shadow

 

După piesa lui Mihai Ignat
O producţie Teatrul Tabu
Cu: Ionuţ Grama, Alec Secăreanu, Cristina Găvruş, Lăcrămioara Bradoschi, Bogdan Iacob şi Alexandru Marin.
Regia: Daniel Ionescu şi Mihai Vântu
Durata: 90 min.

 

 

 

Unde? Când?

Duminica trecută am fost la avanpremiera piesei „Crize”, ce a avut loc în clubul Légère din Bucureşti.

 

De ce?

Recunosc că am intrat în club cu frică- frică de o piesă care în încercarea de a demonstra ceva devine didactică. M-am bucurat însă să descopăr un spectacol viu, un show complet, în care sub spuma de umor se pot întrevedea marginile dure ale unei realităţi prea familiare.

 

Foarte frumos. Dar despre ce e vorba?

În cuvintele autorului textului original, vorbim despre „piesa adevăratelor noastre iubiri, căci crizele nu sunt decît intervalele dintre inevitabilele, iremediabilele şi irevocabilele noastre îmbrăţişări.” Personajele jucate de Ionuţ Grama şi Alec Secăreanu se cunosc  intr-un club pentru ca a doua zi să se trezească (surprinşi) în acelaşi pat. În acel club, responsabile pentru entertainment sunt două tipe, din care una este transgender. Personajele ce alcătuiesc acest al doilea cuplu sunt jucate de  Cristina Găvruş şi Lăcrămioara Bradoschi.

Aşadar, ni se dă ocazia să intrăm cu bocancii (că tot vine iarna) în vieţile celor două cupluri. Pe cele două perechi le descoperim prinse în scurte scene de luptă: duşmanul este banalitatea sfâşietoare ce apare odată cu trecerea timpului, iar înfrângerea şi odată cu ea, moartea relaţiei, par mereu la un pas distanţă. Sună cunoscut?

Eu m-am regăsit într-un număr de scene şi replici (dacă erau mai multe, instinctul de paranoic mi-ar fi spus că am fost urmărit) şi nu cred că am fost singurul, deoarece publicul (aparent) în majoritate hetero a reacţionat într-un mod ingenuu atât la scenele comice, cât şi la cele romantice, pe tot parcursul piesei.

Actorii mi-au părut credibili. Deşi la Ionuţ Grama am simţit o rigiditate oarecum excesivă în unele scene, cea finală, jucată cu multă delicateţe şi sensibilitate, a reuşit să mă înduioşeze, reparând impresia anterioară. O altă interpretare care a reuşit să mă sensibilizeze a fost cea a Cristinei Găvruş.

Parcă ziceam mai devreme ceva de show… Oricât de dependent aş fi de dramă,  nu pot să trec cu vederea părţile de dans şi de muzică din spectacol, părţi care au avut o contribuţie mare în construirea atmosferei cât şi în conturarea poveştii.

Muzica acoperă o gamă largă, de la imnuri gay pe care le poţi auzi în aproape orice seară de karaoke la coveruri după Beatles. Despre interpretare voi spune doar că mi-a plăcut, deoarece, neavând ureche muzicală, nu vreau să mă avânt în aprecieri cu pretenţii de obiectivitate. Numerele de dans, susţinute de Bogdan Iacob şi Alexandru Marin,  mi-au părut destul de reuşite încât să merite să cauţi un loc în faţă pentru o vizibilitate mai bună. Ţin să menţionez aici şi faptul că spectacolul este sponsorizat de Andrew Christian… cei care urmăresc DarkQ înţeleg. Toate acestea sunt inserate ingenios în piesă, regizorii folosindu-se de motivul clubului într-un mod ce mi-a amintit de filmul Cabaret.

Cum am pomenit de club, nu pot să nu remarc şi faptul că locul de desfăşurare al piesei a fost în perfectă armonie cu acţiunea, scenograful integrând foarte bine în piesă elementele de decor ale spaţiului disponibil. Un rol important l-a avut şi light designerul, efectele de lumină facând posibilă senzaţia de intimitate într-un decor minimalist.

Minimalismul nu s-a putut observa doar în ce priveşte resursele materiale, ci şi în ce priveşte textul, regizorii reuşind să spună foarte multe, să atingă multe problematici, folosind puţine cuvinte. Gânduri şi scene de viaţă ale unor bărbaţi gay, lesbiene sau persoane trans ne survin precum nişte intuiţii şi chiar dacă nu ne recunoaştem în acele personaje, ele ne sunt cumva familiare (lucru ce l-a făcut pe un spectator să remarce  după piesă că „şi ei, homosexualii, au aceleaşi  sentimente ca şi noi”). Pe lângă acestea, piesa vorbeşte şi despre lumea din jurul acestor cupluri (părinţi, prieteni), indirect, prin intermediul efectelor pe care acţiunile acestora le au asupra cuplurilor.

După incidentele recente, deşi mi se pare absolut anormal, simt că trebuie să menţionez şi că securitatea evenimentului a fost asigurată şi, din fericire, a fost inutilă.

 

Şi acum? 

Am ieşit din club foarte bine dispus. Pentru mine a fost o piesă reuşită, una care îţi dă ocazia atât să gândeşti cât şi să simţi. Dacă v-am trezit curiozitatea, puteţi merge să vedeţi premiera piesei pe 3 decembrie, în acelaşi loc şi poate reveniţi cu impresii.

P.S.  puteţi găsi o analiză mai detaliată şi în comparaţie cu textul original la următoarea adresă.

 


Alte articole scrise de același autor (Alex P):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Alex P

Parerile exprimate sunt cele ale unui amator. Va rog, contestati!

Comments

  1. itsfriday    

    Daca piesa asta de teatru ar avea niste actori mai uratei, mai ca as empatiza si eu cu unul sau altul :))

    au dres-o cu Beatles; foarte fain asa. Daca la imnul gay adaugau o runda de Freddy M … nu as fi spus ca e rau, insa *come on* … sa mai fie si altceva :-)

  2. STR8    

    pacat ca nu s-a gandit nimeni sa filmeze si sa puna pe youtube sau sa dea un mic share si la restu interesati de arta

  3. Alex P    

    Mai, friday, niciodata nu refuz niste Freddie, dar cati oameni pot interpreta o melodie de-ale lui?

    STR8, mie imi place sa fiu surprins de o piesa, deci o filmare mi-ar fura din placere, dar pentru cei care doresc exista si un soi de trailer…

    http://youtu.be/Io5NOs0woLc

  4. STR8    

    bun e si traileru macar imi fac o idee …ms fain 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *