No menu items!

Despre comoția și locomoția sexuală

Acelasi autor

The Case Against 8 / Dosarul contra Inițiativei 8 (documentar, 2014)

Un documentar excepțional recent difuzat la TV (sau, poate, redifuzat?) - și despre existența căruia nu știam - stă mărturie despre cele câteva calități esențiale pe care trebuie să...

O broșură expirată

Acum câteva zile, când am pomenit de degenerare (răspunzînd unor comentarii imberbe care păreau să banalizeze ideologia crimei), nu mă gândeam că România ne va oferi atât de curând...

Iubire la distanță

Ne știm de-atâta timp și, cu toate că nu ne-am întâlnit niciodată, aș zice că ne cunoaștem pe de-a-ntregul. Însă cum ar putea cunoașterea...

g r i d

În viaţa de zi cu zi mă ocup cu spălatul geamurilor. Adevărul e că postura de    windows washer mă prinde destul de bine....

Oameni și lucruri

Azi dimineață mi-a picat o tastă. Nici eu nu știu exact cum s-a întâmplat. Știu doar că m-am trezit brusc, parcă scăpat pe jos,...
grid
gridhttp://www.integralgrid.blogspot.com
Mă captivează frumuseţea care nu sare în ochi, ci se cere descoperită - mai ales dacă nu se lasă descoperită. Mă atrage scânteierea adevărului învelit în minciună. Mă frământă binele pe care îl poate face răul. Îmi place să testez limitele suportabilului şi să iau pulsul câte unei iluzii. Nimic nu e mai fascinant decât să dai piept cu iluzia numită realitate şi să guşti, zi de zi, câte puţin din misterul de nepătruns al fiinţei. Atât cât îţi este dat... Sau atât cât rezişti să-ţi pui şi tu la bătaie propriul tău mister. E doar un joc - între mine şi cel care cred eu că sunt. Miza vieţii este jocul, iar jocul în sine nu are altă miză decât aceea de a fi jucat până la capăt. Adică până acolo unde începe să devină un lucru serios, căci seriozitatea e întotdeauna un lucru funest. Doar copiii se pot juca. Dar astăzi nu mai există copii; există doar adulţi în devenire. Iar adulţii nu se joacă niciodată - ei doar construiesc jocuri. Jocuri cu miză, în care miza e controlul asupra jocului însuşi. Ce uşurare că m-am născut bătrân! Cel puţin am scăpat de grija de a creşte mare. Maturizarea trebuie să fie un lucru extrem de plicticos...

Comoția sexuală

Nu, nu e un titlu de film și nici numele unei afecțiuni din cine știe ce tratat de patologie. Nu știm prea bine cum începe și nici măcar ce o provoacă, dar îi cunoaștem rezultatul. Într-o bună zi ne trezim halucinați, ne ridicăm aproape teleghidați, mânați de o forță a cărei natură ne scapă. E o beție ușoară, o amețeală dulce născută din golul aflat în inima unui vârtej de gânduri rebele, care nu-și mai găsesc locul. O lovitură în moalele capului, venită parcă de nicăieri ne transportă în lumea perfectă a amneziei rațiunii. Să ne fi împiedicat de ceva (de o privire, sau de un gând nelalocul lui) și să fi căzut ? E totuși destul de ciudat, pentru că după o simplă cădere din picioare lumea nu ne apare de obicei cu fundul în sus, ori în acest caz chiar așa se întâmplă. Suntem parcă atinși de o forță care ne face să cădem undeva în interiorul nostru, poate chiar în adâncul ființei, iar atunci când ne revenim nu putem decât să privim lumea de jos în sus, ca și cum nimic din ceea ce se întâmplă acolo, deasupra noastră, nu ne-ar putea atinge. E, într-un fel, o re-naștere manifestată aproape ca un invers al experienței morții – sufletul nu se mai ridică deasupra corpului, rotindu-se o vreme asupră-i pentru a-l părăsi, ci – dimpotrivă – intră mai adânc în el, se ascunde și nu mai vrea să plece. Așa pățim atunci când ne îndrăgostim. Suferim o comoție de natură sexuală, o bulversare a lumii în care dintr-o dată nu mai încăpem decât repliați în poziție de fetus și privilegiați ca un sugaci gălăgios căruia nu i se poate refuza dreptul la atenție.

Locomoția sexuală

Din păcate, comoția asta sexuală nu ne garantează accesul direct la celălalt. Căderea în dragoste (cu amețeala de rigoare) e doar efectul pervers al contactului cu umbra celui drag și al intrării bruște pe orbita acestuia. Dacă celălalt ne-ar cădea direct în brațe, n-ar mai fi nicio comoție la mijloc. Asta e prima revelație postcritică: motivul căderii e graba de a ajunge la ceea ce nu putem atinge. Desigur că asta nu clarifică în niciun fel misterul dorinței de a face trup comun cu cel ce nu ne aparține, însă din acel moment ne comportăm ca și cum el ne-ar aparține deja. Din fâstâceala unei atingeri ratate se nasc mijloacele locomoției sexuale, menite să ne transporte dincolo de timpul propriu (și adesea în contratimp), să ne smulgă de pe orbita celuilalt și să ne facă să-i aterizăm direct în brațe.

Locomoția sexuală constă din ansamblul instrumentelor, tehnicilor și strategiilor ce produc această a doua cădere, care este fie o aterizare controlată, fie o prăbușire de necesitate. Ideea este că mijlocul de locomoție sexuală este astfel ales încât să permită mișcarea liberă între emoție și rațiune, între dorința de a fi prins și tentația de a scăpa, sau între plăcere și durere. Însă, fie că e vorba de placa de skateboard, de propriile picioare sau de banii din pușculiță, mijlocul de locomoție sexuală servește unui singur scop : amânarea confruntării cu sine însuși în favoarea unei întâlniri mai rapide cu celălalt. Este de prisos să mai spun că acest artificiu de băgare în seamă, deși reușește să transforme eșecul în succes, văduvește totodată succesul de bucuria caracteristică oricărei împliniri. Cu alte cuvinte, locomoția consfințește comoția, oferindu-i acesteia doar cârjele de care suferindul pare să aibă atâta nevoie. Așa se face că transformarea îndrăgostitului într-un veritabil bolid îndreptat spre obiectul atracției sale are darul de a sfârși aproape întotdeauna prost. În ceea ce îl privește pe destinatarul acestor eforturi de locomoție dirijată, postura de țintă a afecțiunii și de ocrotitor al nebuniei ajunge în final să plictisească.

Comoția sexuală ascunde însă secrete pe care nicio poveste de succes nu le deține. Împiedicarea de sine însuși, lumina zărită pe drumul Damascului își pierd pe dată orice valoare în momentul în care devin simple vehicule spre false renașteri. Drumul spre casă nu e decât unul singur, oricâte case ai avea. Unii spun că singura casă pe care o avem până la moarte e propriul nostru corp și că, de aceea, religia corpului e singura adevărată. Sigur că toate religiile lumii se ridică împotriva unei asemenea credințe, iar revolta lor nu e deloc fără temei, căci corpul e într-adevăr un templu ce poate uzurpa orice credință. Dar unde e oare secretul său și în ce constă puterea sa nebănuită ?

Ca mijloc de locomoție prin viață corpul e – așa cum bine spun religiile lumii – o veșnică sursă de iluzii, cu adevărat vredincă de dispreț. Dar ca depozitar al focului sacru și ca gardian al vieții corpul e mult mai mult decât o unealtă pentru a trăi. Cel care, căzut fiind, se reculege are șanse să renască. Comoția sexuală e o astfel de șansă. Ea deschide drumul conviețuirii cu sine însuși, ca premiză a conviețuirii cu celălalt. Acolo, la întâlnirea a două suflete se joacă adevărata întâlnire dintre două trupuri. Sexualitatea e o călătorie în lumea de dincolo, o lume în care mijloacele de locomoție nu-și au rostul. Sexualitatea e întotdeauna o trăire postcoitală, e starea care ne spune dacă ceea ce tocmai a trecut ne-a atins sau nu. Multe din lucrurile despre care spunem că ne plac trec de fapt pe lângă noi, fără să ne fi atins. Numai corpul poate judeca măsura extazului. Experiența acelei lumi postapocaliptice, în care pășim – paradoxal – numai odată ce actul sexual s-a încheiat e o experiență pentru totdeauna. Ea se repetă – spre deosebire de experiența extazului comun, numit “plăcere” – numai în virtutea persistenței sale, fără măcar a fi dorită (sau, mai bine zis, fără a trebui ca mai întâi să fie dorită).

