Am terminat (noaptea trecuta) cartea “Belle de Nuit – Aventurile intime ale unei prostituate de lux bucurestene”. Jurnalul reuseste intotdeauna sa il atraga pe cititor, pentru ca ofera mostre de realitate, prezinta situatii in care acesta se regaseste. Viata se dezvaluie in deplinatatea paletei ontologice, experientele se succed cu repeziciune, atatandu-l pe cititor, care se implica, face legaturi, incearca sa descopere similitudini intre viata lui si carte. Belle de Nuit, chiar daca se ascunde in spatele unui pseudonim, chiar daca refuza sa ofere nume reale si acopera totul cu un val senzual, isi povesteste viata, iar intamplarile sunt veridice, conving. Sau cel putin asa mi s-a parut.
Sexualitatea este pentru majoritatea oamenilor un subiect tabu. In ciuda exploziei erotismului, indivizii raman reticenti atunci cand vine vorba de propriile fantezii. De foarte putine ori avem curajul sa ne recunoastem dorintele cele mai ascunse si sa incercam sa le intelegem. In “Aventurile intime ale unei prostituate de lux bucurestene”, aceste dorinte sunt asumate, explicate, de multe ori chiar exacerbate. Este un itinerar al placerii carnale, o viziune pur materialista, lipsita de snobism: “Cand, in cele din urma, am lasat-o mai moale cu ceaiurile nesfarsite la Carturesti si proiectiile de film de la Institutul Francez, trecand de la sporturile mintii la atletismul sexual, banii astia mi s-au parut o gluma proasta. Am renuntat la Patapievici si Liiceanu in favoarea lui Dolce si Gabanna, niste intelectuali la fel de fini, dar, parca, nu chiar asa de snobi.
Cartea este scrisa intr-un stil lejer. Autorul nu incearca sa se joace cu expresiile, nu mizeaza pe textualizare, ci incearca sa ofere idei. Miza romanului nu este constructia, ci mesajul. Belle de Nuit vrea sa ii faca pe oameni sa inteleaga ca placerea nu trebuie niciodata refuzata. Doar afundandu-te in abisurile fiintei tale iti vei regasi cu adevarat umanitatea. Nu avem de ce sa ne temem de propriul corp, nu avem de ce sa ne demonizam dorintele. Totul este firesc, suntem liberi sa actionam, putem alege sa urmam drumul nostru, fara sa tinem cont de parerea celorlalti. Pana la urma, nu se poate intampla nimic mai rau decat moartea: “Daca nu ies la aer curat, ma tampesc de tot! Maine voi incepe sa ies din casa, nu-mi pasa ce si cat risc. O voi face, indiferent ce mi se va intampla. Intre a ma aliena progresiv si a ma plimba de nauca pe strazile pline de mazga, dar mirosind a forfota umana, aleg neindoios a doua varianta. Fie ce-o fi!”. Este vorba de acceptare.
Cititorul este purtat printr-un labirint pe care este nevoit sa il accepte. Limbajul este natural, fluent, iar cuvintele licentioase nu fac decat sa il condimenteze placut, sa sublinieze anumite trairi. Belle de Nuit nu incearca sa se ascunda, nu incearca sa se amageasca. Sexualitatea este pana la urma fundamentul umanitatii iar a o ignora inseamna a iti nega insasi fiinta. Nu ai de ce sa fugi, nu trebuie sa fii de acord cu principiile care stau la baza filosofiei carnale, insa te poti delecta cu imaginile care se succed cu repeziciune, adesea brutal, dar care iti arata o fata ascunsa, ademenitoare, a realitatii…
Cartea reuseste sa nu fie indeajuns de explicita pentru a plictisi, iar episoadele omise nu fac decat sa mareasca tensiunea, intreg textul gravitand in jurul sexualitatii ca punct central al fiintei umane. Schimbarile decorului, elementele exotice, pasajele memoriale, toate transforma cartea intr-o veritabila saga moderna, un veritabil ritual de initiere: “Am considerat ca, explorand lumea sexului, nu mi-o trag pur si simplu, ci ma educ.”
