“avem arta, pentru ca realitatea să nu ne ucidă” NIETZSCHE
Iată o aluzie de unde poate demara capitolul cel mai dureros al existentei umane – de aici începe tristetea mea. A ta. A noastră. A celor care refuză să vorbească cu gura altora, a celor ce nu lasă pe altii să gândească în locul lor. A celor care reactionează vehement în momentul în care destinul lor este condus de altii. Acei altii, fără de glas, fără de fată, fără de ratiune, fără de suflet. De ce tristete? Pentru că atunci când încep să contabilizez nimicurile obligatorii pe care trebuie să le fac într-o zi – stupidul ceremonial pentru întretinerea celui care nu este de fapt, dar trebuie să pară în fata celorlalti – încep să simt în nări aerul grotelor, se declansează reactii primordiale de revoltă împotriva lucrurilor impuse, se trezesc instinctele ancestrale de apărare a celui care sunt în realitate! De fapt, situatia este mult mai complicată, si mult mai tristă!
După o contabilizare superficială si sumară a evenimentelor si oamenilor care mi-au marcat – deloc superficial, deloc sumar – viata, tocmai aceste situatii, tocmai aceste spirite mă urmăresc mereu, reamintindu-mi de cele întâmplate, reamintindu-mi că sunt acelasi si totusi altul. Când încerc să-mi fac inventarele subconstientului, realizez – desi neg metafizic! – că merg pe acelasi drum foarte vechi, nu de mine bătătorit, si mă tem – aproape înnecându-mă în plăcerea sadică a recunoasterii suferintei generale de faptul – că el mă va duce în acelasi punct al tristetii. Nedefinit, dar omniprezent în orice secundă de respir. Nenumit, dar organic integrat în ceea ce sunt, dar, de fapt,.nu sunt. De ce?
Cine a mai inventat şi visele astea? Îmi fac părere câteodată că oamenii sunt aşa după cum visează. Fiecare avem vise mai zglobii, mai umede sau mai paşnice… Fiecare avem un mod de a visa… cu ochii închişi sau cu ei deschişi. Fără doar şi poate că şi modul de a ne trezi din vis ne influenţează modul de a fi. Şi dacă eu nu vreau să mă trezesc din vis? Toată lumea îmi spune că mă încăpăţânez să fac asta, numai aşa, ca să fiu eu altfel. Dar dacă trăiesc un vis frumos? Nu asta mă face să fiu om ? Nu deosebit. Doar om. Ce rost are să ţin ochii deschişi? Vine vreun tir? Să vină. Am trăit frumos.
Un clip super mega beton. Am ras cateva minute bune:
[youtube]EUTUjQgDj14[/youtube]
1. xxxxxxxx85 26. Mar. – 21:21
Salut..te-am vazut sambata (nu stiu daca tu mai vazut pe mine)in club si m-am gandit sa intru sa vb cu tine macar pe romeo!!!Na eu nu sunt asa bagacios din fire, desi imi place sa am prieteni mai ales ca in lumea gay nu prea ai cu cine comunica ,dar tu mi-ai parut altfel decat altii si nu cred ca ma insel…:)
2. xxxxxxxx85 26. Mar. – 21:22
aaaaaaaaaa si nu sunt eu cel din pozele de pe profil 
:P
Azi o zi superba si nemaipomenita la fel ca si celelalte. Tot azi am hotarat ca a venit vremea sa devin “genuin” sau “genuine”, ma mai gandesc.
Generatia HI5 si cea Romeo a hotarat ca nimeni nu mai este genuin decat daca are nush cate (multe, oricum) link-uri de la alte profile si nush cate sute de prieteni (extrem de apropiati la care nu le stii numele). Numai si numai aceasta este calea catre genuinitate…
O seară mai ca toate cele… Obosit şi tot tacâmu’.
