… și nu, ăsta nu e un lucru rău. Deși contrastul poate duce la invidierea eficienței BOR, este normal ca procesul să fie mai anevoios atunci când încerci să creezi ceva, nu să interzici, atunci când construiești un oarecare consens, nu preiei una din rețetele unei Cărți.
Luni seară am fost la întâlnirea comunitară organizată de MozaiQ, prilejuită de inițiativa de revizuire a Constituției demarată de Coaliția pentru Familie (formată din organizații ultraconservatoare precum ProVita) și sprijinită de majoritatea cultelor din România.
Cred că această discuție a fost una necesară pentru răcorirea spiritelor încinse. Tensiunea acumulată în ultima perioadă s-a văzut inclusiv pe pagina de facebook a evenimentului, unde au avut loc câteva schimburi de replici aprinse în zilele premergătoare evenimentului. Un subiect controversat a fost decizia organizatorilor de a invita presa. Aceasta a fost comunicată cu o zi înaintea întâlnirii și a dus la retragerea oficială a Accept-ului de la participare. Personal și privind în urmă la desfășurarea discuției, tind să împărtășesc punctul de vedere al Accept, întrucât nu văd care este ”povestea” care ar putea fi publicată, iar eu unul m-am simțit inhibat știind că ceea ce spun va fi interpretat și posibil răstălmăcit – cu atât mai mult că era prezent și un reprezentant activenews (site naționalist și homofob). Permisiunea de a face poze a fost restricționată, deci cel puțin identitatea oamenilor a fost relativ protejată.
Am fost plăcut surprins de numărul e oameni care au venit: peste 50, cei care au întârziat găsindu-și cu greu un loc. Am remarcat și diversitatea participanților, printre aceștia fiind atât tineri, cât și persoane mai în vârstă, bărbați și femei într-o proporție echilibrată, persoane cis și trans, oameni care fac parte din asociații LGBT, feministe sau de stânga și oameni activi în mediul artistic sau cultural.
În ciuda diversității menționate, discuția a fost dominată de câteva voci și alea masculine. Nu cred că de data asta a fost vorba de efectele unui sistem sexist, cât de manifestarea naturală a unor persoane care au tendința să acapareze orice conversație combinată cu un moderator prea relaxat. După încheierea serii, am auzit tineri plângâdu-se că nu au avut ocazia să se exprime. În această privință consider că este în primul rând responsabilitatea lor să adune curajul de a lua cuvântul (nu am observat să fi avut multe tentative).
Revenind la moderare, Vlad Viski cred că a abordat un stil mai destins, cu o agendă doar vag definită probabil pentru a le permite participanților să fixeze singuri, în mod organic direcția discuției.
Ce nu cred că a anticipat nimeni este multitudinea de puncte de vedere și gradul în care acestea difereau. Dacă discuția ar fi fost mai structurată și mai abil condusă (o moderare mai conștientă și activă), poate acest lucru ar fi compensat pentru indisponibilitatea participanților de a ajunge la un compromis. Așa cum au stat lucrurile, discuția s-a împotmolit de câteva ori în dezbateri secundare și în general a lăsat impresia unei succesiuni de discursuri paralele. Desigur, să administrezi o conversație între 50 de oameni este o provocare pentru oricine și nu există o rețetă magică, o abordare perfectă.
Dezamăgitor a fost gradul de informare al oamenilor, ei necunoscând prea bine propunerea de modificare a Constituției, cine a inițiat-o, cine o susține, sau ce pași trebuie urmați pentru ca aceasta să se concretizeze. Din fericire, cu lămurirea acestor aspecte a ajutat foarte mult colegul nostru, Mario, care a participat la întâlnire. Mi s-a părut interesant faptul că și în tabăra celor care susțin drepturile LGBT+, cât și în cealaltă, există oameni care cred că odată cu potențialul referendum de restrângere a definiției familiei se va vota și modificarea Constituției în sensul permiterii căsătoriei între persoane de același sex, iar acest lucru a contribuit la viteza cu care s-au strâns semnăturile.
