Untitled-10Serile Filmului Gay este festivalul de film consacrat în România care adună la Cluj-Napoca, la o singură ediţie, peste 70 de filme, scurt şi lung metraje, documentare, cu tematică LGBT (persoane lesbiene, gay, bisexuali, transgender).

Festivalul a trăit cea de-a noua ediţie a sa în 2012, şi are drept atribut unic şi lăudabil faptul că este organizat aproape în exclusivitate pe baza de voluntariat, de către membri  ai comunităţii LGBT din Cluj, împreună cu prietenii acestora, ceea ce îi permite să fie un festival complet necomercial, unde intrarea la vizionările de filme şi la multele evenimente asociate este liberă.

Este o ocazie specială să putem aduce filmele care au rulat în cadrul SFG 2012 la Bucureşti, pentru ca oricine este interesat să înveţe despre viaţa persoanelor LGBT şi să socializeze într-un mediu prietenos şi artistic să poată face asta, pe parcursul a trei seri, între 14 şi 16 februarie, la Casa Carol 53, bdul. Carol, nr. 53, Bucureşti.

În România, unu din trei români se simte foarte inconfortabil şi incon­fortabil să fie în preajma unei persoane gay. Jumătate din populatia României nu ar vrea să ia masa cu o persoană gay, mai mulţi decât cu o persoană infectată cu HIV sau o persoană de etnie romă (CNCD, 2012).

Această atitudine generaliza­tă ne-a făcut pe noi, persoanele lesbi­ene, gay, bisexuale şi transgender să suferim de stigmatizare, marginalizare şi izolare. 68% dintre bărbaţii gay si bi­sexuali din Romania se simt singuri şi izolaţi şi 28% spun că nimeni nu le cu­noaşte orientarea sexuală, în timp ce 40% spun că foarte puţine persoane ştiu despre orientarea lor sexuală. (EMIS, 2011). Atitudinea în general ad­versă a celor din jur este exprimată în episoade frecvente de hărţuire verbală şi chiar atacuri fizice asupra noastră. 33% dintre bărbaţii gay şi bisexuali au fost insultaţi în timpul ultimului an pen­tru că oamenii din jur au presupus că au o orientare sexuală diferită de cea a majorităţii, iar 4% au fost agresaţi fizic din acelaşi motiv.

Percepţia negativă despre valoarea personală şi lipsa acceptării personale, într-un context de atitudini publice generalizat adverse, au efecte negative asupra sănătăţii mintale şi emoţionale a persoanelor LGBT şi asu­pra implicării lor într-o viaţă socială şi comunitară sănătoasă şi productivă.

Avem nevoie de ocazii prin care să putem învăţa despre noi, de­spre iubire, identitate, acceptare de sine, familie şi relaţionare. Avem nevoie să învăţăm despre cum putem de­păşi barierele pe care le ridică în calea dezvoltării noastre personale şi sociale stigmatizarea socială şi discriminarea.

Oamenii sunt înconjuraţi, de la naştere, cu modele de la care învaţă, începând cu cărţile de poveşti şi până la filmele de la televizor. În absenţa acestor modele, persoanele LGBT sunt nevoite să înveţe despre ele din reacţia negativă a celor din jur.
De aceea, un festival de film gay este o ocazie extraordinară pen­tru a exprima valori de viaţă din care să putem învăţa, noi despre noi şi cei­lalţi despre noi.

Este un loc în care ne putem simţi în centrul unei atenţii pozi­tive, din păcate atât de rară pentru cei ca noi. Este o oportunitate rară de a procesa şi discuta despre emoţii şi valori general umane, care, însă, nouă ne sunt îngrădite, limitate şi distorsionate de stigmatizare.

Imaginaţi-vă cum discutaţi de­spre relaţii şi despre iubire dupa ce ieşiţi de la un film de dragoste. Acelaşi lucru dorim să îl facem şi noi, deşi, probabil, în discuţia noastră, trebuie să facem loc unor întrebări despre cum vom fi acceptaţi de părinţi, cum va trebui să ne ascundem de colegii de serviciu, despre cum ne este refuzată realitatea unui credit bancar comun cu partenerul nostru şi multe alte lucruri.

Festivalul de film este unul din foarte puţinele momente când putem fi înconjuraţi de exemple de viaţă de care ceilalţi au parte în fiecare zi.

Comunicat preluat de pe situl oficial al SFG.


Alte articole scrise de același autor (Admiral Rauss):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Admiral Rauss

Comments

  1. Dexus    

    Este super tare. Ador filmele gay , intotdeauna mi s-au parut mai profunde decat cele cu heterosexuali.
    Dar prietenul meu nu poate sa vina si iar pierd o ocazie de a cunoaste persoane noi care sa ma faca sa cred ca nu suntem doar eu si el pe pamant, ca nu numai noua ni-se arunca priviri dispretuitoare.

  2. Nemoij    

    Nu am calatorit foarte mult si nu am avut ocazia pana acum sa trec prin Cluj. O sa planuiesc o vizita pe acolo si nu neaparat pentru festivalul filmului gay. Am observat ca Cluj-ul e un oras mai libertin.. poate cineva care locuieste acolo sa-mi confirme?
    Am observat ca sunt organizate multe evenimente gay in Cluj.. probabil sunt si mai multe cluburi pt persoanele LGBT decat sunt in Bucuresti. Cu alte cuvinte.. persoanele gay din Cluj duc o viata mai frumoasa decat o duc cei din Bucuresti sau alte orase 😀

  3. Mihai    

    Interesant articol, si, ce sa zic…

  4. Mary    

    Este foarte interesanta ideea asta de a organiza acest festival, desi pacat ca este foarte rar.

    Cu toate ca este foarte important sa invatam cum sa reactionam la negativismul celor hetero de langa noi, ar trebui luat in considerare si faptul ca printre noi, mai exista si oameni slabi de ingeri, care pun la suflet rautatea oamenilor si prin acest fapt cand vad ca nu se pot integra in societate din cauza respingerilor de care sufera, ajung la actiuni drastice cum ar fi suicidul.

    Ii admir pe cei ce au curajul sa face evenimente de genul acesta si ma bucur ca lupta pentru drepturile LGBT … insa o sa mai curga apa prin dunare pana cand lumea nu va mai vedea intr-un homosexual, o boala … si vor fi mai deschisi la minte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *