Angels in America

1. L-am văzut. O capodoperă!

2. E un mini-serial de 6 episoade, excelent! adaptat dupa o piesa de teatru din ani 80. unul dintre cele mai bune pe care le-am vizionat…

3. l-am luat prima data numai pentru ca am citit Al Pacino si Meryl Streep. mi-a placut la nebunie. :yes:

4. Nu e nimic greoi… Superb film.

   Cand l-au premiat, eram deja familiar cu cazul Roy Cohn/Rosenbergs si vazusem piesa. Intradevar e mai bun ca piesa de teatru.

5. L-am vazut de vreo 4-5 ori, scena favorita e cea cu Justin Kirk dansand cu iubitul imaginar pe ¨Moon River¨. Si eschimosul cred ca e Jeffrey Wright, nu Patrick Wilson; ma rog, e mai putin important. Cel mai bun rol cred ca il face Al Pacino, e genial.

6. Voiam doar sa adaug scena mea favorita din Angels in America (sper sa ve convinga), plus o scena cy Meryl Streep.

   http://www.youtube.com/watch?v=LCd8Lzg4RnU

   http://www.youtube.com/watch?v=yw48d3cFZaU

7. L-am vazut cand aveam 15 – 17 ani!
   Eram obsedat! Deabia astept sa il vad pe ascuns la HBO.
   A insemnat foarte mult pentru mine miniserialul acesta la vremea respectiva. 🙂

8. O sa il vizionez si eu cat de curand posibil :-))

9. Un film foarte bine facut, nu atat “greu”, mai degraba “cu greutate”. Mary Louise e exceptionala, Justin Kirk face un rol de zile mari.
   E unul dintre acele filme care impresioneaza, care te fac sa te mai gandesti la el si dupa ce-l termini de vazut.

   • Pai da, depinde foarte mult… adică dacă stai să analizezi unele chestii, replici (harper e geniala la asta, e preferata mea), insemnatatea anumitor scene, cum se transpun in viata de zi cu zi, natura unama (de exemplu Lou il paraseste iesind la suprafata adevarata latura a omului, lasitatea si fuga de frica), societatea si religia care indocrineaza facandu-l pe Joe super closeted, povestile avute cu un subconstient metaforic de catre harper, modelul cel mai des intalnit de relatie, cel formal, cu o conectivitate emotionala inexistenta sau precara (joe-harper).

     Cea mai tare faza este aproape de final cand ingerii spun ca daca Dumnezeu se va intoarce in Rai, il vor da in judecata pentru ca i-a abandonat. Acest Dumnezeu, care pleaca fara sa spuna sa a caru-i reintoarcere este intotdeauna asteptata… poate fi orice. Asa ca nu stiu, eu ori de cate ori am revazut filmul am descopert mereu cate o replica noua care m-a pus pe ganduri, mici chestii care mi-au dat impresia ca e mai mult decat credeam ultima oara cand l-am vazut.

     Dupa cum spuneam, totusi, Dumnezeu a parasit Raiul.

     Mi-ar placea tare mult impresia lui Grid. Ori aici, ori intr-un mail… nu conteaza. Nora? Tu ai vazut filmul?

10. No Robert, hai ca mai facut curius sa iau si eu filmul si sa il vizionez, dar intr-un week-end, ca in cursul saptamanii in nici un caz nu am cand sa vizionez 6 ore :D.

    Sa ma aprovizionez si eu cu Nachos, pop corn, apa plata ( cu sau fara Lamaie ) si ce o mai trebui pe acolo … Si spor la vizionat!

11. Salut tinerimea! :-*
    Dacă tot aţi văzut şi v-a plăcut filmul încercaţi şi piesa de teatru.
    Se va juca la noi, într-o regie de zile mari.
    http://www.teatrulmetropolis.ro/spectacole/ingeri-in-america.html
    RobertG, te iert, de data aceasta, pentru modul în care ai scris pe parcursul textului numele proprii. Sigur a fost din fugă. Dar formularea “un film foarte complex” mi-a zgâriat rău urechile. Îmi place prea mult cum scrii şi cum gândeşti ca să nu îţi atrag atenţia, cu scuzele de rigoare.
    Să fiţi frumoşi!

12. Haha. Da, tinerimea.

    Da, ma grabeam… scrisesem de pe telefon o parte.

