shadow

Urmare a discuţiei lansate de Roy prin prezentarea filmului Bent, am dat peste acest documentar (Paragraph 175) (pentru că, de la început atrag atenţia că nu este film artistic) dedicat persecuţiei homosexualilor în perioada nazistă.

Sub regia lui Rob Epstein (deţinător a două premii Oscar pentru „Cel mai bun documentar”) şi a lui Jeffrey Friedman, narat de Rupert Everett, documentarul este bazat pe o serie de interviuri realizate de istoricul Klaus Müller cu supravieţuitori ai persecuţiei bazate pe infamul paragraf 175. Documentarul a câştigat în perioada 2000-2002 multiple premii internaţionale, dintre care amintesc doar Festivalul internaţional de film de la Berlin şi Sundance.

Codul Penal german din 1871 prevedea, la paragraful 175, că „actele sexuale anormale comise între bărbaţi sau între oameni şi animale se pedepseşte cu închisoare; se poate recurge însă şi la pierderea unor drepturi civile”.

Nu voi povesti subiectul documentarului: vă las plăcerea să îl descoperiţi singuri. Voi povesti disparat însă câteva dintre evenimentele care sunt comentate în cadrul acestuia şi le voi presăra cu câteva capturi de imagini din documentar: ştiu, nu este o recenzie obişnuită; însă nici acest documentar nu este unul ca oricare altul… Ca melodie de ascultat, recomand de pe coloana sonoră pe  Marlene Dietrich – Falling in Love Again:

Dacă nu vă plac spoilerele, ar fi cazul să vă opriţi aici!

Magnus Hirschfeld, prim activist pro-LGBT

Primul Institut de sexologie a fost fondat în 1919 în Germania de către Magnus Hirschfeld; aici a avut loc prima operaţie de schimbare de sex în anii ’30 (Hirschfeld definind pentru prima dată în istorie termenul de „transsexualism”). Hirschfeld a fost nu numai un pionier al cercetării în sexologie (institutul similar fondat de A.C. Kinsey, care a făcut obiectul unui film artistic, a luat fiinţă abia după al doilea război mondial, în 1947) sau al activismului pentru drepturile LGBT, ci şi „un socialist, un evreu şi un homosexual” – o combinaţie fatală în acele vremuri tulburi; cu toate acestea, Hirschfeld s-a stins – ironic – în fix ziua celei de a 67-a aniversări, în exil (Nisa, Franţa, 1935).

Organizaţiile de tip „cercetaşi” pentru tineret, care reuneau tinerii pentru celebrarea naturii şi a frumuseţii corpului uman, au fost pervertite în Hitler Jugend (organizaţii politizate de pregătire paramilitară).

Acela sunt eu, acela este prietenul meu din New York… A fost primul meu iubit „exotic”… povesteşte nostalgic despre tinereţile sale Albrecht Becker…

Homosexualii erau aproape siguri că nu vor păţi nimic, pentru că unul dintre înalţii demnitari era unul de-al lor”.

Ernst Julius Röhm, fondatorul Sturmabteilung(SA) – gruparea paramilitară premergătoare SS-ului şi care a jucat un rol cheie în ascensiunea la putere a lui Hitler, era homosexual. Röhm era unul dintre puţinii care se tutuiau cu Hitler şi acesta din urmă l-a apărat la primele dezbateri publice despre homosexualitatea lui Röhm (vezi definiţia dată de Hitler:  SA „nu este o instituţie pentru educaţia morală a tinerelor domnişoare gentile, ci pentru formarea de luptători antrenaţi. (…) viaţa privată nu poate face obiectul analizei decât dacă contravine principiilor de bază ale ideologiei Socialist Naţionale„).

Röhm a căzut în dizgraţie după „Noaptea cuţitelor lungi” (urmare a opoziţiei exercitate de Göring, Goebbels şi Himmler, Hitler îl arestează personal pe Röhm în 1934, la câteva zile după arestare punându-l pe acesta să aleagă între sinucidere şi execuţie).

Gad Beck povesteşte despre prima sa vizită într-un local pentru creştinii gay după începerea persecutării homosexualilor; cea mai frapantă senzaţie a fost cea de teroare, toţi privind temători la spre fiecare nou-venit. Libertatea şi fericirea de altădată dispăruse: barul era unicul care rămăsese deschis pentru a permite adunarea într-un singur loc a homosexualilor, pentru a putea fi arestaţi fără efort (tactică folosită ulterior şi pentru locurile de întrunire a evreilor).

Protagonist al documentarului, povestind despre tinereţe

30 ian 1933: Hitler devine cancelar; o lună mai târziu ordonă închiderea tuturor locurilor de întâlnire ale homosexualilor. Patru zile mai târziu (27 februarie 1933) Reichstagul, clădirea legislativului, este în flăcări; apar zvonuri cum că incendiatorul ar fi fost, de fapt, amantul lui Röhm. Episodul este folosit în scop propagandistic de Hitler, care primeşte astfel de la guvern puteri excepţionale. Primul lagăr de concentrare de lângă Dachau începe să-şi primească primii „oaspeţi”.

Incendierea cărţilor considerate periculoase

 

Citat din Himmler

Pe 6 mai 1933 are loc distrugerea institutului de sexologie condus de Dr. Hirschfeld (care scapă de arest fiind în străinătate); patru zile mai târziu colecţiile de carte din librăriile institutului sunt incendiate; ard mii de cărţi în acea zi sub pretextul că sunt scrise de evrei, sau homosexuali, sau alte categorii care periclitau superioritatea ariană. Începe persecutarea homosexualilor, văzuţi de Himmler ca o „plagă” care „privează Germania de copiii pe care i-i datorează” (vezi foto). Homosexualitatea a fost văzută de nazişti ca o boală contagioasă care infecta sângele tineretului arian.

În 1935, cu prilejul aniversării unui an de la moartea lui Röhm, paragraful 175 este rescris; intenţionat se omite lesbianismul (lesbianismul este văzut ca o maladie temporară, vindecabilă – femeile fiind preţuite pentru că puteau zămisli viaţă; undeva în documentar se precizează că au fost documentate doar 5 victime lesbiene ale nazismului). Conform noii versiuni, era suficientă o simplă acuzaţie, o simplă aluzie pentru arestarea bărbaţilor conform acestui paragraf. Germania de Est a păstrat această versiune a paragrafului 175 până în 1958; Germania de Vest – până în 1969. La terminarea războiului, persoanele persecutate de nazişti pe baza paragrafului 175 au fost considerate criminale – până la finalul secolului ne-fiindu-le recunoscut legal statutul de victime ale regimului nazist. Heinz Dormer, unul dintre protagoniştii documentarului, a fost ulterior arestat în repetate ocazii în anii ’50-’60 în baza aceluiaşi temei legal…

Schirmeck, Mauthausen, Auschwitz şi multe altele sunt numele despre care veţi auzi în acest documentar; sunt locurile în care au pierit peste două treimi dintre homosexualii arestaţi – nu în camerele de gazare, ci epuizaţi prin muncă sau ca victime ale experimentelor pseudo-medicale efectuate asupra lor în încercarea de a le vindeca homosexualitatea.

În faţa mea s-a întâmplat: moartea lui Jo, prietenul meu. A fost condamnat să fie ucis şi mâncat de câini (…) la Schirmeck, (…) şi nu pot uita asta” povesteşte Pierre Seel…

Gad Beck, evreu şi homosexual, povesteşte despre iubirea vieţii sale

În acele vremuri mi-am găsit marea iubire: Manfred. A fost o iubire dramatică. Într-o noapte am mers la el acasă, să petrecem noaptea împreună. Acolo era doar fratele său. Unde este Manfred? A fost arestat cu toată familia. (…)

Am luat o uniformă de la fiul şefului lui Manfred şi m-am dus la vechea mea şcoală, unde erau reţinuţi. Am intrat cu „Heil Hitler! Trebuie să văd ofiţerul superior”. Iar tipul de la Gestapo îmi spune: „O să îl aduci înapoi, da?”. La care eu răspund „Cum altfel? Doar e evreu!”. Şi am ieşit cu Manfred din clădirea şcolii.

Iubitul lui Gad Beck

După 20-30m (încă îmi aduc aminte cu precizie locul respectiv) i-am dat 20 de mărci şi l-am trimis la casa unchiului meu. „O să îl sun şi ne întâlnim acolo”.

El se opreşte şi îmi spune, foarte calm: „Nu pot să vin cu tine, Gad. Dacă îmi las familia bolnavă acum, nu voi mai fi liber niciodată. Trebuie să merg alături de ei. Sunt singurul care sunt mai în putere.” Fără să îşi ia „la revedere” se întoarce, şi intră înapoi în clădirea şcolii. Iar eu am plecat în direcţia opusă, incapabil să gândesc, dar conştient că ceva s-a rupt iremediabil atunci… (Gad Beck)

De ce am ales să îmi formulez astfel recenzia dedicată acestui documentar? Pentru ca, dacă sunt incapabil să vă provoc să îl urmăriţi, să vă aduc măcar la cunoştinţă anumite poveşti, anumite personaje pierdute sub colbul vremii. Pentru că au trăit, pentru că au suferit şi pentru că nimeni nu pare să dorească să le audă povestea…

Nimeni nu a dorit să audă de noi…


Alte articole scrise de același autor (Rzv):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab