Filme gay în franceză

Nu prea cred că e loc pentru introducere, pot doar să spun că toate au ceva în comun, dragostea dintre doi bărbaţi, în timp ce fiecare e unic în abordarea acestei teme.

Un amour a taire (A Love to Hide, 2005), făcut pentru televiziunea franceză, este regizat de Christian Faure şi are loc în perioada celui de-al doilea război mondial, când o evreică se duce la o familie, pe care o cunoaşte din copilărie, pentru adăpost faţă de fascişti. Pe măsură ce trece timpul, ea se îndrăgosteşte de unul din cei doi băieţi ai acelei familii, însă nimeni nu-i ştie secretul: el e într-o relaţie cu un bărbat şi se duce la el de câte ori poate. Din păcate, naziştii sunt duri şi, în urma unei acuzaţii nedrepte, îl descoperă, iar el e trimis într-un lagăr de concentrare. Lucrurile care urmează sunt de-a dreptul terifiante. Filmul e plin de scene dramatice, pe mine m-a făcut să plâng de trei ori, performanţă pe care nici un alt film nu a reuşit-o. Mi-a plăcut foarte mult.

L’homme que j’aime (The Man I Love, 1997) este o combinaţie dintre coming out şi prima iubire. Lansat într-un cinematograf din Ţara Galilor, iniţial a fost conceput pentru televiziunea franceză. Martin e un tânăr ce pare obişnuit, însă pune ochii pe Lucas, colegul lui de muncă, şi îi face avansuri pe care Lucas le respinge cu răceală. Insistent, o descoperă pe prietena acestuia, Lise, care îl place îndată şi îl invită în casa lor. Evident, lui Lucas nu-i surâde ideea deloc, dar timpul schimbă lucrurile: Lucas se îndrăgosteşte de Martin şi chiar ia în considerare ideea de a o părăsi pe Lise pentru a trăi cu Martin. Totul se complică din momentul în care Martin îi dezvăluie că are HIV şi vrea să-l părăsească pe Lucas. Oare ce se întâmplă cu dragostea din momentul confruntării cu posibilitatea morţii? Această chestiune rămâne să fie descoperită în urma vizionării filmului. Mi-a plăcut, mai ales că finalul este aparte.

L’homme de sa vie (The Man of My Life, 2006) arată povestea unui bărbat familist care se considera hetero până când a întâlnit un alt bărbat, vecin cu acesta, care se întâlneşte destul de des cu alţi bărbaţi, toţi culeşi dintr-un club gay. Ba chiar a avut curiozitatea să-l viziteze. Nu mai ştiu cine l-a invitat, dar ţin minte că vecinul gay a venit la petrecerea dată în curtea lui şi, încet-încet, cei doi se apropie în timp ce vecinul îi povesteşte cum a fost viaţa lui. Cum povestea e sentimentală, tipul hetero începe să-l îndrăgească şi acest lucru l-a depistat soţia lui, când a văzut că nu mai e interesat de ea… Finalul e la fel de trist pe cât e de neaşteptat. Însă nu e atât de trist încât să moară cineva. Pentru unii poate să nu fie credibil.

Juste une question d’amour (Just a Question of Love, 2000) este produs în Franţa şi Belgia, regizat de Christian Faure şi difuzat de televiziunea France 2 la premiera acestuia. Este vorba de un tânăr care locuieşte cu o fată de vârsta lui care e numai o colegă de cameră, dar părinţii lui cred că îi este iubită, în timp ce el se întâlneşte cu un bărbat cu care are o relaţie, însă doreşte ca tânărul să spună adevărul părinţilor lui, iar el e disperat că va fi respins de ei; dacă nu va spune nimic alor lui, atunci iubitul îl va părăsi. Cum va rezolva dilema? Vom vedea că dracul nu e chiar atât de negru pe cât pare.

Le fil (The String, 2009) are câteva ingrediente interesante: Tunisia, Claudia Cardinale, mariaj hetero, dar dintr-un motiv care ţine de aparenţa socială, în timp ce cuplurile îşi văd de relaţiile lor gay; adică bărbatul gay căsătorit cu femeia lesbiană şi însărcinată acceptă această convenţie din cauza homofobiei ţării, în timp ce ei continuă să aibă relaţiile pe care le aveau deja. Ştiaţi că Claudia Cardinale s-a născut în Tunisia? Nici eu nu ştiam, până am citit despre film. În afară de acestea, alt lucru interesant este că familiile chiar îi susţin, cunoscând relaţiile lor reale şi motivele căsătoriei. Fie şi numai pentru asta merită urmărit. Mai este şi luxul care bate la ochi într-o ţară săracă, care îmi aminteşte de bogaţii români ce nu prea se sinchisesc de sărăcia generală. Un alt lucru ce mi-a atras atenţia este că într-un oraş tunisian nu există străzi, ci uliţe… Titlul filmului se referă la firul imaginar pe care personajul principal îl ţine în viaţa lui şi îl leagă, cumva, de tatăl lui mort. Faza cu firul nu a fost suficient dezvoltată, deci cred că titlul e un pic nefiresc. Întreg filmul este distinct şi mi-a plăcut.

Aici ar trebui să fie o încheiere, dar chiar nu ştiu ce să zic. La fel ca în articolul precedent, şi acestea le consider constatări subiective. Vizionare plăcută! 🙂