13. Aveam dvd-ul asta de fo’ 3-4 ani in colectie, fără să mă fi atins măcar de el (mă mir ca avea ţipla scoasă). Dar acum, daca tot m-ai intrebat (Robert) şi dacă tot a fost weekend muncitoresc, zic hai măi să vad ce-i cu el, merit si eu o zi de pauza. Asa ca abia ce-am terminat primul dvd. După al doilea revin cu păreri 🙂

14. Din păcate sau nu, se pare că nu am văzut acelaşi film pe care l-aţi văzut voi (cei care au comentat mai sus).

    Voi ati vâzut un film în care, probabil, v-ati regăsit. Voi aţi trăit nişte metafore care, probabil, v-au atins nişte corzi.

    Filmul pe care l-ati văzut voi, l-am dedus din comentariile voastre şi ale altora, inclusiv ale recenziilor.

    Dar eu am văzut alt film şi-am simţit alte metafore.
    Am văzut un film în care, prin intermediul metaforelor, este pus la îndoială job-ul lui dumnezeu. Nu zic existenţa lui, ci doar că în mod suav şi-ar fi luat faţa de la pământeni.
    Cine are însă curajul să spună toate astea? Cine sunt cei care îndrăzesc să spună asta? Prin gura cui se aude acest strigăt? Prin gura unor bolnavi (schizofrenici, alienaţi – şi nu in sens metaforic, ci la propriu).

    Şi pe cine-a mai băgat autorul în categoria BOLNAVI PATOLOGICI? Ce să veeezi, homosexualii!
    Culmea, singurii sănătoşi din filmul ăsta (cei 2 medici, Joe şi Belize) nu pomenesc o iotă despre divinitate. Niciun sunet. Ba mai mult, ei, cei sănătoşi, nu pun la îndoială existenţa divinităţii, nici măcar c-o replică, pentru ei e evident că doar nebunii (deci si homosexualii, gratie autorului) au halucinaţii.

    I-as fi iertat greseala autorului, dacă i-ar fi dat prin cap să se rezume doar la personaje nebune, fără să adauge şi nişte personaje sănătoase la mansardă, pentru că în felul ăsta n-a făcut decât să scoată contrastul în evidenţă.

    A reusit să facă amănunte ptr jdemii de metafore, pierzând din vedere metafora subliminală care le invăluie pe toate şi care pătrunde în mintea celor mai mulţi dintre heterosexuali şi care hrăneşte din plin homofobia şi credinţa: “Numai bolnavii (printre care şi homosexualii – iarăşi, graţie unui autor cu bune intenţii, dar slabă gândire de perspectivă) pun la îndoială divinitatea şi se întreabă de ce. Oamenii sănătoşi cred şi punct.”

    De ce cred eu ca a avut recenzii atât de bune şi e la mare trecere în lumea bună?! Pentru că lumea bună e atât de ipocrită şi-şi ţine atât de ascunse propriile îndoieli, încât să faci publice toate aceste îndoieli prin gura altora (şi nu oricare altora, ci o categorie foarte bine delimitată – bolnavii psihic băgaţi la un loc cu homosexualii) a fost o “mană cerească”.

    Poate că da, un homosexual se scufundă în trăirile homosexualilor de pe ecran, insă un hetero se va scufunda în cu totul altă “baltă”, aceea a indoielilor, îndoieli pe care ei nu au curaj să le exprime (nici măcar in propriul cap, se sperie de simplul gând al indoielii). Şi-atunci, pe nesimţite, vor invidia şi vor urî şi mai mult pe cei care au curajul ăsta. E uman, e legea firii să urâm tot ceea ce noi nu putem fi sau nu putem face.
    In rest, performanţe actoriceşti incontestabile şi 2 replici de reţinut pe care mi le-am şi notat.