Numeroasele simboluri sexuale regasite in roman scot in evidenta obsesia carnala. Oamenii isi reprima dorintele, care se acumuleaza si duc in cele din urma la o rabufnire prost directionata. Belle de Nuit ne indeamna sa nu ne refuzam niciodata placerea, sa invatam sa intregram sexualitatea in viata noastra, sa invatam sa privim fara prejudecati. Numai noi avem de castigat: “Tocmai am venit de la o masa imbelsugata: daca as avea cu cine, mi-as pune-o imediat, si inca de mai multe ori!”. O masa imbelsugata cu mancaruri alese este adesea insotita de filosofie. Trecerea de la snobismul filosofic la actul animalic, instinctual este remarcabila.
Perspectiva narativa este incitanta, pentru ca absolutizeaza subiectivitatea. Vedem lumea prin ochii celei ce povesteste, regasim intreaga paleta fiintativa transpusa intr-un microunivers. Jurnalul ofera alternative, tinde adesea sa idealizeze, cosmetizeaza realitatea. Poate de aceea el fascineaza, poate de aceea el atrage. Avem nevoie de idealizare, avem nevoie de fantezie. Exista exagerari, exista prejudecati chiar si in cazul lui Belle de Nuit, insa ele par firesti, nu deranjeaza. Autoarea descrie si cateva secvente in care sodomizarea este un act firesc. Apar si comportamente bisexuale si homosexuale.
Existenta noastra este prea scurta, nu trebuie sa ne impiedicam ne maxime, de teorii sterile. Sa traim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, sa invatam sa ne bucuram de fiecare senzatie pe care fiinta noastra o poate experimenta. Belle de Nuit ne invita sa patrundem in lumea ei, o lume in care in loc de ceas se poata pleasurometrul (nu cred ca acest cuvant suna bine dar exact asta vroiam sa spun… daca barometrul masoara presiunea… atunci pleasurometrul trebuie sa aiba legatura cu placerea.. 
). Nu trebuie sa ne temem, aceasta lume exista deja in fiecare dintre noi…
Halloween este o sarbatoare celebrata in noaptea de 31 Octombrie in special in Statele Unite, Canada, Marea Britanie si Irlanda, insa in ultimul timp din ce in ce mai mult si in Romania. Aceasta sarbatoare isi are originea in festivalul pagan al celtilor din Irlanda, Marea Britanie si Franta denumit Samhain. Halloween-ul este adesea asociat cu ocultul, in diverse traditii pagane, aceasta noapte lumea spirituala poate sa intre in contact cu lumea fizica si magia are puterea cea mai mare.Celtii, care traiau acum 2000 de ani in zona care acum acoperita de Irlanda, Regatul Unit si nordul Frantei, sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 noiembrie. Aceasta zi marca sfarsitul verii si al recoltei si inceputul iernii, anotimpul asociat deseori cu moartea. Celtii credeau ca in noaptea dinaintea Anului Nou limita dintre taramul celor morti si lumea lor devine neclara si ca fantomele celor decedati se intorc sa bantuie pamantul, creand probleme si stricand recoltele. Tocmai de aceea, in noaptea de 31 octombrie, ei sarbatoreau Samhain, un festival pentru care construiau rugi sacri pe care faceau sacrificii zeitatilor sub forma de grane sau animale.
In timpul celebrarii, celtii purtau costume in general facute din piele si capete de animale. Cand sarbatoarea lua sfarsit, ei foloseau focul de la rugii de sacrificiu pentru a-si aprinde focurile stinse mai devreme in aceasi seara. Scopul era acela de a-i proteja pe parcursul iernii care urma. Probabil de aici a venit ulterior ideea dovlecilor luminati din interior. Ulterior cucerii romane, Samhain-ul celtic a fost combinat cu doua sarbatori de origine romana: Feralia, o zi la sfarsitul lui octombrie, in care romanii isi comemorau mortii si festivalul in care o onorau pe Pomona, zeita romana a fructelor si a copacilor.
