Mandru, nemandru de mine sau de activitatea celorlalti m-am resemnat si am invatzat ca in viatza un simplu DA sau un Nu zis la momentul oportun iti poate arata multe cai prin care poti ajunge ceva.
Unii stiu ce cale sa aleaga, altii ratasc la rascruci inca, pentru a se regasi. Am incercat apoi intr-o vreme sa scriu ceea ce simt si ceea ce reprezint pentru a ma conserva cat mai bine in propriile pagini si pentru ca lumea sa stie adevarat ce gandesc. Insa la ce folos? As fi ajuns poate la o pagina de ,,povestiri adevarate” sau cine stie ce pagini de ,,telenovela” regizata de vreun regizoras care vrea sa ,,sparga audientele” si sa castige puncte de rating de pe urma mea….probabil fabulez, dar paginile alea oricum nu-si aveau rostul. Nu sustin cu tarie o anume conceptie, filozofie de viata cu privere la subiectul ,,gay. Consider mai degraba ca nu exista normalitate, atat timp cat fiecare are doza lui de anormalitate.
Deci toti suntem o apa si-un pamant. Mai presus de toate iubirea este una si e sentiment nobil in toata aspectele ei. Ar trebui sa ne bucuram ca iubim om, pasare, femeie, barbat sau orice alta aratare din lume…de fapt definesc iubirea nu ca notiune abstracta de sentiment, ci dimpotriva, iubirea e ceva ce dobandesti in urma cunoasterii de sine. Inveti sa te accepti asa cum esti si esti capabil de a fi egoist, apoi mai putin egoist, ulterior solidar, si in cele din urma sprijinul celui de langa tine.
Nu caut perfectiunea, dar tind spre ea, nu reflect ideologii pentru ca am facut asta si deja m-am plictisit sa o fac, nu ma simt inhibat, introvertit, frustrat si stingher in fata lumii pentru ca am crezut mereu in calitatile mele. Sunt putini care ma cunosc cu adevarati si cei care au notiunea EU-lui meu sunt oamenii pe care i-am ales ca ,,parte din peisajul monoton” pe care cei din afara il vad asa…
In concluzie… invatati sa va iubiti pe sine mai mult decat orice, tineti la principiile voastre, si aveti puterea de a visa. Normalitatea e relativa si a fi TU in lumea asta iti da aceleasi drepturi pe care le are un ,,normal ” cat si un ,,gay”. Nu mizati pe etichete. Poate cerneala e de proasta calitate si etichetele se sterg, insa voi ramaneti mereu aceiasi asa ca… fiti multumiti cu ceea ce sunteti si aveti puterea, placerea si taria de a iubi.
succes 
…
Mă întreba cineva acum ceva vreme dacă nu cumva sunt heterosexual. Nu nu sunt. De ce? Nu stiu. Sau aş sti… mai multe cauze, dar le voi aborda cu altă ocazie… pe toate. Iubesc un băiat. Iubesc cum nu am putut niciodată iubi o femeie. Mă întreb şi acum dacă am iubit cu adevărat vreo femeie din viaţa mea. Pentru că la timpul respectiv eram convins de asta.
Nu, acum iubesc un baiat si cu asta basta. Asta ma face sa fiu gay. Da, gay, nu bisexual. De ce? Pentru că orice femeie care ar avea acum pretenţie de la mine la mai mult de o amiciţie, mi-ar părea vulgară, penibilă. Nu am spus că nu aş mai putea vreodată să ţin la o femeie sau să am o relaţie sexuală cu vreuna. Pur şi simplu acum nu am chef de femei. Stiu, sunt un pic misogin… Am fost mereu… Pentru ca singurele femei din viaţa mea pe care le-am considerat deştepte sunt 3 la număr. Doar 3. În schimb, băieţi deştepţi cu gramada… Sau poate am avut eu mai multă răbdare cu ei decât cu ele?
Un lucru e evident: iubesc un baiat. Unul frumos. Şi deştept.
