De unde să te iau? Iar încep cu întrebările. Parcă aş fi în perioda “De ce?”-ului. Numai că uneori mă opresc brusc din ceea ce făceam, pentru că efectiv am nevoie de o pauză. Şi cumva ştiu că exişti, că eşti undeva acolo, că mă veghezi chiar de nu ştii. Sau porţi oare mantia lui Siegfried şi ochiul meu lumesc nu te vede? Citeste mai mult
Concursul Miss Travesty Romania 2008 a fost câştigat, sâmbătă, de concurentul clujean cu numele de scenă Petruţa Grasa, care a primit din partea juriului numai note de zece.
Citeste mai multUneori îmi par un cretin îndobitocit de prostia şi răutatea “mediului înconjurător”. Mi se pare că trăiesc într-o lume în care răutatea e regină, prostia e prim-ministră, iar egoismul e amantul regal. Dar poate că dacă aş reuşi să fiu mai prost, mai rău şi considerabil mai egoist, nu mi-ar mai păsa de nimic şi mi-ar fi mai bine. Că doar m-aş gândi doar la propria existenţă non-existenţială, absurdă şi ratată şi aş lăsa zilele să treacă pe lângă mine fără să le apuc de mână, să le sărut şi să le trăiesc cu dorinţă. Citeste mai mult
Stau in pat. Doar zuruitul unui cooler, si acela obosit, se chinuie sa sparga intunericul acustic. Ma uit in jurul meu si vad o multime de lucruri care niciodata nu au fost mai importante ca acum. Atatea lucruri importante sunt neimportante uneori.
Azi… am simtit niste sentimente pe care nu le manifest decat extrem de rar. Azi am simtit (dupa mai mult timp) ca mi-e dor. Apoi, eu nu pot manca fasole fara ciolan si nici supa de taitei fara… taitei.
Intr-un moment anume imi venise in minte ceva:
Povestea noastra se naste in furtuna, din asteptarea infrigurata a unui curcubeu. Suntem singuri pe lume. Doar noi, caldaramul incins, ploaia, promisiunea unui Inceput si o Strada cu Sens Unic care duce spre Nicaieri.
Stropii de ploaie se lovesc de asfaltul incins si sarutul acesta miroase a cremene. Cuvintele au aripi mari, de pescarus, si zboara nauc de pe buzele mele pe alte buze, iar zborul lor are parfum dulce-amar, de inceput de toamna intr-un oras pustiu, necunoscut. In buzunarul de la piept am o fotografie cu sufletul tau, iar atingerea ei e sarata ca lacrima si freamata ca marea in furtuna cand pescarusii nauci zboara dulce-amar peste stanci ascutite ce miros a cremene.
Stiu ca poti citi printre randuri, asa ca nu mi-e teama sa tac. In orice Inceput doarme incifrat Sfarsitul, asa cum orice inmugureste in primavara isi afla rostul si implinirea in toamna care va urma. Povestea asta nu difera prea mult de toate celelalte. Daca o citesti in lumina, e previzibila… Daca o citesti in intuneric, iti poti ascunde chipul si sufletul in spatele unei tigari aprinse. Vei simti atunci cum cuvintele au gust de scrum, iar ecoul lor miroase a vant dinspre Apus si a uitare.
Ieri fiind 1 Mai, la 9 fix 10 si ceva, am plecat (mai multi si unii dintre noi) spre Moneasa Sag. Am ajuns. Am ancorat masina cu becurile pozitiile aprinse. Neintentionat. Uitaram ca eram plin de emotii si alte incercari.
Dupa ce am facut focul am asezat carnurile pe gratar, ne-am intins la o poveste… pana ce carnea se ardea. Aproape. Ce-i drept eram foarte ocupati, concentrati… dar mai ales atenti la mediul inconjurator. Si era un mediu…. mama, mama.
Am facut si carnaciori picanti, inveliti in staniol, pe jar (0,2% grasime, bineinteles…).
E ciudat. Parcă ar fi blocul meu. Casa mea e lumea. Cumva interiorul seamănă cu blocul 28 de pe Avenida del Mar. Dar, ciudat, nu e, căci nu mai locuiesc la 8ºC. Cumva am în minte etajul 2. Acolo stau eu. Pe măsură ce păşesc în casa scărilor totul se schimbă in jurul meu. Ajung repede la lift. Sunt un pic speriat. Nu ştiu dacă sunt singur în lift sau nu… Parcă mai e cineva. Locul e mic şi înghesuit. Aşa! Cred că într-adevăr mai e cineva, căci liftul nu se opreşte la etajul 2
Culmea! Niciodată n-am locuit la etajul 2. De ce locuiesc acum la etajul 2? Liftul urcă încet. Nu obişnuiesc să-l folosesc, dar cu toate acestea ştiu că acum urcă prea încet. Ah… Da… Îmi era teamă. De aia am luat liftul. Într-un final se opreşte la etajul 9. Uşile se deschid şi cineva iese în întuneric. Ies şi eu. Miroase urît. A umezeală, a întuneric. Duhoarea sărăciei mă îngrozeşte. Privesc scările cufundate în beznă şi pun mâna pe balustrada care începe să se clatine. M-am speriat. Aş fi putut să cad. Privesc agitat, speriat în jur. Nu văd pe nimeni. Doar liftul deschis şi lumina de un gălbui palid. Simt un fior şi păşesc din nou, şi mai speriat, în lift. Apăs butonul pe care scrie 2.
