Eric Prydz – Allein
Dupa un weekend destul de agitat si prea multe nume noi incat sa le si retin, ca orice adult care se preface ca este cat de cat responsabil si nicidecum part-time alcoolic, ma pregateam sa ma culc in drum spre o noua saptamana corporatista. In tranzitia dintre cele doua orori, m-am gasit apelat de un numar strain. Mereu mi-am spus “ce se intampla in weekend, ramane in weekend” insa viata are mereu un curs propriu. Cosmic. Citește mai mult
Dear friend,
7:00 a.m. Cu greu ma dau jos din pat si ma duc sa-mi fac rutina de dimineata: in baie, in bucatarie, apoi cu cafeaua dumnezeiasca in fata calculatorului, sa citesc si eu newsfeed-ul de pe Facebook. Desi sunt singur acasa, dimineata asta este enervant de tensionata, de parca peretii proiecteaza imagini ale intamplarii de aseara: i-am spus mamei ca-s bisexual; iar tot ce mi-a zis ea a fost ca spera sa ma intorc pe calea cea dreapta si de asemenea ca nu vrea sa mai stie nimeni despre asta (cam naspa de ea, intrucat stie cam vreo jumatate din clasa mea). Ma simt prost; am dezamagit-o… dar o sa trec eu peste asta! Citește mai mult
Mi-aduc aminte, drag prieten, cum așteptai ziua de 15 mai. Te pregăteai cam o săptămână și mă târai prin tot orașul și prin împrejurimile lui și nu te dădeai bătut până ce nu umpleai o sacoșă cu flori de salcâm, sau buruieni, cum le spunea maică-ta. După ce boscorodea puțin, îți făcea săraca femeie gogoșile cu flori de salcâm. După aia ne trăgea pe mâini, ne zicea deochiul și ne scuipa pe frunte să ne revenim fiindcă mai mereu mâncam ca porcii (mai ales tu).
Era ziua ta. Pe 15 mai erai mereu cu gura până la urechi și trebuia să am grijă de buzunarul tău pentru că te transformai într-un mic Gigi Becali, și la dărnicie dar și la vorbă. Încrețiturile de pe frunte-ți lipseau…aaa, și banii, era să uit. Tot de ziua ta ne-am cunoscut, pare-mi-se, făceai 12 ani pe-atunci. Mi-ai zis sec că nu-ți place fața mea, că îs îngâmfat ca vărul tău de la București și pe deasupra îs și tocilar. La insistențele soră-tii, care nu știu cu ce te-a șantajat, ți-ai cerut scuze și ne-am împăcat.
,,Un film taiwanez de care m-am îndrăgostit….”
Eternal Summer (Shèngxià Guang Nian) relizat în 2006 de regizorul Est Chen iar filmul a primit patru nominalizări la cea dea 44-a ediţie a Premiilor Golden Horse , inclusiv Cel mai bun actor secundar și cel mai bun nou performer pentru Joseph Chang, și Bryant Chang a câştigat cel mai bun nou performer.Actorii sunt Joseph Chang , Bryant Chang și Kate Yeung .
Sumar:Pe scurt filmul se deschide în perioada şcolii elementare dintr-un oraş de la malul mării în sudul Taiwanului unde studiosul Jonathan ( Bryant Chang ) a fost solicitat de către o profesoară să aibă grijă de colegul său rebel, Shane( Joseph Chang ). Astfel zece ani mai târziu, ceea ce a fost odată o obligație s-a transformat treptat într-o prietenie minunată. Restul îl decoperiţi voi…. >:3
Mai ca tot omul, in primele mele relatii, cand eram kinder, am avut parte de tot felul de dramolete si scenete, unele chiar creepy, altele extrem de haioase (haioase dupa cativa ani, cand ne-am intalnit amandoi la o cafea si am ras impreuna de trecut 
). Oamenii, in general, functioneaza si prin conflictele cu cei din jur. Avem nevoie de conflicte, sub o forma sau alta, ca sa apreciem linistea? Regula dualitatii lucrurilor ne spune ca da. Acum, ca ne place sau nu, asta tine de fiecare. Citește mai mult
In ultima vreme am descoperit un fapt foarte repetitiv in societatea romana, fapt care ma indeamna sa cred ca romanii ca si indivizi nu se nasc, ci sunt clonati. Trecand peste asa numita generatie sacrificata (pe scurt cei care acum au varste cuprinse intre 40 si 50 de ani) majoritatea entitatilor au un comportament stereotip. Fie ca vine vorba de dragoste, finante, politica sau abordari, rezultatele sunt similare. Sa intram in argumentare – am bazat acest experiment pe 20 de oameni dintre care 10 sunt femei si 10 sunt barbati. Trebuie sa mentionez ca aceste persoane au o varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani, cu o orientare strict heterosexuala, si nu au fost implicate sexual sau emotional intre ele.