15. Cu riscul de a deschide din nou discuția despre Dumnezeu, trebuie să spun că fiecare înțelege ce vrea din ideea filmului că Dumnezeu și-a luat fața de la oameni. Unii o să spună că motivul acestui abandon este păcatul homosexualității, iar alții vor replica invocând faptul că adevăratul păcat este discriminarea homosexualilor – faptul că oamenii nu se mai recunosc între ei drept semeni, egali în fața lui Dumnezeu. (Variantă preferată a filmului pare să fie undeva la mijloc, îngerul spunând că Dumnezeu a părăsit Raiul ca protest contra faptului că oamenii au devenit sclavii schimbării și a unei mișcări continue, sfârșind într-o forfotă generalizată, necondiționată de nimic altceva decât de ea însăși. Prin asta se incriminează atât înțelegerea strict sexuală homosexualității, ca exces sexual și promiscuitate, cât și atitudinea de respingere a oamenilor pe criteriul sexualității lor neproductive.) O altă variantă posibilă ar fi cea potrivit căreia Dumnezeu plecase puțin în vacanță atunci când epidemia de SIDA a apărut, părăsind Raiul pentru o scurtă vizită pe pământ, printre oameni.

    Că filmul nu este grevat de prejudecăți anti-gay nu cred că mai trebuie demonstrat. Nu doar pentru faptul că autorul piesei de teatru (și al scenariului acestui film) este el însuși un evreu gay, confruntat cu discriminarea, ci mai ales pentru acuratețea cu care surprinde viața gay a anilor ’80, privirea scriitorului (Tony Kushner, laureat Pulitzer pentru dramaturgie) fiind în mod cert cea a unui insider, pentru care temerile și dificultățile acceptării propriei condiții (sexualitatea, religia, boala) sunt bine cunoscute.

    Filmul prezintă practic căile principale care duc la eșuarea iubirii pe tărâmuri străine ei (sexul, iluzia, puterea și influența), boala fiind prezentată ca expresia fizică a acestui naufragiu. Departe de a fi legate strict de homosexualitate (dat fiind că și Harper, soția lui Joe Pitt se confruntă cu așa ceva), halucinațiile sunt manifestarea bolii în care sfârșește iubirea. De altfel nici Belize (homosexualul sănătos care îngrijește bolnavii de SIDA), nici Joe (avocatul mormon care abia descoperă iubirea) și nici Louis (nevroticul partener al lui Prior) nu au deloc viziuni. În plus Belize – care pare cel mai sănătos dintre toate personajele, în ciuda aparenței lui efeminate – nu numai că nu are halucinații, temeri sau deliruri de tip religios, dar este și capabil să înțeleagă și să descifreze natura aparițiilor terifiante care îi chinuie pe suferinzii de care se ocupă în calitate de asistent medical, de prieten bun sau de confident.

    Frumusețea filmului derivă din simplitatea sa, în ciuda lungimii și a complexității sale. Toată lumea aleargă de fapt după același lucru – iubirea, deși fiecare o face în feluri diferite (și eșuând, de aceea, fiecare în felul său). Prior era obsedat de sex și se aștepta ca dragostea să vină pe această cale, deși o avea deja în brațe. Louis voia dreptate și justiție, imaginându-și că și iubirea trebuie să fie dreaptă. Roy Cohn voia să facă iubirea prizonieră și să acceadă la ea prin putere și influență, el fiind prototipul iubirii carieriste. Joe credea că-și iubește soția, dar de fapt nu putea fi decât cel mult corect față de ea, iubind în fapt o minciună și o anumită imagine despre el însuși. Harper, soția lui, își iubea soțul dorind însă să-l schimbe, riscând chiar să facă din propriul lor copil (încă neconceput) garantul iubirii lor (și aceea nenăscută încă). Hannah, mama lui Joe, vede iubirea ca prizonieră a religiei și, de aceea, pare rece și distantă față de orice manifestare fizică a afecțiunii, după care totuși tânjește deși nu își permite acest lucru.

    Un lucru puțin remarcat și comentat despre acest film este modul remarcabil în care trăirile sexuale și cele religioase sunt surprinse pe același plan. Pentru Prior, erecțiile sunt semnul premonitor al întâlnirii cu îngerul. Fără a fi foarte clar, se sugerează fie că tensiunea sexuală își poate găsi sublimarea și finalitatea în trăiri de tip religios, fie că sentimentului religios și mistic îi corespunde o finalitate sexuală (ca și cum acel Alfa și Omega al creației, punctul inițial și final a tot ce există, ar sălășlui ascuns undeva în misterul carnalității – “corpul este grădina sufletului”). De altfel, chiar spectrul bolii poate fi înțeles în acest mod – în găsirea acelui echilibru de manifestare între uniunea mistică (comunitatea dintre Dumnezeu și om) și uniunea sexuală (prin care oamenii se întâlnesc ca urmare a unui dat divin ce nu trebuie ignorat).

    😎

     

16. Trebuie vazut filmu asta, cat de curand posibil 🙂
    Multumim Robert

17. GRID, NORA… acum trebuie sa revad filmul tinand cont de ce ati vazut voi in el, sa vad ce iese.

18. Aproape sa citesc la repezeala acest articol si ce sa vezi, surpriza, l-am citit cu comentarii cu tot.
    Atata elocventa in vorbele voastre, atatea controverse din diferitele perceptii cu opiniile felurite, dar cu finalitatea surprinzatoare a unicei idei, aceeasi la toti, ca filmul merita vazut, induce dorinta ba chiar necesitatea vizionarii filmului cat mai reoede.

    Un film la care primul comentariu e al lui FirstLine, comentariu ce este aproape ca o aparatie a unui inger in plan material in vazul muritorilor pamanteni, comenteaza oamnei noi pe care eu unul nu i-am mai vazut pana acum, Corneliu este entuziast si ne arata preferintele lui din film, Dragos se transfigureaza intr-un indragostit la prima dragoste, cea pe care nu o uiti nicodata, bunicutza Maribad care oricat de tafnoasa este c-a plecat Sinbad, tot face reclama la piesa de teatru si mai ales Nora care activista feminista cum este ea, vede numai discriminare si GRID, GRID m-a spart cu duritate maxima frate{ sa ma ierte mary ced ca de aici am fisurile anale}, un GRID care vede iubirea, cautarea ei prin toate caile posibile, ma face sa cred, ori ca filmul este foarte bun, ori vine sfarsitul lumii in curand.
    Cum stiu ca sfarsitul lumii este altul decat asa cum cred modelatii falsilor profeti, inseamna ca FILMUL CHIAR E BUN.

    Acum aproape ca mi-e imposibil sa mai vad filmul pentru a nu pierde acest mister magic ce insoteste acest film in mintea mea acum.
    E ca si cum as viola o preoteasa a cultului Zeitei Vesta.

    Si totusi ma intreb daca se merita sa vizonez filmul!

19. Ioi Cristy … ce imaginatie Kinky ai si tu 😀 si mai zici de mine hahahah.

    Te-oi ierta ce sa fac acum :P. Da zii si u lui Grid sa fie mai bland hahahahahahahaha

20. @cristymaykei
    “activistă feministă” este un nou termen pentru hetero, nu-i aşa?

21. Nora, da, da… DA. Poate fi și activistă nefeministă, nu?

    Ti-am trimis un mesaj privat Nora, când ai vreme, dă un semn cu ce te rugasem.

22. Mah, singurul activism de care as putea fi acuzată ar fi cel educaţional.
    Invăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi 🙂

23. cati ar fi inteles ideea daca zicea numai feminista?
    si daca vrei sa invat mai dami si sa manc ceva de preferabil o supa cu galuste. pop u Nora.

24. Nu-ti dau mah, nu-ti dau, ete-asa 😛
    Legat de feminismul ala, prietene de-ale mele ti-ar putea povesti cat de feminista sunt eu si ce de bocanci in gură îşi iau de la mine 🙂

25. Asa sora mea nui da lui Cristy supa cu galuste 😉

    Da … nui asa ca fratelui tau ii dai :D?

26. Da, frate brother, tie-ţi dau… îţi dau de înţeles :-*

27. Tocmai citisem articolul (cam tarziu, stiu dar timpul e un lux ce nu mi-l permit) si daca in seara asta 2 ore sunt liber mi-am zis sa incep sa vizionez si eu mult laudatul “Angels in America”.
    Cand am aruncat un ochi, la inceputul primului capitol peste distributie, pe langa faptul ca vad cele doua nume ale titanilor cinematografiei Al Pacino si Mery Streep, mai observ si doua nume al naibii de familiare: Mary-Louise Parker si Justin Kirk … eram ceva de genul WEEDS!!WEEEDS!!WEEEEDS!! :D!!! Vorba aia “cine stie cunoaste”(legat de entuziasmul meu). Chiar m-a amuzat faptul ca la inceput cand cei doi se intalnesc inntr-un mod .. halucinatoriu, Joe ii spune lui Harper “Nancy Drew!”, replica auzita de zeci de ori in serialul Weeds(sper ca nu sunt singurul care l-a vizionat …).

