Fericire din piele de crocodil
Nici un comentariu
Scris de Robert, Monday, July 14, 2008 – 2:53 pm
Ieri, alaltaieri, maine, in fiecare zi vad oameni care nu mai imbraca haine si umbla goi, purtand o mantie sclipitoare, plina de chestii, de petice din piele de un gri reptilian si naiscaiva fire de par al caror traiectorie este definita prin lipsa de directie.
M-am tot gandit, uneori clipe intregi, la beneficiile acestui specatacol jucat pe scena celulelor mici si reci, inguste si mucegaite. Cred ca da un sentiment de pseudolibertate. Dupa ce indepartezi crusta groasa de sclipici, pe care ei si-o dezvolta ca si strat cu rol de autoprotectie si autoconservare, ai in fata ta hauri de neimplinire si hectare de piele neatinsa asemeni unui pamant necultivat, plin cu buruieni inalte cat omu’.
Mai ciudat este ca pielea de crocodil in care un bijutier schizofrenic a inserat praf de cristale folosind bormasina, cioburi de sticla si pulberi viu colorate, creeaza o interdependenta, o simbioza cu purtatorul pana in punctul in care acesta tinde spre luciul apelor dar nu si spre adancuri. Apogeul cred ca este atins atunci cand fiecare clipire sopteste despre mai multe taceri, deodata.
Pana la urma fiecare zi e o noua fila dintr-o carte negandita si nestilata… dar al dracu’ de bine vanduta. Nu intotdeuna se pot parcurge asa cum ar trebui intelesul frazelor care nu contenesc sa curga intr-un mod mai mult decat dezordonat insa cred ca e mai bine sa ai in fata necunoscutul decat sa stii tot, florile cu petale semanand mai mult cu cele de mandarin decat cele apetale.
Nu e nicio placere in piei de crocodil, in chitina si in ghilimele. Fericirea vine cand musti cu pofta, din cand in cand, din toate.
Introdu adresa ta de e-mail: 