Probabil mulţi dintre voi v-aţi pus de multe ori această întrebare. De ce sunt eu neîndreptăţit? De ce sunt eu altfel? De ce sunt diferit?
Recunosc că mi-am adresat şi eu de nenumărate ori această întrebare şi nu-i pot răspunde. Momentan, procentajul celor straight este mai mare, cum de tocmai eu am ajuns să fiu cel ciudat? Şi chiar pe bună dreptate. De ce nu vecinul de la scara 2, de ce nu fratele, de ce nu sora?! Ca să vă lămuresc mai bine, o voi lua cu începutul…
Trăiesc într-o familie dintr-o pătură socială mijlocie. Amândoi părinţii fiind ortodocşi foarte severi, am învăţat multe din dogmele “dreptei credinţe”. Am un frate şi o soră mai mari, care nu prea îmi acordau o deosebită atenţie din cauza diferenţei mari de vârstă.
În vacanţele de iarnă şi vară mergeam fie în vreo staţiune, fie pe la rude. Aşa l-am cunoscut pe Mihai. Fiind văr foarte apropiat cu mine, ne spuneam orice. Rele, bune, ne împărtăşeam toate părerile şi gândurile. Verii mei erau ca şi noi, 3 fraţi, dar toţi băieţi. Într-o zi Mihai m-a întrebat dacă ştiu ce înseamnă “sex”.
Intru rar pe Romeo. O data la doua, trei saptamani. De curiozitate sau alte motive. De fiecare data acelasi cliseu: aceleasi parasute, aceleasi texte expirate gen: “Ca0t o yubire syncera shi dar…”, “Nu caut nimic” (dar are o poza si aceea cu curu’), poze false, frustrati, pixeli in loc de chip, tristeti incrustate pe fete, lacrimi, drame, tragedii, lacrimi iarasi… who the fuck cares de dramele de doi bani ale fiecaruia?
Facebook. Bine, asta ar trebui sa fie un portal de socializare. Gay-ii o percep altfel. Lasand la o parte faptul ca ai cel putin 600-700 “prieteni” in comun cu vreun anonim, pe wall drama continua sub o forma mai elaborata: citate despre iubire, “Buna dimineata, cine vrea sa bea o kfea co mine”, “da like sau share pentru 5 sau 10 euro”, “sal cf?”, comentarii de 2 bani (pisica mea cred ca ar reusi sa scoata ceva mai bun), alte lacrimi, alte drame.
In urma unei discutii purtate cu o cunostinta pe facebook am ajuns la concluzia ca multi dintre noi au o toleranta scazuta fata de comentariile critice.
Mi-am pus problema, ca poate e o problema cu mine, sau cu abordarea mea, asa ca m-am consultat cu o colega care venise simultan cu mine sa studieze in strainatate. Suntem plecati de mai putin de 2 ani din Romania si totusi, mi se pare ca ne-am schimbat destul de mult in acest timp (si ma bucur mult ca e asa).
Viata mea e pe stand-by. De 7 luni si 7 zile, fix. De curand doar am reusit, vertical, hotarat, obiectiv, cu ochii larg deschisi, sa ma uit in urma, inchizand trecutul in trecut, sa fac un calcul pentru prezent si sa trasez o directie pentru viitor, dupa un 2012 care mi-a intors lumea pe dos. Stiti, sunt genul de lucruri in viata prin care trecem si care credem ca se pot intampla doar la televizor, la stiri sau in filme. Chestii care zici ca n-au cum, dom’le, n-au cum sa ni se intample tocmai noua! Dar se intampla. Si cand se intampla, nu stii cum sa te aduni, indiferent cat de puternic esti.