    Primele doua capitole …captivante. Restul, sper in week-end.
    Oricum sunt recunoscator lui Mister, caci ne-a adus la cunoastinta acest serial.

28. @ Nora: Uneori nu-i bine sa fii atat de patimas atunci cand judeci. Asta ti-ar putea rapi din luciditate si te-ar putea transforma dintr-un activist educational intr-un activist pasional!
    Care sunt cele doua replici din film care iti staruie in memoria afectiva, cele despre care scrii ca ti le-ai si notat?
    Si care este distinctia pe care o faci intre bolnavii patologici si cei nepatologici? 🙂
    Eu zic ca filmul nu-i atat despre oameni bolnavi, cat despre oameni angoasati…iar unii, in film, sunt mai angoasati decat altii, la fel cum stau lucrurile si in viata reala.
    Cele cateva detalii oferite de Grid referitoare la autorul piesei de teatru, care-i si scenarist al filmului, ar trebui sa fie cumva suficiente pentru a pleda in sprijinul ideii ca filmul nu-i unul care sa plaseze homosexualii alaturi de schizofreni ori de posedati si pe toti acestia, dimpreuna, impotriva lui Dumnezeu. Absolut deloc!
    Nici nu stiu sigur daca filmul acesta e despre iubire ori doar ne place noua sa credem asta, pe motiv ca majoritatea dintre noi tanjim dupa iubire, iar ea, iubirea, e devenita deja aproape un produs de marketing care vinde orice, de la ciocolata si prezervative, pana la parfumuri, carti si filme.
    Eu vad in film mai mult o poveste despre oameni si viata, fara accente care cad puternic pe iubire. Nici nu stiu sigur daca personajele se afla atat in cautarea iubirii, cum zice Grid (nu-i perfect imposibil sa se afle, dar nici nu-i foarte sigur ca o fac!), cat in cautarea sinelui propriu in raport cu…diversele incercari ale destinului.
    Pentru Harper, incercarea este iubirea oarecum bolnavicioasa si cumva neimpartasita in acelasi mod, pentru altul este boala, o boala grava si cumva incurabila, pentru altii, multi, prejudecatile de tot felul, si tot asa…
    Pana la urma, solutiile sunt diferite: Harper gaseste nu iubirea, ci se gaseste pe sine, facand o deplina pace cu ea, mama lui Joe gaseste posibilitatea de a se implini, inclusiv din perspectiva religioasa, daca doresti, prin aceea ca poate darui iubire si ocrotire, chiar si unor suflete “pacatoase”, asa cum pesemne le va fi considerat ea, Prior gaseste calea de a convietui echilibrat cu boala, cu care traieste intr-o relatie de mai multa vreme chiar decat a trait cu iubitul lui…si uite-asa…fiecare gaseste raspuns pentru cate o angoasa…
    Departe de spiritul filmului ideea de a-i face pe homosexuali captivi intr-o cusca unde sunt inchisi nebunii! Ba dimpotriva! Personajele toate, si cele hetero- si cele gay, sunt macinate de puternice conflicte interioare, iar relationarea lor cu Dumnezeu nu este una calma si liniara tocmai din motivul pentru care o zi din viata ta nu este perfect identica cu cealalta. Conflictul dintre om si Dumnezeu nu-i o expresie a vreunui derapaj (nici psihic, nici ideologic, nici de alta natura), ci o expresie a evolutiei, o masura a felului in care curg apele sufletului fiecaruia dintre noi in parte.
    Iar lumea nu-i abandonata de Dumnezeu, nici macar in viziunea scenaristului, dovada si imaginile simbolice din final si trimiterea la textele cu fantana Bethesda.
    Filmul e, fireste, o metafora puternica, iar din perspectiva asta inclin sa ii dau perfecta dreptate lui Grid, e foarte posibil ca una dintre sugestii sa fie aceea legata de absenta lui Dumnezeu de la locul lui exact in momentul in care “epidemia” de SIDA s-a iscat si s-a raspandit, starnind, cum era si firesc, teama oamenilor in fata unei alte boli, necunoscute pana atunci si socotite incurabile.
    Unde mai pui ca, in context, numeroase au fost speculatiile care au legat boala in sine de manifestarile afectiunii de tip homosexual, fapt care a creat o presiune suplimentara asupra comunitatii gay, pe langa cea a confruntarii propriu-zise cu boala. Lucru reflectat, de altfel, si de alte filme – a se vedea cazul lui “Philadelphia” ii zicea parca, filmul cu Tom Hanks, daca imi aduc eu bine aminte.
    Ei bine, intr-un astfel de context, nu-i tocmai deplasat sa construiesti o drama in jurul ideii ca Dumnezeu si-a intors fata de la oameni, fara a insemna cumva prin asta ca spui ca, in “tulburarea” lor, homosexualii se prind de piept cu Dumnezeu laolalta cu bolnavii psihic ori cu dependentii de narcotice…nu! nu-i asta! E drept ca si ei, homosexualii se prind de piept cu Ingerul, dar o fac la fel ca si ceilalti muritori chinuiti de varii angoase: boala, tradarea, ne-iubirea, caderea in pacat, de orice fel ar fi ea, setea de putere s.a.m.d.
    Nu exista bolnavi patologici, Nora, exista doar bolnavi: eu, tu, Grid, Robert, fiecare dintre noi in parte. Si exista, eventual, patologii / boli asociate bolii de baza. Poti fi avid de putere / afirmare si in acelasi timp poti fi homosexual si bolnav de SIDA. Poti fi o faptura fragila si deprimata, care-si trateaza angoasele cu diverse medicamente si cauta obsesiv iubirea in locul nepotrivit. Poti fi excesiv de expresiv si oleaca efeminat, dar altfel sanatos tun si cu o imensa pricepere si disponibilitate de a-i ajuta pe ceilalti. Poti fi un sot mediocru si las si un carierist, deopotriva, a carui boala de baza e aceea ca nu se pricepe sa se asume complet pe sine, refuzandu-se mereu. Poti fi un fricos si un las in acelasi timp, aspirand la o relatie comoda si aseptica. Poti avea SIDA, fiind si homosexual, dar si prinzandu-te de piept cu…Dumnezeu insusi, in cautarea pacii cu tine si a unui compromis cat de cat OK cu boala. Eu asa cred…Asta-i tot.

