Vorbea cineva odata despre diamante in nisip. Farame de lumina in neantul absolut. Niciodata nu am fost un cautator bun, mai degraba am fost doar un simplu privitor din multime. Am vazut mai mult decat mi-as fi dorit sa vad vreodata. De fiecare data, asa cum spunea altcineva, am ajuns sa ma regasesc intr-o carapace din ce in ce mai mare, mai tare.
In seara asta am fost pe malul Timisului cu niste suflete care au ratat mingea din careu. Mi-as fi dorit sa aud o voce cand am strigat in noapte: “Sa vina cineva sa ne ia de aici! Oricine!”, facand semne disperate cu o lanterna catre cerul fara fara stele si fara Luceafar. Hainutele noastre petecite incep sa nu mai suporte ata si acul. Chiar si maratonul a luat sfarsit insa unii mai rezista pe traseu, alergand pe o pista stearpa.
Nu am nici timp, nici mood sa pun “Intelligence Service’ in actziune, dar poate apelezi tu la “agentziile” tale sa check-aleshti daca este “spam”, sau o kestie pe bune. Exista asemenea experientze worldwide (de ex. in “capitala-gay” San Frisco, sau in Elvetia – la Montreaux, sau in A’dam), insa ar fi utopie o asemenea actiune “la Romania”…
Tocmai am primit pe romeo kestia de mai jos.
From: colegdecamera Chat At: 29.Apr. 13:42
După cum spuneam înainte, miercuri seara am ajuns în locul unde am văzut lumina zilei. Ne-am pus şi eu şi sister să ne îndopăm de parcă n-ar mai fi existat a doua zi. Apoi am dormit destul de bine, chestie rarisimă în ultimele luni, iar a doua zi, vineri adică am ieşit la plimbare cu fetiţa mea lătrătoare. Mi-a fost ciudă că am uitat aparatul de fotat, cum îi zic eu.
Sâmbătă dimineaţă am aterizat cu mezina familiei la veterinar. Nu prea ştim dacă s-a rezolvat problema, dar măcar suntem mai bine acum. După aceea ne-am dus prin grădină, să luăm nişte lalele. Atunci am avut inspiraţia necesară să iau aparatul cu mine.
Mă gândeam că mai lipseşte un strop de primăvară, dar odată acasă l-am găsit rătăcind prin vitrină cu semenii lui. L-am luat şi l-am aşezat în razele calde ale soarelui. Modul în care a absorbit cu nesaţ lumina, pentru a o reda ochilor mei mai vie şi mai frumoasă, m-a încântat.
N-aş putea spune exact de ce sărbătorile de Paşti mi s-au părut întotdeauna foarte triste… Poate pentru că, spre deosebire de Crăciun, când lumea aşteaptă cu sufletul la gură Naşterea celui ce va să fie The One (Alesul, Mântuitorul) sărbătoarea Învierii este lipsită de lumina unei naşteri adevărate şi pure. Fiecare înviere poartă, înainte de orice altceva, marca unei răstigniri prealabile, spectrul unei morţi anunţate.
Învierea nu te aduce la viaţă, aşa cum se întâmplă prin naştere, ci te împiedică să mori, ceea ce mi se pare un lucru destul de trist având în vedere că nu există viaţă adevărată decât atâta vreme cât putem privi în depărtare, undeva la orizont, spre un semn al sfârşitului. Intensitatea trăirii vieţii e dată tocmai de frica de a nu ne trezi cumva din vis… Căci, la capăt de drum, împlinirea oricărui vis înseamnă totodată moartea acestuia.
Crăciunul e o poartă deschisă spre viaţă, visare şi speranţă. Paştile prevestesc, în schimb, intrarea într-o lume vinovată, a tăcerii depline şi a bucuriilor mute, o lume în care mântuiţi fiind de păcate am fost absolviţi şi de bucuria de a trăi. Lumea “ce va să vie” nu e una paradisiacă în sensul în care am fost obişnuiţi să gândim Paradisul; dimpotrivă, e o lume post-apocaliptică, în care preţul fericirii e oricum prea mare pentru a putea fi vreodată plătit. Lumea de apoi e o lume în care viaţa e trăită pe credit.
M-am trezit si parca nu imi venea sa ma trezesc cu toate ca Hristos a inviat. Aseara spuneam cuiva ca sunt invidios pe Hristos. De ce? De ce nu este egalitate? Multi dintre noi am ajuns niste pui vidati intr-o carcasa traim viata evadarilor pe loc.
In fiecare zi imi dau seama cat de usor se poate pierde unul din simturile care stau la baza existentei noastre: orientarea. Am invatat sa iubim intunericul si sa uram lumina. Am invatat sa ne datasam de sentimente, am invatat sa ne simtim vinovati ca suntem iubiti. E bine? E rau?
Ti-e sete de intunericul din oameni? Vrei intuneric? Spune-mi doar cat si iti voi da.
Stau si privesc de la fereastra mea acoperisurile orasului. Nu imi face nici o placere acest post de observatie, eu, la randu-mi fiind un obiectiv luat adesea de altii in vizor. De fapt, nici nu stiu la ce ar trebui sa privesc. Vad doar aceeasi monotona, cenusie imagine de zi cu zi.
Poate, daca as locui in mansarda unei metropole as gusta agitatia strazilor, m-as putea pierde in furnicarul multicolor al celor care, pentru o secunda, s-ar simti parte din aceasta in continua miscare aflata lume.
Intr-o capitala a lumii, poate, m-as avanta in tumultoasa viata a scenei gay, m-as distra in nenumaratele localuri destinate exclusiv noua, as putea cunoaste alti indivizi, avizi ca si mine, de a se simti in largul lor, in lumea lor. Dar, nu. Cei mai multi dintre noi, chiar daca ar locui intr-o capitala a lumii, n-ar indrazni sa paseasca dincolo de fereastra lor. Cu atat mai putin sa traiasca impliniti si liberi, ca si gay declarati.
Stau, la 35 de ani, cu un relativ recent coming-out in spate si ma intreb: acesta este tributul pe care trebuie sa-l platesc? Da! Prefer onestitatea, chiar daca pretul este cel mai adesea dureros.
Be An Angel Romania, organizatia clujeana care militeaza pentru drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali si transexuali), va organiza cea de-a patra editia a concursului national Miss Travesty Romania pe data de 10 mai.
Citeste mai multAm schimbat look&feel-ul blogului caci doream un update demult insa nu am gasit nimic care sa indeplineasca cateva conditii. Sunt implementate foarte multe functii noi, paginile se incarca ceva mai repede.
Citeste mai multAstazi e altfel. Astazi e ziua in care au murit stirile de la ora 5.00. Astazi nici o masina nu mai circula si lacramioarele au cea mai puternica mireasma. Astazi tabloidele n-o sa-mi mai vanda sex, sange si scandal. Astazi au liber reporterii de razboi, au ordin sa-si duca nevestele la teatru si sa-si plimbe copiii prin parcurile crude.
Astazi e ziua in care CNN nu va mai avea “Breaking News”, ANM nu mai are cod galben si rosu. Astazi e ziua in care jurnalele TV vor incepe cu alta stire.
Atentie: Acest thread nu este recomandat celor ce nu inteleg si nu suporta violenta curentului electric.
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.
