No menu items!

Bucharest Pride 2014

Acelasi autor

Tu mergi la Bucharest Pride?

Astăzi începe a 10-a ediţie a paradei LGBT Bucharest Pride şi încă sunt indecis dacă voi participa sâmbăta viitoare la evenimentul culminant al acestei...

Reacţii la declaraţiile Mihaelei Rădulescu

A durat ceva, dar am strâns cele mai importante ştiri, postări de pe bloguri şi postări de pe Facebook sau Twitter apărute în legătură...

Dezbatere naţională! Your host tonight: Răduleasca

   Cred că deja ştiţi despre declaraţiile recente ale Mihaelei Rădulescu despre comunitatea LGTB, dacă nu, oricum, le analizăm puţin mai jos şi discutăm şi...

Nu mai asculta radio, omule!

Există muzică şi după TOP 40 Kiss FM! Gusturile mele muzicale n-aş zice că sunt foarte comune, dovadă că am găsit de-a lungul timpului puţine...

3(trei) gânduri despre bisexualitate

Prietena mea cea mai bună mă sună într-o seară să-mi spună că un prieten de-al ei tocmai i-a spus că e asexual! Fata asta...
Tudor
Tudor
Age: 23 Status: Out and Proud (...and NOT single) Hobbies: reading quality journalism, modern art and old music, positivity and urban exploration

E curios că nu s-a gândit nimeni de aici (sau nu a vrut) să posteze măcar programul evenimentelor de săptămâna trecută care au culminat cu parada gay, veşnica şi micuţa, după posibilităţile neamului, paradă. Eu m-am gândit încă din 1 iunie, când le-am trimis un mail celor de la Accept în care le-am cerut un comunicat de presă şi le-am adresat câteva întrebări:

Eu personal apreciez foarte mult efortul pe care îl depuneţi anual în organizarea acestui eveniment. Din păcate el este foarte contestat de o parte a societăţii civile şi inclusiv de membrii comunităţii LGBT, care nu vor să fie asociaţi cu acel marş pestriţ. Au existat momente în anii trecuţi când v-aţi gândit serios să renunţaţi la organizarea marşului gay?
Am văzut că primiţi sprijin constant din partea consulatelor şi ambasadelor străine, a ONG-urilor care luptă pentru drepturile omului şi sprijinul unor redacţii open-minded. Aţi încercat să ieşiţi şi în afara acestui cerc, să căutaţi sponsorizări la companii mari din România? Vrea vreun brand local sau internaţional, prezent în România, să se asocieze cu comunitatea gay?
Gay Pride-ul este văzut de români aşa cum este prezentat de presă şi nu cum este el în realitate, vesel, colorat, pozitiv. Acea atmosferă pozitivă de pe stradă nu ajunge şi pe ecrane. Aţi luat în calcul să trimiteţi presei un mail cu recomandări, să explicaţi o serie de necunoscute despre care heterosexualii nu ştiu nimic? Eu încă mai văd în presa centrală articole în care jurnalistul nu poate să facă diferenţa între un travestit şi un transsexual, nu se poate decide cum să le spună, “el” sau “ea” şi este iarăşi interesant cum fiecare articol despre marşul gay este ilustrat cu o poză în care apare o drag queen. Ce aţi făcut şi ce aveţi în plan să faceţi ca să educaţi puţin presa?
Aş vrea să-mi spuneţi o poveste frumoasă de la pride-urile din anii trecuţi, o întâmplare, o scenă ce v-a rămas în minte.
Cu părere de rău vă spun că au fost prea ocupaţi ca să-mi răspundă. M-am asigurat şi pe Facebook că mailul a ajuns, am vorbit cu cineva de la ei care mi-a zis că încearcă să-mi răspundă în timp util, vineri i-am mai scris un mail în care să-i amintesc de mail şi nimic. Aşa se face că toate site-urile de ştiri au scris despre eveniment, numai aici nu a apărut nimic. Puteau să-mi ataşeze măcar comunicatul….când mă voi ocupa eu de comunicarea Accept altfel vor sta treburile. Avem de aşteptat puţin pentru asta.
În lipsă de altceva am căutat apariţiile în presă şi mediul online ca să vă faceţi o idee despre ce s-a întâmplat, pentru cei care nu au fost şi nici nu i-au urmărit. Voi folosi de acum un tool foarte drăguţ pentru link-uri – Storify!
Link-uri spre galerii foto: Album 1, Album 2, Album 3.
A  fost cineva de aici la Pride să ne spună cum a fost pe teren? Dacă nu, de ce nu v-aţi dus?
Previous article
Next article