Dureros pentru mine a fost să aud încă odată idei transfobe împachetate în discursul respectabilității și discursuri cu note clasiste și antirurale. Consider că astfel de opinii au dus în trecut la izolarea și mai accentuată a mișcării pentru drepturile LGBT față de populația generală și chiar față de cea mai mare parte a comunității LGBT+.
Totuși nu vreau să mă înscriu și eu într-un alt tip de discurs prezent la întâlnire, al celor care se plâng continuu de comunitate, de populația generală, de ce s-a făcut până acum și de ce nu s-a făcut. Cred că situația s-a schimbat și în România (chiar accelerat după abrogarea art 200). S-a vorbit pe un ton destul de disperat de un procent de dezaprobare față de LGBT de 90% în rândul populației, deși ultimele studii indică un procent mai mic, aflat în scădere. Prezentarea situației ca fiind atât de gravă dezarmează oamenii și împiedică găsirea unor abordări adecvate situației reale.
Activismul este obositor și frustrant, iar de multe ori devii atât de implicat în lupta cu unele atitudini încât nu mai ești perfect conștient de schimbările din jur. De aceea cred că ar trebui ca din când în când să ne luăm distanța necesară pentru a vedea imaginea de ansamblu. Schimbarea are loc treptat. O schimbare imediată e improbabilă și de cele mai multe ori nici nu este de dorit, fiind urmată de o contrareacție din partea societății.
Ca dovadă a schimbării, la întâlnire au fost și voci care au lipsit în trecut și care au susținut necesitatea unei abordări intersecționale: de exemplu, nevoia de a lua în considerare modurile în care săracia vulnerabilizează persoanele LGBT+ și cum afectează populația generală influențându-le percepția despre comunitate.
Printre subiectele abordate s-au numărat și: utilitatea unei abordări militant ateiste vs o abordare secularistă vs una cu argumente teologice, prioritatea legiferării parteneriatului civil, necesitatea dezvoltării unei infrastructuri LGBT+ naționale, ce alte categorii sociale sunt afectate de această potențială modificare a Consituțieit și multe altele.
Prea multe. În a doua parte a discuției, în care s-au căutat metode de protest, reacții potrivite la inițiativa de modificare a Constituției, lucrurile s-au împotmolit: au existat puține propuneri și niciuna nu a părut să se bucure de o aprobare largă. Era de așteptat să se întâmple așa din moment ce punctele de vedere exprimate în prima parte au rămas divergente, singurul acord aparent fiind cel că toți cei prezenți vor să nu fie rău (i.e. să nu reușească propunerea de modificare a Constituției în acest caz particular). În schimb, în privința a ce am vrea să se întâmple și a modului în care am ajunge la îndeplinirea obiectivelor, am impresia că eram 50 de oameni cu aproximativ 50 de păreri diferite.
Am criticat foarte multe aspecte ale întâlnirii, de la mediatizare, la participanți, la moderare, dar nu pot încheia fără să mă critic și pe mine pentru că nu m-am pregătit mai bine pentru întâlnire, nu am luat cuvântul, nu sunt un vorbitor public bun și am o cultură politică precară. Cred că ar fi bine ca atunci când observăm neajunsurile celor din jur să ne întrebăm și dacă noi am făcut tot ce am fi putut face.
Tocmai faptul că discuția a mers prost (după părerea mea) este un argument pentru necesitatea ei. Și ar fi cu adevărat utilă dacă ar fi doar începutul unei serii de întâlniri periodice în care să ne cunoaștem, să ne informăm, să ne certăm, să formăm o comunitate pentru ca apoi să putem să acționăm.
Din câte înțeleg, a fost doar o discuție deschisă “despre”, nu o întâlnire cu un obiectiv clar stabilit. Dacă întâlnirea viza, de pildă, stabilirea unui prim set de argumente care să combată implicarea BOR în acțiunea de strângere a semnăturilor, având ca finalitate elaborarea unui comunicat de presă, atunci poate că nici invitarea presei nu ar mai fi fost propusă.
