si peste masura de trist. Pana aici povestea are sens, si daca Jagger ar fi fost o fata, la cum e personalitatea lui Yossi (intre noi fie vorba, e cam plictisitor Yossi, si la 24 de ani el era super serios si party spoiler, vroia sa faca totul ca la carte si era cam interiorizat asa…), tot in starea asta s-ar fi gasit acum.

    Prin urmare ce-mi place cel mai mult la film e ca vorbeste despre un tip deprimat, overweighted, care trece printr-un soi de middle-age crisis si caruia ultimul lucru care ii trebuie e sa se intalneasca cu mama lui Lior si chiar sa ajunga la ea acasa. Faptul ca se forteaza sa le spuna ca fiul lor fusese gay, lucru pe care Lior oricum intentiona sa li-l spuna, reprezinta un fel de coming-out propriu si combinat cu vederea camerei lui Jagger ramasa neschimbata (stiuuu, very Brokeback Mountainish) il impinge sa iasa din rutina si sa plece spre Sinai (cred ca unde aveau ei baza militara, n-am idee, I suck at this war-geography thingy) unde mereu i se spusese sa nu mearga pentru ca e periculos. Asa cum spune si el, “acolo mereu e si o sa fi periculos!”, asta ar inseamna sa nu se mai duca niciodata.

    Pe drum, intr-o benzinarie, se intalneste cu 4 baieti militari, copii identice ale lui si ale subordonatilor sai de acum 10 ani. Presupun ca e al dracului de dureros sa aiba in fata lui practic propria persoana asa cum arata, vorbea si se purta cu 10 ani in urma. Dar cel mai greu ii este cand unul din baieti, Tom, il pune la incercare. Mi-a placut atat de mult scena asta de la sfarsitul filmului: pentru el, sa-si scoata camasa era mai dureros decat sa-si smulga carnea de pe el. Iar pentru mine, scena asta a fost in acelasi timp apogeul de realism in care putea sa ajunga filmul, tocmai pentru ca in situatia lui se afla atat de multi oameni si toti s-ar simti la fel. Cu toate astea nu vezi in fiecare zi un film despre asa ceva.

    Also, throughout the film, I found myself smiling lovingly, de exemplu cand Yossi statea intins pe pat citind, imbracat intr-un halat alb si cu sosetele albe in picioare. Desi in secunda urmatoare mi-a venit sa tip la el: “Jesus man! Stop wearing socks after the shower like an old lady! Stop being such a whining sucker! Get up your ass and do something! …Like …eat no more junk-food!” Vreau sa spun… oricat de drag mi-ar fi personajul lui Yossi, cand l-am vazut in benzinarie bagand un hamburger in el m-am gandit: “Ok, Yossi al meu n-ar face ceva asa de scarbos. Sa fii gras nu e scarbos, sa fii gras si sa mananci fast-food e.” Buuut I suppose everything just adds to the realism of the story!

    All in all, Eytan Fox e un regizor foarte bun dupa mine, filmele lui au aproape toate drept teme principale vesnicele conflicte din Israel si homosexualitatea, nu il putem invinovati, e gay si locuieste acolo, si noi facem la urma urmei filme numai despre comunism, fiecare cu obsesiile lui.

    *Sorry for the never-ending comment and for the uncontrollable use of english here and there, I just can’t help it! Love you guys!*

  16. Mah fratilor.ma uit-am peste comentariile voastre.inca nu am vaz filmul.urmeaza peste 10 min.dar ce voiam sa va zic si nu pute-am sa ma abtin sa no zic.dar parca sunteti copii mici.fiti mAi realisti…o seara faina

Comments are closed.

Vezi si...

Păltiniș, impresii!?

Sooo, a fost și Păltiniș, o a doua întâlnire darkQ după cea de la Sinaia de anul trecut. De Vineri până Luni am avut ocazia de a ne cunoaste, de a schimba păreri, opinii, diverse discuții în grup (sau șușoteli) etc. Cum bine zicea cineva, a fost așa... ca un...

Articole din aceeasi categorie