22 COMMENTS

  1. O miscare buna va fi atunci cand Bucharest Pride NU va mai fi organizat de Accept. Ca peste tot in lume, pride e facut de o organizatie separata care se ocupa tot anul doar de asta si nimic altceva. Degeaba adoptam denumirea cum e si New York Pride, London Pride sau Berlin Pride daca organizam un eveniment in acelasi stil romanesc cu jumatati de masura…
    Pozitiv cred ca a fost totusi faptul ca parada a devenit banala si insignifianta pentru bucuresteni. De aici se poate creste in anii urmatori. Dar parerea mea fara Accept, no offence dar asa cum nu au dat comunicate la voi despre parada asa nu au dat nici comunicate referitor la disparitia anul trecut a unor sume enorme de bani din contabilitatea lor….

  2. Sincer să fiu, nu am înțeles niciodată necesitatea acestor evenimente. Nu am nimic împotriva lor dar totuși mi se par un pic prea excentrice.
    Din punctul meu de vedere ne face părem și mai “anormali” societăți.
    Dacă nu este așa atunci de ce nu și un eveniment numit “heterosexual pride”?

  3. Fie că se numește GayFest, Marșul Diversității, sau Bucharest Pride, rămâne evenimentul dedicat homosexualilor în mod expres, nu atât bucureștenilor, pentru că cei doritori de mici, bere, sau sarmale, au alte ocazi. Pricep desigur dorința de deschidere față de societate, care a dus la împrumutarea acestui nume.
    Mă gândeam oare când iese românul în stradă, să protesteze, să defileze, să se indigneze? Sau de ce nu prea iese?
    Sunt mai multe motivații,desigur. M-am gândit apoi că multă vreme românul nu a ieșit, ci a fost scos afară din casă, atunci când era nevoie de gloată.
    De aceea generația care ar fi trebuit să fie formatoare astăzi, nu a avut experința pe care să o transmită mai departe.

  4. @nameless

    Pentru ca este necesar sa aratam Romaniei ca existam, intr-o societate plina de homofobie unde majoritatea prefera sa se ascunda decat sa fie cine sunt cu adevarat, aceste parade sunt importante.

    Ele au inceput odata cu Stonewall( intereseaza-te sa vezi istoria paradei) si pana cand nu se legifereaza tratamentul egal in fata legii ( parteneriat civil, adoptii) acest eveniment este si va fi necesar si chiar si dupa.

    O parada hetero nu este necesara pentru ca oriunde te uiti exista o explozie de cupluri hetero in orice forma de media, si a fi hetero nu este deloc comparabil cu a fi LGBT ( risc crescut de suicid, depresie tocmai din cauza oamenilor ‘normali’)
    Sa iesi in strada este cea mai fundamentala actiune de emancipare si afirmare.

  5. Felicitari pentru initiativa de a scrie un articol pe tema asta, chiar ma miram ca aici nu se spune nimic deespre Pride.

    Am fost la Bucharest Pride si mi s-a parut ok, evident ca peste tot si in orice este loc de mai bine, dar vad o alta stare a lucrurilor fata de pride-ul la care am participat acum 3-4 ani cred, ceea ce este imbucurator.

    Genul asta de evenimente sunt in alte tari si vor deveni si la noi motiv de distractie, relaxare pentru cei care participa indiferent ca sunt membri ai comunitatii LGBT sau nu. Pe langa scopul initial de a face vizibila existenta noastra si a milita pentru drepturi egale pride-ul tinde sa devina motiv de sarbatoare, bucurie si distractie in orasele in care se organizeaza.

  6. Felicitări @Dracarys pentru participare. Ai mers singur sau cu prietenii? Ai socializat cu lumea de acolo? Ai participat şi la alte evenimente din săptămâna respectivă? Dacă eşti drăguţ să ne povesteşti….

    Evident că e tot mai bine organizată de la an la an că mai învaţă şi ei din greşelile din anii trecuţi şi te întreb @RobertCJ, cum vezi tu parada perfectă? Ce lucruri trebuie făcute altfel? Câteva exemple punctuale te rog.