Mă întreba altcineva cu altă ocazie, de ce el, A., şi nu altul, pentru că gama şi paleta de culori de unde aş putea alege este destul de vastă. De ce el? Nu ştiu exact de ce, dar comparându-l cu alţii, stiu de ce:
1. Mă iubeşte la fel de mult, poate şi mai mult. Nu ştiu exact ce am făcut ca sa merit asta, dar o face… necondiţionat.
2. Nu mă întâmpină acasă cu mâncare gătită sau cu covoarele spălate, ca mai apoi să se uite la telenovele, ci mă întâmpină cu un zâmbet cât toate zilele, oricât de obosit sau de supărat ar fi… şi zâmbetul lui imi luminează monotonia în care am rătăcit cât am fost plecat de lângă el.
3. Nu îşi mişcă mâinile în chip de fluture pe când imi povesteşte sau îmi explică ceva, nu se îmbracă cu haine roz cu ştrasuri, nu îşi face freza la stilist de 2 ori pe săptămână şi nu cheltuie banii pe farduri şi creme de toate felurile. Ba chiar se poartă ca un bărbat adevărat, ii plac fetele chiar (spre disperarea mea, uneori prea mult), are vocea groasă, îşi lasă cateodată părul de pe faţă să crească, stie să se distreze şi cu fetele şi cu băieţii, etc etc
4. Niciodată nu mă plictiseşte când stau cu el , fie şi zile în şir, “bolind” în casă. Mereu găsim ceva de vorbit interesant, mereu mă face să râd cu glume bune….
5. Ne înţelegem la pat mereu şi orice partidă de sex cu el este ceva nou. Dăm frâu fanteziilor fără ruşine sau reţineri şi mereu mă simt împlinit…
6. Nu urăşte pe nimeni, nu vorbeşte niciodată de rău pe nimeni şi nu se plânge nimănui de nimic.
Nu stiu dacă pot vorbi despre toate motivele, mai ales la ora aceasta, dar măcar am spus câteva lucruri ce mi-au venit acum în minte.
Sambata. Afara e rece, sau cel putin asa percep eu. Am venit pana la Ramon. Am intrat in bloc, am aprins lumina. La etajul unu ma intampina domnul Filipas, un om trecut de 70 de ani, cu o palarie in mana, si se ia de mine ca de ce am aprins lumina pe casa scarii ca doar nu e noapte. Intr-adevar, era ceva lumina (atat cat sa nu te impiedici de scari) insa mie nu imi place obscuritatea. Ori intuneric bezna, caz in care folosesc telefonul pe post de lanterna, ori lumina caci de aceea e pus intrerupator (si becuri) pe scara blocului.
Oare… cat costa energia consumata decurs de un minut de cinci becuri (care se imparte la numarul de locatari)? Cred ca ar trebui sa se scoata intrerupatoarele si sa se bage ceva cu scanat de retina (doar retina locatarilor sa fie stocata in baza de date) si ceva pe baza de fise de cinci bani pentru ‘ailalti, adica aia ca mine. Vrei lumina pe casa scarii? Bagi banu’.
Oricum, totul e pe bani. Uneori si un zambet il primesti doar daca ai bani. Oare voi apuca ziua in care vor fi contoare pe aerul pe care il inspiram?
Cu bine… si nu mai aprindeti lumina pe scara lui Ramon ca vine capcaunul de la unu si face gura. Cred ca o sa ii pun Poxipol pe vizor si in gaura cheii. 
Azi vorbeam cu Ovidiu despre un subiect care pentru mine ca ramane tabu, cat voi trai: fericirea. Am cazut de comun acord ca fericirea este un ideal, un mar rosu si stralucitor care atarna pe o creanga de aur, fara frunze. Doar acel ceva. Pentru fiecare din noi cred ca conceptul despre fericire este diferit. Acum cativa ani cineva imi spunea ca fericirea este stransa legata de necunostere: cu cat sfera de cunostinte este mai mare, cu atat se nasc mai multe intrebari, mai multe raspunsuri intarzie sa apara. Ne putem imagina o sfera la modul propriu. Cu cat acea sfera este mai mare, cu atat posibilitatea de interactiune cu mediul inconjurator este mai mare. Credeti-ma ca de multe ori am vazut oameni simplii, care nu stiau ce inseamna cultura, cartile, filosofia, medicina. Dar erau mult mai fericiti decat multe creiere luminate. La fel am interactionat cu cateva minti frumoase si slefuite care tradau urme clare de dezamagire corelata cu un usor pesimism, melancolie si sensibilitate.