 

Următoarele filme au ingredientele anume cântărite pentru a naște întrebări, nu pentru a oferi răspunsuri în materie de sexualitate și iubire. Elementul lor comun, așa cum îl văd eu, e faptul că împlinirea sexuală a iubirii e un lucru complet non-sexual, iar neînțelegerea acestui fapt face ca această împlinire să eșueze aproape de fiecare dată. De aceea, apropierea sexuală (atât de simplă, de naturală și de nepretențioasă în absența sentimentelor de iubire) ia adesea forma unei trădări la adresa sentimentelor purtate și, mai mult decât atât, necesită pregătiri și stratageme neverosimile prin amploarea lor. De ce are sexul o asemenea greutate in economia ființei ? Răspunsul – pe care vă las să-l descoperiți și singuri, după vizionarea filmelor – nu poate fi decât unul singur. După părerea mea, cu cât ipostaziem mai puternic sexualitatea în chip de virtute și de performanță, cu atât mai mult îi răpim acesteia posibilitatea de a ne spune ceva despre noi înșine. Iar atunci când sexul devine un simplu mijloc de locomoție prin viață, viața trebuie programată la service.

O să mă abțin, cel puțin pentru moment, de la a comenta fiecare din producțiile de mai jos, deși fiecare ar merita o recenzie separată. Poate mă ajutați voi cu recenziile, iar comentariile pot veni și mai pe urmă… În orice caz, trebuie să spun cel puțin că nu m-am oprit degeaba asupra acestor patru filme. Dincolo de orice stângăcii regizorale sau de interpretare, fiecare din ele e suficient de intens încât să merite văzut. Le prezint în ordinea cronologică a lansării lor pe piață, deși aș spune că e – în același timp – și o gradare crescendo din punct de vedere al relevanței subiectului pentru tema în discuție.

Sugar  – 2004 – Un film în care iubirea apare ca o aventură neterminată, iar sexul ia forma unui sigiliu de care iubirea nu are nevoie și de care își bate joc.

Boy Culture  – 2006 – Atunci când dragostea e bună doar ca să facă sexul mai palpitant, dragostea de sex face ca iubirea să pară nimic mai mult decât o partidă bună. După cum se poate vedea în acest film, iubirea consumată la orizontală cu cheltuială se ține.

A Lower Power 2009 – Dacă zeul Sex e demonul adâncurilor, atunci e mai bine să i te închini decât să i te opui. Nu de alta, dar evitarea sexului pare să ducă la probleme mai serioase decât consumarea lui.

The Christmas Tango2011 – Urmărirea cu obstinație a dragostei te face s-o ratezi. O mențiune specială merită făcută pentru muzica lui Eolou Giannos, care pare că poartă întreaga greutate a filmului.

Un trailer, din păcate fără subtitrare în engleză :

😎

8 COMMENTS

  1. De ce e împlinirea sexuală a iubirii un lucru non-sexual ? Pentru că sentimentul împlinirii sexuale ține de atingerea intimității, nu a orgasmului. Relațiile sexuale consumate în absența unui sentiment de intimitate au darul de a forța apropierea fizică dincolo de limitele sale, în speranța găsirii intimității. Însă nici intensitatea și nici frecvența actelor sexuale nu sunt calea potrivită spre atingerea intimității, care este nu rezultatul ci premiza comuniunii. Intimitatea e ceva ce ține de natura apropierii dintre doi oameni, iar apropierea este – aproape prin definiție – de natură presexuală (sau postsexuală, dar cu condiția să fie și presexuală, căci sexul nu naște nimic din ce nu exista deja).

    Orice încercare de a surprinde intimitatea după momentul fizic al atingerii (în timpul actului sexual) este sortită eșecului, pentru că atingerea rupe întotdeauna bariera fragilă a intimității. Tocmai aceea exercită sexul o atracție atât de mare: pentru că injoncțiunea atingerii, determinând abolirea temporară a intimității crează iluzia că intimitatea nici nu există și că, prin urmare, nu ne este indispensabilă. În realitate, intimitatea este rezultatul perturbării acelei tensiuni de alimentare a ființei atunci când se află în proximitatea alteia. Contactul fizic dintre două persoane este asemenea unei legări la masă – apare o anumită descărcare, mai plăcută sau mai neplăcută în funcție de rata și direcția producerii sale. Un contact fizic între persoane care n-au nimic în comun (între care lipsește intimitatea) e asemenea unui contact electric mediat de un izolator prost – apar doar scurgeri de curent și pierderi inutile de energie.

    Cele patru filme propuse surprind, fiecare, câteva ipostaze tulburătoare ale intimității. Avem intimitatea sacrificată, intimitatea exhibată, intimitatea trădată, intimitatea dorităimaginată și trăită (resimțită aproape fără voie).

    Rămâne, însă, o întrebare. Din moment ce orice atingere aruncă intimitatea în neant, nu cumva sexul distruge intimitatea? Niciunul dintre filmele de mai sus nu oferă un răspuns acestei întrebări pentru că, deși intimitatea este prezentă de fiecare dată, confruntându-se de asemenea și cu o formă sau alta de interferență sexuală, cu ceea ce rămânem în final este doar un inventar al modurilor (sexuale) de ratare a intimității. Poate că e și ăsta un răspuns până la urmă, în sensul că nu implicarea sexuală în sine aduce atingere intimității, ci mai degrabă modul de percepție a apropierii decide felul în care această apropiere se tranșează. Cel mai adesea, așa cum o atestă și producțiile cinematografice aduse aici în discuție, nu poate fi vorba de găsirea unei soluții atunci când problema e prost pusă încă de la început.

    Sexualitatea e, poate, mai mult un mod de a ști să formulezi o problemă decât de a o rezolva. Pentru că, atunci când e vorba de sex răspunsul se află întotdeauna în întrebare.

    😎

  2. Am citit cu mare placere aceste randuri, cu multa dorinta de a cunoaste gandurile mintii ale unui guru al vietii, despre cel mai complex/complicat/misterios, fenomen in jurul carui-a se invarte toata omenirea.
    Parerea unanim generala este, ca totul se invarte in jurul banului/puterii, insa cine are ochi sa vada, o sa ramana surprins sa constate, de cata nevoie de dragoste au toate cele de pe lumea asta.

    NU putem trai fara dragoste si o cerem imperios inca dinainte de a ne naste, de cand suntem doar un fetus, pana in ultima clipa constienta a vietii pe aceasta planeta, si uneori/rareori, pana dincolo de granitele vietii pe aceasta planeta.

    Toti avem nevoie de dragoste, nu este om care sa nu-si doreasca a trai dragostea.

    grid nici ca se putea nimeri mai bine in viata mea articolul tau si chiar mi-ai limpezit mintea cu unele intelesuri. Singurul aspect pe care cred ca trebuie sa il mai deslusim, este cel al intimitatii.

    Si spun ca sunt momente ale dragostei in care intimitatea dintre doi oameni nu numai ca nu are dorinta sexuala, dar nici macar gand sexual, gand ce ar fi resimtit ca o impietate/profanare grava asupra dragostei celor doi.

    In rest, nu am vazut aceste filme nici nu cred ca o sa am ocazia sa le vad prea curand, singura placere la care nu am renuntat este DarkQ cateva ore la o saptamana. Viata reala isi cere drepturile ei neingradite.

  3. cristymaykei ~

    Dacă mă mai faci guru, o să-mi deschid un ashram și te pun șef peste adepți 🙂 .

    Când îți faci timp să vezi filmele, neapărat să vii să spui cum ți s-au părut și care e ierarhia lor în preferințele tale. Îmi place că sesizezi (sau intuiești) foarte bine lucruri care scapă în general intuiției sau observației altora, așa că sunt foarte curios ce părere vei avea. Nu trebuie să le vezi pe toate patru – începe cu unul din ele, cel care te atrage cel mai tare. Dacă or să mai fie comentatori activi pentru vreunul din filmele astea, sau dacă cineva mai descoperă filme care abordează aceeași temă, poate că vom avea și o altă perspectivă asupra intimității.

    În accepțiunea mea intimitatea și sexualitatea nu pot fi separate. Tocmai faptul că ele par că se exclud reciproc (pentru că, într-adevăr niciuna nu conduce la cealaltă) arată faptul că sunt precum aversul și reversul aceleiași medalii, care este universul interior al unei persoane. Acesta se răsfrânge în exterior ca sexualitate și se repliază asupra lui însuși ca sentiment al intimității.

    Acolo unde există într-adevăr intimitate (și nu vreun simulacru al acesteia), numai voința umană – ca expresie a convingerilor bazate pe experiența personală – poate face ca apropierea sexuală să nu se producă, generând în schimb frustrare. Invers, doi oameni care se simt bine pe plan sexual ajung să se înstrăineze treptat unul de altul nu din cauză că sexualitatea le-ar eroda încet-încet experiența intimității, ci pentru că niciunul nu poate înțelege și accepta suprapunerea perfectă dintre cele două moduri de relaționare. Dar ce anume face atât de dificil de perceput identitatea comună a intimității și sexului?

    Un posibil răspuns constă în teama de a pierde beneficiile unui instrument de navigare prin viață. Nici sexul, nici intimitatea nu sunt în prezent trăite de către oameni, fiind doar mijloace utilizate în atingerea anumitor scopuri. Folosirea sexului ca vehicul spre obținerea plăcerii și recurgerea la intimitate ca ultim drog al stării de bine împiedică alăturarea sexului cu intimitatea, pentru că nu pot fi urmărite două scopuri opuse în același timp. Plăcerea și starea de bine contribuie pe căi diferite la sentimentul împlinirii personale: plăcerea – prin satisfacție, iar starea de bine (mulțumirea, împăcarea cu sine, pacea interioară, lipsa nevoilor) – prin însăși anularea aspirației la satisfacție. Nu se poate căuta, în același timp, atât satisfacția cât și eliberarea din dependența de satisfacție. Scăparea din constrângerile satisfacției nu se poate face hrănind această dependență.

