Zilele aceste m-am tot gandit la cazul copilului din Bistrita care a fost practic omorat de “asistenta maternala”, Marcela Fagaraseanu. Am o sensibilitate destul de accentuata in cazurile in care oamenii sunt animale. Cred cu tarie ca animalele nu sunt cele care sunt in padure si nici personajele cu mai multe capete din basmele ce le citesc (unii) parint(i)i copiilor pentru a le usura calatoria in lumea viselor.
Nu. Animalele sunt printre noi, zi de zi. Mai salbatice si mai sadice decat orice alt animal. Recunosti un animal atunci cand intalnesti privirea de foc, atunci cand furia si frustrarea nu mai are limite, atunci cand nu poti sa pleci si trebuie sa executi un salt mortal de dragul animalului.
Intr-o Romanie in care sunt multi care fura sute de mii, milioane de euro si nu fac o zi de puscarie se intampla lucruri parca din ce in ce mai ciudate, mai murdare, desprinse parca dintr-o drama neagra, de prost gust cu nuante imperceptibile (din pacate) unora dintre noi.
Mamaia 2008. Naomi. Salcia.
Vezi clipul video.
[youtube]Bxr4NGL0NgI[/youtube]
Imi plac comentariile de pe youtube, o sa va prindeti de ce:
superba voce felicitari, ma bucur ca a dat peste nas comunitatii gay care nu au sprijinito deloc! si parerea mea personala cred ca merita macar sa participe! frumos bravoo si la mai mare.
alexutzu23
chiar m-a impresionat.mi-a placut foarte mult interpretarea.le-a inchis gura carcotasilor si mondenilor.felicitari!
tzatze
saraca mihaela mihai, cre’ca sta numai cu unghia in gat cand vede ce s-a ales de o melodie care, practic, a consacrat-o. da, interpretarea este personala si ok in contextul celorlalte de acelasi ‘autor’, dar let’s be serious… u can’t win a prize with this performance…
tobiasbuc
Apoi… (sursa serilefilmuluigay.blogspot.com)
Serile Filmului Gay, Cluj-Napoca, 2008.
Deja traditionalul eveniment in care se vor premia personalitatile vietii publice romanesti care s-au implicat sau au sprijinit comunitatea gay-lesbi din Romania se va desfasura si in acest an in octombrie, la Cluj-Napoca in cadrul celei de-a 5-a editii a festivalului international de film Serile filmului gay.
O mica chestie care mi s-a parut utila.
De multe ori vrem sa descarcam o melodie in format .mp3. E foarte simplu:
- Deschide o fereastra de Google.
- Scrie in bara de cautare: “intitle:index of” scooter mp3
Evident, in loc de “scooter” pui ce vrei: interpret, formatie sau nume melodie.
In timp ce mancam imi venise in minte o povestioara, una scurta de tot. O citisem acum cateva zile, undeva pe un perete de beton acoperit cu multa iedera, intr-un loc ceva mai ferit.
Este vorba despre o samanta de brad care luata de vant a ajuns pe un camp acoperit cu flori minunate si multa iarba. Dupa ce s-a uitat imprejur, samanta stia ca trebuie sa gaseasca un bulgare de pamant pentru a creste mare. Aceasta era menirea lui. Instinctual parca, a cautat toata ziua si spre seara, obosit fiind, s-a strecurat intr-o gaura facuta de un greiere mititel (nu L-a cunoscut niciodata desi si-ar fi dorit foarte mult). Cand s-a trezit si-a dat seama ca e intr-o alta lume, o lume ciudata, unde toate erau extrem de mici. De fapt, crescuse si din mica samanta ajunsese, fara sa isi dea seama, un brad inalt.
Era ciudat pentru ca putea vedea cum firele de iarba tremura in bataia fiecarei adireri, cum florile isi pierd petalele sub soarele de tomnatic si alte lucruri (aparent normale) care se desfasurau sub el. A incercat o perioada sa isi alungeasca crengile pentru a ajunge si el acolo, insa in zadar. Structura sa nu ii permitea acest lucru.
Acum vreo trei luni, dupa cum anuntam aici, mutasem blogul pe un hosting din Romania, mai precis la Romarg.ro, unul din cele mai bune firme in acest domeniu. Am ales asta pentru a creste viteza cu care se incarca site-ul pentru noi, cei din Romania.
Ei bine azi, vroiam sa arunc o privire pe blog. Imi apare aceasta (click pentru a mari):
Ce au facut ei?
Au cumparat de la Foriguard un filtru (un soft care filtreaza pagini web) si au bagat cuvantul “gay” ca fiind “daunator”, incadrand darkq.net la categoria “pornografic”.
Acu’ macar daca era vreo poza cu vreo p**a, intelegeam, da’ asa?
1. Abonare prin e-mail.
Uneori chichitele noi care apar pe Internet sunt mai greoaie si sunt mai greu de inteles (de aceea regret ca nu sunt toate, absolut toate site-urile dupa chipul si asemanarea gayromeo.com, unde ne descurcam de minune cu fiecare functie) insa cred ca e util sa fim (unii dintre noi) notificati prin mail de “aparitia” unui articol nou pe DarkQ (asa, ca sa fim informate, dragele mele, nu-i asa?).
Acus’ trecem la practica, proba orala scrisa (scuze, draga… scuze). Deci, (in primul rand inchidem browser-ul cu filmulete porno de 2 bani de 4-7 minute) ne mutam privirea spre stanga dreapta (uneori le mai incurc) si vedem asta:
In acel camp se introduce adresa de email (golanel69xxxl@tevreau.com, O_iau@acum.ro, inger_mic_trist@yahoo.com… samd.) apoi se apasa cu mouse-ul pe “Trimite”.
Apoi ca aparea o alta fereastra, ceva mai mica:
Pentru cei care nu stiu ce chestii ascunse se spun acolo: Feedburner spune ca va trimite un email de verificare la adresa introdusa pentru a fi verificata. Pentru a preveni spam-ul, acele litere albastre din caseta gri se introduc in casuta goala (in cazul de fata ar fi fost n i k d n), apoi se da click pe singurul buton – ACELA MARE SI GRI (Complete Subscription Request).
… acest blog exista. Dap, a trecut un an decat am scris (cu oareşcare entuziasm) primul post pe acest blog. Pe vremea aceea era o alta vreme, putin mai relaxata si mai simpla din anumite puncte de vedere pe care spre dezamagirea unora dintre voi nu le voi insirui aici cu punctulete sau cifre.
Intre timp am invatat sa creez un alt blog, unul nematematic, fara coduri, unul fara reguli. Ce-i drept… cititori am foarte putini insa “fac toti banii”. 
Voi mai scrie si aici, cand si cum dar numai cand voi simti nevoia sa o fac. Imi place ce am creat, ma intorc (cu mintea) cu drag la noptile petrecute cu ochii pironiti la monitor, insa din pacate nu am nici timpul si nici dispozitia necesara sa mai scriu ca altadat’. Imi cer scuze celor care au citit “de la distanta” si celor care NU au incercat sa faca comentarii eminesciene pe baza celor scrise.
Daca oricare dintre voi are dorinta de a scrie niste randuri inchegate despre orice subiect (pana la urma mi-am dat seama ca blogu’ nu-i despre gay… poate mai degraba “cu gay”… asa ca nu e nevoie de povesti in care trebuie sa existe un print care saruta o broscuta…) poate trimite materialul pe admin@darkq.net si le voi publica.
Cu drag,
R.
Uneori se întâmplă să te împiedici de câte un lucru atât de neînsemnat încât te apucă o ciudă nebună că ceva atât de mic şi de lipsit de valoare îţi poate schimba în mod radical perspectiva asupra realităţii, făcându-te să te îndoieşti dintr-o dată de tine însuţi şi de propria-ţi capacitate de a distinge adevărul de minciună. E suficientă o buturugă mică pentru a răsturna carul bine împănat cu iluzii.
Nimic nu ne supără mai tare decât situaţiile care dezvăluie, într-o strălucire de o clipă, cât de tare ne-am putut înşela. Însă mai presus de neliniştea creată de scoaterea la iveală a capacităţii noastre de autoamăgire stă mulţumirea profundă a faptului de a fi putut întrezări, măcar şi pentru o clipă, Adevărul.
O secvenţă memorabilă din filmul American Beauty scoate în evidenţă frumuseţea uitată a unei banale pungi de plastic, ridicate din praful străzii şi purtate de vânt fără ţintă. Oricare dintre noi ar trece pe lângă o asemenea ipostază din cotidian fără măcar a întoarce capul. La urma urmei, ce poate o biată bucată de plastic murdar să-ţi spună despre adevăr sau despre frumuseţe…? Însă e suficient un moment de ascuţire a simţurilor pentru a întrezări, dincolo de banalitate, esenţa realităţii. În astfel de momente realizezi că frumuseţea vieţii nu se opreşte în nici un caz la ceea ce, în mod obişnuit, desemnăm ca frumos. Şi, tot atunci, măreţia Adevărului ridicat direct din minciună ne face să privim minciuna cu mult mai multă detaşare. Cel puţin până cand puterea de autoiluzionare ne câştigă din nou de partea sa, ne putem bucura de splendoarea realităţii nude, dezbrăcate de orice prejudecată şi interes.
Acestea fiind spuse, rămâne însă o întrebare la care nu e uşor de răspuns. Ce anume ne aduce în acea stare de ascuţire a simţurilor care îndeamnă Adevărul la a ni se revela? Când, anume, atingem limita propriei noastre capacităţi de autoamăgire? Când devine insuficientă iluzia la care ţineam mai mult decât la orice? Sau, altfel spus, când îşi pierd iluziile caracterul lor de realitate?
Nici o iluzie (prejudecată, idee preconcepută, minciună, etc.) nu se naşte din neant. Orice neadevăr (perceput ca atare) ascunde în sine sâmburele unui adevăr la care se raportează, adică în raport cu care se defineşte pe sine ca minciună. Atâta vreme cât iluzia mai are încă o urmă de realitate, sau atâta vreme cât realitatea însăşi (prin elementul său de concret – faptul obiectiv) contribuie la menţinerea iluziei, iluzia ne câştigă în continuare de partea sa şi ne ţine prizonieri. Însă atunci când firul obiectivităţii se rupe, dezvăluind ţesătura imaginară creată (fără voia noastră) pe calapodul unor aşteptări, dorinţe sau neîmpliniri, atunci iluzia încetează să ne mai satisfacă şi ne livrează absurdului situaţiei trăite până în acel moment, expunându-ne brusc – şi fără drept de apel – realităţii crude, până atunci ocultate.
Felul în care realitatea însăşi ţese iluzia ne scapă, iar aceasta se întâmplă din acelaşi motiv din care nu băgăm de seamă banala pungă de plastic purtată de vânt – obişnuinţa. Însă există ceva în faţa căruia orice soi de obişnuinţă păleşte, devenind… neobişnuită, chiar surprinzătoare. Acel ceva se află în interiorul nostru şi răspunde la aceeaşi întrebare la care obişnuinţa creată încercase (evident, fără succes) să răspundă. Orice obişnuinţă apare ca un răspuns (sau, mai bine zis, ca o încercare de răspuns) la o întrebare care ne apasă, asupra unui adevăr pe care îl căutam. Important nu e atât adevărul respectiv, cât onestitatea cu care îl privim şi cu care încercăm să îi răspundem… tocmai prin întrebarea pe care ne-o punem în legătură cu el.
Adevărul oricum ne scapă. Însă ne simţim cu mult mai bine atunci când gravităm în jurul lui. Aceasta e orbita lucrurilor neînsemnate.