Ma intreb… oare cum este corect sa traim, sa fim, sa existam? Care ar trebui sa ne fie prioritatile, aspiratiile si visele? E corect de exemplu sa conduci 12 ore sa vezi pe cineva drag? Tin minte prima data cand am fost indragostit. Am avut cateva luni in care nimic nu conta. Nici macar lipsa banilor, a hainelor frumoase si a notelor slabe de la facultate. Dar… eram fericit. Atat de fericit incat puteam sa transmit parte din starea mea si altora. Ei, acum cred ca s-au inversat putin rolurile. Sunt dependent (ca un drogat de droguri) de oameni care rad, care spun glume. Cu cat incerc mai mult sa fiu ceea ce stiu ca ar trebui, cu atat ma simt mai slab si mai vulnerabil. M-am saturat… m-am saturat de franturi de viata… vreau sa-mi primesc viata inapoi, colorata si vie, nepatata de scrum si furtuni. M-am saturat sa imi dau seama in decembrie de relativitatea timpului, de cat de scurt a fost anul care a trecut… si ca este din ce in ce mai scurt. Mi-ar dori sa fiu mai mult timp viu, sa imi folosesc simturile si sa nu ma simt ca un om care are un handicap sever. Uneori nici macar cu mine nu ma mai pot intelege, ne certam din ce in ce mai des si ne privim in oglinda… si parca nu ne mai recunoastem. Vreau sa ma simt mai uman, sa alung tot ceea ce fac din obligatie… vreau sa ma pun sa dorm cand vreau, vreau sa imi arunc hainele cum vreau, vreau sa nu imi mai fac patul, vreau sa nu trebuiasca sa imi cer iertare pentru orice nimic, vreau sa nu ma mai justific. Vreau sa fiu eu. Atat. Insa pe masura ce timpul trece, “inflatia” careia trebuie sa ii facem fata este din ce in ce mai greu de suportat… si asa, renuntam din ce in ce mai mult la vointa si personalitatea nostra si ne agatam de cabluri riscand sa ajungem niste marionete… oh dar… celor mici (si unora dintre cei mari) le plac marionetele… dar ce simte o marioneta? Daca simte si ea ceva? Cui ii pasa de o marioneta?
Toata lumea e capabil de cuvinte frumoase, ingrijite si parfumate. Cuvintele sunt cele mai simple. In spatele lor, insa se ascund sperante, promisiuni dar si minciuni. Si cand vezi neconcordanta dintre cuvinte si fapte te pui jos, te invadeaza intrebarile si raspunsurile deopotriva, asemeni picaturilor de apa care ies, chiar daca ai inchis robinetul. Ce facem? Schimbam garnitura? Poate totul este legat de capacitatea nostra de a oscila intre victorii si infrangeri, de a face schimb, de a cantari. De a fi puternici. Dar nimic din ceea ce e puternic nu e fericit.
Bah… scuze pentru acest post.
Pup
R.
E 01:30, 12 octombrie. 2007. God… ce repede trece timpul. Ieri, a fost o zi frumoasa in sensul ciudat al cuvatului. Am “convocat” o parte (cei la care le stiam numarul de telefon) din oamenii pe care ii cunosc, oameni care intamplator sau nu, contribuie cu diferite comentarii si pe acest blog. Ne-am intalnit intr-o cofetarie-restaurant, in centru. Dupa lungi deliberari privind locurile in care sa ne asezam ne-am hotarat. Am baut cafea, apa, Pepsi, Coca-Cola, Lacrima lui Ovidiu (un alt Ovidiu…). Ah… sa nu uitam tortul de/cu visine. Am unit mai multe mese, la un moment dat eram douasprezece persoane. Dupa episodul acesta ne-am dus in Sauvage am baut gin, bere si suc. Am facut poze. Multe poze.
Am ajuns acasa, l-am imbratisat pe iubitul meu, Andrei. Am stat ca prostul minute in sir si m-am gandit la cineva. Imaginatia mea, bolnava poate, a inceput sa o ia razna. Nu, nu din cauza bauturii pe care o ingerasem. Uneori chiar ajung sa fiu mai sensibil si mai ganditor decat ar trebui… cu toate ca nu imi place starea respectiva si incerc sa nu o arat. Mi-am adus aminte de un om. Un tip pe care din pacate nu l-am putut contacta din motive de respect pentru lucrurile importante din viata sa. Daca lucrurile ar fi stat altfel, mi-ar fi facut o placere deosebita o (alta) noapte alaturi de el, alaturi de vorbele sale linistitoare, privirea sa. Insa lucrurile frumoase sunt ca si artificiile, dureaza o secunda apoi se sting in neant… desi ele continua sa explodeze in cortexul nostru, al fiecaruia. In afara de amintiri, mi-am amintit de o melodie care caracterizeaza foarte bine ceea ce simt acum:
[youtube]39X3QY3iPTQ[/youtube]
Este foarte ciudat cum in anumite momente de slabiciune imi amintesc de acest om. Nici macar nu il cunosc foarte bine, desi cand vorbim mi se pare ca il cunosc de o viata. De fapt vorbim foarte putin… folosim mult cuvantul … “stiu”. In fine, trecem peste…
M-am uitat peste fiecare poza. Unele le-am sters. Doar pe cele in care nu e clara imaginea. Dupa ce am trecut de doua ori peste intreg setul am vazut alte fete decat cele ce le stiam. Masti diferite, zambete, ochi obositi. Insa ma simt al dracu’ de bine ca am putut sa ne adunam douasprezece persoane in alte conditii decat: sambata, Sauvage, alcool, rupti, saruturi, miscari, oboseala, acasa, dureri de cap, duminica. Ma bucur ca am fost noi, indiferent de cum aratam si cat o avem. Mi-e ciuda ca trebuiesc date zeci de telefoane pentru a realiza acest lucru. Poate ar fi indicat ca experienta sa se repete. La fel, uneori e bine sa ne inchipuim ca stam “face to face” cu un interlocutor si povestim. Aici pe blog.
Pozele sunt mari, fiecare are cam peste 1,5 Mb. Eu le-am pus pe server, intr-un director, arhivate ca sa fie mai usor de descarcat de catre cei care au fost prezenti joi seara si alti curiosi. Fisierul are 200 MB. Asa ca va lua cam 2-3 ore pana se va urca pe server.
Aici va fi link-ul de download. Am scos link-ul de download. Cine a mai fost in seara respectiva cu noi, sa ma contacteze sa ii dau pozele.
Am remarcat cateva poze foarte reusite, altele mai putin reusite. Cea mai relevanta, din punctul meu de vedere, este aceasta:
Intr-adevar nu am iesit niciunul ca vedetele de pe coperti dar… suntem noi. Asa ne-a vazut in momentul respectiv “retina” unui aparat de imortalizat clipe.
Ok, ma pun la nani. Sper sa visez cu cineva/ceva misto.
Ora 04:50. Nu reusesc sa adorm. Culmea este ca mi-e somn. Cargo.
Ma gandeam (mergand sa ma tund) la un subiect despre care am mai vorbit acum cateva saptamani. Ma gandeam ca fiecare din noi sa enumere zece lucruri pentru care iubeste sau a iubit pe cineva (nu are importanta daca in momentul de fata nu ai prieten, gandeste-te la ex-ii/ul) si comparativ zece lucruri care ne atrag la un barbat, general vorbind. Vom incepe cu mine si voi incerca sa enumar punctat, descrescator din punctul de vedere al importantei.
Varianta iubitul meu:
- Ma iubeste foarte mult chair daca nu mi-o spune verbal.
- Este foarte inteligent, nu prea face nimic fara sa ma intrebe ce parere am.
- Este sincer cu mine indiferent ce ganduri are. Am incredere 100% in el.
- Din punctul meu de vedere arata demential… desi e cel mai dragalas dimineata cand doarme cu pernita lui preferata pe cap, cu o mana peste.
- Il iubesc pentru ca de cand suntem impreuna conlucram mereu pentru a ne fi mai bine.