    @nameless, ţi-a răspuns @Drakkmo. Mamă, câţi dragoni pe aici ;)) Anul viitor merg cu voi la paradă, survolăm zona şi îi prăjim puţin pe cei de la noua dreaptă, ce ziceţi?

    Glumesc, glumesc, nu mă băgaţi în seamă….

     

  7. @Drakkmo
    Da, ai dreptate.
    Pe mine nu mă deranjează ce crede/spune lumea despre mine dar presupun că există persoane ce se simt discriminate, marginalizate.
    Aceste evenimente LGBT ne demonstrează că nu suntem singurii.
    Încă le consider un pic excentrice (probabil deoarece sunt o persoană mai retrasă) dar după ce m-am gândit mai bine presupun că sunt utile. Atât pentru propria stare psihică cât și (citez) pentru a demonstra României că existăm.
    Oricum, sper că în viitorul apropiat nu vor mai fi necesare.
    Sper că drepturile acordate omului nu vor mai fi bazate pe sexualitate, credință sau etnie.

    Mersi pentru opinie. Foarte folositoare. By the way, sunt un nerd și consider articolele tale interesante.

  8. Frumoasa initiativa, Tudor, foarte buna si executia. Anul asta nu am mai scris articol despre mars deoarece nu mi-a permis timpul (de-abia am reusit sa-mi fac timp pt participarea la mars si cateva evenimente) si apoi voiam sa vad daca o sa o faca altcineva 🙂

    Sper sa iti raspunda cei de la Accept si eventual sa impartasesti si cu noi raspunsul, pentru ca intrebarile sunt pertinente si de cateva ori mi-au lasat impresia ca nici ei nu au raspuns la ele (sper sa ma insel). Totusi, pot intelege ca n-au avut timp sa raspunda printre cele o suta de lucruri de organizat in saptamana precedenta.

    “Cerere de parteneriat media” , haha, buna asta! Impresia mea este ca in trecut n-a existat prea multa simpatia intre darkq si accept, dar uite ca se schimba atitudinile… In orice caz, e o idee care merita discutata, nu mi se pare normala ignorarea reciproca.

    Multumiri pentru articol!

    • @Alex P, felicitări pentru participarea la marş. Nu vrei să ne povesteşti aici sau într-un nou articol cum a fost?

      Am ştiut că au existat nişte contre între autori de pe blog şi Accept, dar cumva erau pe bună dreptate, pentru că acuzau lipsa de transparenţă. Oricum, evenimentele erau dedicate întregii comunităţi LGBT şi celor friendly aşa că ne bucuram dacă le promovam şi noi, aici. Nu zic că nu puteam să dau copy paste la program de la o altă sursă, dar am tot aşteptat să primesc răspuns la mail ca să le pun în acelaşi articol, şi programul şi interviul…

      Aşadar, Alex, sper că o să ai timp să ne povesteşti câte ceva.

  9. In mod clar ceva nu functioneaza bine la organizator in ograda. Asta ar fi una.
    Doi, este deja desueta parada asta. Lumea nici macar nu are chef sa o injure, daramite sa se mai duca la ea.
    Trei, momentul a fost prost ales, cu Tifuri, si altele, cu tenis si dupa mondialul de fotbal, lumea intreaga se poate f in cur. Cui pasa cat exista tv, seminte si bere pe masa?

  10. TudorTm am participat strict la pride pentru ca locuiesc in Constanta, am mers in Bucuresti special pentru eveniment.

    Am fost insotit de doi prieteni, unul dintre ei participand pentru prima data la un eveniment de gen. Ceea ce am remarcat oarecum cu surprindere a fost numarul relativ mic de persoane tinere prezente. La pride-uri-le din US, de exemplu, majoritatea covarsitoare a participantilor este formata din persoane pana in 25-30 de ani. Speram ca oamenii tineri de la noi sa fie mai entuziasti si dornici in a sprijini egalitatea in drepturi si eventual a se distra la genul asta de manifestare. Prietenii care m-au insotit la pride si eu avem 40+, ne aducem aminte cum era acum 20 de ani in Ro pentru LGBT si nu am putut sa nu remarcam cu tristete ca lumea apreciaza prea putin pasii inainte care s-au facut in domeniul asta.

    Sigur ca mai este un drum lung de parcurs dar trebuie sa constientizam ca doar prin implicare personala se pot misca lucrurile si nu doar in domeniul asta. Eu locuiesc in tara doar cateva luni pe an, nu cunosc povestile legate de organizatorii evenimentului, dar cred ca primul pas spre un pride reusit este o participare de calitate si in numar cat mai mare.

  11. @TudorTM anul acesta la parada au fost prezente si cateva firme, Google, Electronic Arts, King ( au facut candycrush) si chiar a fost bine( dovada ca It gets better?)

    @Dracarys eu am 22 de ani, dar majoritatea de varsta mea presupun ca le e frica( daca e o frica reala nu pot spune dar nu daca esti dependent de anumiti factori financiari furnizati de parinti, si aceia au tendinte neofasciste se poate intelege de ce ‘ai mai tineri nu sunt prezenti)

    Singura chestie de anul asta este ca efectiv nici o televiziune, nici un ziar, nimeni si nimic ( cu prindere mare la public) nu au zis de parada, nici macar un “Homosexualii si ateii vor sa-ti converteasca copilul si anul acesta” ceea ce a fost cam naspa, in fond ideea e sa avem vizibilitate, dar ma astept la mai bine la anul.

  12. Apropo de impactul paradei, la două, trei zile după ea parlamentarii au respins în unanimitate, cu excepţia iniţiatorului, proiectul de lege pentru parteneriate civile. Din 300 şi ceva de votanţi unul, măcar unul singur să nu fie mai curajos şi să voteze aşa cum trebuie şi nu cum i-o cere grupul parlamentar…???

    @Dracarys, ai dreptate, numărul de oameni e foarte important. Devine interesant şi pentru presă atunci când se adună lume.

    @Drakkmo, am citit ceva despre un tip de la Google, străin, care a venit. De restul nu am auzit. Au fost un grup numeros? Era fain să şi sponsorizeze evenimentul.

  13. @Tudor proiectul de lege a picat cu 4 voturi pentru :
    http://www.romania-insider.com/romanias-chamber-of-deputies-rejects-same-sex-civil-union-bill-proposal-by-overwhelming-majority/124642/
    deci exista o speranta mica ca pana in 2130 presupunand o crestere liniara de +4 din 4 in 4 ani 😀

    Nu au fost decat 2-3 oameni, respectiv firmele au dat un memo oficial in firma sub forma unui comunicat ca ar dori sa fie prezenti reprezentatii LGBT din firma, au fost si niste contributii dar nu stiu sa-ti zic sigur deoarece sunt lucruri interne la care nu am acces. La anul am sperante mari pentru parada 🙂

  14. Eu sunt de părere că acest fenomen al comunității gay române de a nu se asocia cu parada (sau mai mult, de a se DIsocia activ de paradă) spune mai multe despre homofobia internalizată care este adânc înrădăcinată în comunitate decât despre paradă în sine.

    Îmi aduce aminte de concetățenii mei români din Marea Britanie, care atunci când sunt întrebați de unde sunt, fie mint, fie răspund prin “M-am născut în România, dar locuiesc aici de mulți ani.”, scuzându-se cumva că ar fi români, și dovedind că în sinea lor consideră a fi român ca pe ceva rușinos sau dezavantajos. Nici nu mă mir că a explodat rasismul aici dacă singurii români care recunosc de unde sunt sunt cerșetorii de pe stradă.

    Deși majoritatea covârșitoare “closeted” a comunității gay din românia acuză parada cum că ar fi prea extravagantă, sau că atrage prea multă atenție negativă, adevărul este că mai nimeni nu prea vrea să iasă în stradă pentru a demonstra concetățenilor lor că nu e nimic deosebit în a fi gay. Acest mod de gândi dominat de frică și complexe de inferioritate dovedește că în țară, comunitatea rămâne tot la începutul drumului spre asumarea indentității sexuale personale (care este adevăratul sens care se înțelege prin “pride”).

    Speranța mea este că deschiderea noastră spre lumea largă ne va ajuta să înfăptuim progres social mai repede decât a făcut-o occidentul la rândul său în ultimii 50 de ani.