    Teama că expresia sexuală distruge intimitatea și că sexul are de suferit atunci când partenerii devin prea intimi unul cu celălalt e un fapt care pare a se verifica în practică, așa cum ai spus. În principiu, teoria nu poate contrazice practica, numai că relațiile interumane sunt mult prea complicate pentru a fi încadrate ca o simplă stare de fapt. De multe ori, ceea ce pare un lucru evident (dovedit prin evoluția celor mai multe relații) nu e de fapt decât un paravan care ascunde contaminarea practicilor omenești cu idei preconcepute și teorii greșite despre natura umană. Instrumentalizarea practicii denaturează acțiunea, practica  devenind virusată de teorie, iar felul în care oamenii interacționează e dependent de ideile pe care și le fac despre ei înșiși, sau unii despre alții.

    Abia atunci când sexul va înceta să fie folosit ca un simplu vehicul al plăcerii, iar intimitatea nu va mai fi subordonată ideii de confort personal, va dispărea și contradicția care împiedică coexistența lor. Este important să nu confundăm dorința sexuală cu actul sexual în sine, care excede în multe privințe aria strictă a dorinței, arie care se află sub imperiul conștienței și voinței. Tocmai existența “gândului sexual” (despre care vorbești și care e legat de dorință) este ceea ce decuplează sexualitatea de intimitate, aceasta din urmă nefiind supusă rigorilor câmpului conștient. Așa cum sexul care se întâmplă voit, pe baza dorinței, nu se compară cu sexul izvorât din pur sentiment al intimității, tot astfel nici permanența intimității (ca stare a ființei) nu poate fi replicată prin simpla bună înțelegere și conviețuire dintre două persoane.

    Activitatea sexuală este, în accepțiunea sa comună, o fugă de riscurile pe care intimitatea le presupune (vulnerabilitatea fiind riscul cel mai important, pe locul următor fiind lipsa controlului asupra propriei persoane). Dorința sexuală nu este, așa cum se crede, manifestarea impulsului sexual. Acesta nu este o pornire, ci o dispoziție sexuală permanentă – un fel de pull (tracțiune, dacă nu chiar atragere – în sensul gravitării permanente către ceva nelămurit, exterior sieși). Dispoziția sexuală este – contrar dorinței sexuale – ceva destul de neplăcut, manifestat ca o nevoie de împlinire personală, sau ca o insuficiență funciară de care nu se poate scăpa și împotriva căreia ești nevoit să lupți cu mijloacele de rezistență pe care le oferă conștiența, prin intermediul dorinței.

    Satisfacția de natură erotică nu anulează dispoziția sexuală, ci doar îi atenuează efectul. Singura contrapondere pe măsura dispoziției sexuale a omului este oferită de intimitatea cu o altă persoană, ceea ce dă atracției un cu totul alt înțeles – acela de răspuns la o apartenență prestabilită. E adevărat că intimitatea reduce dorința sexuală, dar nu direct ci prin faptul că dispoziția sexuală nu își mai produce efectele, prin urmare dispărând și nevoia de răspuns sexual la insatisfacția primară anterioară regăsirii intimității. Asta nu înseamnă însă că sexul dispare în aceste condiții, ci doar că activitatea sexuală se manifestă mai rar și cu o mai mare intensitate în condițiile în care descărcarea nu se mai produce într-un vid de intimitate, ci pe un teritoriu cel puțin cunoscut (dacă nu chiar propriu).

    😎

  4. Mă întreb de ce se numește Sugar. Ce o fi însemnând zahărul, o fi dulceața de băiat ieșit de ziua lui în lumea mare să-și găsească norocul sau dulceața pe care o căuta, a unei prime iubiri? Poate că este doar praful alb fără de care Butch părea să nu funcționeze.

    Ai văzut în acest film o tensiune între nevoia de intimitate și de sex iar analiza ta iluminează elocvent această tensiune. Ne faci o educație sentimentală (dar nu în sensul romanului de moravuri al lui Flaubert) o veritabilă hartă a sufletului pe care putem să găsim alte căi spre o re-organizare a universului nostru interior.