- Ma ajuta cand am nevoie si nu numai;
- Nu ii place cand nu sunt in apele mele si ar face orice sa fiu fericit;
- Ma tine in brate noapte de noapte, chiar si dupa aproape 5 ani… cu toate ca mi-a sugerat zilele trecute sa imi iau o pisica caci uneori il “sufoc”.
- Imi place ca se ingrijeste de bunul mers al “casniciei” in sensul ca niciodata nu ar face ceva care sa pericliteze relatia noastra;
- Imi place cand imi lasa biletele, imi trimite mesaje sau ma suna. Astea se intampla doar cand nu stie unde sunt, adica foarte rar.
- Il ador din cauza caracterului sau puternic si vertical.
- Il iubesc pentru ca ma tot tachineaza cu fumatul.
- Imi vine sa il mananc cand face vreo mancare care nu iese si e stresat.
Sunt multe chestii… eu personal nu ma pot incadra in zece puncte. La mine e un cumul, amalgam de motive… foarte multe chestiuni.
Varianta unui barbat oarecare:
- Sa fie brunet sau cel putin saten mediu/inchis;
- Sa nu fie prost;
- Sa aiba peste 175 de cm.
- SA NU FIE UN PUSTI MIC, SLAB, BLOND, ANOREXIC. AH SI SA NU II PLACA SA POARTE POSETE. SI SA AIBA MOACA DE BARBAT.
- Sa nu fie femeie. Nu imi plac femeile. Sunt HOMOsexual.
- Sa nu fie timid, adica sa nu astepte sa ma duc eu la el sa il intreb de sanatate ca nu fac asa ceva.
- Sa fie hotarat, cu picioarele bine infipte in pantofi;
- Sa fie curat, ingrijit;
- Sa nu imi dea beep-uri; Urasc beep-urile;
- Sa nu aiba straturi adipoase la nivelul abdomenului… un piculetz e ok… dar that’s all;
Cam asa vad eu lucrurile… chiar pe prima linie. Nu am mai dezvoltat exceptiile…. ca nu avea sens. Sunt extrem de curios de raspunsurile voastre. Autorul celui mai misto comment va primi ceva. Vad io ce, in functie de cine iese.
Zilele trecute fusesem contactat de catre cineva ca sa sterg toate commenturile care ii apartin, inclusiv vreo doua-trei articole. Azi mi s-a “reamintit” acest lucru…
Hai sa fac un pic de ordine si curatenie…
Acum doua luni si ceva, cand am creat acest blog EU am platit domeniul, server-ul, template-ul. In aceasta perioada… tot eu am scris articolele, am adaugat si am scos ce am considerat eu ca trebuie. Ah.. ca au mai fost oameni care au dorit sa publice ceva si eu am acceptat? E la mintea prostului ca am facut un lucru ok. Treaba sta asa: Nimeni, niciodata nu ma poate obliga sa aprob/dezaprob/sterg/modific integral sau partial continutul acestui blog. Atata timp cat cineva e intreg la cap atunci cand scrie ceva si apoi apasa pe butonul “Submit” inseamna ca stie ce face. Oh…. dar hai sa nu uitam ca suntem in lumea gay, si gay-ii trebuie sa fie niste oameni de cacat… care nu stiu ce vor de la viata, care se sinucid in fiecare zi, inghit inele, iau antidepresive (cate o cutie la nervi) si care nu isi pot asuma o responsabilitate nici macar pentru ce scriu pe un nenorocit de blog. Dar vor respect. Ahamz…
Ceea ce fiecare din voi trebuie sa retina este:
- Nu am obligatia de a posta constant. Postez cand/cat/daca vreau.
- Nu am abligatia sa vorbesc pe intelesul tuturor. Cine nu intelege ce/cum scriu nu are decat sa paraseasca pagina.
- Nu am obligatia de a raspunde intrebarilor altora sau a raspunde la comentarii.
- Aprob/dezaprob/sterg/modific absolut orice cuvant/fraza/comment/post daca asa vreau.
- Nu am obligatia de a tine cont de altceva decat parerea mea in momentul in care scriu.
Tot acum cateva zile mi-am zis sa ofer un serviciu de mesaje gratuite ca deh… dar uite ca il scot. Atata timp cat scumpa de comunitate gay este asa de dezaxata incat nu intelege niste chestiuni elementare cred ca sunt fraier ca fac ceva pentru ea. Las’ ca nu avem nevoie de asa ceva. Mai bine ne plimbam in parc cat e ziua de lunga si batem WC-urile din gara ca poate pica ceva.
Tot zilele trecute am auzit ca in Timisoara “fetele” discuta asa: “Daca Robert pune ceva pe site din care scoate bani…nu mai intram”. Da’ ma doare in p**a daca intra cineva sau nu. Nu am facut blogul acesta ca sa scot bani din el… caci am destule cunostinte in ale Internet-ului incat sa imi dau seama ca nu ma pot axa pe o nisa asa de slaba din toate punctele de vedere incat sa ma astept la click-uri pe reclame sau orice altceva. Acest blog este mai mult un jurnal personal prin care vroiam/vreau sa tin minte cum am trait (atunci cand ma va lasa memoria), imi exprim pareri personale. Apoi daca vreau sa pun pe blog ceva din care sa ma imbogatesc de ce sa nu o fac? Credeti ca mi-e frica ca nu mai intra cineva?
Deci, repetam ca la gradinita: Nimeni nu are obligatia sa intre/scrie pe acest blog. DAR daca o face sa isi asume responsabilitatea pentru ceea ce a scris. Apoi daca altcineva in afara de mine se adreseaza calomnios la adresa unei terte persoane, aceea nu are decat sa contacteze calomniatorul. Eu din punct de vedere juridic nu cunosc identitatea vizitatorilor mei. Deci, nu va cunosc si gata. Punct.
De data aceasta voi fi tolerant (desi nu sunt obligat sa fiu…si ma mai gandesc daca voi fi sau nu): prima si ultima oara. Voi incerca sa fac astfel incat “lumea” sa nu stie cine este cel la care m-am referit in prima fraza al acestui post. De asemenea, am creeat “Termeni si conditii“. Pe bune… cum dracu se face ca lumea gay este asa de ciudata? Citesc o multime de blog-uri create de oameni in a caror vene curge acelasi sange ca si in al nostru…. oameni carora le place sa scrie. De ce dracu trebuie ca in comunitatea gay sa fie atata barfa, vorbe cretine aruncate de la etaje superioare, comportamente deviante?
Dragii mei… poate ca meritam ca oricui sa i se rupa de soarta noastra. Meritam acest lucru. Stiti de ce? Pentru ca 95% dintre gay nu sunt altceva decat niste actori intr-o drama de doi bani. Mai degraba ar trebui sa punem pret pe lucrurile pe care le avem in viata decat pe nimicuri. Oricum, inclin sa cred ca oamenii care palavragesc toata ziua de unii si altii nu au nimic mai bun in viata, nu au niste piloni de rezistenta. Mi-e mila de astfel de oameni, saraci sufleteste, neiubiti, aruncati in “Recycle Bin”, care traiesc viata in versiunea demo.
Cu bine,
Robert
Asa cum era programat de ceva vreme, in prima saptamana din octombrie trebuia sa mergem la Viena. Asa ca in noaptea de vineri spre sambata, ne-am pus dosurile in masina si am pornit. Pe autostrada din Ungaria, un blitz rosu m-a orbit, cred ca fusese radar. Aveam cam 150 km/h… si nici freza nu o aveam facuta.
In fine, sambata dimineata chiar dupa ce a rasarit soarele am ajuns in Parndorf la OUTLET. Dupa ce ne-am cumparat cate ceva ne-am dus in Viena, la hotelul la care facusem rezervarea.
Seara am iesit la plimbare, cu toate ca era destul de racoare. Pe la 23:00, eu cu Andrei ne-am dus in clubul gay “Why Not”, unde am stat vreo doua ore. A fost misto. Nimeni nu se uita ciudat, lumea se distra, nu erau cete si grupulete, nu se purtau ochelari de soare… and so on. Ce a fost mai ciudat (din punctul meu de vedere) a fost ca mai toti erau blonzi… prea multi.
