Doream sa arici de multa, multa vreme si ieri am avut ocazia sa gasesc unul. Era un pui, undeva la 2-3 luni, destul de bland inca.
Dupa ploaia din ultimele zile probabil au iesit la “vanatoare” de rame, insa fiind mici s-au ratacit. Nu am pus niciodata mana pe un arici asa ca am vorbit cu pustanii de la bloc sa aiba grija de arici pana ma duc sa aduc ceva cu care sa il pot apuca, fiindu-mi frica de tepi.
Am gasit fularul pe care il purtasem iarna ce tocmai a trecul, l-am impaturit si am luat cu blandete ariciul in brate, avand grija ca boticul sa nu fie acoperit. Aricii nu crad ca vad pe lumina deoarece nu au avut nicio reactie pupilele dar fiind animalutze nocturne nu au nevoie de lumina.
In schimb am observat ca ariciul cel mic e foarte sensibil la zgomote ceea ce denota ca are un auz fin si sunt convins ca simtul olfactiv e iarasi bine dezvoltat.
Apoi, dupa o vreme in care am facut oculul pamantului de cateva ori in cateva clipe, ariciul cel mic si frumos a fost dus in spatele blocului, de unde probabil ca si se aventurase, si a fost asezat langa niste plante mai mari. In cateva minute a disparut.
PS: Ariciul a primit si mancare, ca ma interesasem sa vad ce papa aricii si i-am dat. 
Sunt dragutzi foc!
Am stat mai de mult de vorba cu un tip care avea in sange ( e drept un pic mai diluat ) neshte globule de sange indian, amerindian. si iaca unu dintre lucrurile pe care mi le-a impartashit a fost o mica povestioara.
Cand albii au inceput sa patrunda mai adanc in teritoriul actualelor state unite ale americii au dat in marile campii si zone joase de triburi de indieni pashnice. si s-or apucat albii sa puna semne si marcaje si sa devina proprietari peste o padure, peste o pashune, peste un deal, peste o vale… si nu au intampinat nici o rezistenta din parte acelor triburi…
Nu e nicio placere in piei de crocodil, in chitina si in ghilimele. Fericirea vine cand musti cu pofta, din cand in cand, din toate.
Citeste mai multIeri am fost cativa sa facem un zmeu. Am folosit tulpina de trestie care s-a dovedit a fi foarte proasta pentru acest scop. Cine are ceva idei?
Ideal cred ca este tulpina de papura, uscata.
Vreau zmeu.
Update 23 aprilie 2010:
Cum se face un zmeu?
Există chiar și un festival internațional al zmeielor, uite aici și poze (bine acum nu trebuie să se chinuie nimeni să facă zmeu din ăsta)
Pentru că am promis cuiva (pentru care nu pot rămâne indiferent) că voi aborda subiectul despre forma siglelor de la Renault, am să încerc să fac o scurtă sinteză a tot ceea ce îmi trece prin cămăruţa nu prea aglomerată de neuroni aflată în creştet, despre acest subiect.
Am simtit nevoia sa fiu, chiar si pentru o clipa, alaturi de parintii mei asa ca ieri, dupa o decizie de moment, am revenit langa cei pe care ii iubesc cel mai mult. Orice este mult prea putin pentru a devora un ochi inacrimat, a simti dorul, o imbratisare si niste cuvinte sincere, calde.
Azi m-am trezit pe la 04:00, am baut o cafea si m-am plimbat pe strazi, strazi care imi sunt atat de cunoscute. La fiecare cateva zeci de metrii amintiri imi invadau creierul, oarecum tabelar izvorand dintr-o lume nebuna, fara reguli, fara restrictii, fara prea multi oameni.
Noapte trecuta a plouat destul de puternic, astfel incat tot praful strazilor fusese spalat, ochiuri de apa murdara din loc in loc, ici colo cate un trecator cu capul plecat. Zorii zilei m-au gasit langa un lac de acumulare.
Despartire in doua minute
Cand unii isi impodobesc casulete modeste, o parte din fantezie implica si existenta unei piese de mobilier creata de un artist de prin 1930. Macar 1930. cu cat mai batran si mai pe moarte cu atat mai bine, ca doar deh, cei tineri nu sunt talentati.
mai departe…
Designeri ca Mies van der Rohe and Le Corbusier au creat piese din care Ikea s-a inspirat, asa ca nu se cumpara mobila de la Ikea.
Partea cea mai dragutza este ca sunt printre oameni care viseaza la aceastea, oameni care traiesc pentru asa ceva. Si-atunci:
“Am petrecut cateva ore in biblioteca citind o carte.”
devine
“Am petrecut cateva ore in Le Corbusier citind o carte.”
Cred (si asta cu tarie) ca cea mai rara si valoroasa recompensa care mi-a fost data sa o primesc este lumina din ochii tai si-apoi as mai putea lua in calcul si ceea ce sunt constient ca pot oferi. Intotdeauna m-am intrebat diverse lucruri, mai mult sau mai putin demne de a fi mentionate pe acest blog, (care nu mai este demult al meu…) insa uneori diverse clipe, diverse franturi din praful drumurilor uscate de arsita reprezinta mai mult decat mii de iesiri, mii de afisari in diverse vitrine si acvarii. 
Iti sunt recunoscator ca bratele tale nu sunt din carne si cuvintele tale nu sunt create din silabe si litere. Iti multumesc pentru ca imi imi stingi setea si incerci sa imi potolesti foamea. Atata vreme am fost insetat incat acum simt ca imi explodeaza pieptul. E ciudat de frumos, si stii asta.
Sa stii ca mi-am dat seama ca niciodata nu e tarziu si ca somnul este temporar.
io.
oare… pentru cine infloresc ciresii, toti?