    Poate că tot sensul filmului este cel de inițiere în lumea adultă, care funcționează pe bază de tranzacții și negociere. Cei care știu ce vor și care își stabilesc bine prețul obțin ce vor. Problema este că intimitatea are o valoare nulă pe piața tranzacțiilor interumane pentru că are un cost prea mare și nu poate fi tranzacționată, este un bun ne-transferabil.

    Cei care au crescut la țară sau și-au petrecut acolo vacanțele deseori au povești despre procesul de inițiere în lumea adultă ocazionat de sacrificarea unui animal pentru hrană. Ca în poezia lui Labiș, ”Mănânc și plâng, mănânc…” Secvența culminanată a filmului este asemenea acestei inițieri, intimitatea este sacrificată pentru a pune sexul pe locul pe care îl joacă în lumea prostituției, de serviciu prestat pentru câștig ”This is serious, this is business!”.

    Înainte de a protesta că doar prostituția este domeniul în care se impune o asmenea tranzacție odioasă să ne gândim un pic și la restul vieții. Orice femeie care se respectă ia în considerare posibilitățile materiale ale unui posibil iubit și soț iar orice bărbat care se respectă pune cariera și banul deasupra considerațiilor sentimentale. Chiar și în lumea presupus egalitară de dinaintea Marii Bulibășeli din 89 banul și ”realizarea profesională”, precum și ”relațiile” determinau valoarea ultimă a unei relații inter-umane.

    Ca adulți ne adaptăm lumii adulte unde câștigă cei care negociază bine, cei care își țin cărțile la piept și oferă numai atât cât merită să ofere. Copiii nu supraviețuiesc însă dacă nu li se oferă totul fără a li se cere nimic în schimb. Poate că râvnim tot restul vieții spre acea stare de grație în care, copii fiind, eram iubiți fără să ni se ceară nimic, așa cum eram, pentru ce eram. Însă dacă toți suntem copii cine să fie părinții?

    Nu știu dacă este justificat psihologic dar nu pot să nu mă gândesc la efectul benefic pe care dragostea absolută a mamei din film trebuie s-o fi avut asupra personajului principal. Curajul de a se desprinde de lumea teribilă în care ajunsese trebuie să-i fi venit din acel fundament al dragostei necondiționate pe care a avut norocul s-o primească de la mama lui.

    Un film care m-a afectat mai mult decât m-am așteptat și pe care poate că nu l-aș fi perceput așa acut dacă nu aș fi citit cele spuse de tine.

  5. Schwep ~

    Comentariul tău m-a dat gata. Înseamnă că nu sunt singurul care vede cai verzi pe pereți 🙂 .

    Cred că “Sugar” e o metaforă pentru substituția universală care se petrece în zilele noastre. Trăim într-o lume de sinteză în care simularea realității a ajuns să cântărească mai greu decât realitatea însăși. Zahărul, acest înlocuitor par excellence (mai dulce decât dulcele) sugerează, cred, graba de a accede la senzații tari, cât mai concentrate, care să ne facă să uităm a mai simți. A simți este periculos, pentru că nu este profitabil și atunci apare o întreagă cultură a simțurilor, dedicată intoxicării simțirii cu senzații, astfel încât simțămintele și emoțiile sunt înlocuite de imagini-substitut ale acestora.

    Sigur că, în film, evocarea cea mai puternică în acest sens e, de departe, praful alb (“zahărul” lui Butch), însă e în aceeași măsură și încântarea cu care fetița cu nume predestinat, Cookie privește dulciurile (în special biscuiții Oreo), sau încrederea oarbă a mamei în pastilele de Ritalin de care pare să depindă calmul copilului său, tratat pentru deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), copil care crede că emoțile nu ne sunt necesare și că ne fac chiar rău.

    Tot un fel de sugar este și întreg universul sexual care se deschide în fața băiatului – adult în devenire – care privește cu nesaț desfășurarea unui sărut pasional, studiind atent tehnica protagoniștilor în timp ce suge o acadea. Înspre finalul filmului (după moartea lui Butch), această semnificație simbolică a îndulcitorilor este marcată o dată mai mult prin zahărul în exces pe care un Cliff pierdut, abia coborât de pe skateboard-ul cu care fugea de lume prin lume, îl toarnă în cafea, chiar înainte de a se arunca în brațele unui necunoscut pe care intuim că nu-l putea suferi, dar îl putea cuceri. Un mod ușor (prea ușor) de a trece peste trecut, pentru a-l înlocui. Moștenirea lui Butch – acea întrebare-capcană adresată post-mortem “We had fun, didn’t we? […] When was the last time?” – se perpetuează prin Cliff, care a învățat în timp record cum poate fi convertită intimitatea în sex. Însă schimburile de acest gen dau întotdeauna cu rest, pentru că răspunsul la întrebare se lasă așteptat. Nimeni nu-și mai poate aminti când (sau dacă) cei doi s-au simțit într-adevăr bine împreună. Tot ce e sigur este că au fost high , deși fiecare în felul său.

    Mă bucur că ai remarcat imposibilitatea tranzacționării intimității (altfel decât la o valoare-substitut, aceea a sexului sau banilor). Baudrillard vorbea de “schimbul imposibil” în aproximativ aceiași termeni. Lucrurile care nu pot fi schimbate (în sensul că nu au o valoare de schimb) ajung până la urmă să fie substituite. Așa, de dragul tranzacționării, care este generatoare de profit (fie el și sentimental).

    În film apare însă și o scenă în care nu sexul este cel care ține loc de intimitate, ci intimitatea este prezervată cu grijă ca un înlocuitor sexual de mare preț. E vorba despre scena de la masă, atunci când Butch și Cliff iau împreună micul-dejun cu cereale, fapt care-i apropie – paradoxal – mai mult decât atunci când dormiseră împreună. Masturbarea pe sub masă este o bună ocazie pentru Butch să fie mai aproape ca niciodată de Cliff, protejându-l totodată de o interferență sexuală directă.

    Cred și eu că existența unei familii, chiar și cu probleme este cea care l-a salvat într-un fel pe Cliff. Amenințarea continuă să existe însă și după ce el aruncă la coș, într-un gest care se vrea simbolic, skateboard-ul devenit o rampă de lansare în lumea nebună din afara familiei. Singura speranță pe care filmul ne-o lasă este că desprinderea simbolică de acest mijloc de locomoție are loc după dezmățul din toaletă. Îmi place să cred că, în amintirea lui Butch, Cliff și-a permis o ultimă aventură, ca formă de a pune punct trecutului și a-l închide în cutia cu povești.

    Din păcate însă, Andre Noble (actorul care-l interpretează pe Cliff în film) a murit la doar câteva săptămâni după premiera filmului. Conform site-ului IMDB, actorul se afla într-o tabără și a consumat seva unei plante foarte toxice, cu efecte psihotrope (Aconitum napellus ; în limba română planta se cheamă omag – nu OMG, dar pe-aproape 🙂 ). Încă o dovadă că viața reală bate filmul.

    😎

    P.S. – Otrava în cauză, folosită în trecut ca analgezic, își trage numele din grecescul a-konitos, care înseamnă “fără praf” sau “fără efort” (adică ușor, lin, fără a ridica praful în jur – cu alte cuvinte, fără șocuri și comoții sau, în fine, “deasupra oricăror probleme”, de neînvins).

    http://en.wikipedia.org/wiki/Aconitine
    http://en.wikipedia.org/wiki/Aconitum
    http://blog.deborahblum.com/?p=88

  6. grid nu este o idee rea tu cu grija pentru bunastarea mentala a adeptilor si eu cu incasatul banutilor.
    Iar in curand ridicam si un templu. Dar mai incolo dupa penssionare.
    Nu este vina mea ca TU esti un guru, aceptati conditia si lumineaza-ne in continuare, multi dintre noi avem nevoie de asta intr-o lume in umbra.

  7. salut sunt nou pe ste si as dori saexpun aici problemele mele sunt casatorit depeste 22 ani am 4 copii mari dar de ceva timp a o atractie anume pentru barbati am facut contacte sexuale cu 3 persoane dar nici unul stabil ce ma sfatuiti sa fac de la un timp observ in relatia mea de familie o raceala care mapune pe ginduri ce ma sfatuiti

  8. giany ~

    Depinde cum a apărut atracția ta pentru bărbați. E greu de crezut că, după douăzeci și doi de ani de căsătorie și viață de familie te-ai trezit așa, din senin, că-ți plac bărbații. Sigur, e posibil ca sacrificiile făcute de-a lungul timpului pentru familie, în dauna vieții personale, să-și spună abia acum cuvântul și să te facă să cauți altceva. Însă orice alt bărbat heterosexual în situația ta (dezamăgit fiind de monotonia căsniciei și aflat în căutarea unei condimentări a vieții sale sexuale) ar fi căutat probabil compania unei alte femei, nu a unui bărbat. Mă întreb dacă ți-ai înșelat vreodată soția cu o altă femeie. Dacă nu, e clar că femeile nu te-au interesat cu adevărat niciodată.

    Schimbarea ta de orientare e prea bruscă pentru a fi doar circumstanțială. De vreme ce spui că ai avut deja trei relații cu bărbați, înseamnă că n-a fost nimic întâmplător. Le căutai, ba mai mult, ți-ai fi dorit să și dureze. Stabilitatea unei relații paralele e mai riscantă decât relațiile ocazionale și întâmplătoare, pentru că ridică mai repede semne de întrebare partenerului de viață (în cazul tău, soției). Cu toate astea, se pare că știi foarte bine ce îți dorești și îți asumi riscul de a încheia o căsnicie care nu mai răspunde nevoilor tale (nu numai sexuale).

    Probabil îți doreai mai demult relații cu bărbați, dar erai conștient că așa ceva ți-ar fi schimbat viața prea mult și prea devreme. Acum, după atâția ani de căsătorie, nu te mai poți ascunde de tine însuți. Sunt destui bărbați în situația ta, unii confruntându-se chiar după mai mulți ani de căsnicie decât tine (patruzeci de ani, într-un caz despre care am auzit chiar eu) cu realitatea de care au fugit toată viața. Dacă înainte vreme găsirea unui partener de sex presupunea multă căutare, expunere directă și riscuri care nu întotdeauna puteau fi asumate de către un familist, astăzi numai cine nu vrea nu-și găsește o partidă sexuală.

    Întrebarea care te muncește și la care vrei să te ajutăm să-ți răspunzi este, probabil, dacă merită sau nu să faci pasul decisiv al ruperii de viața ta de până acum. Nu cred că nou-descoperita ta atracție pentru bărbați îți ridică semne de întrebare, pentru că – așa cum am spus – e destul de clar ce vrei. Pe tine te interesează să știi dacă ai șanse să iubești și să fii iubit de un alt bărbat, astfel încât să-ți poți reface viața alături de el. Se pare că ești destul de împăcat cu perspectiva că relația ta cu soția s-a încheiat, așa că salvarea căsniciei nici nu te mai preocupă în aceste condiții.

    Răspunsul ar putea să nu te mulțumească, dar realitatea este că s-ar putea să alergi mult și bine după relații pasagere care să nu ducă niciunde. Bărbații fug în general de relații stabile, mai ales dacă există o așteptare ca acestea să dureze. Până și satisfacția sexuală prea evidentă nu-i de bun augur pentru continuarea unei relații. Dacă ești dispus la inconvenientele unei lungi perioade de rodaj în ceea ce privește relațiile tale cu bărbații, lasă-te în voia sorții și încearcă-ți norocul. Ar fi frumos și cinstit însă să nu atragi după tine, în această aventură, soția și copiii. Ei n-au nicio vină pentru nehotărârea ta din tinerețe. Dacă abia acum te-ai descoperit cu adevărat, ia-ți viața în propriile mâini și pornește singur, de la zero.

    E interesant (deși deloc nepotrivit) că ai cerut ajutor tocmai prin intermediul acestui post, al cărui subiect e comoția și locomoția sexuală. Tu ai descoperit abia acum mașina care-ți place și vrei s-o încerci, să vezi cât o țin balamalele. Probabil că cele trei întâlniri pe care le-ai avut până acum te-au dat bine de tot peste cap, astfel încât vrei să-ți pui la încercare abilitățile de șofer într-ale sexului cu bărbații. E bine de știut însă că mașina asta sexuală te duce unde vrei, atâta timp cât nu te lași condus de ea. Dacă-ți place doar fiorul injecției de adrenalină, dar nu ești dispus să devii una cu mașina, mai bine te lași păgubaș încă de la început. Sexul te poartă până dincolo de lume, însă numai atunci când îi așezi mai întâi lumea la picioare. Dacă lumea din jur se clatină, sexul începe cu adevărat să conteze. Departe de-a fi un mijloc de locomoție și-o fugă de probleme, sexul reprezintă o ancoră în realitate.

    În măsura în care această ancoră în realitate devine absolut necesară pentru existența cuiva, poate că o schimbare atât de bruscă și de drastică merită totuși încercată. Totul e să nu fie numai un capriciu de moment.

    😎

Comments are closed.

Vezi si...

Eternal Summer (2006)

  ,,Un film taiwanez de care m-am îndrăgostit….” Eternal Summer (Shèngxià Guang Nian) relizat în 2006 de regizorul   Est Chen iar  filmul a primit patru nominalizări la cea dea 44-a ediţie a Premiilor Golden Horse , inclusiv Cel mai bun actor secundar și cel mai bun nou performer  pentru Joseph Chang, și Bryant Chang a câştigat cel mai bun...

Articole din aceeasi categorie