Apoi ne-am intalnit cu un prieten (Cristi) care ne-a ajutat sa citim si noi harta. La hotel am adormit foarte repede. Duminica am vizitat Schönbrunn. Cladirile si gradina au fost impresionante. Apoi am mers la Zoo. Am ramas uimit de diversitatea animalelor, curatenie si fidelitatea reproducerii mediilor naturale ale acestora.
Apoi am venit catre casa, ne-am mai oprit pentru o ora in Budapesta si aseara am ajuns. A fost un pic obositor, insa a fost misto.
Aveti aici si cateva poze:
[bubbleshare 244025.1a70851ce84]
Experienta cu Viena a fost foarte dragutza. Pacat inca ca nu inteleg o iota din limba aceea imbarligata. Bine ca inteleg maghiara… Da… mi-e ciuda ca m-am nascut in Romania, mi-e ciuda ca acolo totul e curat ca lacrima, oameni civilizati, strazi curate, nu claxoneaza nimeni, iarba frageda si verde, oameni care nu au uitat sa zambeasca…
Dupa ce am intrat in tara, ne-am reintalnit cu boschetii de la margine de drum, cu gropile si claxoanele… forfota si graba… graba spre nush’ ce dracu… in fine…
O seara faina!
Rob
Vineri m-am intalnit la o cafea cu niste prieteni la un restaurant din Timisoara. Povestirile noastre s-au axat in principal pe viata gay in Romania, Sauvage si un posibil portal pentru comunitatea LGBT. Aici avem si o poza de (in) grup. De asemenea mi s-au transmis complimenete pentru blog de la cineva. M-am simtit foarte bine, experienta se va repeta. Sper.
Intr-un weekend voi merge la Arad. Mai vedem.
Nu, nu se face mai mare.
ALEXANDRU CEL MARE (20 iulie 356 i.Hr.- 10 iunie 323 i.Hr)
“Nimic nu ii este imposibil sa incerce”
La varsta de 16 ani, Alexandru devine regent al tatalui sau, Filip, regele Macedoniei in vreme de razboi.Alexandru mosteneste tronul Macedoniei si Greciei la varsta de 20 de ani.Avand o armata mica si doar o mica avere in trezoreria tronului, cucereste mare parte din lumea cunoscuta atunci, devenind posesorul uneia din cele mai mari comori din istorie. A capturat marele Imperiu Persan, care cuprindea Asia Mica, Orientul Mijlociu, Mesopotamia, Egiptul si Iranul de azi.Extinzand pana in India granitele Imperiului sau, a revenit in capitala sa cu armata sfarsita de razboaiele purtate, imperiul incepand sa se clatine.
Alexandru si-a aratat capacitatile inca de la o varsta frageda. A invatat politica si tactici de lupta de la tatal sau, filozofie, etica, politica si arta vindecarii de la Aristotel si importanta unei vieti ascetice de la Leonidas. In scurt timp, el a devenit un conducator si comandant militar genial, iubit de soldatii sai.
Alexandru si Aristotel au avut dispute legate de problema celor de alta nationalitate decat greci si macedoneni, primul dorind sa incorporeze straini in armata sa si incurajand trupele sale sa se casatoreasca in locurile cucerite, contribuind astfel la stabilitatea imperiului sau. Locuitorii din Egipt l-au intampinat pe Alexandru ca pe un eliberator, in anul cuceririi (332 i. Hr.)
In paralel cu casatoria cu femei si procreerea de copii, Alexandru avea de asemenea parteneri sexuali masculini, printre care si un eunuc pe nume Bagaos. Alexandru petrecea foarte mult timp cu prietenul sau apropiat, cu care invatatii vremii spuneau ca acesta dezvolta o relatie amoroasa. Cu toate ca homosexualitatea era un lucru des intalnit in Grecia, relatiile sexuale intre parteneri de acelasi sex apareau mai ales intre barbati si sclavi sau intre barbati si baieti tineri, care nu erau inca “cetateni”. Iubirea intre doi barbati de varste si clase sociale apropiate era condamnata moral.
Dupa incetarea campaniei de cuceriri si intoarcerea lui Alexandru din India in Babilon, el a murit la varsta de 32 de ani. Nu a pierdut niciodata nici o batalie purtata, a creat un imens imperiu, era adorat de oamenii din subordine si a posedat una dintre cele mai mari averi din istorie.