  15. Martin (re: #15) ~

    Dacă ne referim la neacceptarea de sine, respectiv la neacceptarea propriei identități sexuale (de teama consecințelor sociale), atunci cred că termenul de “homofobie” nu este potrivit ca referință pentru că homofobia definește respingerea homosexualității din principiu, conceptul nefiind aplicabil celor cu identitate homosexuală certă (asumată sau nu). Despre “homofobie internalizată” putem vorbi, eventual, în cazul celor cu tendințe homosexuale reprimate, ceea ce nu este cazul discuției de față – recte, persoane cu o conduită homosexuală deja asumată, care însă refuză să-și exhibe orientarea participând la astfel de marșuri tematice.

    Ajungem astfel și la problema esențială a acestui refuz de etalare publică a propriei sexualități, care într-o accepțiune mai largă revine la refuzul de a se lăsa categorisiți ca “homosexuali” și de a-și revendica apartenența la o “comunitate” de oameni cu care nu au de fapt și de drept nimic în comun în afară de orientarea sexuală. Prin urmare, nu cred că trebuie blamat în niciun fel refuzul de a adopta [sau măcar de a adera la] o întreagă “cultură” creată pe marginea homosexualității, mai ales că prin acest refuz nu se urmărește nici distrugerea culturii LGBT și nici cultivarea pe mai departe a acestor obiceiuri și manifestări specifice de către toți cei interesați (dintre aceștia, nota bene, mulți nefiind homosexuali, ci doar părinți, rude sau prieteni ai unor persoane gay, dacă nu simpli simpatizanți LGBT din cu totul alte motive – activiști pentru emancipare și libertate, politicieni, artiști, diplomați de carieră etc).

    Ceea ce este însă reprobabil cu adevărat (și în perfect contrasens cu principiile susținute formal) este pretenția (deloc rară) a unor organizatori sau participanți ca toată lumea să li se alăture și să contribuie fiecare după puteri efortului colectiv de organizare a unor astfel de manifestări. Ar exista, chipurile, o datorie morală de a ne susține “semenii” prin ieșirea în public sub stindardul comunității și în interesul acesteia, chiar dacă nu simțim că ne reprezintă în vreun fel, sub sancțiunea oprobriului intra-comunitar și a unor ocări aruncate peste gard (printre care și acuza de… “homofobie”).

    Trebuie înțeles că binele nu se poate face cu forța și că asumarea cu orice preț a unei reprezentări comune a tuturor persoanelor LGBT (în toată diversitatea lor) nu e de natură să ajute pe cineva. Există o măsură în toate, iar manifestările de acest gen nu trebuie să abdice de la principiul menajării sensibilităților, chiar dacă scopul lor declarat este acela de a le zgândări. Nu se trage preșul de sub picioarele cuiva numai pentru a-l face să se urnească din loc – asta, măcar de dragul celor pe care pretindem că-i apărăm.

    😎

  16. @grid: Cred ca definitia ta acordata homofobiei internalizate se abate de la cea conventionala. De pe Wikiepedia:

    “[…] Internalized homophobia also applies to conscious or unconscious behaviors which a person feels the need to promote or conform to cultural expectations of heteronormativity or heterosexism. This can include extreme repression and denial coupled with forced outward displays of heteronormative behavior for the purpose of appearing or attempting to feel “normal” or “accepted.” Expressions of internalized homophobia can also be subtle. […]”

    Eu cred ca refuzul de a merge la parada din cauza ca “nu ma reprezinta” este o forma de homofobie internalizata, pentru ca daca s-ar merge la parada intr-un numar mai mare, atunci fiecare s-ar simti reprezentat, indiferent de sex, orientare, si stilul vestimentar.

    Cat despre precizarea ta ca e absurd sa le ceri oamenilor sa iasa in strada pentru ceva ce ei simt ca nu ii reprezinta doar de dragul de a fi uniti… din nou: acest “nu ma reprezinta” ilustreaza doar ca oamenii nu numai ca nu si-au asumat in mod public si onest orientarea sexuala, dar nici nu considera necesar sa arate solidaritate fata de efortul in sine de a scoate comunitatea din zona ostracizata a societatii.

    Drepturile si respectul “de jure”/”de facto” nu cresc in copaci. Fiecare dintre noi trebuie sa incerce sa traiasca open si sa isi aduca contributia pentru ca ele sa se infaptuiasca.