Ziua a început cam greu după o noapte în care somnul s-a ţinut departe până la nişte ore exagerate… Apoi, după câteva ceasuri de somn (tras de păr), trezirea! Fuguţa la facultă. Nu la curs. Azi am avut liber.
Am primit pe adresa redacţiei mai multe cereri de promovare a GazFest 2008. (Îmi cer, scuye, am activat tastatura românească şi în loc de “Z” scrie “Y” şi invers… şi nu ştiu cum se dă înapoi…), aşa că, după obişnuita păruială între redactori, care să scrie acest articol, am câştigat titlul de autor, cu sacrificiul pierderii câtorva smotocele de păr. Sper să îmi mai rămână câteva şi pentru dăţile viitoare.
Nimic nu demonstrează mai mult măreţia şi puterea intelectului uman, înălţimea şi nobleţea omului, decât putinţa lui de a cunoaşte, a înţelege pe de-a-ntregul şi a simţi intens propria lui micime.
Atunci când, considerând plenitudinea lumilor, el se simte o foarte mică parte din infinitele sisteme ce alcătuiesc lumea, iar în această meditaţie el se uimeşte de propria-I micime şi, trăind-o profund şi privind-o cu atenţie, aproape că se confundă cu neantul şi se pierde pe sine în cugetarea despre imensitatea universului şi rămâne ca rătăcit în vastitatea de neînţeles a existenţei, atunci, prin acest act şi acest gând el dă dovada posibilă a nobleţii sale, a forţei şi a imensei capacităţi a minţii lui, care, ferecată, într-o atât de măruntă şi neînsemnată fiinţă a putut ajunge la cunoaşterea şi înţelegerea unor lucruri cu mult superioare naturii ei şi poate să stăpânească cu mintea însăşi această nemărginire a existenţei şi a lucrurilor precum durere-fericire, lacrimă-zâmbet, înnorat-senin, moarte-viaţă, război-pace.
Daca “Diavolul se imbraca de la Prada” inseamna ca Jiji se becalizeaza de la Maybach si Mutu se metrosexualizeaza de la D&G? Pai? Noi ne metroinfodistram de la ce?
In fine, acest post este dedicat dislocarii unui etasament limitat la limita dintre matricea interstitiala si care se spiraleaza spre … aa… care este. Atat.
De multe ori ma uit pe Google sa vad ce mai cauta oamenii si ma cutremur asa vreo 4-5 grade pe scara “matriciala amniotica interstitiala spiralata” cand vad ca in top-uri planeaza ca un deltaplan cautari de genu’:
- pot sa raman insarcinata cu degetu’?
- cum isi dau seama fetele ca sunt virgin?
- dupa cat timp de vorbit pe messenger pot sa-i cer telefonul ca sa nu par penibil?
Tu te vei simti satisfacut ca li te poti impune, marturiseste-o; te-ai impus ca sa te ca sa te accepte ca pe un unul de-al lor; de putine ori te-ai simtit asa de fericit, fiindca, de cand ai inceput sa devii ceea ce esti acum, de cand ai invatat sa apreciezi contactul tesaturilor fine, gustul licorilor fine, parfumul lotiunilor delicate, tot ceea ce in cursul ultimilor ani a fost placerea ta solitara si unica, inca de atunci ti-ai indreptat privirea acolo, sus, si inca de atunci ai trait nostalgia erorii geografice ce nu-ti permitea sa fii in toate privintele unul de-al lor.
Le admiri eficacitatea, confortul, igiena, puterea, vointa, si privesti in jurul tau si ti se par intolerabile incompetenta, mizeria, murdaria, lipsa de vointa, goliciunea acestora care te inconjoara, care nu au nimic de oferit. Si te doare si mai mult sa stii ca orice-ai face nu poti fi ca ei, nu poti sa fii decat o copie, o aproximatie, pentru ca, la urma urmei, spune: viziunea ta despre lucruri, in cele mai rele ori bune momente ale tale, a fost vreodata atat de simplista ca a lor? Niciodata.