29. @bleumarin
    “Uneori nu-i bine sa fii atat de patimas atunci cand judeci” zici tu.
    Daca UNEORI nu e bine, deducem lesne ca ALTEORI e bine. Acu’ mai ramane sa stabilesti tot TU, desigur, si cand e bine alteori si cand nu e bine uneori.
    Si ptr ca uneori raspund la intrebari, iar alteori nu…
    Cele 2 replici sunt:
    “Vrei sa fii amabil sau eficient?!” si
    “Vrei sa faci legea sau vrei sa te supui ei?!”
    Despre restul nu comentez. Cel putin nu azi.

30. @Nora: Buna seara!
    Vrei atunci sa fii amabila (ori eficienta) si sa te gandesti (pentru ca nu, nu-i nevoie sa imi raspunzi!) daca tu vrei sa faci legea sau sa te supui ei?
    Nu de alta, dar pentru o persoana care se socoteste activista intr-ale educatiei, gasesc raspunsul tau foarte…bizar, ca sa zic asa.
    In general, cu oamenii si cu atat mai mult cu cei aflati in formare (adica in plin proces educational) e bine sa fii foarte deschis catre dialog.
    Faptul ca am spus ca “uneori nu-i bine sa fii atat de patimas atunci cand judeci” inseamna chiar asta: ca uneori nu-i bine sa fii atat de patimas atunci cand judeci. Si atat. Chestia cu UNEORI si cu ALTEORI nu-mi apartine mie, iti apartine tie! Dupa cum tot tu esti libera sa alegi atunci cand sa judeci patimas si atunci cand sa nu judeci ca atare, e simplu!
    Cat despre aluzia la aceea ca ar trebui sa stabilesc tot eu cand e bine si cand nu…iarta-ma, dar nu-i vad deloc logica! Replica mea nu era un atac la persoana, doar daca chestiuni ce tin de orgoliul personal nu o fac sa apara ca fiind asa. Altfel, ea era o constatare si atat.
    Eu am exprimat o parere, tu ai exprimat o alta! Asta-i tot.
    Sper ca in lumea in care tu esti o activista educationala ceilalti (cei care, adica, trebuie sa invete, sa invete si iar sa invete!) au dreptul sa isi exprime macar din cand in cand, asa, o opinie…Sau nu?

Comments are closed.