  17. Martin ~ (re: #17)

    Dacă ideea de “homofobie internalizată” nu s-a născut cumva într-un creier homofob heterosexual (tocmai pentru a perpetua într-o formă mascată represiunea anti-homosexuală, prin atacarea ultimului resort de auto-protecție de care dispun persoanele LGBT – respectiv, frica de coming-out), atunci în mod sigur homosexualii care au conceput-o sufereau ei înșiși de așa ceva.

    Nu cred însă că rușinea de a fi homosexual poate fi vreodată spălată și vindecată prin ieșirea la interval, printr-un coming-out mai mult sau mai puțin stimulat sau forțat, a celor nesiguri sau temători de orientarea lor sexuală. La mijloc e o chestiune de moravuri, iar moravurile nu se schimbă cu pancarde și sloganuri. Cu atât mai puțin văd posibilă o evoluție a mentalităților sub presiunea unor concepte patologizante.

    Nu mi se pare corect să acuzi sclavul de faptul că se simte supus și nu face nimic, să reproșezi femeii că se simte apăsată de determinarea păcatului originar și a necurăției, sau să întrebi un negru de ce se simte lezat că e stigmatizat, când ar trebui să fie mândru de originea sa. Nu așa au fost câștigate libertățile omului, prin împingerea de la spate a minoritarilor către asumarea deschisă a unor forme de protest. Deși putem spune că întotdeauna categoriile oprimate social au “internalizat” într-o oarecare măsură opresiunea, fiind stăpânite de frica de a protesta, nu am întâlnit nicicând un cinism mai mare și o retorică mai perversă decât reproșul adus acestor oameni pentru conformismul căruia i se supun, chipurile de bună voie.

    Dincolo de toate aceste lucruri însă, știu că există destui homosexuali asumați, chiar cupluri stabile care nu se ascund și care refuză totuși să mărșăluiască activ pentru o cauză care nu este a lor. Militantismul în sine mi se pare desuet, în condițiile în care lumea din ce în ce mai globalizată nu mai are nevoie de acțiuni de protest sau de promovare. Astfel de acțiuni aveau sens în alte epoci, în care informația încă nu circula liber, însă în momentul de față nu lipsa informației e de vină pentru stagnarea mentalităților ci reacția oamenilor vizavi de excesul de informație, care este o reație de retragere, de negare și, paradoxal, de acceptare tacită.

    Și, dacă nu era destul, în plus față de considerentele moral-emoționale ale participării la Pride mai apar și elementele problematice ale intereselor paralele (parazitare) ale organizatorilor și/sau sponsorilor, interese (nu numai financiare) cu care unii sau alții pot să nu fie de acord.

    Așadar, homofobie internalizată sau nu, altele cred că sunt problemele care țin oamenii departe de maidan.

    😎

    P.S. – Mă întreb dacă nu cumva tocmai militantismul LGBT își are originea în aceeași “homofobie internalizată” pe care tinde să o combată. Mai mult, nici coming-out-ul nu mi se pare scutit de această “afecțiune”, pentru că manifestarea nu te scapă niciodată de “internalizare”. Aceasta e definită parcă anume ca fiind o boală fără leac, pentru că simpla afișare a orientării sexuale nu vindecă temerile anterioare ci doar le angajează, în măsura în care nici curajul nu poate fi considerat un leac pentru frică ci doar un mijloc de confruntare a ei.

  18. Am stat pe ganduri daca sa scriu sau nu, dar afirmatii de genul “cauza care nu e a lor”, ma surprind si revolta intr-o oarecare masura cu atat mai mult cu cat vin din partea lui grid, ale carui interventii pe blog le apreciez in mod deosebit.

    Cum putem sa credem ca lupta pentru drepturi egale este o cauza care nu este a noastra? Ca o parada este o cale eficienta sau nu de a obtine aceste drepturi este discutabil… bineinteles ca este dreptul oricui de a nu participa la o manifestare sau alta, de a se disocia de un grup sau altul, dar sunt convins ca cuplurile alea gay asumate si care nu se ascund la care face grid referire nu sunt tocmai multumite de cum stau lucrurile acum in Ro pt gay sub aspectul drepturilor si libertatilor.