In secolul VII, influenta crestinismului se extinsese si pe pamantul celtic. Papa Bonifaciu al IV-lea a stabilit ziua de 1 noiembrie ca fiind dedicata comemorarii sfintilor si martirilor: “Ziua tuturor sfintilor”, o sarbatoarea care aducea mult cu festivalul celt, dar era desemnata de biserica.
Pana prin anii ’30, in America, Halloween-ul adus de colonistii englezi, devenise o sarbatoarea seculara, dar centrata pe comunitate, cu parade, si petreceri raspandite prin tot orasul. Tot cam in acest timp a fost resuscitata si traditia “trick or treat” care dateaza probabil din vremurile paradelor de Ziua tuturor sfintilor din Anglia. In timpul festivitatilor, sarmanii cerseau mancare si oamenii le ofereau placinte numite “prajituri de suflet” in schimbul promisiunii de a se ruga pentru sufletele celor morti din familia lor.
Aceasta traditie era un mod relativ necostisitor pentru ca toata comunitatea sa se bucure de sarbatoare. In teorie, oamenii puteau preveni sa fie pacaliti (trick) oferind copiilor sau celor care le sunau la usa costumati o mica atentie (treat) – bomboane, dulciuri, mere.
Obiceiul costumelor de Halloween are radacini adanci in istorie, plecand de la vechii celti chinuiti de gerul iernii, pana la englezii care considerau ca in noaptea in care se deschid portile celor fara viata, nu pot iesi afara din casa decat costumati pentru a speria, la randul lor, fantomele.
Am aruncat o privire din curiozitate la statisticile blogului gay pe care il administrez, unde am scris primul articol in August, a.c.
Ma bucura enorm cifrele mereu in crestere pe care le inregistreaza acest blog gay. Am observat un numar din ce in ce mai mare de cititori si comentatori.
Am sa va prezint niste cifre/date:
- Acest blog gay a fost adaugat in favorite (bookmark) de 53,8% dintre vizitatori;
- Cea mai vizualizata categorie a fost “localuri gay”;
- Cel mai citit articol : http://www.darkq.net/zi-de-zi/zece-lucruri-care-imi-plac-la-tine-sunt/;
- Acest blog pentru comunitatea gay din Romania apare in Google pe locul 7 din 351.000.000 pt. cuvantul de cautare “gay”;
- Darkq.net apare pe locul 5 din 2.310.000 pt. cuvantul de cautare “gay Romania“;
- Traficul pe acest site este asigurat de: vizitatori fideli (51,5%), motoare de cautare (11,5%), hyperlink-uri pe alte blog-uri, site-uri cu tematica gay (36,5%);
- In momentul de fata baza de date contine 112 articole, 851 comentarii si 16 categorii. Multumiri autorilor care au avut ceva de spus: Ramon, FireMan, Ligia, Cristi, Kenno si inca cineva care a cerut sa nu mai pomenim de el.
- In periaoada de activitate al acestui blog gay Romania, am primit si un premiu pentru cel mai bun blog LGBT al anului.
- Cel mai activ (!!?.. cine e oare cel mai pasiv?) user (din mai mult puncte de vedere…): FireMan.
In fine, in curios ce va fi peste un an. 
As vrea sa imi spuneti ce ar mai trebui adaugat acestui blog? Voi analiza orice sugestie. FireMan imi spunea de adaugarea de avatare la comentatori… m-am interesat, acesta presupune ca fiecare comentator al acestui blog gay se se inregistreze pe un alt site… e mai complicat un pic, dar inca lucrez la cautarea unei solutii.
Robert
Ora 06:26. Noaptea asta parca a fost zi. Eu cu al meu ne-am apucat sa facem amenajari interioare. Ne-am hotarat pe la 3 si ceva dupe ce am ajuns la concluzia ca patul nostru nu e pozitionat cu trebuie si ca urmare… trebuie pus in alta pozitie.
Pasul 1: Langa pat avem o noptiera cu sertare… eu am apucat-o de-o parte, Andrei de cealalta parte. Andrei ma asigura ca sertarele se blocheaza. Nu a fost adevarat. Sertarele au picat toate pe jos, galagie, tot tacamu’.
Pasul 2: Scoatem salteaua, demontam patul. Se ia pe sus (patul). Inversam totul. Schimbam asternuturile? Evident.
I-am asezat pe ai’ mici la perete, la locurile lor. Ups… eroare. Gogu’ ala mic (un ursulet de plus care are o caciulita are moaca de somnoros…supeeerb de altfel) nu e pozitionat bine la perete. Apoi cei doi arici (ala mai mare care are grija de ala micu’ micu’) nu se simt confortabil. Patul trebuie inversat dinou. Se repeta pasul 2. De data asta cu succes. Urmeaza cireasa de pe tort: punerea bot in bot a altor mascote (astea sunt ale mele):
Chiar daca (astia doi) nu fac parte din aceeasi specie, ei se iubesc. Mult. Dupa ce am crezut ca am terminat … mi-am dat seama ca eu nu mai vad (confortabil) la TV. Solutie (de la Andrei…): Oricum nu ma prea uit la TV… asa ca e ok. Mda. Nice.
Pasul 3: Aproximativ ora 4 jumate. E prea cald in casa. Deschidem geamul si privim picurii de apa de pe plante:
Inchis geamul. Urmeaza cina, compusa din ciocolata cu 85% cacao, lapte (degresat… 
) si un baton proteic. Andrei merge la somn. Nu uita sa specifice sa nu fac galagie cat doarme. Il tin in brate pana ce adoarme.
Pasul 4: Pas-pas in bucatarie unde imi prepar o omleta cu sunca, rosii si lapte. Nedegresat. Apoi o cana de cafea cu miere. O tigara.
Operatie finalizata cu succes. Ma apuc de lucru, imi termin proiectul pe care nu il mentionez aici caci nu are sens. Incepe sa imi fie si mie somn… se crapa de ziua… va incepe musuroiul de furnici sa se agite dinou.
Cu drag,
Robert
Ceea e intotdeauna mi s-a parut ciudat este modul subtil de a schimba subiectul unui post. Poate ar fi mai indicat sa se povesteasca (asta doar daca se vrea) despre subiectul post-ului in sine decat despre cat talent are sau nu X sau Y. Imi place sa cred ca suntem toleranti. Poate uneori ar fi mai bine sa nu ne intrebam cine este zuzu, tutzu, kinky, lulu, miau si ham-ham. Conteaza?? Doar parerea unui om. Atat.
Daca se vrea altfel cred ca se poate sta si la faimoasa Casa cu Flori, asa intre cunoscuti si sa povestim despre cat de aparte sunt unii spre deosebire de altii.
Va rog insistent sa incercati sa jonglati cu commenturile pe tema post-ului in cauza. Vreau includere si nu excludere. Noi ne stim intre noi si intelegem multe pentru ca asa este frumos, elegant si trendy. E aiurea un pic cand se incepe un post despre cartofi si se ajunge la efectele culturii incase asupra ozonului.
Tot io
Robert
Frumusetea este un termen abstract, a carui aspecte sunt legate de gusturile omului. Cu definirea mai completa a acestui termen se ocupa „estetica” o disciplina din cadrul filozofiei. Ca si orice apreciere emotionala, stabilirea frumosului este de natura subiectiva. Aprecierea frumosului este influentat fundamental de un complex de simtaminte, generate de mediul inconjurator, social ca si de psihicul individului.
E straniu (cel putin) cu multi spun ca nu sunt interesati de cum arata cineva si totusi se intorc capete pe strada dupa indivizi frumosi, draguti.
Conceptul de frumusete, dupa cum spuneam, difera de la om la om. Frumusetea feminina a suferit schimbari majore de-alungul timpului dar cea masculina s-a pastrat oarecum pe aceeasi linie. Din cate am observat, contrastele se atrag dar acesta nu este o regula de baza. Din punct de vedere biologic exista o explicatie: femeile intorc capul si sunt atrase de barbatii mai inalti decat media, cu caractere masculine bine conturate, corp atletic, voce groasa (efctul testosteronului). Toate aceste caractere “soptesc” mintii uname ca acel subiect este un exemplar sanatos. Nu se poate compara cu un barbat mic, cu chelie si burta si o voce care sgarie cortexul. Si in lumea animala se face o selectie in perioada de imperechiere, uneori chiar au loc lupte intre indivizii aceleiasi populatii pentru suprematie in diferite scopuri.
Frumusetea este un concept dificil de definit. Aceasta definire se poate face prin analiza filozofica a conceptului de frumusete sau prin analiza proportiilor ideale prin masuratori. Analiza esteticii faciale are la baza unele reguli. Conceptele generale care stau la baza acestei analize sunt simetria, egalitatea partilor si proportiile repetitive. Inainte de toate trebuie stiut ca fata umana similar intregului corp nu este simetrica, asimetriile mari fiind vizibile si atragand atentia asupra lor. In al doilea rand echilibrul estetica al fetei necesita egalitate si proportionalitate intre componentele fetei. In al treilea rand simetria si egalitatea nu sunt suficiente pentru a putea vorbi despre frumusete. In al patrulea rand proprtionalitate componentelor fetei este cea care influenteaza in cea mai mare masura, mintea umana fiind cea care influenteaza decizia atunci cand se vorbeste despre frumusete. Din vremea Grecilor antici a fost cunoscut un concept referitor la proportionalitate. Acest concept este cunoscut ca “Proportia Divina” sau “Conceptul de Aur”. Aceste aspecte, proprtii si egalitati dar in special dizarmonia lor, sunt cele care ne creaza deseori pareri pe care nu le putem explica referitoare la ceva anume sau la fata cuiva despre care spunem ”este OK, dar ceva nu imi place”.
Din pacate niciodata nu a venit cineva la mine sa imi spuna ca mi-a vazut aura sufletului si vrea sa stam la o poveste. Altceva e ceea ce ne determina sa facem uneori un prim pas.
Cancer, iarasi cancer, aud la stiri ca fetita Lianei Stanciu la numai 2 ani are cancer. Acum cateva zile am aflat de la cineva apropiat ca are aceeasi problema cu parintele, la fel tatal meu, a murit de cancer, n-a ajuns nici la pensie, vestita pensie care este un tzel al romanilor. Imi aduc aminte ca aproape un an cat am fost cu el la oncologie, am vazut acolo ca pacienti o gramada de oameni in jurul varstei de 30 de ani, ba chiar si o fetita adolescenta. Si imi aduc aminte de toata balacareala si mizeria care se cheama sistemul sanitar romanesc. M-am mairat atunci ca am vazut adolescenti cu cancer, dar … acum iata, intr-o noua prezentare, cancer la nou nascuti. Revoltator! Nu ti-e deloc bine cand auzi de un om matur sau de varsta a doua, cum trebuie sa-ti fie cand auzi asa ceva despre un copil care cine stie daca a ajuns sa faca cativa pasi ?
M-am saturat, mega saturat, giga tera saturat, aproape ca unde te intorci e numai cancer, de toate felurile, e mai ceva decat banala gripa. Dar ce spun banala, ca si asta, gripa, tocmai ce au spus ca modelul toamna 2007 e mai nasol.
Nu se mai poate muri de batranetze in ziua de astazi, cerem prea mult ? Eram mai tanar dar imi aduc aminte de Cela Delavrancea care a murit la 102 ani parca, tin minte ca a fost difuzat la tv un concert in care ea la implinirea a 100 de ani a cantat la pian alaturi de Dan Grigore. Si tin minte ca am zis: uau!
Acuma nu ca as avea pretentia sa traim cu totii pana peste 100 de ani, dar parca totusi nu-mi convine noua tendinta … sa murim inainte de 50 de ani. Nu putem muri de altceva mai putin chinuitor? Sa murim de atata bine, de râs, de accidente stupide, nu stiu de orice altceva …. vorba aceea “sa faca cineva ceva!” Si macar sa nu ne mai chinuim atata ca si asa viata nu e toata o „gioia”.
E un subiect neplacut stiu, am simtit nevoia sa „urlu” undeva, nu astept comentarii daca nu va e ok, eventual Ligia sau Grid (si cand spun Grid chiar mi-e teama sa nu mi se intample) sa prezinte o „explicatie” folozofica, pentru tot chinul asta.
Si-mi vine in minte o replica din filmul „Time machine” unde Jeremy Irons spune atat de degajat „Who are you to question … 800.000 years of … evolution?”
Husk
Stimate Domn,
Fac pe aceasta cale cunoscuta opiniei publice aprecierea mea sincera fata de persoana Dumneavoastra si fata de inteligenta autentica lasata sa transpara din spatele randurilor pe care cu iscusinta le incredintati acestui blog!
Poate parea o gluma, dar nu este! Admiratia mea e sincera, afectiunea fata de tine deopotriva! Am vrut sa dau acestor randuri un caracter oficial, intrucat oficiala (si publica!) de acum este aprecierea mea fata de fair-play-ul de care intelegi sa dai dovada!
Si nu spun asta doar datorita superbei tale reactii in relatia de comunicare cu grid! (Caci de-acum nu mai e un secret pentru nimeni: Doamnelor si Domnilor, Draga mea Familie, l-am intalnit pe grid! Si a fost o intamplare si o intalnire fericita pe care Destinul meu, raspunzandu-mi la de-nimeni-stiute-intrebari, a pus-o la cale!)
Ma refer la alte cateva reactii pe care le-am surprins la tine de-a lungul putinului timp de cand ne cunoastem. Ai la purtator un accesoriu de lux, dragul meu FireMan, si acest accesoriu se cheama caracter! Si nu orice fel de caracter, ci unul puternic si frumos! Detaliem subiectul alta data, de vei dori, acum sunt mult prea obosita si ma simt un pic cam…prea femeie la ora asta!
Ideea e ca ai intreaga mea admiratie pentru omul care mi-ai dovedit ca esti si pentru situatiile in care ai avut taria de caracter necesara pentru a-ti exprima si pentru a-ti asuma parerile! Stii prea bine care sunt, iar daca nu – voi reveni asupra lor!
P.S.: O mentiune speciala pentru gusturile tale in materie de literatura si poezie. 
Mai rar un om care sa intuiasca talentul atunci cand acesta se iteste nevrotic si deloc timid din fasa…
Pentru mai nou-venitul Husk: ce pot spune, iubita mea petala de trandafir? Am supravietuit enervarii de a te fi intalnit sambata noaptea, am sentimentul chiar ca asta mi-a procurat o inexplicabila bucurie si placere (daca simti acum nevoia sa “emani” o mitocanie, fii bun, rogu-te, si abtine-te! E bine sa invatam sa pastram aparentele! ) Mizez pe revenirea ta incapatanata pe acest blog, te stiu doar de (prea) multa vreme si stiu de cata cerbicie poti da dovada (doar atunci cand iti propui asta!) A, fii sigur ca Ramon si cu mine te iubim mult in felul nostru (stiu ca randurile astea iti vor starni o reactie dureros – spasmodica! In fapt, mizez pe asta! Nu de alta, dar am invatat in timp de la viata ca o durere mare te vindeca de alte dureri mai mici, asa ca ma gandesc ca poate iti trece durerea de ochi, de coloana, de picior, de rinichi de….nu stiu ce te-o mai fi durand acum, daca te apuca o durere de stomac sau de cap pricinuita de cuvintele mele frumoase si tandre si pline de nectar si ambrozie! Kiss you, our little provincial flower!)
Pentru Robert: Astept o seara linistita in care sa ne intalnim si sa povestim in tihna cate in luna si in stele…
Pentru Himera: Vino la Timisoara! Ne este / imi este dor de tine!
Pentru zuzu: Scrii bine! Ai talent! Astept randurile promise, ti-am dat doar adresa mea de e-mail!
Tuturor celorlalti: gandurile mele calde, cu bine! O seara linistita si sa ne regasim cu vesti si intamplari frumoase!
Ora 02:01. Adineauri fumasem o tigara la geamul bucatariei minuscule. Priveam printre gratiile vopsite in alb. Aricii din “zona verde” care se asterne in fata mea banuiesc ca dorm, inghesuiti in vizuina lor, incalzindu-se ca si pinguinii: unul de la altul. Ploua cu stropi mai mari decat de obicei, iarba se incapataneaza sa ramana verde. Trandafirii pe care acum o luna inca ii admiram s-au uscat, ramanand doar frunze maronii al caror petiol abia se mai tine pe lemn si petale putrezite care inca atarna pe tulpinile aproape inghetate. Arunc tigara fumata pe jumatate afara, exact sub geam, desi mi-am promis mai demult ca nu voi face acest lucru deoarece am si o scrumiera pe undeva care poate ar fi mai utila in acest scop. Picuri de ploaie rup tacerea noptii si lumina lunii incearca sa strabata desisul format din apa si nori.
Voi trece mai departe, deoarece altfel risc sa primesc felicitari de la FireMan…
Azi am avut o discutie interesanta, necesara de altfel. Concluzia la care am ajuns este urmatoarea: cadoul pe care il primim ca oameni este complexitatea noastra. Sau poate, pentru unii, acesta este blestemul naturii de om. Este posibil sa te cunoasca cineva intr-o saptamana, intr-o luna sau cativa ani? Poti tu sa iti arati toata complexitatea firii tale, toata viata, cu bucuriile si durerile care te-au insotit intr-un timp atat de scurt? Cat timp ii trebuie cuiva pentru a te cunoaste cu adevarat? Privind din alt punct de vedere tot ce am putut vreodata oferi oamenilor a fost propria-mi persoana. Unora le-a ajuns, altora nu. Oh, uneori chair mi-as dori sa fiu un vrajitor, sa pot citi ganduri nespuse, dorinte si imagini ascunse. Desi stiu ca as ramane ingrozit… as indrazni sa patrund in mintea unora, macar pentru o clipa. Cred ca as descopri foarte multe lucruri pe care uneori doar le intuiesc. Mereu am fost fascinat de modalitate, functionalitate si nu de putine ori am fost dezamagit de complexitatea simplitatii cu care unii abordeaza diferite aspecte. De ce ne este atat de greu sa spunem lucrurilor pe nume, de ce preferam sa ne ascundem dupa perdelute si zambete? Iubesc atat de mult adevarul inct uneori am impresia ca unii oameni ma mint. Adevarul pentru mine este proportional cu increderea si minciuna cu falsitatea.
Oricum imi dau seama pe zi ce trece ca oamenilor le place sa infasoare in ghimpi de argint realitatea, sa creeze un cocon din care uneori refuza sa evadeze. Imi vine in minte o poveste (scurta), poate va va placea:
“Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica gaura. Un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica. Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva. Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic; aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.
Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa sa poata zbura. Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATA! Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta.”
Conluziile le trageti voi…
The same
Robert.
Cati dintre noi nu s-au indragostit? Cati dintre noi nu sunt sensibili? Aseara vorbeam cu un amic despre blog. Si mi-a spus povestea lui. Unica (!?). Despre el si prietenul lui cel mai bun. Heterosexual. Iata gandurile lui:
“Poate ca m-am obisnuit sa vad mereu in el acelasi om inofensiv cu zambetul pierdut si sincer. Privea in umbra si am stiut ca merita totul. Ca A. e omul langa care capatam o alta aura, omul caruia ii puteam spune totul, ca nu e el in acea piele si trebuia sa-i intind o mana…
De cate ori ti-am spus ca am creat un monstru? Si de ce am invatat sa te iubesc?….
Nu stiu ce am vazut atunci in tine, nu stiu de ce eram gelos ca dintr-o data ai ajuns mai presus decat mine (sau poate doar eu te vedeam asa )…nu inteleg de ce aveam si am nevoie de tine.
Mi-e frica ca si atunci sa te ating, de teama de a nu strica ceva in echilibrul asta statornic, monoton, fidel …mai fidel poate decat dragostea mea. Imi vin si acum in minte o mie de ganduri, te pierd printre ele ca in luna aia de vara cand ruptura s-a produs complet. Am incercat sa fie altul, sa fie oricine, numai nu acea privire pe care am revazut-o candva pe strada, suferind in tacere implorandu-ma sa ma intorc, tipand din subconstient ca are nevoie de mine. M-am simtit pierdut …cazut de pe soclul inalt pe care indrazneam sa ma catar in voie, si sa te stiu acolo macar privindu-ma. Imi venea la fel de mult ca si tie sa iti sar de gat, sa-ti spun sa nu-ti fie teama .
Vorbesc de acelasi « taran » , « jeg de om », acelasi A., acum schimbat, mai matur, profund in gandire, iubitor, langa care ma simteam inteles, ascultat. Singurul om langa care existam. Viata mea s-a schimbat si a trecut atat de mult timp .Am ramas captivi in trecutul ala despre care mai povestim inca in noptile tarzii desi nu va mai fi niciodata la fel. La fel de captiva e si privirea aia de sticla cu care te-am urat si cand te-am ravazut, am renascut. Simt inca ,dupa atat timp ca langa tine ard de viu, imi vine sa urlu, sa uit de normele morale ale existentei,sa vezi cata nevoie am inca de tine. Te urasc pentru lasitatea ta, urasc sa vad in ochii tai ca ma iubesti. Urasc partea din tine care ma neaga si ma urasc pe mine ca iubesc inca acel monstru… inger intunecat, acelasi chip, acelasi caracter.
Pe de alta parte te iubesc inca, la fel si poate mai mult pentru ca am stiut mereu ca meriti. Mi-e frica sa-mi fac vise, la fel cum iti este si tie frica sa vezi ca toata existenta asta imbecila,ti-a apartinut si urla cu disperare dupa tine…. Repet…au fost si altii …care au crezut poate in iubirea mea sau nu. Chiar si I., si un alt A. [..]. Simt ca nu pot fi la fel fara tine, nu fac din asta o filozofie,dar tu m-ai invatat sa iubesc asa, sunt mandru de asta ,sunt mandru te tine…
Poate candva vei avea taria s-o repeti. Curajul sa ma iei in brate ca atunci, indrazneala de a te apropia si lucrurile vor decurge firesc, fara a tresari si a te retrage in aceiasi « carapace » opaca, sub aceiasi ochi care implora, sub masca aceluiasi orgoliu prostesc…Stiu ca intuiesti asta deja …stiu ca ai simtit-o si face parte din tine. Stiu ca ti-e teama sa te infrunti, sau sa iubesti, stiu ca te urasc …dar… te iubesc !?…
RiCkY
