Am gasit (din intamplare) o melodie care trebuie sa recunosc ca am ascultat-o de vreo 20 de ori. Si acum o ascult.
Axel Fernando – Amo:
[youtube]mUZoxVrtZGI[/youtube]
Si videoclipul este super misto, insa textul si esenta din spatele cuvintelor este extraordinara. Mi-au dat si lacrimile, zau!
Auditie (si vizionare placuta).
Tocmai am deschis blogul unui nenorocit de soartă, care a copiat unul din posturile mele şi l-a afişat pe blogul lui penibil ca şi cum ar fi al lui. Mergeţi la www.doipedoi.com. Acolo are nişte “Gânduri”. Ale mele adică. Că nefericitul nu poate să le aibă pe ale lui proprii. Mi se pare pur şi simplu strigător la cer! Ăsta chiar merită premiu pentru excelenţă în prostie şi nesimţire. Ce să-i dăm? Vreo 3 matahale care să-l machieze un pic?
Mă declar absolut dezgustat! Ăsta se pretinde blogger? Blogger? Măi, eşti de-a dreptul ridicol! Ai scăpat niste amănunte. Dar cum puteai altfel? Doar debordează prostia în capul tău! O amprentă personală şi originalitatea aferentă sunt condiţii sine qua non pentru existenţa unui blog! Pur şi simplu mi-ar fi ruşine!
Somnul parcă s-a certat cu mine, nu aşa. E târziu, am avut o zi lungă şi ar trebui să dorm, dar nu pot. Nici să citesc, să lucrez sau să mă uit la vreun film nu pot.
Singura care-mi menţine atenţia oarecum vie e muza mea, care-mi cântă. Aş vrea să ies la o plimbare, să respir aerul proaspăt al nopţii care se lasă.
Da! Şi acum a aparut Îngeraşul fâlfâind, căruia i-a trecut răceala între timp. Şi cum cântă muza, “…tu sarai sempre qui…”, uite aşa apare fâl-fâl, fâl-fâl şi hai să semnăm condica şi-n Piaţa Unirii, ca să simţim că trăim. Să vedem cu ce ne stimulăm somnul despre care ziceam mai sus. :) Poate un Cosmo? Sau ceva mai tare? A da şi clar o discuţie despre ce mai achiziţionăm de la Cellini la salariu. 
)
Gata! Că se-nchid birturile. Am tăiat-o. Evident ceilalţi îngeraşi din trupa fantastică sunt aşteptaţi şi bine-veniţi, ca întotdeauna.
Să se abţină nedoriţii că dăm cu “Fleurs du Mal” după ei de nu se văd! Aşa… Uite am făcut şi o mică vrajă! )
Acum cateva zile am descoperit un joc de cultura generala si azi am dat peste un citat absolut superb: “Cel ce se târăşte ca un vierme, să nu se plângă dacă e strivit sub picioare”. Mai am unul care imi place mult, tot Kant: “Nu-mi daţi sfaturi. Ştiu să greşesc şi singur!”:
Mesajul urmator l-am primit pe mail… o fi vreaun semn, ceva?
marius bogen writes:
Stimati Domni,
Biroul nostru organizeaza nuntzi intre persoane de acelasi sex.
Aceste nunti pot avea loc in castele din Mecklenburg (Germania).
NuMARUL NOSTRU DE TELEFON ESTE
00493997130810
Cu stima
M.BOGEN
PS: Unde gasesc o rochie de… mire??
M-am gandit de cateva ori la libertate… libertatea mea, dreptul meu de a trai cu aceasta iluzie. Libertatea e o stare de spirit sau o realitate obiectiva? De obicei consideram libertate acea conjunctura in care putem face ceea ce ne dorim. Iar lipsa libertatii ca ingradirea noastra in a face exact ce dorim. Dar, daca mergem mai departe, suntem noi liberi sa ne dorim? Sau, cu alte cuvinte, ceea ce ne dorim vine din libertatea noastra de a decide, pe baza informatiilor despre noi si despre univers, ce vrem, si ce nu vrem?
Oare nu cumva, chiar nasterea e primul stalp dintr-un gard care se va construi toata viata in jurul nostru? Oare nu s-ar putea ca primul lucru pe care-l vedem, mirosim, auzim, sa influenteze in mod decisiv evolutia noastra ulterioara?
Se spune ca un om informat e un om liber, ca poate urca, poate se se inalte pana la cele mai inalte culmi si deopotriva sa coboare pana in noroiul cel mai murdar. Nu cred. Imi imaginez cunoasterea, informarea ca pe o sfera care interactioneaza cu mediul. Cu cat aceasta e mai mare cu atat perimetrul sferei cu exteriorul va fi mai pronuntat, mai greu de tinut sub control.
Nici bine n-a venit primăvara, că hormonii au și început să-și facă de cap. Plutește în aer o așa stare de torpoare post-hibernală, că parcă nu-ți mai arde să faci nimic. În afară, bine-nțeles, de sex. Natura se dezmorțește și se trezește la viață, dar oamenii par topiți și vlăguiți. Toată lumea e febrilă, neliniștită și nesatisfăcută. Nu știu dacă sexul ne încarcă bateriile, nici dacă despre baterii descărcate e vorba, însă în mod cert e vorba despre sex. O vezi zilnic în privirile care se scurg, lacome, după te miri ce bucățică numai bună de prăsilă. Și o simți pe propria-ți piele atunci când gaydar-ul din dotare o ia razna, beep-uind aiurea în apropierea oricărui tip bine, mai ales dacă e straight.
Nu e vorbă, că și până acuma se futea lumea. Doar trăim în era lui homo sexualis, după principiul atât de cunoscut “Mă f*t, deci exist”. Însă primăvara e timpul în care pretențile tuturor cresc, iar atunci frustrările își spun și ele cuvântul mai abitir ca oricând. Un anotimp pentru ciufuți. Nu înțeleg cum e posibil ca Sfântul Valentin, prematur vestitor al primăverii și angajat pe post de Cupidon de ocazie, să fie numit tocmai patron al îndrăgostiților! Unde să mai încapă dragostea în butoiul cu pulbere al freneziei sexuale pre-primăvăratice? Ăsta nu e timpul iubirilor, ci al capriciilor și deplinei nestatornicii (ceva în genul – “Fute și fugi!”).
Întrebarea zilei este deci – cum ne liniștim?
Lumea vazuta printr-o bucata de celofan mi se pare mult mai frumoasa fie si numai prin misterul care o inconjoara fara sa vrea.
Marturisesc ca nu am vazut niciodata atat de clar lumea ca aseara, in club. Inainte priveam printr-un celofan… Totul era frumos, tainic, mai ales cand inchideam ochii de tot. Si am vrut sa vad, sa vad bine. Mi-am dat jos bucata de plastic de la ochi si am ramas neclintit pret de cateva minute… Eram speriat… Observam directia ochilor, cutele hainelor mai mult sau mai putin iesite din comun, Observam riduri acolo unde pana atunci vedeam tinerete, observam cearcane acolo unde credeam ca exista prospetime… M-am uitat in oglinda… la fel… m-au trecut fiorii… m-am speriat
Pana acum totul mi se parea echilibrat… Acum deosebeam hidosenia de frumusete… si ambele ma inhiba… Hidosenia unora se vedea chiar si din priviri… Frumusetea ma facea sa ma simt ca un copil neajutorat, cu frica de a nu fi chinuit. Nu, nu pot sa rezist. Caut sa ma ascund… Ma ascund dupa un zambet aproape fals… sau dupa fumul unei tigari care parca se termina prea repede… Schimb doua vorbe care mie mi s-ar parea penibile… si sper ca cel cu care comunic sa nu isi dea seama ca sunt pierdut… Dansez, transpir, saruturi fade… nu ma simt bine. Inchid ochii.
mai bine nu mai vad.
In seara/noaptea ce tocmai a trecut m-am simtit dinou copil. M-am simtit ca o samanta de papadie dusa de o adiere calda de vara, m-am simtit mic si neinsemnat. Mi-a placut sa vad un copac infrunzit doar in proportie de 50%, o apa cristalina care umplea, o perla intr-un glob impenetrabil desi totul putea deveni prada paianjenilor in orice clipita, a masinariilor aflate in acel moment in umbra. A fost ca un cutremur care are capacitatea sa miste si cei mai solizi piloni de rezistenta.
Oare de ce uneori un soricel e capabil sa sperie/doboare un elefant?
R.
Uite dom’le ce frumos… un tip care sufera. Si se pare ca are mai multe suferinte. Futui’. Nu degeaba incepe imnu’ national cu “desteapta-te romane”.
Enjoy!
PS 1: Punctul culminant este cand isi aprinde tigara. Cum sufla el de jmeker fumu’… ceva de vis.
PS 2: Io am ajuns la concluzia ca Guta face numa’ playback. Asta-i adevaratul interpret, bag sama’.
PS 3: E dragutzel baietzashu’… o avea profil pe romeo? Si ce daca sufera? Cu totii suferim, nu??