    Manifestarile astea au printre altele si scopul de a arata ca persoanele lgbt exista, ca nu sunt niste personaje rupte dintr-un film, piesa de teatru sau mai stiu eu ce chestie abstracta, iar in Ro cred ca este mare nevoie ca oamenii sa vada si sa constientizeze ca poate vecinul lor, medicul, avocatul oameni cu care interactioneaza zilnic si cu care au o relatie normala sunt membri ai acestei minoritati. O scurta perioada de timp (cam 1 an) copiii mei au mers la sc in Ro, iar faptul ca aveau parinti gay era ceva extrem de exotic pentru perosnalul didactic si pentru parintii colegilor de clasa….tin minte ca la o sedinta cu parintii una dintre mame, dorind fara indoiala sa-mi faca un compliment a spus ceva de genul “sa stiti ca aratati normal, nu s-ar zice ca sunteti gay” si exemplele de gen ar putea continua…Nu are sens sa povestesc ce fata uluita au colegii de job din Ro de cate ori schimb echipa (lucrez la diverse proiecte pe durata determinata deci schimb colegii la 2-3 ani) cand realizeaza ca traiesc cu un barbat si crestem impreuna 3 copii. Eu traiesc majoritatea timpului in US, copiii merg la sc acolo as putea ipotetic sa zic ca “nu este cauza mea”, la fel unul din prietenii cu care am mers la pride, artist recunoscut, petrece mai mult timp in strainatate…dar oare ar fi normala o astfel de atitudine? Ne place cum sunt lucrurile acum? Ne dorim pe viitor o schimbare? Daca da poate ar trebui sa ne schimbam intai noi mentalitatea sa lasam nepasarea si comoditatea la o parte inainte de a cere altora sa o faca.

    Ca sa nu mai lungesc discutia nu cred ca este productiv sa ne disociem de aceasta cauza (lupta pt drepturi egale)…iar aceasta lupta se da pe mai multe fronturi, lucrul cu mentalitatea oamenilor este esential pentru ca o legislatie pro lgbt sa zicem nu isi va gasi ecou in societatea romaneasca actuala din cauza mentalitatii oamenilor…cred ca fiecare dintre noi ar putea si ar trebui sa puna umarul la asta intr-un fel sau altul,(nu neaparat participand la pride) daca isi doreste egalitate in drepturi evident…daca nu, putem continua la infinit sa traim vieti duble, sa ne mintim pe noi si pe cei de langa noi, sa ne vaitam cat de grea este viata si cat de greu ne este in mediul virtual si asa mai departe.

  19. Dracarys ~ (re: #19)

    Cred că e o temă care merită să fie dezbătută, așa că mă bucur de orice contrazicere, chiar cu riscul de a dezamăgi.

    Cu toată părerea de rău, trebuie să spun că Pride-ul mi se pare o mișcare prea stridentă pentru scopul pe care și-l propune. Seamănă izbitor de mult cu o grădină zoologică ambulantă sau cu un muzeu în aer liber, forțând în mod gratuit (inutil și contraproductiv, zic eu) expunerea publică a comunității LGBT. Există o contradicție profundă, supărătoare, între scopul declarat și condiția (natura) acestor mișcări de stradă, în sensul că starea de normalitate (de la care se revendică), în măsura în care există și este reală nu necesită promovare.

    Insistența exagerată asupra clișeului “normalității” și sublinierea până la grotesc a aspectului sexual al existenței umane nu fac altceva decât să ridice întrebări asupra deja proclamatei normalități. Atâta vreme cât ținem la statutul de minoritate (sexuală) nu vom depăși condiția de simple “curiozități” sociale, iar “diversitatea” va fi luată drept divertisment (mai mult sau mai puțin exotic), ori realitatea este că nu ne deosebim prin nimic semnificativ de ceilalți, motiv pentru care și pretindem un statut egal.

    Este important totuși de remarcat că influența cutumelor sociale legate de viața de familie rămâne în continuare covârșitoare, noțiunea de cuplu presupunând afișarea constantă în public cu partenerul de viață, deci scoaterea vieții private din căminul conjugal în spațiul public. Această mică perversiune, care satisface gustul social comun de intruziune în viața privată a semenilor este și motivul real pentru care se organizează Pride-ul: pentru a arăta cine cu cine se însoțește.