Atunci când se organizează astfel de întâlniri trebuie avut în vedere faptul că subiectul este sensibil (chiar și în sânul comunității) și se pretează foarte bine pentru o abordare de scandal. Pentru ca un moderator să poată modera o discuție trebuie să aibă o agendă foarte clară a lucrurilor pe care vrea să le obțină de la participanți. Altfel, e inevitabil ca discuțiile să devieze spre bârfă și schimb de opinii fără acoperire.
Cu toate astea, nu-i un capăt de lume. Din toate avem câte ceva de învățat. Ar fi păcat să pierdeți colaborarea cu ACCEPT-ul, având în vedere experiența lor mult mai mare (chiar dacă nu întotdeauna reușită) în domeniul relațiilor publice. Măcar din insuccesele lor trebuie să vă inspirați.
Bravo și succes pe mai departe,
😎
Incep sa cred ca am facut sa para ca intalnirea a mers mai prost decat in realitate (poate primesc un job la vreun site homofob…).
La urma urmei, discutia a mers ok.
Posibil ca tonul dezamagit sa se datoreze si unor asteptari prea mari. In plus, oricat ai incerca, atmosfera recenta de ostilitate si urgenta (toate siteurile nationaliste, toti politicienii extremisti s-au reactivat in perioada asta) nu are cum sa nu te influenteze, sa te faca sa vrei ca lucrurile sa se rezolve ACUM.
Nu cred ca a fost pusa in pericol colaborarea cu Accept. In ciuda retragerii oficiale (exprimate si ea cordial), au participat la intalnire si membri ai asociatiei, dar nu ca reprezentanti.
Multumesc pentru sustinere 🙂
Nu neaparat legat de subiectul articolului, dar din cate am citit zilele trecute s-a lansat un nou partid (numit Partidul Tinerilor sau cam asa ceva, nume cam prost ales dupa parerea mea), dar in fine, care are potentialul de ajunge un partid important in Romania. Din cate stiu, fundatia CESAR din care s-a nascut partidul asta era oarecum pentru parteneriatele civile daca nu ma insel. Stie cineva daca si partidul are propunerea asta in program? Am cautat pe internet, dar nu prea m-am edificat.
Cred ca ar ajuta daca am folosi un singur acronim. Chiar daca LGBTQIA+ e mai inclusive, pe de alta parte e si mai neclar. Uniunea Europeana, Organizatiile pentru Drepturile Omului (AI), IGLA-Europe, si in general terminologia juridica folosita “oficial” a trecut de la LGBT la LGBTI.
Multi nu stiu ce inseamna nici LGBT pentru ca nu au acces la informatie. In noiembrie 2015 Romania avea 56% din populatie cu acces la internet. O masura ar fi educarea populatiei, in special la tara, unde majoritatea nu au studii, informatia o iau de la televizor sau de la birtul din sat si asa sunt usor de influentat de BOR si politic. In privinta asta se poate realiza o schimbare cu ajutorul intreprinderilor sociale (social enterprise) care ar angaja oamenii astia, dintre care multi sunt someri sau supravietuiesc cu ajutor social de la stat, iar profitul l-ar investi tot pe plan local, instruind oamenii aia de exemplu.
Mai mult, in special la oras, se pot face petitii, scrisori, marsuri, afise, proteste, evenimente ca cel din articol, campanii de informare publica. monitorizare media si multe comunicate de presa. Avem legi foarte progresive in Romania dupa standardele internationale, dar din pacate nu sunt aplicate, din nou, din nestiinta mai mult. Esti dat afara de la serviciu pentru ca esti gay? Esti agresat fizic sau verbal pe strada, acasa, la scoala sau la serviciu? Exista legi si in Romania care pot face dreptate. Aici ar trebui sa intervina organizatiile astea, ca ACCEPT-ul de exemplu, sa informeze populatia/ comunitatile ce legi exista, ce masuri, ce consecinte. Imi imaginez ca in situatia de acum din Romania, ar trebui sa curga sute de reclamatii zilnic la CNCD si plangeri penale.
Nu am auzit de niciun proces instanta pentru discriminare impotriva minoritatilor LGBTI. Grecia a fost condamnata de doua ori la CEDO. La noi de ce nu se poate?
Ideile nu seaca niciodata (mai putin, numele noii organizatii, mi se pare putin neinspirata)