    Dar nu, nu cred că e necesar ca lumea să afle că oameni respectabili și perfect integrați în societate sunt membri ai unei minorități (mai ales ai uneia desemnate pe criteriul sexual). Aspectele personale ale vieții cuiva nu trebuie să ajungă subiect de interes public, chiar dacă scopul declarat este unul aparent nobil. A avea dreptul la o viață privată nu înseamnă că ai o viață dublă (viața dublă se referă la incapacitatea unui individ de a-și gestiona existența în mod congruent cu sine însuși, cu aceeași unitate de măsură). Aspirația fiecăruia la respectabilitate socială nu trebuie să se bazeze pe datoria de a avea un partener “corespunzător” cu care să ieși în public, ci strict pe comportamentul și performanțele individului în cauză.

    Distincția între lupta anti-discriminare și lupta pentru drepturi egale poate fi inaparentă pentru ochiul public, însă ea există, e una importantă și trebuie făcută. Combaterea discriminării vizează obținerea unui statut cât mai apropiat de normalitate și de acceptare socială (și, deci, de legalitate), pe când chestiunea revendicării unor drepturi (și a statutului de egalitate cu ceilalți) presupune cel puțin înlăturarea formală a percepției de devianță socială, pornind de la premiza absenței unei incriminări legale.

    Atâta vreme cât incriminarea prin lege nu mai există (discriminarea fiind chiar proscrisă), cred că pasul cel mai important pentru mișcarea de emancipare LGBT a fost deja făcut, chiar dacă moravurile și mentalitățile se schimbă mai greu în urma legii. E perfect adevărat că acest prim pas a fost obținut cu sacrificii și suferințe uneori inimaginabile ale unor oameni care s-au expus pe sine, uneori nebunește, riscând enorm și plătind chiar cu propria viață. Însă Pride-ul și-a pierdut demult vocația comemorativă, iar în prezent nu mai are nici măcar rolul de a demonstra ceva despre viața gay, pentru că nu stă nimeni să analizeze cu lupa cine participă și cine nu, cine e gay sau numai simpatizant, sau care este calitatea oamenilor implicați în organizare. Logica acestor manifestări este acum una pur comercială, dublată de aspectul speculativ politic și social. Până la urmă, ele se reduc la câteva bife pe checklist-ul unor ONG-uri și la satisfacția unor voluntari că și-au adus cumva aportul la o cauză care merită apărată.

    Mult zgomot pentru nimic.
    😎

  20. @grid:

    Mie mi se pare că tu mai mult încerci să pari deștept decât să zici ceva pertinent. Îmi vine în minte un anume eseu de Harry G. Frankfurt din 1986 când îți citesc răspunsurile.

  21. Martin (re: #21) ~

    Nu mă miră deloc recursul tău la argumentul ad hominem; până la urmă, conceptul de “homofobie internalizată” urmează exact aceeași logică a culpabilizării cuiva pentru ceea ce crede, simte și susține.  Asemenea insinuări nu duc niciunde, reprezentând un răspuns generic prost la chestiuni ridicate punctual.

    Vizavi de celălalt concept problematic la modă pe care-l aduci în discuție (respectiv, cel de bullshit în accepțiunea lui H. G. Frankfurt) trebuie să atrag atenția că obiceiul de a descalifica din start tot ce nu ne place și, mai mult, de a încerca să acoperim această descalificare cu tot soiul de pseudo-justificări științifice e destul de nesănătos. Faptul că anumite lucruri sau stări de fapt nu ne convin nu e neapărat o dovadă că e ceva putred la mijloc de partea cealaltă.

    Dacă argumentația mea ți se pare a fi retorică pură (în sensul peiorativ al cuvântului), te invit să găsești legătura dintre comentariile mele, care spun mereu același lucru în feluri diferite, deși poate cu prea multe cuvinte. Nu de consistență, coerență și consecvență duc eu lipsă, ba chiar dimpotrivă. 🙂

    😎

Comments are closed.

Vezi si...

Prima casatorie gay in Romania a avut loc in 1973

Dupa cum demonstreaza acest fisier video (ascuns de altfel de comunisti :P ), prima casatorie intre doi barbati, a avut loc in anul 1973. Si mai unii zic ca nu se poate, uite ca se poate Dom'le!!!

Articole din aceeasi categorie